Trimite, Doamne, foc peste Sodoma

Parade gay la Bucureşti,
Scârboşeniile-şi iau avânt
Parlamentul n-a mişcat un deşt',
Preşedintele nu spune un cuvânt,
Iar liderii pe care i-am ales
Îşi văd numai de propriul interes

Trimite, Doamne, foc peste Sodoma
Şi peste sodomiţii care
Conduc destine şi popoare,
Nu lăsa păcatul să rodească
În sufletele lor de iască!

În loc să iasă lumea-n stradă:
La noi acasă nu faceţi paradă
Cu dezmăţaţii aduşi de voi!
România nu e lada de gunoi
A Europei homosexuale
Cu toate scârboşeniile sale!

Nici animalele ca animale
Nu fac aşa în staulele lor
Europa hăndrălăilor
Să-şi lege acasă în familii
Aceste ruşini de sigilii,
Să umble cu ele de gât,
Să iasă cu ele în lume,
Că n-au decât!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rambo: Eram într-un bar în Saigon şi apare un puşti... Un puşti care ţine în mâini o cutie de lustruit pantofii. Şi spune "Lustruţi, vă rog, lustruiţi!" Eu am spus nu. A continuat să întrebe şi Joey a zis da. Şi eu m-am dus să iau câteva beri, iar cutia era cablată şi el a deschis cutia, împrăştiindu-i-se corpul în toate părţile în urma exploziei. Şi stă acolo, strigând ca naiba. Sunt bucăţi din el pe mine şi le dau la o parte aşa. (Îşi scoate banduliera) Prietenul meu e împrăştiat pe mine... Am sânge pe mine şi încerc să ţin toate bucăţile laolaltă... Şi le pun, dar ale naibii maţe continuă să iasă... Şi nimeni nu mă ajută! Nimeni nu mă ajută! Şi el spune, spune: "Vreau să merg acasă! Vreau sa merg acasă!" Îmi tot strigă numele! "Vreau să merg acasă, Johnny! Vreau să îmi conduc Chevroletul!" Am zis: "De ce? Ale naibii picioare, nu ţi le găsesc! Nu îţi găsesc picioarele!"

replici din filmul artistic Rambo I, după David Morrell
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era sâmbătă, 09 iunie, era vară, era sfârşit de săptămână, era cald... Cei şapte membri ai echipajului navei albastre erau toţi tineri, deci, ar fi avut motive să fie veseli, să iasă prin oraş, să se distreze; totuşi, doar geograful cel înalt alesese varianta cu plimbarea prin oraş, numai după ce scăpase de cei doi însoţitori ai săi. Ceilalţi preferaseră să rămână acasă la ei: blonda Maria, mică şi gingaşă, se simţea foarte bine în apartamentul ei cu cinci camere, plin cu animale şi plante, având în propria-i locuinţă un micuţ colţişor din natură; domnişoara doctor Stela preferase şi ea să rămână acasă, mai ales din cauza celor 13 etaje, pe care nu avea de gând să le mai urce sau coboare; Alex avea un alt motiv de a nu ieşi nicăieri – evita întâlnirea cu "Ucigaşa", de care va scăpa de abia luni de dimineaţă; domnişoara psiholog Lia nu numai că era acasă, dar nici măcar nu catadicsea să iasă din camera ei, unde stătea închisă, cu motănelul gri în braţe, ţinându-i companie, dar ea era tristă şi abătută din cauza unei anumite reclamaţii pe care o depusese seara trecută către Comisia Disciplinară a Institutului, împotriva colegului ei, Lucian; Mihai se afla, din câte ştim, tot într-o casă, deşi nu la el acasă, ci la comandantul misiunii; iar acesta din urmă, bineînţeles, tot acasă era, iar figura lui îi trăda tristeţea care-i măcina sufletul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe-o casă nouă

Toate stau la locul lor,
stă păianjenul în plasă
ca-ntr-o lume de mătasă.
Nu-l încearcă nici un dor
din ocolul lui să iasă.

Toate stau la locul lor:
piatră, floare şi ulcior,
vatră şi amnar şi iască,
Asta-i legea tuturor:
Zări să-şi facă din pridvor,
să se simtă bine-acasă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Economia subterană

Crescută în al crizei beci,
Se simte ca la ea acasă
Şi va rămâne-acolo-n veci...
Căci n-are interes să iasă.

epigramă de Ica Ungureanu (iunie 2011)
Adăugat de Ica Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozitate

Merg cam des peste hotare
Şi îmi las consoarta acasă;
Nu pricep o întâmplare:
Două coarne-ncep să-mi iasă.

epigramă de Anastase Popescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

România nu-şi poate prelungi neutralitatea peste limitele trebuinţelor sale şi mai ales peste limitele demnităţii sale... Ardealul nu e numai inima României politice, priviţi harta: Ardealul e inima României Geografice!... Nu, nu va pieri românismul pe urma acestui război: vor pieri numai aceia care nu s-au arătat vrednici de dânsul!

Nicolae Titulescu în Discursuri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciorchinii, graurii şi plasa

Avea un ţăran acasă
Boltă cu struguri de masă
Dar, de fiecare dată
Viţa era devastată
De graurii veniţi roi,
Ce lăsau ciorchinii goi.
Văzând omul al lor sârg
A mers hotărât la târg,
A luat o plasă deasă
Şi venind cu ea acasă
Ajutat şi de vecini
A pus-o peste ciorchini.
Trecând zile, trecând nopţi,
Când strugurii erau copţi,
Musafirii nepoftiţi
Şi în fraude vestiţi
Peste boltă s-au lăsat
Pentr-un prânz îndestulat.
Dar văzând cu toţi, fireşte,
Că un bob nu se clinteşte,
Încercând în zbor să iasă
Mulţi au rămas prinşi în plasă.

MORALA:

Un rod dulce, aşadar,
Poate lăsa gust amar
Când el nu îţi aparţine
Şi îl iei din curţi străine.

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

fricile stau ca nişte mici noduli sub piele
fricile n-au case n-au familii
nici prieteni adevăraţi
pentru ca nici ele nu sunt adevărate
de asta nici nu le vezi la lumină
de asta nici nu sparg pielea
ca să iasă şi ele odată
acolo unde stau au bordeie
şi se hrănesc cu morţile noastre antetrăite

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata babei luă lada şi plecă. Când se întoarse pe la cuptor, văzu azime calde, se cercă să ia şi nu putu; ea nu mai putea răbda de foame. Pe la puţ trecu cu jind, că nu-i dete măcar o picătură de apă, ca să se răcorească; iară când trecu pe la grădină, îi lăsa gura apă şi nu putu nici să se umbrească puţin de arşiţa soarelui. Ajungând acasă obidată de osteneală şi flămândă, n-avu răbdare, ci chemă pe mumă-sa la o parte şi-i zise să facă pe unchiaş şi pe fie-sa să iasă afară. Cum rămase singurele, deschise lada; dar ce ieşi d-acolo? balauri, şerpi, şi câte lighioni toate, cărora le arsese gâtlejurile când le dase de mâncare; şi îndată le sfâşiară şi le mâncară. Tot satul se spăimântă de întâmplarea asta; şi fiecare om băgă de seamă că asta vine de la răsplătirea dumnezeiască. Fata moşneagului însă se căsători cu un flăcău din cei mai frumoşi ai satului, care o ceru de la tată-său şi o luă de soţie. Mare veselie se făcu în sat la nunta lor, şi trăiesc în fericire până în ziua de azi.

Petre Ispirescu în Fata moşului cea cuminte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mil, hai pe balcon

Mil, hai pe balcon să vezi pe stradă
Cum trec muieri cu crupe de paradă,
Cum trec muieri cu crupe de paradă

Nu fi umil, nu vezi săltând pe stradă
Sâni de muieri aliniaţi ca de paradă,
Sâni de muieri aliniaţi ca de paradă

Grăbeşte-te, Mil, să prinzi pe stradă
Muieri purtând breton ca la paradă,
Muieri purtând breton ca la paradă

De ele să ne-apropiem furiş pe stradă
Să ne surâdă fă-le, Doamne, din paradă!
Să ne surâdă fă-le, Doamne, din paradă!

Şi astfel unul dintre noi va cădea pradă
Rânjind la moartea din rânduri de paradă,
Rânjind la moartea din rânduri de paradă

parodie de Constantin Ardeleanu, după Cezar Ivănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spuneţi voi, lumina voastră!...

Spune tu, Carpate-frate,
Ce viteaz te ţine-n spate?
Care fluier de Cobuz
Mi te leagă de Oituz?

Spune-mi, Dunăre voinică,
Care forţă te ridică
Şi te leagă de izvor
De lumină şi popor?

Spune-mi, Oltule-bătrâne,
Cât elan îţi bate-n vine,
Cât albastru lunecos
De-mi doineşti vijelios?

Spuneţi voi, lumina voastră,
Care lacrimă albastră,
V-a trimis cu fulger sfânt,
După poteră şi vânt?

Aduna-m-aş, aduna,
Cuvânt cald ca dragostea,
Aduna-m-aş dor şi cânt,
Ciocârlie de avânt,

Să-mi rodească peste zare
Visul plin de înălţare,
Zborul falnic peste vreme
Şi Carpaţii-n diademe!

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

România nu-şi poate prelungi neutralitatea peste limitele trebuinţelor sale şi mai ales peste limitele demnităţii sale.

Nicolae Titulescu în Inima României – discurs din 1915
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţa blondă îşi luase rămas bun de la toate animalele şi plantele ei de acasă, ştiindu-le în siguranţă, în grija părinţilor ei. Plante avea destule şi la bordul navei; animale nu, decât de pluş, dar nu reproşa nimic nimănui. Dădu şi ea mâna cu directorul, cu primarul şi cu preşedintele. Nu se mai uită urât la domnul primar, deşi nu uitase de chestia cu aprobările... Acum însă doar zâmbi scurt, mulţumind şi ea, apoi ţâşni sprintenă în sus, pe trepte. După ultimul salut, intră în navă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cum să evităm să omorâm muşte, purici? Prin fiecare mişcare pe care o facem, distrugem fără să vrem vieţile unor fiinţe pe care nici nu le observăm. Asta spune mereu lumea, încercând să justifice în acest fel cruzimea faţă de animale. Dar cei care pun problema astfel uită că scopul omului nu este de a fi perfect în vreo privinţă. Sarcina care ne revine este numai de a încerca să ne apropiem de perfecţiune. Acelaşi lucru e adevărat şi în cazul compasiunii faţă de animale. Noi, oamenii, nu putem trăi fără să provocăm moartea altor fiinţe. Dar putem să acţionam cu un grad mai mic sau mai mare de compasiune. Cu cât mai multă compasiune aratăm faţă de toate animalele, cu atât mai bine este pentru sufletele noastre.

citat celebru din Lev Tolstoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de întunericul prieten

uneori întunericul din mine se eliberează
şi toate aceste frustrări resimţite zilnic
devin pietrele unui bulevard învechit
pe care tocurile pocnesc
de plinătatea unui gol confuz

reclamă umbrele paşii desculţi
şi peste toate aceste aberaţii
cineva strigă: libertate!

râd zidurile calcinate ale unei biblioteci
de câte ori cărţile scot semnele afară, în grădină
la uscat
şi le agaţă de frunţi
cârligele sensurilor incomplete

scârţâie scheletele celor păcăliţi de vulpi umane
să iasă să iasă
să iasă să lupte cu o moarte prescrisă

spun mulţi în reclame: "să vedem cât de perfect..."
iar perfectul o ia la goană pentru că
e prea plin în sinea lui oricum

uneori întunericul din toţi se eliberează
şi strigă să se facă lumină
pentru că dorul de umbre aprinde lumânări
în bisericile îngerilor nicicând adormiţi

prin grădinile icoanelor abia sfinţite
umbrele îşi fac de cap

mi-e dor de întunericul prieten
cel de acum îmi pare a fi prins
cuprins
în lumina artificială

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măi

Măi!
Nu mă faceţi să plâng
că şi-aşa mă doare plânsul.
Mai bine mestecaţi o piatră
în loc de voi
şi vă daţi cu lopata la vale
peste-a vacilor gunoi
peste buzele crengilor
peste azurul podurilor
peste scrumul norilor
peste văi
dragii mei
Măi!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Bucureşti şi Heraklion

Dumnezeu a pus îngerii
Să asfalteze cu aripi zborul.
Cum Lui nu-i plac peticele de pe A2,
N-a vrut să iasă din ţâţâni
Planul înclinat al stelelor
Şi nici soarele să lăcrimeze
Peste crucea sorţii.
Numai la noi lucrurile iau forma dosului politic
Prin toţi nepricepuţii puşi în funcţii de zei.
Apropo, în Creta zeii s-au adăpostit în muzee,
Urmele lor pe orice străduţă
Sunt amprentate în asfaltul
Conştiinţei de neam,
Cum pot să gândesc piatra mai roditoare
Decât cernozomul câmpiilor noastre
Purtat pe cocoaşa cămilelor
Adjudecate în petrodolari?
Mai ciupeşte câte un neavenit
Din mărul spovedaniei.
Dumnezeu n-a făcut DNA de formă,
L-a făcut zbor liniar între două conştiinţe
La care se mai pot prinde
Cătuşele părerii de rău.
Zborul între Bucureşti şi insula Creta,
Nu-i decât o constatare
Că sub ochii Domnului
Unii mai pot petici si cerul...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea

Când a fost să plec în lumea largă
Şi destinu-n cârcă să mi-l port
Fericirea a rămas acasă,
Fericirea n-are paşaport.

Că aşa-i în ţara nimănuia,
Vameşii prin sânge-ţi scotocesc
Să nu iasă clandestin din Ţară
Nici un strop din tot ce-i omenesc.

Numai dorul s-a ascuns în mine
Şi blestemul de a fi poet,
De aceea umblu printre oameni
Scotocind prin suflet - indiscret.

… Lume bună, unde-i fericirea?
Dorul greu în suflet de ce-l port?
Fericirea ne-a rămas acasă,
Fericirea n-are paşaport.

poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evident, nu-mi plac nici femeile care beau peste clipa în care sunt simpatice şi devin odioase, vulgare şi numai bune de luat acasă.

citat din Mihaela Rădulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt toate acolo. Sunt acolo, în carnea mea, în durerea mea, în retina şi sângele meu. Rămân acolo. Dacă vor vrea să iasă vreodată, vor ieşi... Amintirile astea sunt ca nişte animale speriate... Le e frică să iasă la lumină... Stau acolo, în beznă, şi se hrănesc din mine.

Oana Pellea în Jurnal 2003-2009
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!