Acrostih Ţării

Laudă ţie, ţară străbună, rotundă ca pâinea ce-i coaptă în ţest,
Arzândă ca trupul copiilor îngeri, frumoasă în toate, din vest până-n est.

Mândră ca bradul ce creşte spre soare, mândră ca bobul de grâu dintr-un spic,
Urmă lăsată de gheata-n noroaie, spartă în cioburi de "şefi de nimic".
Luptă, frumoaso, cu hulpava gloată, luptă şi râde-le-n nas la duşmani,
Ţine-le piept cu iubirea din oameni, ţine-le piept la bastarzi şi tirani!
Inima-n mine şi-n tine-i secată, inima-n omul de rând e amară,

Albă e pâinea ce-o punem pe masă, albă şi-amară, şi-aicea şi-afară...
'Nalt ne e gândul, mic ne e pasul, multe am vrea dar puţin făptuim,
Iarnă-i în suflet, iarnă-i în case, iarnă-i pe mese şi nu ne-ncălzim.

Râsul ne ţine de cald şi de foame, plânsul ne ţine de dor, de iubiri,
Oamenii-şi plâng, patrie dragă, lacrimi de jar, de necaz şi mâhniri.
Mamele-şi plâng copii plecaţi, aiurea, la stele, hai-hui, nenăscuţi,
Anii rămaşi, prin pustiu rătăciţi, anii pierduţi, chinuiţi şi duruţi.
Nimeni nu vrea să mai tragă speranţă, nimeni nu vrea, Românie iubită,
Iluzii să-şi facă frumos că va fi. Eu, Ţară, acuma, de ziua-ţi, smerită
Aplec un genunchi la pământ şi mă rog: Românie, să fii fericită!

acrostih de Eugenia Mihu (29 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu în albul iernii

Cu zile în urmă, ai vrut o garoafă.
Mirat, m-am gândit: "Nu mai vrea trandafir!"
Simţeam tremurând tot ce-aveam în carafă,
Iar gândul... taifun s-a făcut, din zefir.

Să-l schimb pe acela pe care-l cred rege
În lumea în care e-atât de frumos,
Îmi pare o crimă, o fărădelege
Ca aripa ruptă la un albatros.

Ce iarnă e-n mine, ce iarnă-i afară,
Ce luptă prin gânduri!... şi totuşi, senin
În sufletul care nu mi se-nfioară,
Nu are vreo teamă, nu simte venin.

E linişte-acolo: garoafa-i o floare
Şi-n albul zăpezii tu vezi roşul ei
Ca buzele iernii atinse de Soare,
Ca buzele tale din anii acei.

Ei bine, să fie garoafă, iubito,
Să fie şi-acum tot ce vrei, ce-ai dorit,
Să-ţi fie iubirea cum ieri ai trăit-o,
Cum este şi azi, cum va fi la sfârşit!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns de Românie

Musteşte sângele pe glie. Tu, ţară, ca un munte cazi,
Căci scumpa noastră Românie, rămâne-ndată fără brazi.
Se sting izvoarele sub lacrimi, bisericile plâng şi dor,
Căci ne-au luat de la icoane şi mântuirea pruncilor.
Ne-au risipit în umilinţă, ei nu mai au nimic al lor,
Ne-au luat şi neam şi port, credinţă, nu mai avem nici sărbători.
Plecat genunchi, cu umilinţă, din ochii noştri plâng ninsori.
Să plângi cu litere strămoşii şi tricolorul fluturând!
Căci România-i numai una şi sfântă pe acest pământ.
Uneşte-ţi grânele cu brazii şi apele cu libertatea,
Românii fraţi cu toţi românii, spre a putea învinge moartea.
Uneşte litera cu gândul, soarbe din apa de izvor,
Udă cu sângele-ţi pământul şi dă-l să bea urmaşilor.
Frământă pâinea cu cenuşa eroilor ce au luptat.
Liberi să fiţi! Nu fiţi povară! Nimic din cer nu a picat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare românească

"Ce–ţi doresc eu ţie"
Biată Românie,
Ţară strămoşească,
Cu glie bogată,
În lacrimi scăldată,
Leagăn de cântec,
De jale şi dor,
Fii-ţi rătăciţi
Ce scutecu-ţi poartă,
Să-ţi revină acasă,
Românie mamă,
Orfană rămasă
De cei mai buni fii.

Biată Românie,
Gloria-ţi străbună,
În lupte purtată
De eroii ţării,
La ce ţi-a folosit?
Când ţara mai toată,
Ce are mai bun,
Străinilor pe tavă,
Tu le-ai oferit.

Ce-ţi doresc eu ţie!
Biată Românie,
Să ţi se-ntregească
Neamul românesc,
Să-ţi aduni toţi fiii
Rătăciţi prin lume,
Românie mamă,
S-asculţi în urale,
Mamă am venit!
Să te vindecăm
Şi să-ţi ştergem,
Plânsul suferinţei tale

poezie de Valeria Mahok (4 ianuarie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de galben

E miere-n grâul copt în lan,
E-n pâinea vieţii aurie,
E miere-n suflet, an de an,
E pacea-n marea Românie.
E soarele pe cer lucind
Şi luna fremătând pe cer,
Clopot cu glasul de argint,
Speranţă, vise şi mister.

E miere-n grâul copt în lan
Curgând în râuri de lumini,
Covor de frunze-autumnal
Şi lacrimă de pelerini.
Mulţi şi-au ales ca etalon –
Un semn tacit de gelozie,
Gutuia coaptă, care-n somn
Se-aprinde iar ca o făclie.

E-n pâine vieţii aurie,
Bobul de strugure-n cercei,
Puful suav de păpădie,
Speranţele din anii grei.
E-n galben miere şi iubire,
Zbor lin de păsări de cristal,
Este lumina din psaltire,
Căldură, pace şi amnar.

E miere-n suflet, an de an
Şi-n vene miere curge, parcă,
E seva vieţii doar un val.
Iar noi, aceeaşi veche arcă.
Din fagure, stropiţi cu miere!
Să curgă-n voi ca un balsam,
Silabic, litere şi semne
Şi strângeţi mierea gram cu gram!

E pace-n marea Românie.
Miere din floare de salcâm
Se strânge-n stup – lumină vie –
Mândria de a fi român.
Portal deschis spre alte lumi
La care cerşsetori aşteaptă
La tâmple ninse, sub cununi,
O altă lege, mult mai dreaptă.

E soarele pe cer lucind,
Palat din alte veşnicii.
În umbra lui văd şiroind
Pârâu de pietre aurii.
Sunt sus, pe cer, înspre înalt,
Ascunşi, peştii de aur azi
Şi ninge aur pe-nserat
În munţi încununaţi cu brazi.

Şi luna fremătând pe cer
În gândul meu s-a prăbuşit.
Poate că-i ultimul însemn
Ce în tăceri s-a irosit.
Mă dor la tâmplele de nea
Nămeţii galben-aurii,
Tu vei rămâne-n viaţa mea
Precum o mamă pentru fii.

Clopot cu glasul de argint
Adormi pe portativ – un vis –
O clipă te-ai împotmolit
În firmituri de ametist.
Opal în piept de chihlimbar,
Iubirea azi s-a împărţit
Şi plânge inima de jar
Dorul de clopot tânguit.

Speranţă, vise şi mister
În miere-ascunse astăzi sunt,
Trecând prin foc, trecând prin ger,
Trecând pe cer şi pe pământ.
Mi-e trupul iarăşi cânt de spic
Şi vocea clopot de aramă,
Dar poate că n-aş fi nimic
De n-ai fi tu, iubită doamnă.

Speranţă, vise şi mister,
Clopot cu glasul aurit
Şi luna fremătând pe cer...
E soarele pe cer lucind,
E pace-n marea Românie,
E miere-n suflet an de an
E-n pâinea vieţii aurie,
E miere-n grâul copt în lan.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regresie progresivă

Ca semn că viaţa este grea,
Ducând atâtea griji în spate,
Acum, pensionar, aş vrea
Să fac, din nou, o facultate.

Cum, prin destin, se schimbă toate
Şi-n gând apare curcubeul,
Acuma, după facultate,
Aş vrea să fac, normal, liceul.

A progresat modernul ev,
Dar multe sunt de mântuială,
Şi-aş vrea să fiu, din nou, elev,
La şcoala zis gimnazială.

Târziu detot am înţeles
Că legea lumii este teama
Şi, copleşit de-atâta stres,
M-aş vrea, pe veci, la piept, la mama.

Dar mama nu-i, s-a dus şi basta,
Acolo unde nu-i lumină
Şi, cum mă ceartă-ades, nevasta,
La piept, mă ţine... o vecină!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Case frumoase şi triste...

Case frumoase şi triste,
pe dealuri împrăştiate,
nimeni nu vă locuieşte,
sunteţi case-nsingurate...

Pe dealuri împrăştiate,
case frumoase şi triste,
mai că-mi vine, când vă văd,
să-mi vărs lacrima-n batiste...

În voi nu e sărbătoare,
nu vă vin colindători,
căci, cei ce v-au construit,
sunt plecaţi în alte ţări...

Puteau găsi bucurii,
chiar aici, la ei acasă,
cum că ar sta cu toţi cei dragi,
adunaţi la aceeaşi masă...

Cum că ar asculta cucul,
în pădurea înverzită,
admirând pe sub copaci,
vioreaua înflorită...

Căci averea pe pământ
nu are nicio valoare,
omul se duce sărac,
dincolo, atunci când moare..

Nu mai chinuiţi copiii,
care plâng rămaşi în ţară!
Niciodată nu uitaţi:
Ei sunt singura Comoară...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, scumpă Românie!

Îţi spun mulţi ani, iubită Românie,
Cu lacrimi şi cu sufletul amar,
Sperând în viitor şi-n armonie,
Căci dragostea ni-i piatră de hotar.
De ziua ta, iubita noastră glie,
Românii te cinstesc şi te serbează,
Purtând în inimi, ca pe-o mărturie,
Trecutul ce ne ţine mintea trează.

Îţi spun mulţi ani, o mamă Românie,
Ducându-mă cu gândul la străbuni,
La mulţi eroi, la fotă şi la ie...
Simboluri sfinte-n timpuri şi furtuni!
Prezentul nostru e bolnav de-o vreme,
Noi îl privim cum moare şi se zbate,
Tot aşteptând o voce să ne cheme
Să fim uniţi şi demni în tot şi-n toate.

Mulţi ani, iubită mamă care-şi plânge
Românii ce-au uitat că sunt români,
Dar noi ne-am săturat şi ne ajunge...
Istoria îşi cere bravi stăpâni!
Ne pasc din umbră rele şi ispite,
Se zbate-n ţărmuri ca nebună marea
Şi-n vremuri negre, aspru viscolite,
Credinţa-n Dumnezeu ne e salvarea!

Se zbat în zare, revoltaţi, Carpaţii,
Că ne-am vândut pădurea la străini,
Iar noi prefacem în duşmani toţi fraţii,
Uitând că-avem aceleaşi rădăcini.
Mulţi ani, iubită mamă care rabdă
Tăcerea noastră stinsă-n resemnări,
Dar ceaţa asta-n zare-o să se piardă
Şi-n dragostea de ţară ninsă-n mări!

Mulţi ani, meleag iubit cu doruri grele,
Să prindem hora mare la hotar
Şi să uităm măcar o zi de rele...
De neîmpliniri, necazuri şi amar...
Să fim iar fraţii ce erau odată,
Să ne iubim ca bravi şi dragi români,
Că suntem buni creştini cu-acelaşi Tată
Şi, peste-acest meleag, suntem stăpâni!

Îţi spun mulţi ani, iubită Românie
Şi spun mulţi ani românilor... români,
Care-au crezut în vis şi-n poezie
Şi în curajul de a fi stăpâni!
De ziua ta, pământ iubit de Domnul,
Îţi înălţăm un cânt frumos de slavă,
Să-şi legene în pace pruncii somnul
La sânul tău, măicuţă, că-mi eşti dragă!

Iubită Românie, eşti grădină,
Iar Eminescu-ţi e Luceafăr sfânt,
Enescu-ţi cântă astăzi în surdină,
Iar Domnu'-ţi pune Raiul în pământ.
Românii te cinstesc ca pe-o regină,
Iar vremuri grele prinse-ntre destine
Topesc parfumul vremii pe-o sulfină
Şi ne înalţă-n suflet drag de tine.

Te-mbrăţişez cântând, iubită glie
Şi strâng la piept toţi fraţii mei cu drag,
Noi nu uităm de tine, Românie
Şi te serbăm, în ani, sub mândrul steag!
Iubită ţară, Cerul te veghează
Şi-ţi şterge lacrimi grele, azi, şi-ţi cântă,
Tu eşti o mamă bună ce-şi urmează
Credinţa-n Dumnezeu şi crucea sfântă!

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unire-n cuget şi-n simţiri, Români!

Ţara mea-ţi sărut obrazu
Munţi, dealuri şi Câmpie,
Nu e ţară mai frumoasă
Pe pământ, ca România!

Mândră eşti ca paradisu
Şi rotundă ca un soare
te-a unit Mihai Viteazu
Într-o zi de sărbătoare.

Au zădărnicit Unirea
Şi-au ucis pe cel viteaz
Au urmat câteva veacuri
De durere şi necaz.

A urmat răznită ţară
Şi românii-ndureraţi
Că ningea cu suferinţă
Peste falnicii Carpaţi.

Dumnezeu, iubind Românii
Ne trimise călăuză
Şi Moldova cu Munteania
Le unise Domnul Cuza.

În ardeal plângeau Românii
Aşteptând măreaţa clipă
Căci, Uniţi, doreau s-ajungă
Sub o singura aripă.

A sosit şi clipa aceea.
Ca şi binecuvântare,
Când s-au reunit Românii
Într-o Românie Mare.

Cântă azi, la Alba-Iulia
Şi la Iaşi şi-n Bucureşti
Imnul izbăvirii noastre
Şi-a Unirii Româneşti.

Ştim că lacomi ca şi lupii
Mulţi străini ar vrea s-o guste
Dar vom sta mereu de strajă
Nesătulelor lăcuste.

ION VORNIC-RÂCU
poet tăran, Vârciorova
(Caraş-Severin)

poezie de Ion Vornic-Râcu din Banatica I
Adăugat de Bachin Deian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi 2018

Te-ai dus, cum s-au mai dus în zare,
Şi mulţi alţi ani, ‘naintea ta,
Mi-ai dat o casă, şi mâncare,
Şi am avut ce îmbrăca...

Mai mult eu nu cer de la tine,
Nici de la anul ce-o veni,
Cu cât mi-ai dat, îmi este bine,
Şi pot, ferice, a trăi...

Aş vrea copiii doar, să fie,
În viaţa lor, tot mai voioşi,
Să ştiu că-s oameni de-omenie,
Şi că-s nepoţii sănătoşi,

Aş vrea să aibă şi sărmanii,
Un blid pe masă, zi de zi,
Bătrânii să-şi trăiască anii,
Alături de ai lor copii,

Aş vrea să fie-n lume pace,
Căci este loc pe-acest pământ,
Şi neam cu neam să se împace,
Respectul să ne fie sfânt...

În faţa ta-mi scot pălăria,
Căci fost-a pâinea bună-rea,
Demn înfruntat-am veşnicia:
Ai fost un an din viaţa mea!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina înhămată

Pe sub mine umblă noaptea cu inima scoasă,
Mă caută prin bobul de grâu, pe limba de coasă,
Prin viermii trecuţi în maldăr de carne de om,
Prin rădăcina adâncă săpată în coaste de pom.

Pe mine m-aleargă prelung pierderea mea
Din valurile în care înoată-n neştire o stea,
Timpul dispare în spaţii ascunse, albastre
Unde s-au topit amărând despărţirile noastre.

Nimeni nu umblă cu noaptea-n pantofii uzaţi
Punând tămâie la zborul de îngeri derutaţi,
Nimeni nu aruncă în brazdă, în limba de coasă
Bobul de grâu cât pâinea feliată pe masă.

Doar viermii încolţesc în coaste de stele,
Ne facem din pieile lor arătoase pavele,
Ne îndreptăm spre raiul primordial, total,
Să înhămăm lumina la propriul nostru cal.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ţară fericită este o ţară productivă şi vice-versa. Dragă Românie, mergi la teatru şi creează-ţi cu speranţă o industrie cinematografică, apoi vei deţine forţa să te dezvolţi pe toate planurile. Eu ştiu că poţi.

Michelle Rosenberg
Adăugat de Michelle Rosenberg
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Ţară

Românie, ţară dragă, plai de cântec şi visare,
Am plecat în lumea largă, te-am lăsat în urmă tare,
Am căutat o viaţă nouă şi o pâine îndulcită,
Dar mă simt ca rupt în două, ca o casă părăsită,

Românie, ţară mamă, leagănul prunciei mele,
Glasul tău-napoi mă cheamă şi-mi deşteaptă doruri grele,
Pare pâinea alb-pufoasă şi grânarul de poveste,
Dar o pâine ca acasă nicăieri nu se găseşte.

Dragă, scumpă Românie, oridecâte ori zefirul,
Peste gândul meu adie, eu te văd sorbind potirul...
E paharul suferinţei, jugul pus de stăpânire,
Dar sub flamura credinţei, tu răspunzi doar cu iubire.

Dragă Românie mare, mulţi au vrut să te sugrume,
Dar eşti încă în picioare, te mândreşti cu al tău nume,
Ai dat Cezarului partea, lui Dumnezeu ascultare,
Ai urmat ce spune Cartea, căci vrei binecuvântare.

Românie, ţară dragă, mulţi ar vrea să te dezbine,
Dar te-ncrede-n proorocie: "Dumnezeu este cu tine!"
Ştii că cel ce este Veşnic, ce promite-nfăptuieşte,
Ţi-e Îndrumător şi Sfetnic, Domnul încă te iubeşte.

Românie, ţară mamă, mult ai suferit sub daltă,
Pruncii tăi din zări te cheamă, inimile lor tresaltă.
Mi-amintesc mirosul reavăn de ţărână, văd şi plugul,
Însă laţul strânge tare, pe grumaz apasă jugul,

Ne dorim o libertate dar nu una pământească,
În Cristos vrem unitate, Duhul Sfânt să propăşească,
Chiar de-s lupte de partide, care, cine e mai mare,
Doamne, fă-Ţi Împărăţia sfântă şi biruitoare!

Să ne bizuim pe Tine, nu pe cai şi nici pe care,
Nici pe om ci doar pe Domnul, ce cu mâna-I cratoare,
A făcut natiuni, popoare, stăpâniri... Să înţelegem,
Că nimic nu-i la-ntâmplare, ce am semănat, culegem!

Dragă, scumpă Românie, viaţa nu pare prea dreaptă,
Mi-e dor de copilărie, de-a măicuţei mele şoaptă,
M-aş întoarce cu grăbire să trăiesc în a mea ţară,
Dar e-atâta răzvrătire, pâinea e tot mai amară.

Rana-mi temperează vrerea, tremurândă mi-e şi clipa,
Vindecă şi ia-mi durerea, mă acoperă cu-aripa
Duhului de Viaţă nouă, dă-ne pace, bucurie
Şi în totul şi în toate, voia Ta Doamne, să fie!

Să admir în primăvară codrul, să privesc copacii,
Să ascult întâia oară cucul, mierla, pitpalacii,
Să respir aer de munte, să miros flori de câmpie
Şi-n sunet de harpă sfântă să-Ţi dau slavă numai Ţie.

poezie de Lucica Boltasu (16 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Românie

Tu, Românie dragă, tu, ţară minunată,
Ajuns-ai o ruină, căci prea puţini muncesc...
Vai, sunt atâţia oameni cu mintea-nceţoşată
Ce dorm ca nişte balegi pe plaiul strămoşesc

Tot aşteptând să vină de-afară o salvare
Sau poate chiar din ceruri un dar dumnezeiesc.
Tu, Românie dragă, din ţară-nfloritoare,
Ajuns-ai o ruină, nimic nu-i nefiresc.

Tu, Românie dragă, cu plaiuri carpatine,
Ajuns-ai vai de tine, atâţia lenevesc
Şi vor ca toată lumea s-o ducă foarte bine,
Dar ei nu fac nimica, doar fură sau cerşesc.

La noi se fură-ntruna, pe faţă, pe la spate;
Pe cei ce-s prinşi, din milă, tot hoţii i-au iertat
Sau proştii ce le-acordă prin vot imunitate,
Lăsându-i să mai fure, c-aşa le-a fost lor dat.

Tu, Românie dragă, tu, ţară minunată,
Ajuns-ai de ruşine, vezi?, alţii ne privesc...
Din toată Europa, noi suntem neagra pată
Adesea confundată cu neamul ţigănesc.

Tu, Românie dragă, tu, ţară minunată,
Erai cândva grânar, erai un Eminescu,
Acuma vei rămâne pe veci prostituată
Căci te-au vândut doi peşti ce se termină-n "escu".

La noi se fură-ntruna, pe faţă, pe la spate,
Iar cei care nu fură, se văicăresc pe Net;
Tu, Românie dragă, prea plină de păcate,
La ce mai ai nevoie de încă un poet?

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Spre miezul nopţii luna în dangăt toaca-şi bate
Şi-şi plânge printre stele o lacrimă de-azur,
E ultima secundă în care-mi eşti aproape
Eu în genunchi plec gândul, mai mult nu pot să-ndur.

Mi-i sufletul a foame cuprins de-o grea durere,
Un clopot nalţă bocet spre cerul înstelat.
Mă-nţeapă-n ochi şi-n oase zeci suliţe-efemere
Ce-n glorii pasagere destine-a-ncercănat.

Mă roade-n plâns şi-n tâmple c-a răsărit durerea
Şi-n vântul cel tomnatic îmi zboară al tău chip;
S-a-nsângerat oftatul şi-a prins gustul de fierea
Cea roşie şi-amară, cu-obraz nedesluşit.

Tu pleci spre alte ţărmuri cu perle finisate
Să-ţi dai prisos averii cu sâmburi de iubiri.
Eu plâng sub bolta-albastră în mii şi mii de şoapte
Iar luna-mi ţine hangul în plânsul cu sclipiri...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

De ziua ta, iubită Românie,
Noi să fim mai români,
Să nu lăsăm în veci străinii,
S-ajungă ei stăpâni!

Nu plânge, maică Românie,
Că fii tăi nu dorm,
Când văd aşa fără de legi,
Nici noaptea nu au somn!

Nu mai ofta adânc,
După ai tăi copii
Plecaţi peste hotare,
Că vin ei într-o zi!

Nu te-ntrista, nu plânge,
După cei ce s-au dus
În cer la nemurire.
Ei te privesc de sus!

Cu lacrimi glia-ţi udă,
Să crească bobul plin,
Prin picurii de ploaie
Auzi câte-un suspin.

De cei ce au rămas,
Ai grijă, Românie,
Şi dă-le-nţelepciune,
Ce-a fost, să nu mai fie!

Sunt fii tăi, măicuţă,
Nu îi mai zgudui,
Nu-i îneca în ape,
Şi nu-i mai pârjoli!

Şi ca o mamă bună,
Şi veşnic iubitoare,
Pe nimeni să nu laşi,
Să-i calce în picioare!

poezie de Flori Bungete (30 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa celor plecaţi din ţară

E greu printre străini şi după bani...
Aleargă pruncii ani... şi ani... şi ani!
Nu ştiu c-atunci când au îndeajuns
Li-i tinereţea tulnic de apus.
Nu cred la timp, că pâinea e amară
Când n-o împarţi cu cei rămaşi în ţară.
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere,
Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere!

E greu printre străini şi după bani...
Chip lăcrimat, de-acum mama şi tata
Sunt doar un nume într-un cimitir.
Zadarnic rugi şi lacrimi, jale... Gata!
Ai strâns spre a avea atâtea vieţi,
Dar i-ai pierdut pe cei ce ţi-au fost scut
Şi ai pierdut iubirea şi în vânt
Ai aruncat atâtea tinereţi...

Aleargă pruncii ani... şi ani... şi ani...
Caută o speranţă-n ţări străine.
Pleacă părinţi, ori soţi, ori prunci orfani
Nutrind speranţa de-a le fi mai bine.
Li-i pasul greu şi ochiu-nlăcrimat
Şi-ar vrea lângă cei dragi să stea, în ţară,
Dar crunta sărăcie l-a mânat
Spre-a câştiga o pâine mai amară.

Nu ştiu c-atunci când au îndeajuns
E prea târziu... poteca-i neplivită,
Tristeţea-n dulcea casă a pătruns
Şi mama e bătrână şi cernită.
Oh, latră câinii un copil străin!
Şi lacătul e ruginit la poartă...
"- Al cui eşti, maică?! Nici nu te mai ştim!"
"-Sunt eu, Ion, feciorul vostru, tată!"

Li-i tinereţea tulnic de apus...
Cenuşă risipită pe ogoare...
Văd cocoşat şi printre brazi ascuns
Biserica din sat şi Dealul Mare.
Şi îngenunchi, pământul să-mi sărut,
Căci rădăcinii vreau să-mi cer iertare.
Un şerpuielnic drum, ades bătut,
Îmi iese înca în întâmpinare.

Nu cred la timp că pâinea e amară...
Neghina avuţiei a-ncolţit,
Gonind ‘ceşti dragi români în altă ţară.
Român cu nemurirea înfrăţit,
Fii vultur demn! Şi frânge lanţul urii!
Etern urmaş de dac şi de roman
Şi înfrăţeşte-ţi braţul cu romanii!
Trăieşte-ţi viaţa liniştit şi calm!

Când n-o împarţi cu cei rămaşi în ţară
Fărâma de lumină strânsă-n sân,
Ţi-e viaţa pită neagră şi amară
Şi n-ai în piept un suflet de român.
Pe harta României trece-ţi paşii!
Îţi simţi străbunii-n lacrimi?! I-ai uitat?!
Cui ai lăsat părinţii şi urmaşii?
În alte ţări, de ce... de ce-ai plecat?!

Oh, biet român străin, n-ai mângâiere!
Ţi-e sete iar de tot ce ai lăsat...
Pe cerul altor ţări sunt alte stele.
Tu cerul ţării tale l-ai uitat?!
În ochi îţi joacă-n lacrimi tricolorul...
Întoarce-te, român, în ţara ta!
Te-aşteapta azi biserica, ogorul,
Tătucul bun şi tristă, mama ta...

Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere...
Te-ntoarce iar la neamul tău cel sfânt!
Aici ai casă, pace, mângâiere
Şi ape limpezi. Pe acest pământ,
Cu boii-n jug, cu plugul ori cu grapa,
Strămoşii tăi însămânţau iubire,
Dar tu, române, ai trăit degeaba,
Uitând că eşti fecior de Românie.

Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere...
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere.
Când n-o împarţi cu cei rămaşi în ţară
Şi pâinea ce-o mănânci e mai amară.
...............................................................
Li-i tinereţea tulnic de apus
Şi chiar şi-atunci când au îndeajuns
Aleargă pruncii ani... şi ani... şi ani.
E greu printre străini şi după bani!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie despre ţară

Iertaţi-mă, dar n-aţi văzut o ţară,
Cu pâinea şi merindea subsuoară?
O ţară, ca un fagure de miere –
Mi-e dor de ea până la sfâşiere...

Răspundeţi, nimeni, nimeni, n-a văzut-o?
Nu ştiu cum s-a-ntâmplat, dar am pierdut-o...

De-o veţi afla, cumva, printr-un ungher,
Să-i cereţi, rogu-vă, un colţ de cer,
Un munte 'nalt, un codru de mătasă,
Iar, dacă vrea să se întoarcă-ACASĂ,
Să n-o lăsaţi pe drumuri, speriată,
S-o aşezaţi la inimă, îndată,
Şi să veniţi, când înflori-vor macii,
Pe locul de demult al vechii Dacii,
Să îi vorbiţi cu grijă şi iubire,
Şi-apoi, vă rog frumos, să-mi daţi de ştire,
Să ştiu şi eu, de bună seamă,
Dacă mai ştie Ţara cum o cheamă!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie despre ţară

Iertaţi-mă, dar n-aţi văzut o ţară,
Cu pâinea şi merindea subsuoară?
O ţară, ca un fagure de miere –
Mi-e dor de ea până la sfâşiere...

Răspundeţi, nimeni, nimeni, n-a văzut-o?
Nu ştiu cum s-a-ntâmplat, dar am pierdut-o...

De-o veţi afla, cumva, printr-un ungher,
Să-i cereţi, rogu-vă, un colţ de cer,
Un munte 'nalt, un codru de mătasă,
Iar, dacă vrea să se întoarcă- ACASĂ,
Să n-o lăsaţi pe drumuri, speriată,
S-o aşezaţi la inimă, îndată
Şi să veniţi, când înflori-vor macii,
Pe locul de demult al vechii Dacii,
Să îi vorbiţi cu grijă şi iubire,
Şi-apoi, vă rog frumos, să-mi daţi de ştire,
Să ştiu şi eu, de bună seamă,
Dacă mai ştie Ţara cum o cheamă!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am căutat

Te-am căutat atât de mult şi am sperat că n-ai să pleci,
Mi-ai lăsat sufletul mut şi pe obraz doar lacrimi reci.
Nu mă întreba dacă mai plâng, nu am să-ţi spun tot ce mă doare,
Chiar dacă răni în suflet strâng, tot ce-ţi ofer azi e UITARE.

Din ziua în care ai plecat, nicicând n-am mai zâmbit,
Şi aş vrea să stii că în urma ta, pe nimeni n-am iubit,
Mi-e cerul fără stele, mi-e cerul fără soare,
Şi inima din piept, iubito, iar mă doare.

Rămas în urma ta, tot strâng la piept iluzii,
În noaptea fără stele, amintiri, îmi sunt perfuzii,
În toate, doar pe tine mereu te regăsesc,
Stau singur şi adorm, în lacrimi mă trezesc.

Te-am aşteptat în gară pe un peron pustiu,
Ştiam că vii la mine, cu tine urma să fiu,
Ţi-am pregătit în grabă, un imens buchet de flori,
Când ai sosit, iubito, ne-am sărutat de mii de ori.

N-aş fi crezut că soarta e atât de nemiloasă,
Erai în faţa mea, fericită şi frumoasă,
Tu îmi zâmbeai continuu, iar timpul tot trecea,
Eram iubitul tău, iar tu prinţesa mea.

Te voi iubi o viaţă, mereu ai fost confuză,
Mai pot simţi şi acum aroma ta pe buză,
Parfumul tău de firmă şi chipul tău angelic,
În camera noastră, dragă, noi ne iubeam feeric.

Mi-e dor de glasul tău şi dorul ma doboară,
Dar poate într-o zi te aştept din nou la gară,
Ne aşteaptă banca noastră din parcul părăsit,
Eu ştiu şi ştii şi tu, noi doi chiar ne-am iubit.

poezie de Daniel Scripcaru
Adăugat de Daniel Scripcaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

femeie,
ce tot nu înţelegi?
dezrobeşte-te de mine,
pleacă!
pleacă-mi din coarda sură
ce-i abandon, nu mai vrea acum să cânte
şi din vârtejul frunţii ce a dat acum în oraş,
înstrăinarea iubeşte-mi-o.

ţine în palmă bucata de cer ce-i în refuz de viaţă.
ţine şi ecoul de foame al zenitului
umblătorul lagărului de suspine.
ce tot deranjezi plusul şi minusul,
da-ul şi nu-l?
pune-ţi pasul între virgule
du gheata prin rouă,
spală-o de gânduri.

vezi ce faci cu lenea claviculei,
du-o lunecare prin mângâierea de muguri...
apoi, episodic înfige-ţi genele drept jaloane
prin aerul de împrejur,
fluturii să facă slalom
până-n singurătatea gurii tale.
trage-ţi rochia mai peste genunchi
se observă schiţa ultimilor iubiri
pe acolo.

te rog, iubeşte-mi însingurarea,
sunt pe patul aşteptării,
mi se face o perfuzie cu primăveri.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!