Acrostih Ţării

Laudă ţie, ţară străbună, rotundă ca pâinea ce-i coaptă în ţest,
Arzândă ca trupul copiilor îngeri, frumoasă în toate, din vest până-n est.

Mândră ca bradul ce creşte spre soare, mândră ca bobul de grâu dintr-un spic,
Urmă lăsată de gheata-n noroaie, spartă în cioburi de "şefi de nimic".
Luptă, frumoaso, cu hulpava gloată, luptă şi râde-le-n nas la duşmani,
Ţine-le piept cu iubirea din oameni, ţine-le piept la bastarzi şi tirani!
Inima-n mine şi-n tine-i secată, inima-n omul de rând e amară,

Albă e pâinea ce-o punem pe masă, albă şi-amară, şi-aicea şi-afară...
'Nalt ne e gândul, mic ne e pasul, multe am vrea dar puţin făptuim,
Iarnă-i în suflet, iarnă-i în case, iarnă-i pe mese şi nu ne-ncălzim.

Râsul ne ţine de cald şi de foame, plânsul ne ţine de dor, de iubiri,
Oamenii-şi plâng, patrie dragă, lacrimi de jar, de necaz şi mâhniri.
Mamele-şi plâng copii plecaţi, aiurea, la stele, hai-hui, nenăscuţi,
Anii rămaşi, prin pustiu rătăciţi, anii pierduţi, chinuiţi şi duruţi.
Nimeni nu vrea să mai tragă speranţă, nimeni nu vrea, Românie iubită,
Iluzii să-şi facă frumos că va fi. Eu, Ţară, acuma, de ziua-ţi, smerită
Aplec un genunchi la pământ şi mă rog: Românie, să fii fericită!

acrostih de Eugenia Mihu (29 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!