România

Am cunoscut o fată
Cu-aliura de fecioară,
În par îşi prinde spice
Cântă la vioara,
De dor cântă la nai
Se scaldă în lumina
Verdelui ei plai,
La mijlocu-i subţire
Brâu împletit din fire,
Cu nume de Carpaţi,
Toţi trei ca nişte fraţi,
În lume-i numai una
Nu are asemănare,
În vânturi nu se frânge,
De viscole nu plânge,
Pe umeri poartă aştri,
Calcă poteci de-argint
Se făleşte-n lume
Cu munţii de granit,
Dacă i-a fost dat
Să plângă-n iureş şters,
Din lacrimi a făcut
Râu cu apă rece,
Pornit apoi spre şes
Dunărea să-nece,
Sub cuşma verde
A bradului înalt,
Pe frunţi de înţelesuri
În vârfuri din Carpţi,
Adună fata bună
Doinele la stână,
În tainice-adâncimi
Ţine-n sfânt lăcaş,
Tot agonisitul
De la Daci ramas,
Apără cu sânge
Bogaţii ascunse,
An de an le strânge
În locuri nepătrunse.
...............................
Am cunoscut o fată
Parfum de paradis
Pe harta lumi-i ţară
Şi România-i scris.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescură feciorii împăratului. Ce feciori! Ce feciori! Trei feciori în ţară ca trei luceferi pe cer! Florea, cel mai bătrân era de un stânjen de înalt, cu nişte umeri încât nu l-ai putea măsura cu patru pălmi cruciş. Cu totul alta era Costan: mic la statură, îndesat la făptură, cu braţul de bărbat, cu pumnul îndesat. Al treilea şi cel mai tânăr fecior al împăratului e Petru: înalt, dar subţire, mai mult fată decât fecior. Petru nu face multă vorbă: el râde şi cântă, cântă şi râde de dimineaţă până în seară. Numai câte odată-l vede omul mai întunecat, dă cu mâna pletele în dreapta şi în stânga de pe frunte şi atunci ţi se pare că vezi pe un bătrân din sfatul împăratului.

Ioan Slavici în Zâna Zorilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine e fata care cântă la pian?

O fată cântă la pian
Un cântec de iubire
Şi ochii ei sunt plini de fericire.
Glasul e ca un murmur de izvor,
Ea cântă un cântec de amor.
Inima îi bate tot mai tare în piept
Şi ea cântă un frumos sonet.
Chipul îi radiază de bucurie
Şi vocea ei interpretează o frumoasă melodie.
Ea cântă parcă de o clipă, de o oră, de un an
Şi toţi se întreabă: Cine e fata care cântă la pian?

poezie de Vladimir Potlog (1 februarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria

A fost odată o fată pe nume Maria era tare fericită dar niciodată supărată era fericită casă soarele şi tristă caLuna niciodată supărată ca o floare încrustată buzele ca mărul roşu de tot sau ca sângele din corpul oricărui om cui ar plăcea şi aşa şi aş dori orice în lumea toată nici lumina soare nici tot ce poţi avea pe lumeTomeşti dorit decât unul cu pace fericire tot ce este pe lume pe o fată nume Maria jurnalul meu Maria

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de GEO
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria

A fost odată o fată pe nume Maria era tare fericită dar niciodată supărată era fericită casă soarele şi tristă caLuna niciodată supărată ca o floare încrustată buzele ca mărul roşu de tot sau ca sângele din corpul oricărui om cui ar plăcea şi aşa şi aş dori orice în lumea toată nici lumina soare nici tot ce poţi avea pe lumeTomeşti dorit decât unul cu pace fericire tot ce este pe lume pe o fată nume Maria jurnalul meu Maria

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de GEO
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fată dragă

Fată dragă, fată dulce,
Vise vor să mi te culce
În parfum de fân cosit
Şi de dragoste sfinţit.

Poţi a învăţa să numeri
Cu picioarele pe umeri
Şi săltând înspre ispite
Sfârcurile... întărite.

Apoi, sărutări vor ninge
Şi fiori... te vor învinge
Unduind trup de felină
Pe o rază de lumină.

Fată dulce, fată dragă,
Nu lua nopţile în şagă,
Palmele ce te frământă
Buzele ce nu cuvântă.

Lasă degetele-n pace,
Ele ştiu ce pot desface
Înlesnind scântei nebune
Ochilor... ca de cărbune.

Şi când soarele se duce
Spre culcuşuri zăbăuce,
Te deschide ca o floare
Într-o zi de sărbătoare.

Fată dragă, fată bună,
Fii pe clipa ta stăpână
Rostuind plăceri rebele
Infinitului de stele.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbeşte...

Zâmbeşte-mi, fată dragă,
Cu ochii-ţi lăcrimânzi,
Zâmbeşte-mi, fată dragă,
Cu ochii tăi cei blânzi.

Închide-ţi ochii de cleştar
Şi zâmbeşte iară...
Alungă-mi din suflet soarele-amar,
Să fie din nou vară.

Să pătrundem între copaci,
Să prindem puf de păpădii,
Să fim din nou săraci,
Să fim din nou copii.

Să ne jucăm cu florile,
Şi să stăm în ploaia argintie,
Şi să vedem cum cad zorile
Pe bolta argintie.

Să alergăm în vesela poeniţă,
Pe muşchiul cel pufos,
Şi să zărim o tânără căpriţă,
Cu iedu-i mic, morocănos.

Şi să culegem albăstrele,
Dintre copacii milenari,
S-ascultăm cum cântă păsărele
În plopii lungi şi solitari.

Cu ochii tăi cei blânzi,
Zâmbeşte, dragă fată,
Cu ochii-ţi lăcrimânzi,
Nu plânge, dragă fată.

Simte fericirea oarbă-a noastră,
Şi parfumul dulce-al iubirii...
Ascultă cum cântă pasărea măiastră,
Despre focul rece al iubirii.

Zâmbeşte-n continoare,
Să ştii, drăguţa mea.
Că viaţa-i trecătoare,
Nu plânge, fata mea!

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vioara-mi cântă

Vioara-mi cântă... numai de iubire,
De dorul tău şi inimă albastră,
Arcuşul are rupte vreo trei fire
Şi ploaia-mi face semne pe fereastră.

Vioara-mi cântă... inima mă doare
Şi lăcrimeaz-aducerile-aminte,
Stropii grăbiţi... sunt ca o alinare
Şi rugăciunea mea în cinci cuvinte.

Mă rog la îngerul cu trup de fată
Şi-o dezgolesc mereu cu şoapte dulci,
O simt pe buze... pentru-ntâia dată,
Când depărtările... sunt mai adânci.

Şi strunele şi visele mă poartă,
De dimineaţă pâna-n asfintit,
Iubirile punând hotar de soartă,
Luceferii prin lume-au risipit.

Vioara, iată, nu se mai opreşte,
Doar spaimele de doruri se golesc,
Privirea ta şi astăzi... mă stârneşte,
Chemându-mă să vin... să te iubesc.

Şi te-am iubit... pe strune de vioară
Şi te-am iubit... puţin câte puţin,
Chiar dacă plouă şi se face seară,
În faţa dragostei mereu mă-nchin.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suită de haiku-uri pe motiv popular românesc

Unsă cu suflet
Pe vecie cunună
Vatră străbună.

Croncănit de corbi
Pe umeri dalbi de ţară
Cruntă povară.

Ie cusută
La chindie purtată
În iureş roată.

Dungă pe hartă
Graniţă pe râu la fraţi
Martiri blestemaţi.

Rapsodie-n cer
Schimnic în rugă de post
Mătănii cu rost.

Şiroi de cleştar
Dor de ţară necurmat
Plâns neîncetat.

Din nou împletit
Brâu tricolor destrămat
De străbuni lăsat.

Sub floare de colţ
Bătrână doină pe plai
Tânguit de nai.

Din scripcă vrajă
Cântec de ciocârlie
Tril pe moşie.

Grei nori de cocori
În toamnă prelung oftat
Dangăt peste sat.

Pusă-n icoană
Străveche nestemată
De vrăjmaş spartă.

În adânc de Prut
Perlă lung pescuită
Rază dorită.

În vârtej prinsă
De tei gingaşă floare
Ruptă din soare.

Pe cui în şură
Roată cândva păstrată
De furi luată.

De strămoşi sădit
Fir cu miros de smirnă
Sus pe colină.

Înfiptă-n prispă
Iarbă-n lacrimi scăldata
De hoţi fărmată.

La Paşti şi Blajini
Pască de mama coaptă
Mult aşteptată.

Piatră de hotar
Mărgioară cercată
Prea des călcată.

Mereu râvnită
Grădină verde pe plai
Haină de alai.

De vremuri roasă
Mantie peste ţară
Pavăză rară.

Falnic tricolor
Sfinte trei culori de steag
Păstrate din veac.

poezie de Vlad Chirinciuc (24 aprilie 2016)
Adăugat de Vlad Chirinciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri albastre

freamătă de doruri munţii dintre noi
ascensiunea de ecouri îi alintă
scăldaţi de lacrimi şi de bătrâne ploi
munţii din noi de fericire cântă.

locuitori de soi pe planeta albastră
respirăm parfumul minunatelor flori
păsări îndrăgostite cântă la fereastră
şi toate nopţile sunt vegheate de sori.

doina din izvoare rezonează în sânge
zâmbete pe buze parcă-s nişte fluturi
auguste splendori sufletul le strânge
stelele se cuibăresc între săruturi.

oameni semănaţi iubire pe câmpia din voi
o să crească lanuri împlinind nevoi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă fluierul

Cântă fluierul cu foc
De răsună-n deal şi-n plai
Şi adună-n sat la joc
Fetele cu păr bălai.

Cântă fluierul cu jale,
Pleacă turmele la stână
Da'tu mândro nu vi-n cale,
Cu a florilor cunună.

Cântă fluierul duios,
Dezmierdând apus de soare
Şi al tău chip somnoros,
Jos în lanul de cicoare.

Cântă fluierul de dor
Seara-n răsărit de lună
Eu ascult în foişor,
Despre tine să îmi spună.

Cântă fluier pentru mine
Versul dulce din popor,
Ca-n pădurea cu suspine,
S-o visez lângă izvor!

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Lan

De prea mult aur crapă boabele de grâu.
Ici-colo stropi de mac
şi-n lan
o fată
cu gene lungi ca spicele de orz.
Ea strânge cu privirea snopii de senin al cerului
şi cântă.

Eu zac în umbra unor maci,
fără dorinţi, fără mustrări, fără căinţi
şi fără-ndemnuri, numai trup
şi numai lut.
Ea cântă
şi eu ascult.
Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăplugă

Sunt stăpân pe a mea viaţă
Numai eu ştiu s-o conduc,
Tot eu mă distrug pe mine
Şi spre pierzare mă duc.

În luptă cel mai viteaz sunt,
Nimenea nu m-a străpuns,
Cel mai laş din a mea oaste,
Cel din urmă am ajuns.

Nimenea ca mine-n lume
De înalt nu a mai fost
Şi-aşa mic sunt între turme
Că n-am pe lume vreun rost.

Am făcut lucruri măreţe
De care mereu sunt mândru
Dar toate dintre acestea
M-au golit pe dinăuntru.

Cel mai mare între oaspeţi,
Capul mesei îl ocup
Apoi la spălat de vase
Capu-n muncă mi-l astup.

N-a fost în lume vreunul
Mai cunoscut decât eu,
De-mi strig numele pe stradă,
Numai eu mi-l ştiu pe-al meu.

Câţi au fost în lume-odată
M-au cunoscut de bogat
Şi-s sărac lipit pământu',
Nici umbră n-am câştigat.

Am fost crescut de o lupoaică,
Ca Romulus şi Remus,
Dar alungat şi stingherit
Am fost mereu de Zeus.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternae poesis, II

Îmi plâng copacii pe umeri
se scutură de frunze, lacrimi vii,
când trec pe sub a lor coroană,
încearcă a mă aduce printre cei vii.

Îmi plânge marea-n valuri ce se sparg de ţărm,
îmi mângâie gleznele blând,
sperând să ogoiască suflet de cleştar,
ce mii de dureri l-au făcut plăpând.

Îmi cântă munţii ecou din şuier de vânt,
când creasta le-o privesc, sperând să mă încânt,
îmi cântă şi-mi spun poveşti de altă dată,
sperând să schimbe iarna-mi din suflet cu vara, de-ndată.

Se-mblânzeşte cerul, pe loc e albastru viu,
când îndrăznesc să arunc privirea spre el...
încearcă şi prin lacrimi de înger, ploaie,
să mă oprească din cădere, sa mă aducă la el.

Dar tristă-i lumina ce stingheră luminează in cămară,
curg lacrimile, se prefac in cerneală,
şi foile ţipă în surdină, crunt,
când văd că poezia-mi se transformă în etern mormânt.

Plânge şi drumul, ce pasul meu greu îl simte,
plânge şi imploră să mă opresc, rugăminte...
curge nisipiul netulburat în clepsidră, netulburat...
Eternae poesis... De neoprit, neîncetat.

poezie de George Svet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretul frumoasei

"Pe umeri, pletele-i curg râu...".
Cercei de-argint, cordon la brâu;
Păcat că are un păcat:
Că nu e fată, ci băiat!

epigramă de Nicolae Andronescu din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir necunoscut

Ieşind din verde fir ai apărut
Fată transparentă din zefir
Iarbă verde fir necunoscut
Ochii frunze verzi de trandafir

Apari zâmbitoare din frunză
Mergi pe iarba verde necosită
Pălăria ta e verde şi confuză
Păsările-ţi cântă ţie eşti iubită

Fir de iarbă trestie mlădie
De mijloc te as prinde odată
Îţi sărut urechea cu o melodie
Iubirea mea-ţi o dărui ţie toată

Eu nu ştiu, eşti adevărată fată
Sau eşti verdele din vânt turbat
Iluzie ce în vis şi gând se arată
Mă păcăleşte dar sunt bărbat

Am să te pândesc pe înserat
Îmbrăcat în verdele broscoi
Stau pitit la margine şi însetat
Oare cine-i mai isteţ din noi

De eşti fata ce am visat mereu
Am să-ţi cad chiar la picioare
Sufletul îţi dăruiesc chiar eu
Te sărut şi-ţi cer acum iertare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cunoscut o fată care a jurat că va fi cea mai fericită dacă îi ia tata o maşină. I-a luat tata maşină. A fost fericită 3 săptămâni, apoi a jurat că dacă îşi pune silicoane, va fi cea mai fericită. Şi-a pus. A fost fericită o lună apoi a zis că dacă se mărită, sigur va fi fericită. S-a măritat. A fost fericita 3 luni după care a zis, SIGUR, dacă fac un copil, voi fi fericită. A făcut. Şi a intrat în depresie gravă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul fetei de măritat

O fată de măritat
Ce-i venită de la ţară,
A-ndrăgit pe un băiat
Cam sfios din cale-afară.

Inima i-a-nfierbântat
Si eu văd seară de seară
O fată de măritat
Ce-i venită de la ţară

Stând de vorbă c-un băiat
Ce-i tot cântă din chitară,
Dar nu-i spune de-nsurat,
Cum aşteaptă bunăoară

O fată de măritat.

rondel de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Sfinte Laurenţiu

Tu, Sfinte Laurenţiu, nu ai aceleaşi vine
Ca ale mele braţe ce-au îndurat mânia,
N-ai cunoscut Carpaţii, câmpiile Rovine
Sau Marea mea cea Neagră ce scaldă România.

Tu, Sfinte Laurenţiu, nu eşti un cheag de sânge
La margini de imperii şi năvăliri barbare,
N-ai cunoscut durerea românului ce plânge,
Lovit de patru vânturi cuprinse de turbare.

Tu, Sfinte Laurenţiu, nu vei afla vreodată
De sora ta bătrână ce curge-n răsărituri,
Dar vei cunoaşte dacul, cu faţa sa brăzdată
Şi ochii săi albaştri, lipsiţi de licărituri.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa colind

Trei păcurărei,
Hai corinde (refren)
Trei turme de oi
La munte suiră.
`Nainte ieşi-ră
Fată de maior
Cu brâu gălbior.
Zâs-o cel mai mic:
- Hai, fraţi, s-o luăm!
- Voi de-ţi vi lua-ră
Noi te-om împuşca-ră.
- Voi de mi-ţ puşca-ră
Voi mi-ţi şi-ngropa
La stâna de oi,
La jocuţ de miei.
Lancea me ce dulce
Mni-o puneţi de cruce;
Flueru cel drag
Mni-l puneţi de steag.
Oile-s cornute,
M-or plânge la munte;
Oile-s bălăi,
M-or plânge pă văi.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!