Ei nu-s din picăturile de ploaie...
aproape fabulă
Suntem o lume plină de cuvânt,
Lăsat, să ne zidim cu el iubire
Și să trăim cu drag și dăruire
Fată de tot ce poate fi mai sfânt.
O altă lume, tot la fel de sfântă,
Poate cea mai curată dintre ele,
În care, loc, au prea puține rele,
E lumea celor care nu cuvântă.
Și negreșit, sămânța vieții, apa,
Furând câte ceva din amândouă,
Cu picături de ploaie și cu rouă,
O altă lume, marea, o adapă.
Pe fundul ei, tăcute ca o stâncă,
E lumea picăturilor modeste,
Mai fără de păcat și mai celeste,
Stau cufundate-n liniștea adâncă.
Urcând ușor, o simți într-o trezire
Și agitată cum lovește malul,
Iar peste toate stăpânește valul
Precum un călăreț, peste oștire.
Și tocmai sus, pe val, stau cocoțați,
Și inactivi și fără greutate,
Doar cu plăcerea de-a fi duși în spate,
Tot felul de nocivi și de ratați.
Ei nu-s din picăturile de ploaie,
Sunt doar o pleavă, frunze, putregai,
Ușor plutind și prinși precum un scai
Pe haină, într-un cuvânt, gunoaie.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.