Visul de vis distrugător

Cuvintele nu-şi mai găseau locul,
Soarele îngheţă în sufletul lor,
Înţelegerea îşi împărţi norocul,
El înţelese sincer că e călător.

Ieşi pe uşă dar lăsă în prag
Paltonul şi căciula îmblănită,
Drumu-l aşteptă, troianul larg
Îi primea în viscol inima rănită.

Omul de zăpadă se-mbrăcă uşor,
Îşi trase şi căciula pe urechi,
În casă gândul o mişca de zor,
Parcă venea din lumile străvechi.

Ieşi în prag şi luă mogâldeaţa,
O puse lângă soba încălzită,
Apoi dormind o prinse dimineaţa,
Gestul ei crezu că e ispită,

Apă-i peste tot şi-o haină udă,
O căciulă căzută într-o parte,
- Se poate ca să fiu atât de crudă,
Oare el e-aproape sau este departe?

Într-o iarnă la fel de nebună
O umbră răguşită intră-n casă,
Ea cu milă-l ia de mână
Şi-l invită să ia loc la masă.

Dintr-o vorbă-n alta el îi spune:
- Am revenit cu tot ce-ai vrut odată,
Cu bani, cu aur şi renume,
Bogăţia vieţii mele ţi-o dau toată.

Un lucru nu-ţi pot da ca la-nceput:
Căldura tinereţii şi iubirea,
Tot ce-am adunat a încăput
În dureri ce ne-au cuprins aiurea.

Cuvintele nu-şi mai găseau locul,
Soarele apuse-n sufletul lor,
Viaţa le-a jucat feste, norocul
A fost un vis, de vis distrugător!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna în prag

m-am trezit de dimineaţă
si deschid fereastra larg...
nu mică mi-a fost mirarea..
iarna o zăresc in prag!

dezbrăcată-i... tremurândă..
cu ochi mari si inghetaţi
cu cinci fulgi acoperită
si cu vântul... ca doi fraţi

ce să fac cu tine iarnă?
nu te vreau... abia mă ţin
lângă soba ce-am incins-o
cu trei ghimpi de trandafir!

astăzi... nu primesc pe nimeni
stau in pat.. citesc Balzac..
povestiri despre moravuri
realist... si nu abstract!

si aşa cu timpu-n palmă
cel trecut si viitor
mă impac cu tine iarnă
eu in casă... tu-n pridvor!!!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna în prag

Mă trezesc de dimineaţă şi deschid fereastra larg.
Nu mică a fost mirarea... iarna o zăresc în prag.
Dezbrăcată-i, tremurândă, cu ochi mari şi îngheţaţi,
Cu cinci fulgi acoperită şi cu vântul, ca doi fraţi.

Ce să fac cu tine iarnă? Nu te vreau, stau zile-n şir
Lângă soba ce-am įncins-o cu trei ghimpi de trandafir.
Lemnele plutesc pe ape spre apus în asfinţit...
Sunt vândute sau furate din pădurea de la schit.

Astăzi nu primesc pe nimeni, stau în pat, citesc Balzac,
Povestiri despre moravuri, realist şi nu abstract...
Şi apoi, ce-atâta grabă? Timp avem, trei luni de ger
Pleacă iarnă de la mine... lasă-mi Soarele pe cer.

Lasă-mi şi căldura-n suflet, doar aşa pot să trăiesc
Să primesc cum se cuvine darul cel Dumnezeiesc
Prunc născut de o Fecioară, izbăvire să aducă
Într-o lume mincinoasă, fără crez şi fără rugă...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om şi o femeie. Ei erau atât de săraci, încât n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau după sufletul lor. Muncea bietul om de dimineaţa până seara târziu, alături cu muierea, de-i treceau năduşelele, şi ca să dea şi ei în spor, ba. Se ţinea, vezi, norocul după dânşii ca pulberea după câini, cum se zice. Umblau cu tărăbuţele de colo până colo, şi ca să se statornicească şi ei la un loc, nu găseau. Căci cine era să-i priimească pe ei, doi calici, cu leaota de copii după dânşii?! Adică uitasem să vă spui. Aveau aceşti oameni o spuză de copii. Din aceşti copii, cei mai mari erau numai fete, iară băieţii erau mărunţei şi stau lângă dânşii ca ulceluşele. Să nu vă fi dus Dumnezeu vrodată să fiţi faţă când venea omul de la muncă, că v-aţi fi luat câmpii. Ieşeau toţi afară înaintea lui, jigăriţi şi hărtăniţi, ca nişte netoţi, subţiratici şi piţigăiaţi, mă rog, leşinaţi de foame, şi tăbărau pe bietul om cu gura: tată, mi-e foame, tată, mor de foame. Tatăl lor se zăpăcea şi nu ştia către care să se întoarcă mai întâi şi le da toată agoniseala lui dintr-o zi. Dară de unde să le ajungă ce brumă le aducea el? Abia puneau p-o măsea.

citat clasic din povestea Fata săracului cea isteaţă de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăruite prin iubire

Eu cred în gând si-n sufletul călduţ
Am agăţat soarele de o creangă
Să-l iau să-l pun la loc călduţ
Si vreau să stiu de-ar vrea sa meargă

Mă tem ca raza lui să nu îngheţe
Să-i pun mănuşa mea în rază
Îi dau căciula mea e o mandreţe
O scară vreau sa ajung la rază

Cum să fac să-l cobor să-l iau acasă
Dorinţa mea soarele mi-a îndeplinit
Până acasă soarele m-a urmarit
Soarele este în casă acum pe masă

Cu micuţa mea gândire
Pot transforma orice în fericire
Astăzi simt o mare împlinire
Toate-mi sunt dăruite prin iubire

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ţi-ai spune oare?

Dacă într-o zi
mergând pe drumul vieţii,
Te-ai reîntâlni... cu tine, fiind copil,
Ce ţi-ai zice oare, privindu-ţi lung pomeţii,
Ce azi nu mai sunt rumeni
şi parcă fără "tril"?

Te-ai lua uşor de umăr?
Te-ai scoate la un suc?
Ţi-ai spune: Riduri număr
şi anii se tot duc?

Ţi-ai spune: Viaţa doare,
rămâi aşa cum eşti...
Căci traiul de "om mare"
nu e cum te gândeşti?

Ţi-ai spune că durerea,
vine din când în când,
Să-ţi încerce puterea,
de a zâmbi plângând?

Ţi-ai spune că genunchii,
în timp s-au vindecat,
Dar pierderea mămuchii,
nu trece niciodat'...?

Ţi-ai spune că amicii
de-atunci s-au risipit?
Mânaţi de bani, capricii,
obrajii şi-au mânjit?

Ţi-ai spune că norocul,
la fel ca şi iubirea,
Nu prea şi-a găsit locul,
şi-a căutat iesirea?

Ţi-ai spune că adultul,
de azi nu mai e viu,
Obişnuit cu "multul",
un mort fără sicriu?

Ţi-ai spune că sunt dăţi,
când plângi, fi-rar să fie,
Răpus de greutăţi
după... copilărie?

Şi dacă într-o zi
mergând pe drumul vieţii,
Te-ai reîntâlni... cu tine, fiind copil,
Ce ţi-ai zice oare, privindu-ţi lung pomeţii,
Ce azi nu mai sunt rumeni
şi parcă fără "tril"?

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşi!

Fă-ţi bagajele şi ieşi din viaţa mea!
N-ai făcut decât mult praf;
Uşa a rămas deschisă de când ai plecat
Şi-ai uitat să te mai întorci...
...............................................
Ai intrat în inima mea, dar pe-a ta
Ai ţinut-o ferecată;
Eu am aşteptat şi am bătut la uşa ta închisă
Până m-au durut şi suflet şi trup.
Am strigat la tine până mi s-a întors ecoul
Ca un bumerang şi m-a străpuns...
Te-ai oprit la mine ca-ntr-o gară –
Trenul tău nu avea orar fix
Şi avea mereu întârziere.
Te-am primit zâmbind, de fiecare dată,
Ai avut grijă să mă laşi plângând...
Te-ai jucat cu mine de-a iubirea,
Dar ai pierdut pe mâna ta, deşi aveai atuul;
Ţi-am acordat mai multe revanşe,
Dar ai fost absent şi indiferent.
Sper să simţi acut golul pe care-l las în viaţa ta
Şi să-ţi dai seama că nimeni nu-l va umple ca mine!
Ce-ai căutat, ce-ai vrut, de ce-ai venit?
Eu nu voi înţelege niciodată!
Ştiu doar atât: ai intrat în viaţa mea ca un străin
M-ai rănit, nu m-ai iubit, tot un străin ai rămas!
Locul tău nu mai e în viaţa mea!
Fă-ţi bagajele şi ieşi!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

căciula tatei -
prin omul de zăpadă
toată căldura

haiku de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om tăcut

un uriaş
cu palma cât o lopată.
copiii fug de el când dă să-i mângâie pe creştet.
nu prea are ce spune pe limba oamenilor,
cu ce cuvinte să vorbeşti despre gustul cărnii de şobolan
în Siberia
sau despre copiii morţi de foame
traşi de lupi în hrubele lor îngheţate.
şi vară şi iarnă umblă
cu boanda roasă de molii, şosete de lână în opinci
şi căciula din piele de oaie, trasă pe urechi.

apoi, într-o zi, prinde-a se topi pe picioare
acum o umbră trece pe uliţă şi sperie copiii.

dar omul tăcut e greu,
tăcerile lui atârnă ca nişte ghiulele
şi-l trag în fundul pământului.
aşa şi Huzum
intră puţin câte puţin în pământ,
până-ntr-o zi când fu înghiţit cu totul,
cu boanda lui roasă de molii,
cu şosetele de lână şi căciula din piele de oaie

la dezgropare,
oasele mari aproape straluceau
atât de curate
lânga ele tăcerea grea
ca o cutie neagră, neatinsă de viermi.

poezie de Nastia Mureşan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ţes iubirea ce s-aprinde

Fur timpului furca depărtării,
Caierele lui din veşnicii de ani
Le ţes în secunda fericirii mele,
Painjeniş de frunze sub platani.

Degetele sângerează-a toamnă,
Un surâs s-apropie în taină,
S-a întâmplat s-apari în prag
Doinind într-a iubirii haină.

Ne-am prins în hora ghiduşiei,
Am pus o floare sub genunchi,
Poemele ne-au dat târcoale
Şi tu, ca iedera pe trunchi.

În pârgul vieţii mi-ai adus
Culoare peste umbra mea
Şi multă, multă poeziei
Ce urcă-n cer precum o stea.

Cred în destinul tău fierbinte,
În glasul tău duios de mag,
Te voi iubi în rimă pură
Cu un sărut prelung în prag.

Fur timpului din depărtare
Imagini pure de ani şi ani,
Să ţes iubirea ce s-aprinde
În frunzele de sub platani.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din păcate

Bogăţia şi norocul
Când îşi isprăvesc culoarea
Nu-şi împart în lume locul
Cu virtutea şi onoarea.

epigramă de Cristian Wernicke din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ştefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare casă are acoperişul conform construcţiei, la fel ca şi omul căciula. Întotdeauna acoperişul sau căciula sunt mai bune sau mai rele funcţie de ce acoperă.

Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi cute

O lungă pregătire pentru moarte
E viaţa-ntreagă. Pentru marea clipă,
Când sufletul, un fulg dintr-o aripă,
Lin se desprinde şi te ia departe.

Unde? Nu ştii. Precis, în altă parte
Şi toată pământeana ta risipă
Se şterge ca o vorbă dintr-o carte
Şi altă vorbă-n loc se înfiripă.

Aşa că geamantanul fă-ţi şi du-te,
Uitându-şi geamantanul chiar în prag.
Dintr-un noian de vise începute

Nu poţi să-l termini nici pe cel mai drag.
Îl va visa deasupra, blând un fag
Adăugând pe fruntea ta noi cute.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă pentru duhul meu

Aşchii din vântul de gheaţă
Într-o pădure îngheţată în foc,
Simţeam cum se frânge o viaţă,
Într-un alt trup din veşnicul loc.

Şi m-a cuprins pe neştiute,
Acea otravă, morbid...
Atât de multe vieţi pierdute,
Pentru-a ieşi din negrul cel vid!

Şi i-am simţit pe toţi murind
Şi i-am purtat pe toţi în mine...
Mi-au fost trimişi numai fiind
Vechi păzitori cetăţii divine.

M-am zvârcolit până la lună,
Ştiam că mori şi tu-n locul meu...
A te salva din inima bună,
A fost tot ce-am vrut, dar mult prea greu...

Braţe de plumb, picioare zidite,
Cu trupul în lanţuri, tot te simţeam!
Şi m-aş fi dat morţii grăbite,
Să te salvez, căci... te iubeam!

Tot ce-ai simţit atunci când mureai
În locul meu... sacrificiu suprem...
Şi eu simţeam, având ce aveai!
Păzitor sfânt al duhului meu...

Lacrimi pierdut-am demult pe obraz,
Chiar de în suflet, mai picură ele...
Destinul mi-a fost ultimul caz,
Ultima treaptă, începând de la stele...

Toţi împreună ce-au fost pentru mine
Şi au luptat ca eu să fiu...
În zile ce n-au fost senine,
Mă vor vedea până să viu.

M-arunc la picioarele Tale,
Atât m-ai iubit, de n-am ştiut!...
Că trimiţind fiinţele Tale,
Le vei jertfi... atât Tu m-ai vrut!

Din întuneric răzbate o mână,
Mă ţine strâns, mă vrea tot mai sus...
Cele din jur strigă: stăpână!
Şi zâmbesc Vieţii fără apus...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îi auzi glasul, scroafa rămase încremenită şi plină de ruşine se întoarse. Mergea şi se tot uita îndărăt; pare că tot nu-i venea a crede ceea ce văzuse şi auzise. Se culcă şi de astă dată niţel voinicul, ca să se odihnească, iară zâna îi schimbă purcelul, puindu-i altul în locul lui. După ce se deşteptă, se întorcea la mă-sa cu voie-bună, de isprava ce făcuse. Venea, nene, cu căciula într-o parte, cu purcelul în braţe şi cântând din frunză. Când iată că se întâlneşte cu trei inşi. Pasămite era Vântul, Căldura şi Gerul.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne puse pe-un sărut

Furişat într-o uitare
Cu risipă de iubire,
Mă întreb de ce ecoul
Se stinge în amintire?

Unde ieri a fost să fie
Focuri neastâmpărate,
Azi e-un munte de tăciuni
Şi o mare de păcate.

Mă întreb, întreb întruna
Cât mai ţin cuvintele?
În privirea mea adormi
Tu, şi toate stelele.

Furişaţi într-o uitare
Ne blestemăm clipele
Ce ne-au retezat în timp
Zborul lin, aripile.

Eu aici şi tu aproape
Punem semne pe-un sărut
Care-a fost sublim odată
Dar la urmă a durut!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul creşte odată cu noi

Vântul sapă prin nea ca o javră,
Dâră de sânge scursă-n pământ,
Miroase a fum peste iarnă,
Gerul se ascunde-n cuvânt.

Tremur în speranţa de veghe,
Sufletul se face cruce în deal,
Aleargă spre tine în noapte
Un fluture cu trupul de cal.

Tu râzi într-o floare din geam,
Luna atârnă în coşul de fum,
O mână se-ntinde s-o fure,
Visul meu o sparge în drum.

Bucăţi, cum e trenul, se-ntind
Pe calea aşteptării finale,
Intru în casă şi tu îmi arăţi
Rotundul din lună în poale.

Lasă visul pe umeri, mi-ai zis,
Destinul e rece-n zăpadă,
În pleoapa somnului meu
Învârţi a timpului roată.

Vântul sapă adânc şi grăbit,
Eu construiesc focul în doi,
O fi sau n-o fi paradisul –
Visul creşte odată cu noi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără suflet, ce-am fi fost?

Dincolo de ochi şi gură, sufletul se zbate-n taină
Ca o aripă beteagă, ce îşi plânge zborul frânt,
N-are nume, n-are casă, nu-l îmbracă nicio haină
Şi aleargă-n patru vânturi, între ceruri şi pământ.

Se izbeşte de-ntuneric, rănile îi sângerează
Dar, nu plânge nicio clipă, ochii plâng în locul lui.
Un actor pe scena vieţii, doar în replici mai bravează
Când o gură mai zâmbeşte pe o mască-a orişicui.

Hologramă migratoare dintr-o neştiută-adresă,
Implantată-n trup, dă viaţă şi cum doare când lovesc
Vinovatele cuvinte orchestrate într-o piesă
Regizată de necine într-un loc nepământesc.

El, cuvântu-nnobilează şi ucide deopotrivă,
Sufletul îl fericeşte sau îl sângeră sub cnut;
Cu emblema lui divină, de sorginte afectivă,
Ce-am fi fost în lumea asta, dacă nu l-am fi avut?

Nişte creaturi ciudate, ce-am fi dispărut subit,
Trup ne-nsufleţit în moarte, nedumnezeiesc cioplit...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaiah Beethoven

Mi-au spus că mai am trei luni de trăit,
Aşa că m-am târât până la Bernadotte,
Unde am rămas lângă moară lungi ore,
Acolo, lângă locul unde apele se adună freamătând în adânc,
Deşi par să stea nemişcate:
O, lume, aceasta eşti tu!
Doar un ochi larg de apă pe cursul fluviului,
Unde Viaţa priveşte în jos şi noi ne bucurăm
Că ea se oglindeşte în noi, şi astfel visăm
Şi curgem apoi mai departe; dar când vrem iarăşi
Să-i vedem faţa, iată, câmpul de bumbac
Şi luncile unde ne revărsam
Într-o deltă mai încăpătoare!
Dar aici, lângă moară, castelele norilor
Îşi transferă formele în apele adormite,
Iar noaptea peste podeaua de agate
Se revarsă văpaia lunii, sub ochii mei
În mijlocul pădurii încremenite, a cărei tăcere este spartă
De sunetul unui flaut venind dinspre cabana de pe deal.
Pe urmă, când am ajuns să zac la pat
Slăbit şi cu dureri, învăluit în vise,
Sufletul fluviului a pătruns în inima mea
Şi puterea adunată acolo îmi transporta sufletul,
Atât de repede încât parcă stătea pe loc,
Peste oraşe de nori şi pe sub sfere de argint
La ora transfigurării lumilor –
Până când am văzut licărind trompete
Deasupra temeliilor, dincolo de Timp.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză pe un prag de toamnă

Mi-a picat pe prag o frunză
Tremurândă şi rebelă,
Ce-şi trăise, parcă, viaţa,
Într-o lume paralelă.

Nu ştia că vine toamna,
Nici de timpu-i limitat,
Şi credea că-n lumea asta
Totul e de-aplaudat.

Nici de iarnă n-auzise,
Ori de gerul cel cumplit
Care-o însoţeşte. Oare,
Ce şi-o fi închipuit?

Că rămâne veşnic verde,
Fremătând în adiere,
Că o fi nemuritoare
Când în juru-i totul piere?

Am luat-o, cu tristeţe
Şi, văzând-o mai aparte,
Am ferit-o de necazuri
Aşternând-o într-o carte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo

Femeia aceasta are pe cineva în baie.
Vorbeşte cu mine, mă iubeşte sincer,
Dar cineva se tot foieşte în sufletul ei,
Dincolo de mine.
Îi citesc în ochi, în păr, în linia vieţii din palmă
Că această casă n-are decât o singură intrare,
Că-mi ascunde pe cineva în baie.
Sau, mă rog, în casa vecină,
Sau într-o altă casă,
Undeva pe stradă,
Într-un alt oraş sau într-o pădure,
Ori pe fundul mării.
Cineva stă ascuns acolo,
Pândindu-mi gândurile,
Ascultând sentimentele mele eterne
Cu ochii pe ceas.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!