Am rupt din tine un colţ de rai

Am rupt din tine un colţ de rai
Când noaptea albă se agaţă,
Zidit în piept tu mă purtai
Şi când un clopot o să bată.

Îmbrăcată cu durerea,
Iar în mână legat strâns
Purtai dorul şi iubirea,
Să-i spui morţii: n – ai învins!

Încremenit – a şi pădurea,
Chiar şi vântul stătea stană,
Învaluit cu durerea,
Zâmbetul se varsă – n rană.

Cerul plânge, norii lacomi,
Vântul strigă după dor,
Frunzele se şterg de lacrimi
În bocetul ciorilor.

Doamne, rupe-mă în două,
Eu, mă rog la umbra ta,
Să-i ţin vie amintirea
Şi în viaţa ce-o urma!

Nu lăsaţi aceste vremuri
Să vă prindă în ghiara lor,
Oferiţi-vă ca daruri,
Nimeni nu – i nemuritor!

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea

unde-i pădurea din copilărie
când îi tăiam colnicul cu piciorul,
palatul meu cu bolţi de stele,
de tine iar m-apucă dorul...

pădurea mea pletoasă, colţ de rai,
în tine vedeam doar poveşti de vise,
of, doamne, ce frumoasă mai erai,
când mă primeai cu porţile deschise.

acum e toamnă, te-amăgeşte vremea,
a aurit tot cerul peste tine,
rămâi golaşă, tristă şi brumată
şi nu te mai gândeşti deloc la mine.

eram copil şi tu codru bătrân
când amâdoi priveam duioşi la lună
şi mă purtai ferice la-l tău sân,
fiindu-mi nu numai tată, dar şi mumă.

ca altădată tu ai rămas la fel
un făt-frumos cu pletele în vânt,
eu am îmbătrânit, măi codrule,
şi nu mai pot decât ca să te cânt.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea

unde-i pădurea din copilărie
când îi tăiam colnicul cu piciorul,
palatul meu cu bolţi de stele,
de tine iar m-apucă dorul...

pădurea mea pletoasă, colţ de rai,
în tine vedeam doar poveşti de vise,
of, doamne, ce frumoasă mai erai,
când mă primeai cu porţile deschise.

acum e toamnă, te-amăgeşte vremea,
a aurit tot cerul peste tine,
rămâi golaşă, tristă şi brumată
şi nu te mai gândeşti deloc la mine.

eram copil şi tu codru bătrân
când amâdoi priveam duioşi la lună
şi mă purtai ferice la-l tău sân,
fiindu-mi şi tată, dar şi mumă bună.

ca altădat'rămas-ai tu la fel
un făt-frumos cu pletele în vânt,
eu am îmbătrânit, măi codrule
şi nu mai pot decât ca să te cânt.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul plânge după tine

Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzeşte
şi inima ta ce mă iubeşte.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
şi ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Şi te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.

poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

G

G.
te-am visat
erai ascunsă într-un penar de lemn cu miros de pădure rănită
purtai rochie albă şi perle la gât
lângă tine lăcrima Hristos cu mâna dreaptă ruptă
când am închis penarul am deschis ochii
tremuram şi-ţi rosteam numele
ştiam că nu-ţi va mai fi bine
la 40 de zile nu ţi-a mai fost nimic
viteză mortală
scaunul din dreapta
frâne
urlete
ciocnire
şi atât
G.
ţi-am plâns la căpătâi, iar pădurea îşi urla din răsputeri povara trupului tău crud
purtai rochie albă şi perle la gât
lângă tine lăcrimau toţi ai tăi, iar un clopot îţi striga învierea

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e nimeni...

Iubirea plânge tristă-n colţ
Nu este nimeni s-o ridice,
Pe străzi pusti se plimbă vântul
Şi pomii ard şi cerul plânge!

Când şoapta de iubire se aude
În umbrele luminii geme valul
Doar ploile-şi găsesc hotarul
Şi nu e nimeni să le-adune!

De ce nu-i viaţă fără moarte,
Pe lespezi reci şi cruci de piatră
Se-aude dangăne de clopot
Şi lumea este tot mai rece!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia, lacrimă în vânt

Femeia a rupt fâşia neputinţei,
A pus bucăţi ca semne-n lungul drum,
A dospit lacrimi adânci în piept
Şi s-a ascuns cu frunzele în scrum.

Bărbaţii toţi i-au scuturat mânia
Şi i-au zidit durerea în suspine,
Cerul a-ncolăcit pe loc minunea
Şi i-a pus inima în miere de albine

De-atunci e floare dulce, meliferă,
În casă, în iubire pe pământ,
Când frunzele s-ascund în scrum,
Gândeşte-te la ea, e lacrimă în vânt!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te uit

(Oare de ce inima plânge când e rănită de vorbe?)

De ce să-mi supăr inima
că ai uitat de mine,
Pot oare norii să-i adun
şi să-i arunc în mare?

Când vorbele ce mi le spui
sunt ca săgeţi în soare,
Se fac în ghem ce le păstrez
lumina când dispare.

Mă ceartă oare Dumnezeu
că ştiu ce e durerea,
Sau îngerii sunt sub blestem
că gândul meu e teama?

Nu ştiu de-am să te pot uita
sau ce va fi şi mâine
Ajunge zilei soarta sa,
necazului durerea.

Şi fiecare gând al meu
e un porumbel ce zboară
În vârf de munte, am să urc
să uit de dragoste amară!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioana Loredana

Numele tău face albă zăpada
numele tău creşte-n copaci
printre două lacrimi trece cascada
numai tu în cuvinte când taci

Numele tău înfloreşte-n copaci
numele tău trece ca vântul
de-ai să vrei să-mi spui ce mai faci
să-mi cauţi în inimă mormântul

Numele tău trece ca vântul
printre două lacrimi cascadă
la sfârşit iarăşi ia cuvântul
numele tău albă zăpadă

Numele tău murmură-n copaci
nu mai plânge tată în inimă taci

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce vrei, Doamne...

De ce vrei, Doamne, să mă pierzi
De ce să-mi plângă-n suflet iară
Pădurile cu lacrimi verzi
Şi munţii cu tăceri de ceară.
De vrei, Doamne, să mai plâng
Şi pui durerea să mă-nhaţe
Ca marea de-aş putea s-o plâng
Mi-ar plânge peştii toţi în braţe...

De ce vrei, Doamne, să colind
În alte ceruri şi-alte stele -
Ca norii de-aş putea să-i strâng
Mi-ar plânge lacrimile mele...

De vrei, Doamne, spune-mi deci,
De ce vrei să-mi închizi cuvântul
Să-mi plângă-n suflet stele reci,
Să-mi plângă-n inimă pământul.

Şi unde-ai vrea să fiu apoi?
Eu un pot, Doamne, fără Tine
Şi dacă arborii mi-s goi
Eu tot îi pun să Ţi se-nchine.

Şi chiar de-s singură-n pustiu -
Eu tot de Tine sunt legată -
Şi-orfană chiar de-ar fi să fiu
Tu tot mi-ai fi în ceruri Tată...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ave Maria

Nimic din tot nu ne mai place
Şi ne-a cuprins melancolia
Războaiele nu ne dau pace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Semnăm tratate pentru moarte
Şi mii de morţi sunt mărturia
Când însăşi viaţa ne desparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Şi nu mai punem preţ pe carte
Şi am ucis copilăria
Privim în gol tot mai departe
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Nu mai visăm în miez de noapte
Căci prea ni-e slută omenia
Ne pleacă îngerii din şoapte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Tristeţea la tot pasul zace
Omul îşi uită bucuria
Când însuşi Dumnezeu azi tace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Şi Lumea toată îşi împarte
În mii de lacrimi tragedia
Dar când speranţele-s deşarte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

De circ avem mai zilnic parte
Dar tragică ni-e comedia
Când clipele sunt visuri sparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Nu-i strop de linişte în lume
Şi păcălim democraţia
Iubirea nu mai are nume
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

În mersul lumii crud, rapace
E sfântă numai liturghia
Din ea se naşte-un gând de pace
Spre cerul pur. Ave Maria!

poezie de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna aurie

Când toamna aurie
Îşi arată zâmbetul,
O dulce nostalgie
Îmi inundă sufletul.

Frunzele în dansul lor
Îşi cântă despărţirea,
Iar crenguţele de măr
Rămân cu amintirea.

Au ruginit frunzele-n vii,
Curând în horă vor zburda.
Peste ogoarele pustii,
Zile şi nopţi vor colinda.

Va juca cu ele vântul
Până iarna le-înveleşte.
Chiar când doarme-întreg pământul,
Vântul tot nu odihneşte.

Viscoleşte peste ţară,
Vâjâie parcă-i nebun.
Nu-i chip să mai ieşi afară.
Nu mai e nimeni pe drum.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bată vântul

Bată vântul cât de tare,
Nu se stinge mândrul soare!
Bată vântul cât o vrea,
Nu se stinge nici o stea!
Bată vântul fără milă,
Nu se stinge-a mea lumină!
Bată vântul furios,
Nu mai dă soarele jos!

poezie clasică de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta doare tare...

Auzi frunzele cum ţipă văduvite de culoare?
Eu le-aud de sus, din ceruri printre păsări călătoare,
Unde-aş vrea să prind cocorii,-n deltă să mai zăbovească
Şi în versul dintre nuferi, în tăceri să lenevească.

Auzi ploaia cum jeleşte, când loveşte-n crengi betege?
Eu o-aud şi-i plâng de milă, când tu nu poţi înţelege,
Că şi ochii mei se-neacă-n lacrimi, ploi născute din uitare,
De când ne desparte-o toamnă, un ocean şi marea mare...

Auzi vântul, ca un clopot, simfonie a durerii?
Ei l-aud şi sapă-n rană un amurg în pragul serii
Şi m-agăţ de-un mâine tainic dintr-o vară viitoare,
Când te-aştept să-mi cobori cerul, chiar şi luna la picioare.

Auzi dorul cum se prinde de un ram bătut de soartă?
Eu l-aud şi-l prind cu grijă, să nu moară, de o toartă.
Şi-l amestec cu nectarul de pe buze-n aşteptare,
Să mă guşti, miros a struguri dintr-o toamnă care doare.

Şi de nu m-auzi iubite, când poemul meu te cheamă,
Voi trimite ploaia-n lume, pe o frunză de aramă,
Să îţi bată în ferestre, cu răcoare să te-mbete,
Vântul să te bulverseze cu rafale violete.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de iarnă

Peste vârfuri cade-o rază,
Printre stâncile-adormite
Când amurgul stă să iasă
Din pădurile-amuţite.

Coame albe se-nnegresc,
Noaptea lungă amuzată
Le învăluie grotesc
De prin cer pictată.

Pe pârâu se stinge-n sus
Sunetul bizar al morii,
Când amurgul la apus
Colorează iute norii.

De pe creasta-ncovoiată,
Într-un şuier fioros
Tăvălind pădurea toată,
Bate vântul furios.

Noaptea prin văzduh zburând
Lasă-n cer o rană,
Lacrimi albe norii plâng
În amurg de iarnă.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă-ţi iubirea în Isus...

Poartă-ţi iubirea de Isus tăcut în lume
Chiar de eşti-mproşcat
cu uri şi vorbe de ruşine...
Să-ţi fie dor de cer,
de Domnul Salvator.
Prin Duhul Sfânt
trimite-ţi inima, plină de dor...
Chiar prin suspine...
Mergi apăsat în urma Lui.
Chiar dacă lacrimi porţi în tine,
El nu te va lăsa nicicând,
că te-a ales,
să-I fii Mireasă lângă Mire.
Iubeşte, chiar de suferi-n urma Lui,
şi norii negri-şi varsă pietre.
... E întunericul ce-ar vrea
de Domnul să te lepezi.
Păşeşte-n har cântând, şoptind
cele mai dulci cuvinte,
ca-n ele Domnul să te cheme:
- Aici sunt pentru tine,
copilul meu cuminte!

poezie de Sanda Tulics din Foşnet stelar (22 septembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea

Durerea-i o chemare,
Durerea-i salvare!
Durerea e un scut!
E viaţă!
E teama de a pierde... viaţa!
E trezire, e chemare!
Te ţine lângă mine... Nemurire,
Până când se va rupe timpul!
Până voi fi una cu pământul,
Sau cu vântul!
Durerea-i dincolo de toate cuvintele!
E.... infinitul!
E începutul!
E completarea vieţii!
E în toate, chiar şi-n stele!
Durerea arde!
Durerea...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci de ce

Atunci de ce aceste toamne
Şi-aceste lacrimi multe, multe
Nu-s îngerii în ceruri, Doamne
Şi nu eşti, Tu să mă asculte.
Te chem din margini de pădure
Că mi se prăbuşesc copacii
Şi vine-un fulger să mi-i fure
Şi cum să-i mai ajut, săracii.

I-aprinde lacrima cerească
Şi plâng cu ei mai la o parte
Nu ştie nimeni să-i iubească
Şi să-i iubesc sunt prea departe.

Se-ascunde-o pasăre-n cenuşă
Mai cântă-un pic şi-apoi se duce
Eu stau cu plânsul după uşă
Cu mâinile la piept şi-n cruce.

Şi-atunci la ce aceste toamne
Te-ntreb şi lacrimi multe, multe
Nu-s îngerii în ceruri, Doamne
Şi nu eşti, Tu să le asculte...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păduri de brazi

Se luminează cerul dintr-odată
Plouă de-un timp şi vântul suflă tare
Această primăvară-i minunată

Plutesc tăcut pe-nrinderea albastră
Şi raze dulci de aur ma-nvelesc
Zbor peste grânele în flăcări... oare
Din drumul meu mai pot să mă opresc?

Speranţa şi durerea mi-o leagă infinitul
În vânturi calde, noaptea, o clipă mă-nfăşoară
Păduri de brazi în sânul lor mă cheamă
Din lumea mea de vise, ireală

Pătează răsăritul trupu-mbibat cu sânge
Şi în apus se-ascunde tristeţea acestei lumi
Strămoşii ne recheamă şi sufletul lor plânge,
Scut ne-am lăsat credinţa şi trupul căpătâi.

Se tânguie-n valuri de verde, pădurea
Şi albă ninsoare de flori se revarsă...
Pământul e sprijin şi-n noi se ridică
O dulce speranţă şi dorul de casă.

Coboară-n adâncul din sufletul nostru
Vuieşte de lacrimi şi râuri de dor
Se stinge în noapte pe cerul albastru
Un cântec de leagăn pe-aripi de cocor.

Mă simt ca o doină plutind printre stele
O umbră uitată de nori, printre stânci
Mă-ntorc iar acasă... Dulce eşti, revedere!
Lacrimi grele pe-obrajii scumpei măicuţei mele
Vin să spele durerea dintre cutele adânci.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cine a avut bunică să-l ferească de curent
Ştie din copilărie că, de nu rămâne-atent,
Vântul o să-i strâmbe-obrajii, o să-l zgândărească-n dinte,
Dar de fapt nu-n carnea vie, ci-n îngândurata minte
Îşi găseşte el să scurme şi să-şi semene durerea:
Cuibul lui – melancolia, hrana lui – veninul, mierea,
Şi la fel cum umflă pânze, peste mări vasul să-l poarte,
Călăuză-i pentru suflet către ţărmuri de departe.

Spune-mi, dac-aş fi ca dânsul, doar o briză, doar o boare,
Ai simţi din piept ardoarea-mi, când te-aş strânge-n braţe tare?
Degetele-mi nevăzute, când ţi le-aş petrece-n păr,
Ai ghici că-s ale mele, că sunt eu într-adevăr?

Dar de-ajuns. E seară, vântul zbaterea şi-o domoleşte.
Când şi când o filă albă de pe carte răsfoieşte.
Ne-au rămas ca până astăzi dorul, dragostea, plictisul,
Aerul ce ne-nconjoară, parcă ireal ca visul.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata tristă

Firul gândului frumos
Un suspin mi-l taie,
Că de-atâta vreme cos
Singură-n odaie.

Şi doar mâna mea, cu greu,
Flori de fir împarte.
Flori aleg, — dar gândul meu,
Gândul mi-e departe!

Uneori, când ţin la piept
Strânsă cusătura,
Închid ochii şi-l aştept
Să-mi sărute gura.

Iar când umbra serii vine
Dorul creşte-n mine
Şi tristeţea mă doboară
Grea, ca o povară...

O, ştiu bine că-n zadar
Dragostea mă mână
Să-l aştept cu lacrimi iar
Noaptea, la fântână.

Nu mai vine să-i şoptesc
Dorurile toate
Şi la sân să-i încălzesc
Mâinile-ngheţate!

Ci doar vântul nopţii rece
Fruntea mi-o sărută,
Peste codri luna trece
Galbenă şi mută.

Lung suspină-n freamăt greu
Fagii de pe coaste...
Noapte dulce, dragul meu
A plecat în oaste.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!