Primul an de şcoală

Primul an, al meu, de şcoală!
... Cei mai mici, băiat sau fată,
Greu se culcă, greu se scoală.
Eu nu-ntârzii niciodată.

Plin ghiozdanu-abia încape.
Cărţi, caiete, o grămadă.
Şcoala e aici aproape.
Casa e pe-aceiaşi stradă.

Mama, scumpa mea şi buna,
Chiar când seara mă mai ceartă,
Dimineaţa – totdeauna –
Mă aduce pân-la poartă.

Ce mulţime mare vine
Cu ghiozdanul între umeri...
Cred şi eu. E-aşa de bine
Să înveţi, să scrii, să numeri.

-Primul an, al tău, de şcoală...
Dragă-mi eşti şi tare mică!
Curtea noastră e mai goală,
Şi e singur Azorică.

Anul ăsta, se-nţelege,
Altfel eşti, în pragul toamnei.
Şcolăriţă eşti, în lege,
Da-mi lipseşti, comoara mamei!

Parcă spune: Ce mai fată!
Stă cu ochii umezi parcă.
Râde-apoi, un pic... Şi – iată –
Parcă lacrimi o încearcă.

Nu-i nimic. E bine. Numa
Vezi de-ascultă! Vezi de-nvaţă!
Coşcogea fetiţă-acuma,
Ai intrat, şi tu, în viaţă...

-Mamă! Asta-i supărare?
(Râde fata...) Ce-i adică?
Merg la şcoală, de, sunt mare,
Nu pot să rămân tot mică!

poezie de Cicerone Theodorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măritiş pe furiş

Îi venise rândul fetii,-n rândul lumii să mărite,
Dar găsişi atâta grabă?! Nu vrea fata... Doamne sfinte!
- Vezi, fă, tu, că eşti femeie, care-i e nemulţumirea,
Că de nu ne ştie satul, fir-ar ei să-i fie firea!
- Mâine, îţi promit bărbate, că deschis am să-i vorbesc,
Numai lasă-mă la noapte rostul bun să-l ticluiesc!
Iaca, vine dimineaţa...
- Fă Ileano, vino-ncoa!
- Ce e bre, atâta grabă?! Ia zi, s-a-ntâmplat ceva?!
- Maică, ştii, vorbeşte satul... Taf-tu este mâniat...
Eşti frumoasă, eşti deşteaptă, numai nu te-ai măritat.
Spune tu măicuţei tale, care-i baiul, draga mea?!
- Iaca-ţi spun maicuţă bună, însă nu te mânia!
- D-apoi ce o fi să fie, zise mama.
- S-a făcut! Ştii tu mamă, cum că fata nu-ţi mai e ca la-nceput?!
- De, tu ai crescut copilă!
- Nu mai sunt nici fată mare! Vezi?!
Aici îmi este hiba.
Zise mama: Ai răbdare! Mergem şi tocmim feciorul
Nu-i aşa de negru dracu!
Oala ta, fetiţa mamei, are-n lume şi capacul.
........................................................................................
Şi veni şi ziua nunţii. Toate-au fost la locul lor,
Patul pregătit prea bine, pentru noaptea mirilor.
- Draga mea, îi zise mama, mergi degrabă, ia dovleacul,
Şi-adânceşte-te în pături prima, altfel dai de dracu!
.........................................................................................
Multă trudă, bietul mire, urgisit şi transpirat,
Cât fumă doar o ţigară, apoi se întoarse-n pat.
Ce să vezi în astă vreme?! Fata puse jos dovleacul
Şi când mirele se-ntoarse, făcu gaură şi sacul.
Bucuros nevoie mare că aleasa-i domnişoară,
Când văzu dovleacul, parcă şi-aminti că-i burta goală.
Făcu poftă de mâncare şi mâncă dovleacul tot
Fiindcă dup-atâta muncă, foame îi era, socot.
Nu fu bine dimineaţă, că la mă-sa vine fata:
- Ce mă fac mămică?! Moare! A mâncat dovleacul, gata...
- Taci că n-are nici pe dracu, (cum o spune toţi românii)
De acum, fetiţa mami, eşti şi tu în rândul lumii!
Taf-tu a mâncat un mar şi ar mai fi vrut vreo zece,
Când o fi să se trezească, o să vezi tu că îi trece!
Iaca! Să vorbească lumea! Nu mai eşti în gura lor,
Eşti femeie măritată, zică de-astăzi câte vor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Explicaţie maternă

Printr-o banală întâmplare,
Adela, rumena fetiţă,
Tot se-ntreba la grădiniţă,
Cum este când eşti fată mare?
Ea admirase cu candoare,
Pe câte-o tanti cu fustiţă,
Cu pedichiură şi codiţă,
Şi tocuri cui ispititoare
Dorind urgentă rezolvare,
Îi puse mamei o-ntrebare
Iar buna mamă, cu răbdare,
Fetiţei sale îi explică:
Iubita mea, tu, fată mare,
Eşti doar acuma, când eşti mică!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primii ani de şcoală

Să ne-amintim de primii ani de şcoală...
Erau copii, dar anii au trecut,
Să ne-amintim de doamna învăţătoare
Ce ne-a iubit, pe toţi atât de mult

În clasa I priveam cu ochii-n lacrimi
Părrinţii, cum spre casă au plecat
Dar mângâierea doamnei noastre, parcă,
Putere şi curaj ne-a insuflat.

Ne aştepta pe bănci câte-o bomboană
Şi-o jucărie de la cei mai mari
Şi mai erau primele cărţi de şcoală...
Priveam tăcuţi, cu ochii vioi şi mari.

Zile-au trecut, una şi încă una
Precum o mamă ne-a apropiat
În juru-i. Nu ştiam ce e furtuna
Şi să sperăm în viaţă ne-a-nvăţat.

Ne-a arătat întâii paşi în lume
Ce greu era, dar am continuat
Vocea ei blândă ne dădea putere
Totul era atât de minunat!...

Ne-am despărţit cu ochii-n lacrimi
Doamne, de ce cei patru ani s-au scurs uşor,
Acum trecând prin curtea şcolii noastre
Plângem din nou, din lacrimile lor

O văd în vis pe doamna-nvăţătoare
Ce tâmple albe. Viaţa ne-a schimbat
Dar n-am să uit întâii ani de şcoală
Totul a fost atât de minunat!

Parcă ninge... Fulgi pufoşi de mătase
-mi cad în palme
E o plapumă de vată-ntreg pământul
Oare ce-i?
Ninge azi în toată lumea
Şi de alb plin este cerul
Vezi? Albul pur e-n suflet, e dincolo de lume
Aici sortiţi pieirii suntem, precum o zi...
Dar va să vină iarăşi zorii zilei.
Când Domnului, tu înger îi vei fi
Atingerile tale dau lumină
Acelui care vrea să te asculte
Şi liniştea le-acoperă durerea...
Credinţa-n tine veşnic se ascunde...
În stânga e abis, neant în dreapta
Chiar dacă drumuri greu, e numai unul
Şi-aceea treci peste furtuni, de-aceea,
Nimic, aici, nu ţi se pare greu.
În grădina mea, dac-ai să vi,
Strălucind, lungi fire argintii
Ai să vezi pe-alei, pe flori, pe frunze,
Melcii sunt, urmându-şi calea lor,
În apropiatul viitor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân o simplă fată

- Tresar de fiecare dată, urât eu am visat
Rămân o simplă fată, iubind acel băiat;
- Eu cred că l-ai iubit, şi încă-l mai iubeşti
Şi el e-un aiurit, dacă de el, vorbeşti?...
- Aşa parcă arată, dar nu-i un aiurit
Rămân o simplă fată, cu visul chinuit;
- Ia fii tu curajoasă, băieţi mai sunt omie
Rămâi frumoasa fată, şi fă-i... o poezie!
- Ia lasă-mă în pace, sunt tare supărată
Şi poezie-aş face, dar sunt îngândurată;
- Încearcă dacă vrei, eu te învăţ de bine
Toc şi cerneală iei, şi va veni la tine;
- Rămân o simplă fată: are altă iubită
Este o îngâmfată, urâtă şi pocită;
- Să ştii că ai dreptate, acum mi-am amintit
Are şi ea, un frate, şi este... cam zmintit!
- Rămân o simplă fată, şi fără de speranţă:
El frumuşel arată, şi eu o... cotoroanţă!
- Luptă-te cu tine, şi nu fi supărată
Eşti o fetiţă bine, şi fi-vei măritată;
- Scriu iute-o poezie, îi spun că mă mărit
Aş vrea multă hârtie, pentru al meu iubit;
- Iubitul meu... să-i scrii, aş vrea ca să mă vezi
Urgent, acum, să vii, că dacă nu: mă pierzi!
- Ba-i scriu... că-s supărată; aş vrea să mă mărit
Iubind, o altă fată, de azi, l-am părăsit!
- Tu te gândeşti ce-i scrii, spune-i că îl iubeşti
Iubita lui să fii, şi să-l... înnebuneşti!
- Rămân o simplă fată: nu mă pricep să-i scriu!
Îi scriu pe altă dată, când poate... o să ştiu!
- Moartea să îl găsească, şi-a naibi poezie!
El ştie să iubescă, şi tu nu ştii a scrie?!
- La ce îi zici să moară, să zici, Doamne fereşte!
El, dacă se însoară, cine mă mai iubeşte?
- M-ai zăpăcit de minte, scrie-i şi tu ceva!
El, va citi cuvinte, şi te va accepta!
- Lasă... că, mă gândesc, căci este un... jăgos!
Eu nu îl mai iubesc; rămână, sănătos!

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (22 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fată mică

Astăzi, spune o bunică,
Nu mai este de mirare,
Când vezi câte-o fată mică
C-a rămas cu burta mare...

pamflet de George Budoi din Gravidia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (31 mai 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vechea stradă

Pe vechea stradă, de-altă dată,
Mă poartă paşi-mi osteniţi,
E amintirea estompată,
Şi-i colb pe umeri gârboviţi...

Castanii de pe vechea stradă,
Cu triste crengi ce parcă plâng,
Prin ceaţă lasă să se vadă,
Faţade ce sub ani se frâng,

Ferestre cu obloane trase,
Ce poartă taine-n dosul lor,
Anume parcă ca să lase,
Să încolţească vechiul dor,

Trăit în anii tinereţii,
Alături de făptura ta,
Ce dat-a dulce-amarul vieţii,
Pe care nu îl pot uita,

Căci vechea stradă de-altădată,
E martor mut al vremii când,
Păşeam cu inima curată,
Un singur trup, un singur gând...

Iar azi tu eşti în altă lume,
Pe vechea stradă merg zdrobit,
Şi strada parcă n-are nume,
N-are-nceput, n-are sfârşit...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curtând fata

Există o fată care-ţi place, aşa că-i spui
că ai scula mare, dar că n-ai nicio şansă
s-o utilizezi. Are pretenţii ridicole, explici tu,
apărându-te, dar acestea trebuie, cumva, onorate,
repede şi discret în întuneric.

Când ea îngrozită închide ochii,
îţi retragi cuvintele. Îi povesteşti că şi tu eşti aproape
tot un fel de fată şi poţi înţelege de ce-i speriată.
Când ea-i gata să te părăsească, îi mărturiseşti cinstit
că, de fapt, nu ai nicio sculă, că chiar nu ştii

ce te-a apucat. Cazi în genunchi.
Ea, deodată, se apleacă să te sărute pe umăr şi tu ştii
că eşti iarăşi pe drumul cel bun. Îi destăinui c-ai vrea
să ai copii şi de asta parcă eşti un pic confuz.
Ridici o sprânceană şi-ţi blestemi ziua-n care te-ai născut.

Ea încearcă să te liniştească, dar tu îţi pierzi controlul.
Îi atingi chiloţeii şi implori iertare în vreme ce faci asta.
Ea se zvârcoleşte, iar tu scheauni ca un lup. Ardoarea ta
devine de neoprit. Ştii că o vei avea.
Luat de furtună, ea e fata cu care te vei însura.

poezie de Mark Strand, traducere de Pereu Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

setăm cadrul. scena. 1984.
la fel ca în romanul lui george orwell
suntem
mici
şi mari. îmbracă-te, spune mama.
un rucsac alb ca spuma pe masă.
mama l-a cusut. cu litere inscripţionate.
aţă roşie ca sângele.

e toamnă, mamă? o întreb
e la fel ca părul ei alb pe care îl desenez, îl colorez,
îl fac roşu ca frunzele.
se aprind stelele noaptea pentru noi, spune mama

mâine nu e o zi / e o călătorie spre mai departe.
rucascul încet se umple de sânge.
printre caiete şi cărţi de colorat.

nimeni nu doarme în casa asta. casa are ornamente de beton
profile albe, curate.

setez aparatul de fotografiat.
în lentila lui toate par mai mici. si toamna şi mama şi eu.
doar oraşul pare imens. şcoala pare uriaşă. drumul
pare nesfârşit.
mai este puţin şi copiii vor pleca la şcoală.
fiecare cu rucsacele lor. albe, albastre, roşii.

iar rucsacul nostru devine din ce în ce mai greu.
îl fotografiez. în el nu văd nimic.

o văd pe mama pregătind sandwichurile,
umplând sticla cu apă, ştergându-şi broboanele de sudoare de pe frunte.

e o zi frumoasă, mamă! îi spun.
mama zâmbeşte. mă ia de mână şi împreună ieşim din casă.
casa are profile negre acum/ varul a devenit negru.

rucasul s-a umplut până la refuz de sânge.

al cui e sângele ăsta, mamă? o întreb

roţi mici şi dinţate ale maşinii străpung drumul. asfalt curat peste tot.
geamul puţin aburit. răsuflarile noastre calde.
e sângele nostru, al amândorura. nu ne lasă să ne despărţim chiar când
suntem departe una de alta.
dar mama minte. e doar sângele ei.
picurând,
picurând.

ultimul cadru în faţa şcolii. maşina se opreşte.
îi spun la revedere şi-mi dau seama că am uitat
cum o cheamă pe mama.

e prima mea zi de şcoală
si am uitat cum o cheamă. tot ce-mi vine în cap
e cuvântul copilărie.
copilărie.

cu ursuleţi de pluş, cu trenuleţe alunecând pe şine ondulate
cu saniuţe alunecând pe zăpadă, cu copii care se bat cu bulgăraşi de zăpadă
cu pisici care care mă aşteaptă acasă pe calorifer
şi torc.
ai să înveţi o mulţime de lucruri la şcoală, mai spune mama.
da, am să învăţ, îmi spun.

în timp ce maşina se îndepărtează şi eu rămân repetând în faţa
şcolii, printre frunzele roşii şi aurii: copilărie.
copilărie.

cu rucasul meu alb pe spate
apropiindu-mă de uşile şcolii
fericită,
cu rucsacul meu roşu

picurând,
picurând.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog în noaptea nunţii

- Miresică, miresică
Ţi-o spun fără supărare:
Tu nu mai eşti fată mare
De când erai fată mică!
- Ginerică, ginerică
Ţi-o spun fără supărare:
Dacă vreai să fiu mai mică
Trebuia să fii mai mare!

poligramă de Marius Robu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

LASĂ FRICA SĂ-ŢI PĂTRUNDĂ OCHII GOI ŞI UMEZI PARCĂ

Pe tâmplele tale se scurg iubiri diferite,
Pictate pe-o coală, în temple de ceară zidite.
Te-ai născut să fii femeie, un blestem şi un miracol,
Şi să-ţi fie numai moartea singurul durut obstacol...

Ca o Ană eşti zidită între doi pereţi greoi,
O zeiţă părăsită şi uitata-n munţii goi.
Tot din gustul vieţii tale, se mai nasc şi alte vieţi,
Pântec sacru de tăcere, de durere şi tristeţi...

Nicio toamnă nu-i mai mută şi mai tristă decât tine,
Nicio mamă n-ar fi mamă fără ţipătul ce vine
Şi îngroaşă Universul, când sorocul e aproape
Nici măcar Dumnezeirea între ei nu mai încape...

Lasă frica să-ţi pătrundă ochii goi şi umezi parcă,
Şi din ea tu fă lumină, prunci biruitori şi regi...
Noi nu ştim câtă durere şi răbdare vă încearcă,
Dar pe cei ce vor să ştie, de durerea ta să-i legi...

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama ne-a dus de când eram mici la biserică, ne-a înălţat la icoane, să ne închinăm, să sărutăm mâna părintelui, să punem flori la icoana Maicii Domnului, toate lucrurile astea îţi rămân în memorie. Casa Domnului o vezi altfel prin ochii copilului şi altfel după aceea, când eşti mare.

citat din Maria Ploae
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara amintirilor

Vine un parfum de tei, de dimineaţă
Aşa cum venea din teiul de acasă
Simt, parcă, un fior de viaţă
Şi gândul meu aleargă, nu mă lasă...

Şi-acum văd teiul nostru de-altădat'
Când puneam ramuri pe la porţi, de sărbătoare
De Hramul Bisericii din al meu sat
Când aşteptam Duminica cea Mare.

Parcă văd macii ce mă sărutau prin grâne
Şi spicele care dădeau, vara, în pârg
Să mă rostogolesc şi-acum îmi vine
Când amintirile, în mine, curg...

Mai văd şi dascălii din şcoala mea
Care, cu drag, mi-au pus slovele în mâini
Astăzi, n-a mai rămas din ea
E-o altă şcoală, dar cu copii puţini.

Şi gârla de pe vale-a mai secat
Şi nici urme de copii nu se zăresc
Acolo, era un cor de broaşte pe-nserat
Era demult, dar încă mi-amintesc...

Şi-acum m-aşteaptă-n poartă acelaşi tei
Mai văd şi iarba din ogradă pân-la brâu
Ştiu că acolo au trăit părinţii mei
Ei nu mai sunt, de asta e pusiu...

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti tot aici

Ai îmbătrânit de-atunci
Şi frunzele au riduri îngroşate,
Nu ne-am văzut de-atâta timp
Acum ai crengile împrăştiate.

Eşti tot aici, nu te-au tăiat
Acei ce inimă nu poartă,
Dar parcă acum eşti mai înalt,
Se vede vârful cum se-apleacă.

Pe scoarţa veche ai crăpat
Şi crăpăturile sunt dese,
Dar încă înfloreşti îmbujorat
Şi-mi pare mie să nu-ţi pese.

Mă vezi, eu sunt, da, m-am schimbat,
Îţi mai aduci aminte timpul,
Când adormeam doar mângâiat
Mi-acopereai cu flori veşmântul?

E mult de-atunci, dar n-am uitat
Şi dorul m-a chemat la tine,
Sunt argintat şi supărat,
Sunt singur şi nu-mi este bine.

Am să rămân să-ţi povestesc,
Avem o noapte înainte,
Doar dacă nu te plictisesc,
Cu a mea poveste în cuvinte...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţărătorul

Viaţa e o frământare
Parcă este un concurs
Cine fuge cel mai tare,
Cine zboară cel mai sus...

De la şcoală ni se spune
Să nu fim ca oaia-n turmă,
Să-nvăţăm cu pasiune
Să-i lăsăm pe toţi în urmă.

Locul doi e o ratare
Numai primul loc contează
Doar pe cine-i cel mai tare
Lumea îl apreciază.

Omul viaţa şi-o distruge
Să se caţere pe-un nor
Şi de fapt, ce va ajunge?
Un mare căţărător.

Este bine să fii primul
Doar când ştii să şi trăieşti
Să-ţi ajuţi mereu vecinul,
Să te bucuri, să iubeşti...

poezie de Octavian Cocoş (18 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metabolism interzis

De forma unor sâni ţi-e sete
a unor sâni de fată mare
să o dezbraci pe îndelete
ameţind brusc de mirare

Ce sâni de fată mare
sunt parcă nişte porumbei
privirea care-i vede doare
de lacrimi ochii sunt mai grei

Sunt parcă nişte porumbei
când o dezbraci pe îndelete
fiebinţi cad florile din tei
de forma unor sâni ţi-e sete

A unor sâni de fată mare
dar taina lor e-n muguri oare

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă de om

Parcă mai ieri a fost tot luni
Şi astăzi luni e iară
Uite şi luna a trecut
Din nou e frig e iarnă.

Ţin minte am fost cândva micuţ
Am mers şi eu la şcoală
Zburdalnic, vesel şi drăguţ
Alergam eu des prin sală

Fetiţele îşi împleteau cosiţele
Băieţii cu joaca-n cap
Cam greu de sa-u maturizat.
Dar anii trec se duc, se duc
Chiar câteodată fug

Am fost cândva şi eu flăcău
Acuma sunt şi însurat
Copii îs mari au învăţat
Nepoţii vin mai rar în sat.
Dar anii trec se duc, se duc
Chiar câteodată fug.

Sunt sur deja demult la cap
Mă ţin în băţ mă mişc spre pat
Frunzele cad şi cad,
Dar eu mai greu, mai aplecat
Anii se dud, se duc
Chiar câteodată fug.

Ce binear fi să fiu din nou micuţ
Să merg din nou la şcoală
Zburdalnic, vesel şi drăguţ
Să alerg din nou prin sală...

poezie de Mihalachi Veaceslav (5 februarie 2018)
Adăugat de Mihalachi Veaceslav
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tanţa

Stau parcă pe-un arici cu ţepi,
Pe Tanţa, prăvălită-n pat...
Ea mă întreabă: nu începi,
După ce eu am terminat...

Am încercat să îmi explic,
Şi cred că asta-i, din păcate,
Mă bate-aşa un gând peltic:
E bai că Tanţa stă pe spate...

Şi-i zic că un cioban îmi spune,
Pe vreme bună şi pe ploaie,
Că sunt poziţii mult mai bune,
Cum ar fi capră sau chiar oaie...

Dar Tanţa nu mă bagă-n seamă,
Şi mă anunţă cu glas dur,
Că nu-mi mai pune-n laboş zamă,
Şi de o rog şi de-o înjur...

Că-n viaţă toate au un rost,
De eşti molâu ori de eşti tare,
De eşti deştept sau de eşti pros,
Şi mă trimite... la plimbare...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaua pe cal

(După Mihai Eminescu – Sara pe deal)

Seara, în bar, stă şi se uită cu jale:
În buzunar, nu prea mai are parale,
Iar împrejur sunt multe fete frumoase
Ce l-ar iubi, căci multe sunt păcătoase.

Muzica lui se-aude iară şi iară,
Ochii lui mari se pierd în fum de ţigară,
Sus, pe tavan, scapără leduri mărunte,
Iar un beţiv vrea să-l sărute pe frunte.

Parcă ar şti ce necăjit e, săracul,
Că nici acum n-a reuşit să ia bacul
Şi-a învăţat (vreo două zile, tot anul),
Dar n-a ştiut unde să meargă cu banul.

Dac-ar putea, ar vrea în timp să se-ntoarcă
La primul an (sunt mulţi ani de când încearcă)
Şi nu e prost, dar bacul ăsta e, parcă,
De netrecut, numai de nervi îl încarcă.

Mai sunt şi-ai lui, încă îl ţin în spinare,
Nu-i mai dau bani şi-asta îl doare mai tare,
Se ceartă des ziua, dar mai ales seara
Şi toţi aud, lumea-i cunoaşte povara.

Poate curând, la jocuri de păcănele,
Va câştiga şi ar scăpa de belele,
La bar ar sta chiar şi o noapte întreagă,
Ore în şir s-ar mai cinsti cu vreo dragă.

Numai că azi stă c-un prieten (pe bune!),
Nu mai au bani şi ar mai vrea nişte-alune,
O duce greu şi este vina lui toată
C-ai lui au pus şaua pe cal dintr-odată.

parodie de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel, după Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri dintr-o viaţă uitată sau... ignorată

când pe televizor o husă decentă, croşetata din aţică albă ca spuma laptelui
pe masa mare din sufragerie un mileu de macrame strivit de un frumos şlefuit geam de cinci milimetri
şi pe fotoliile englezeşti câte o învelitoare împletită din lâneturi colorate ca un curcubeu
parcă nici nu mai contează ce se ascunde în fiecare sertar, în cutii de bomboane de ciocolată...
nasturii sunt păstraţi că poate mai trebuie cândva, resturi de aţă pe care nu te înduri să le arunci
chitanţele de la televizorul cu lămpi pe care îl ai sus pe şifonierul din dormitor
şi cutia cu şireturi de pantofi desperecheate, decolorate şi demodate...
cutia cu pioneze ruginite şi hârtia albastră de învelit cărţi şi caiete
toate, îţi trezesc un fior în adâncul inimii. privindu-le
îţi dai seamă că ai trăit, că ai avut copii la şcoală şi priveai câte două ore la televizolul alb-negru
îţi aduci amintele de cozile la carne şi lapte sau ulei şi zahăr în care aflai o mulţime de amănunte picante.
acum te uiţi în jur şi nu te mai recunoşti. din oglindă te priveşte o umbră de respect şi stimă de sine
printre riduri descoperi urdorile unor lacrimi de mult apuse şi poate chiar zâmbete
aştepţi cu sufletul la gură sosirea poştaşului care în curând va dispare şi el
iei pensia şi o aşezi pe căprării inventate sau uitate
pentru că guvernul ăsta nu mai ştie că tu ai plătit zeci de ani ceaseul şi ceaseseul
şi îţi spune că nu mai poţi face analize gratuite pentru că analizele din ziua de azi se plătesc
un consult este un afront şi o insultă iar plata gigacaloriei este o tortură hibernală
bine măcar că eşti singur, copii îşi văd de ale lor iar nepoţii se pişă pe el de vot
hai sictir coană politică, toată lumea ştie că eşti cam curvă. noroc cu talk show-urile de televiziune
la care vin oameni deştepţi care îţi spun ce trebuie să faci. de parcă până acum nu ai fi trăit sau respirat
mai cârpeşti puţin un ciorap, mai încropeşti un ghiveci călugăresc şi te rogi unui Dumnezeu umil de lângă tine
pentru că Dumnezeii preoţilor şi ai preafericiţilor sunt puşi să numere voturi, să slujească parlamentului şi primarilor
şi dacă nu te regăseşti între paginile unei cărţi, poate că nici măcar nu ai trăit
dar fruntea sus, în iad toate becurile sunt arse şi nimeni nu o să te privească spunându-ţi că eşti o babă comunistă
îi cer iertare lui Dan Lungu pentru ingratitudine, dar dacă un ministru spune că suntem un popor de infractori
de ce m-ar deranja să mi se spună că sunt o babă comunistă? de parcă eu am ales să fiu. sau chiar mi-am dorit...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniel: Şi, ce probleme ai, Sammy-o? Are legătură cu mama sau e altceva? Poate... e legat de şcoală – te-a bătut cineva? Sau e ceva mai grav? Poţi să-mi dai măcar un indiciu?
Sam: Chiar vrei să ştii?
Daniel: Chiar vreau să ştiu.
Sam: Chiar dacă nu vei putea face nimic să mă ajuţi?
Daniel: Da, chiar şi aşa.
Sam: Bine. Adevărul e că... de fapt... sunt îndrăgostit.
Daniel: Poftim?
Sam: Ştiu că ar trebui să mă gândesc mereu la mama şi chiar fac asta. Dar adevărul e că sunt îndrăgostit şi eram înainte ca ea să moară şi nu pot face nimic.
Daniel (râde): Nu eşti puţin prea mic ca să fii îndrăgostit?
Sam: Nu.
Daniel: O, bine atunci... e în regulă. Adică, m-am mai liniştit.
Sam: De ce?
Daniel: Pentru că am crezut că era ceva grav.
Sam (suspicios): Mai grav decât agonia totală de a fi îndrăgostit?
Daniel: O, da. Ai dreptate. Agonie totală.

replici din filmul artistic Pur şi simplu dragoste, scenariu de Richard Curtis
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!