* * *

să hrăneşti câinele
să-l mângâi
să-l priveşti în ochi
să-i spui o vorbă bună

să mergi la plimbare

să asculţi cum foşnesc bucăţile de gheaţă -
Dźwina trezită
ca pe o turmă de oi
le împinge
către iarmarocul de la Riga

cântecul marelui râu în dezgheţul iernii

să mergi de-a lungul plajei
fără să atingi ceva
fără să laşi vreo urmă

să arunci în râu o sticlă închisă
cu o scrisoare către cetăţenii lumii.

poezie de Aleś Arkusz, traducere de Mira Łuksza şi Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru

cum să hrăneşti demonii / cum să-i înfrunţi/ să atingi acel echilibru
care nu-ţi dă voie la balans / la început au fost mulţi care nu au supravieţuit
ca şi cum ai da drumul la sute de porumbei în ninsoare/

şi toti s-au prefăcut în praf / acum mergi

drept printr-un deşert

cauţi o oază / dar acolo demonii vor prinde viaţă din nou

odată cu lăsarea serii visele tale vor deveni sălaşul lor/ aşa am trecut eu prin viaţa aceasta până acum

ascunzându-mă

căutând

mâna ta îndreptată către mâna mea

ca două telegondole care se izbesc /

drum lin porumbeilor arşi de soare

înfruntând furtuna

cum să te hrăneşti altfel pe tine / cea căzută în praf în noroi fără să te poţi numi târfă
pentru că nu stai pe marginea drumurilor

ci stai chiar în mijlocul lor aşteptând acea pală de vânt care să te
încline într-o parte sau în alta

de-a lungul liniei continue pe care nu ai voie să o depăşeşti.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninotchka (către Gaston, măcelarul lui Leon): Ăsta zici tu că e măcelar? Bună seara, tovarăşe. Acest om este foarte bătrân, nu ar trebui să-l laşi să muncească. Pare trist. Îl biciueşti?... (Îl atinge cu mâna pe umăr.) Va veni ziua când vei fi liber. Mergi şi dormi, tătucă dragă. Vrem să rămânem singuri.

replică din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Moş Crăciun

Moş Crăciun, bunul meu bun,
Ia aminte ce îţi spun!
Vino seara pe la geamuri,
Să îţi faci mai bine planuri.

Drumu-ncepe la orfani,
Că sunt trişti şi sunt sărmani,
Lacrimi şterge-le de poţi
Şi-ngrijeşte-te de toţi.

Mergi apoi la cei săraci,
N-au mâncare, n-au colaci,
Du-le şi o jucărie,
S-aibă şi ei bucurie.

Încălzeşte-le căsuţa,
Nu uita de bunicuţa.
Iarna asta tare-i grea,
N-are cine-o mângâia.

Copii de sunt bolnăviori,
Ia-le boala până-n zori.
Fă-i să zburde, sunt copii,
Împarte-le bucurii.

Du-te la copii cuminţi,
Care-ascultă de părinţi,
Dăruieşte-le de toate,
Dulciuri, jocuri de se poate.

Mergi şi la cei mai răuţi,
De promit, tu să-i asculţi,
Că vor fi mai cuminţei,
Du-le Moşule ce vrei.

De rămâne ceva-n sac,
Ştiu şi un bătrân sărac.
Du-i şi apă şi mâncare,
Fă-i şi foc, dă-i alinare.

Şi la urmă, dacă poţi,
Vino-n casă la noi toţi.
Adune-n suflet lumină,
Viaţă bună, fără vină,
Armonie, bunătate,
S-avem pe masă bucate.

poezie de Adriana Tomoni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inimă-i răspunsul!

Nu te lăsa prostit de vorbe mari
Ce-ţi sunt în minte strecurate,
De către cei ce împletesc cuvinte
S-apoi le-aruncă în văzduh
De dragul de-a le auzi rostite.

Caută-n schimb să-ţi faci curaj,
S-asculţi tăcut ce inima-ţi şopteşte.
Şi cu încredere s-o laşi să te ghideze,
Pe calea către tine.

Ea ştie fără nici cea mai mică urmă de-ndoială
Ce-ai fost, ce eşti şi ce poţi deveni,
Şi fără să judece-ale tale fapte
Te sfătuieşte şi te îndrumă răbdătoare,
Ştiind că într-o bună zi te vei trezi.

Aşadar, aruncă-ţi ochiul către ea mai des.

Lăsându-te călăuzit de-a ei înţelepciune
Vei învăţa să fii mai blând cu tine,
Să-ţi ierţi orice greşeală crezi că ai făcut
Şi mai ales, să te iubeşti exact aşa cum eşti.

poezie de Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mandragore

Cum coboară căpriorul
ca să-şi afle-n văi gazela,
tot aşa venea şi Iacov
spre Rahela.
Dar la uşa ei închisă,
în suspinu-acelei ore,
el află că ea-l vânduse
pentr-un pumn de mandragore...

O, asemeni către tine,
în mireasma de narcisă,
vine Domnul tău şi află
uşa-nchisă.

Căci în loc să-I ieşi în cale,
să laşi gândul să-L adore,
tu te-ascunzi de Prinţul Slavei
pentr-un pumn de mandragore.

În Isus e-o veşnicie
de minuni şi slăvi măreţe.
În Isus e cea mai sfântă
frumuseţe.

Şi când El vrea să-ţi aducă
numai sclipet de-aurore,
o, cum poţi să-L laşi la uşă
pentr-un pumn de mandragore?

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai dificilă artă este aceasta:
să creezi (trasezi) un cerc mare, mare
să te aşezi pe margine
şi să-l pui pe celălalt în centru.
Să-i faci loc şi să-i dai spaţiu.
Şi să asculţi, să asculţi tot ceea ce spune,
şi să-l asculţi chiar şi atunci când tace...

citat din Fabrizio Caramagna
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mergi pe calea cea bună şi eşti dispus să continui să mergi, în cele din urmă vei vedea progres.

citat din Barack Obama
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când mergi într-un bar, nu te grăbi să goleşti conţinutul paharului. Stai în colţul tău de lume şi priveşte, ascultă, pe toată lumea şi pe niciunul, zgomotul vieţii cum îţi vibrează în urechi. Adâncit în gânduri, de vorbă cu tine, discret, ca să nu atragi atenţia, deşi, deja ai fost reperat de doi ochi curioşi, interesaţi, gata să-ţi vorbească de cum îi priveşti. Dar, tu nu te grăbi, nici paharul să-l bei şi nici lumea să o priveşti, pentru că numai aşa, învăluit în mister, ascuns în umbra umbrelor, poţi vedea viaţa aşa cum este.

Marius Torok
Adăugat de Marius Torok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când treci de optzeci de ani

Când treci de optzeci de ani
simţi cum pleacă sufletul.
Încet, încet şi an de an
se scurtează umbletul.
Nu mai mergi la horă-n sat,
nunta nu mai e de tine.
Ai sufletul apăsat
de bătrâneţea ce vine.
Gândul la copii te duce,
cu amintiri te hrăneşti.
Răzimat între uluce
către ceruri, lung priveşti.
Picioarele ţi se-înmoaie,
cazi. Rămâi fără de zile.
-Ce faci acolo, tataie?
strigă un copil la tine.
Sus, la bunul Dumnezeu
sufletul s-a înălţat.
Dacă nu ai fost ateu,
de păcat vei fi iertat.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ne fie teamă

Să nu ne fie teamă când mergem cu Cristos!
Cât umbli în lumină să nu te temi de nime',
mergi cu curaj pe cale atunci când mergi frumos,
lumina ta va-nvinge prin orice-ntunecime.

Rămâi pe brazda dreaptă, cu ochii către Ţel,
şi-apasă plugul cinstei cât mai adânc să are;
în Dumnezeu te-ncrede, cu tine este El,
şi grâul tău va umple cereştile grânare.

Nu renunţa la luptă, oricât de singur pari,
mai sunt şi-au să mai vină cu mii de sute fraţii;
cad cei ce n-au dreptate, oricât ar fi de tari;
biruitori la urmă rămân nevinovaţii.

Înalţă steagul Crucii, ea-i semnul cel ne-nvins,
dar mâini nevinovate şi gând curat să-l poarte;
de vei cădea în luptă, rămâi cu braţu-ntins,
veni-vor alţii-n urmă să-l ducă mai departe.

Sfârşitul va fi mare, frumos şi strălucit;
Isus Biruitorul e-Acela ce te cheamă:
tu vei fi-nvingătorul, oricât vei fi trântit.
Rămâi deci şi te luptă, şi n-avea nici o teamă!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul este iubirea

Marea dilemă a vieţilor noastre, a destinelor noastre, este lipsa de iubire.
Atunci când iubim, nu putem răni - să nu crezi că ceea ce trăieşti este iubire, te rog, nu te minţi.
Ascultă atent, este o voce, ce îţi şopteşte zi de zi, un cântec dulce, de iubire - nu încerca să-l înţelegi, doar fii.

Ce cheamă ploaia către pământ?
Ce împinge soarele către apus?
Ce împodobeşte munţii cu zăpadă şi oferă strălucire mării?
Unde te cheamă vântul atunci când îţi şopteşte?
Ce îţi răspunde luna atunci când o priveşti?
Unde te poartă frica, atunci când nu încerci să o opreşti?

Unde te poartă toate - înapoi la tine; pe canalul îngust al minţii obosite de atât învârtit, încercând să-şi prindă coada.

Ridică-te, locul tău nu este în genunchi.

Prieten drag, nu te ruga la stele, nu arunca blesteme, iubeşte-ţi fiii, adună-ţi turma; ceva te cheamă către casă... chiar şi cel mai neiscusit cioban ştie când e timpul să se întoarcă acasă. Ai călătorit departe, picioarele ţi-au obosit, pământul pare greu sub tălpi. Te uiţi în faţă, drumul se-ntinde, se şerpuieşte-n orizont, la infinit. Drumu-ţi promite, că dacă mergi încă puţin, te-mbogăţeşte, te face prinţ peste oceane şi rege între oameni - dar tu nu îl asculţi, ai obosit. Îţi aminteşti de măgarul harnic, căruia îi sunt promise măreţe împliniri şi care îşi duce-n spate, povara veşnică şi grea a propriei nemulţumiri.

Te uiţi în spate; ce mult ai mers... vii de departe. Au trecut parcă veacuri întregi de la primul căscat, de la primul pas şi prima vorbă - ce entuziasm aveai odată; luai orice provocare în piept cu dăruire, promiţând că ai s-aduci în lume, mult căutată mântuire. Ai zâmbit şi te-ai jucat - ce suflet drag, ce bucurie.

Dar parcă este mult de atunci - nisipul stă împrăştiat peste trecut; se văd prin ceaţă, fragmentele amintirilor de demult. Nu are sens să răscoleşti trecutul, o ştii prea bine – din asta nu a ieşit nicicând ceva bun; poate doar plâns, orbire şi scrum.

Nu mai este timp de-ntoarcere acum - te uiţi din nou în faţă, priveşti din nou în spate. Ai căutat, ai luat notiţe şi ai scris în jurnal - ceva nu este bine; viaţa ar trebui să facă sens, dar sensul nu e de găsit niciunde. Te uiţi în sus, la cer - e prea departe. Te uiţi în jos, la pământul crud, proaspăt şi viu - îi mulţumeşti în gând pentru o clipă, realizând însă că el doar te poartă, nu te ridică.

Cum se face că ai căutat peste tot... şi tot n-ai pace; cum se face?

E evident - nu mai există cale; nu mai există drum care să te poarte acolo unde vrei să mergi, să îţi ofere ceea ce cu disperare îţi doreşti. Răspunsul nu e aici, nu e acolo; nu e în timp şi nici în lipsa lui - căci timpul trece atât de repede în joacă şi atât de greu în muncă. Te-ai uitat şi pe unde ai venit şi pe unde ai fi putut să mergi – te-ai uitat la cer, dar ţi se pare prea departe, decizi să-l laşi în grija păsărilor de noapte; te-ai uitat în pământ, însă el te-a privit tăcut, flămând, cu ochi de frunze.

Răspunsul nu e de găsit.
Răspunsul e iubirea.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să pun zurgălăi timpului

să-l aud
să-l învăţ să nu mai treacă aşa pe neauzite
o să-l priponesc ca pe un bidiviu nărăvaş
într-o poiană unde să nu se mai sature de verde
o să-l leg chiar de inima mea
oricum face ea pe ceasornicul
poate aşa o să îmbătrânească
să nu mai iubească
să facă ceva util
picătura şi secunda
să înveţe să bată egal
cu indiferenţă
fără aere de primadonă

apoi o să-i pun timpului şi ochii mei
să vadă că nu e normal să treacă aşa
fără să cunoască lacrima

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tot ce scrisesem de-a lungul iernii, găsisem frazele fără vigoare, mălăieţe, betege. Sărmanele! Se târau pe pogoanele mele de hârtie ca nişte râme slinoase, mute şi oarbe, ori ca nişte melci cenuşii şi băloşi. Îmi lipsea ceva. Fără îndoială că-mi lipsea ceva.

citat celebru din Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea

De la unde-ai fost odată
Pân' la unde vrei s-ajungi,
Dai din coate, ochii roată,
Depărtarea s-o alungi.

Te agiţi ca într-o mare
Ce te-ntâmpină c-un val,
Uneori, mai fără sare,
Alteori, catastrofal.

Şi nu vezi că-i doar o mare,
Nu vezi nici că-i doar un val,
Te forţezi să-ţi faci cărare
Către un... ceva final.

Când ajungi, priveşti în urmă,
Dar ţi-e foarte greu să vezi
Căci, în spate, anii, turmă,
Te aşteaptă să te-aşezi

Şi se ţin de tine... aţă,
Nu ai loc spre unde-ai fost,
Şi-ţi dai seama că o viaţă
Ai trăit-o... fără rost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă încă-odată

Dacă încă-odată mai asculţi Cuvântul
Care până-acuma nu L-ai preţuit
Preţuieşte-L astăzi dulce ascultându-L
Poate-n cea din urmă dată ţi-e vestit.
Dacă încă-odată îţi mai vezi părinţii
Şi azi le mai poţi încă spune un cuvânt
Spune-l al iubirii şi-al recunoştinţei
Poate-i cel din urmă, până la mormânt.

Dacă încă-odată poţi să faci un bine
Celui ce te-aşteaptă să-l hrăneşti şi-mbraci
Fă-l cu bucurie, fericit spre-oricine
Poate-i cel din urmă ce mai poţi să-l faci.

Dacă încă-odată fraţii te mai cheamă
Să-ţi îndrepţi purtarea şi să-ntorci la toţi
Nu-i urî, ascultă-i, prinde-o sfântă teamă
Poate-i cea din urmă dacă când mai poţi.

Dacă încă-odată Domnu-n uşă-ţi bate
Şi mai stă şi-aşteaptă încă să-I descui
Inima-ţi deschide-ţi dragostei curate
Poate-i cea din urmă cercetare-a Lui.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poţi să mergi

Şi cum încerci,
Cum poţi să-ncerci
Cărările pe care mergi
Dacă sunt bune
Sau sunt reci?
A şaptea spiţă
La căruţă
Poate fi bună
Şi drăguţă
De poartă flori
Pe o crenguţă.

Încearcă tu,
Încerc şi eu
Să-ntorc spre bine
Sensul rău...

Şi cum să mergi,
Cum poţi să mergi
Cărările
De nu le-ncerci?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai nădăjduit să înveţi să înoţi fără să te arunci în apă, să capeţi forţe fără să cobori în arenă, să scapi de muncă amânând-o, să-ţi găseşti măsura fără să rişti înfrângerea; ai fost indolent, fricos, orgolios, imprudent: cine e de vină? Ai pierdut toate trăsurile, aşadar mergi pe jos sau aşază-te.

Henri-Frederic Amiel în Fragmente dintr-un jurnal intim
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul fără umbre

S-au surpat clipele toate
Visele ard a singurătate;

Satul fără umbre mai aşteaptă
Un copil c-o floare scuturată
Să vină la părinţi la mormânt
Să le sărute trupurile de vânt!

S-au surpat amintirile vii
Încotro să mergi nu mai ştii;

Satul fără umbre pare răvăşit
De începutul său de infinit
Încotro să mai aştepţi pe cei morţi
Dacă nimeni nu deschide vechile porţi?!

S-au surpat tăceri în lumânări
Nu mai vin copiii din patru zări;

Satul fără umbre umblă pe-o cărare
Nu-i mai iese nimeni azi în cale
Totul e amurg fără de conţinut
Orişice orizont pare mereu pierdut!

N-am pe nimeni azi pe prispă
Viaţa mea e tot, tot mai tristă;

Satul fără umbre-l aud în ecou
Merg către dînsul (şi eu mi-s nou)
Sunt cel care vine, sunt cel care pleacă
(Toşi copiii din lume părinţii să-i înţeleagă)!

S-au surpat priviri în lacrimi
Gânduri au orbit în patimi;

Satul fără umbre e închis târziu
Ca un muzeu fără nimic, pustiu,
În care timpul orb parcă aşteaptă
Dorul scump de Mamă şi de Tată!

... Dacă n-ai străbuni atunci n-ai nimic,
Dacă n-ai satul tău eşti venetic;

Satul fără umbre să-l porţi mereu
Tainic în suflet ca pe Dumnezeu,
Să-l rogi în genunchi să nu dispară,
Satul tău de suflet, Veşnicie, o Comoară!...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea cea mare nu stă într-o vorbă de dojană, ci într-o vorbă care, fără să-şi bată joc de nenorocirea omului, să-l îmbărbăteze, să-i dea curaj.

Gogol în Taras Bulba
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa de Realizare îl împinge în mod natural pe om să fie el însuşi. Având şansa de a fi el însuşi, individul ar putea creşte fără îndoială către forma sa proprie, dacă n-ar exista obstacolele şi inhibiţiile cunoscute, care să-l împiedice de la a deveni ceea ce este cu adevărat menit a fi.

Carl Gustav Jung în Psihologia Kundalini Yoga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!