Poeţii şi moartea

Adesea, ca-ntr-o scenă rituală,
poeţii dorm cu moartea pe pământ,
dar moartea-i moarte, n-are istoveală,
semnând cu ei un tainic legământ:
să-i dea mereu raport şi socoteală!

Şi-ncet, prin versul lor zglobiu,
salută moartea-n pas de defilare,
ducându-şi mâna dreaptă la chipiu,
ştiind că moartea multă minte n-are,
cutremurându-se de ochiul ei şerpiu!

Trăind cu ea-n concubinaj rebel,
se hârjonesc în public şi se-njură,
dar moartea-i trece zilnic pe-un tabel,
căci, de la legământ, ades abjură:
ea n-are mamă, dor, nici cerebel...

Să le cosească drum spre ţintirim,
în zelu-i frust, ea noi dovezi adună,
dar ei îi spun: " Stop, moarte, aferim,
noi nu mai vrem să îţi cântăm în strună,
căci existăm şi după ce murim!"

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea morţii

Dragă Kitty moartea nu întârzie niciodată
Şi foloseşte la maximum toate căile de ac
ces Însă am prins-o Cu toate că are o memo
rie fenomenală Moartea-i analfabetă Habar
n-are să citească Clandestin Dumnezeu ne la
să în faţa uşii speranţa Moartea nu bea nici
coniac nici cafea În schimb îi plac poveştile
Diseară am să-i spun una
A fost odată ca niciodată
Moartea
ultima fiică
a
lui
Dumnezeu

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (27 martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea n-are flec la tocuri

de trăit, trăim prin vise
sau prin jocuri de culise;
viaţa este-un schimb de focuri,
moartea n-are flec la tocuri.

gândul morţii ne apasă
şi ne smulge o grimasă;
suntem predispuşi la şocuri:
moartea n-are flec la tocuri.

am rămas fără cuvinte...
morţii strigă din morminte:
hai să facem schimb de locuri!
moartea n-are flec la tocuri.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea-i moarte

Poeziile despre moarte
sunt pure autoamăgiri –
moartea-i moarte.

poezie de Tokō, 1710–1795, călugăr zen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 146

Biet suflet din pământul păcătos,
Care înfrunţi puterile rebele,
De ce te iroseşti şi rabzi zelos
Pictându-ţi inchisoarea-n acuarele?
De ce să cheltuieşti necumpătat
Pe-acest palat ce viaţă lungă n-are,
Care de viermi va fi revendicat
Şi-apoi mâncat, aşa-i sfârşitul oare?
Ei bine, atunci profită de-al tău rob
Şi o să vezi ca o să te răpună;
Pierzi vremea cu prostii, ca un neghiob;
Sporeşte tu, căci trupul e ţărână.

Şi vei învinge Moartea ce desparte;
Când Moartea-i moartă, nu mai este moarte.

sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înmormînvierea

Vai, moartea nici nu e cât se preface
Nici nu prea poartă rod în pântece
Şi nici să fie nu-i, că nu-i dă pace
O înviere, cine ştie ce.

Vai, moartea, dacă e, se contrazice:
Nu poate fi şi moarte şi trăire,
De n-are învierea drept complice,
Să-i calce dreptul strâmb la nemurire.

Vai, moartea e ca noi, deci muritoare,
De fiecare Paşti ne lăudăm
C-o calcă învierea în picioare,
Şi noi apoi în cap o îngropăm.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

"Moartea este originea unei alte vieţi."
Montaigne

Cel ce moare cade în viaţă
Viaţa priveşte-o ca un vis
Iar moartea trezirea ce-i în faţă
Origine înspre infern ori paradis.

E o despărţire a materiei de viaţă
Triumful sufletului, aceasta este ea
Obişnuieşte-te cu gândul ce-i în faţă
Moartea-i un bine când te va lua.

Fieştecare zi a vieţii noastre spun
E un pas făcut înspre trezire
E-o mângâiere dacă mori cu nume bun
Când îţi rămâne pe pământ o vie amintire.

Mulţi fug de moarte, dar aleargă după ea
Un muritor nu ştie el cât va trăi
Nici nu şti pe ce cale moartea i să-l ea
Nu-i sigur că în altă zi că n-o sfârşi.

Nici un muritor nu îşi cunoaşte ceasul
Aşteaptă moartea oriunde, oricând
Refugiu este când mizerabilii dau glasul
Deci nu trăi cu îngrozitorul gând.

Să-ţi fie moartea pe măsura vieţii tale
Atâta doar pe lumea asta să doreşti
Căci nu-ţi ia daruri moartea când apare
Dar nu-i totuna câine de sfârşeşti.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Au spus-o mulţi, mari gânditori:
Cu-o moarte toţi suntem datori.
Dar ce-i nedrept, nedrept chiar foarte,
E că ea, Moartea, n-are moarte.

poezie de George Budoi din Poezii (14 septembrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei fi

A spus odată cineva.....
-Vei fi cea mai frumoasă stea,
Un vis ascuns al tuturor
Celor ce-n suflet poartă dor.

Vei fi pe-un drum al năzuinţei
Spre fericirea-naltă a fiinţei,
Care rabat nu o să facă
Păşind mereu pe calea dreaptă.

Vei fi pe-un drum ce n-are văi
Nici neguri, umbre pe cărări
Vei fi pe culmile cu soare
Făr-arabescuri de ninsoare!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Mai mult, mult, suntem morţi decât vii, că-n fond viaţa-i o mică parte a morţii
atotstăpânitoare, sigură de-al său statut de veşnicie fără nicio intervenţie a sorţii,
căci inerţia-i o scuteşte de ambiţii; nu i se pretinde vreun sfârşit că n-are început,
nu naşte din ceva, e doar un recâştig de linişte din zbuciumul de-un viitor trecut!

E demografic "pan", în preponderenţă, moartea, că este mult mai populată, multă
şi nici nu-i complicată cum e viaţa ce-o-ntrerupe cu un strigăt de izbândă; o insultă
ce-şi va primi pedeapsa, niciodată prea târziu, căci oricum n-are nicio vârstă
nevieţuitoarea şi nici cu firea nu se pierde, căci singura în echitatea ei e justă!...

... Pentru că moartea e egală, o necunoscută fără fală, ascunsă, rece
şi-oricât este de nedorită, este universul acceptabil; la oricine trece...
doar o amintire-i de exist, infinitezimal de scurtă, fără vreo convingere,
într-o beţie a amânării gândului de-orice reflecţie îl amăgind până la stingere.

De ne-am muri trăirea, să nu fim, oh cât ne-am prelungi din moarte
şi-am fi un punct neînceput, de negru ce nicio viaţă n-ar desparte,
doar s-adunând în linii, în carouri; ar fi-n sfârşit eterna netrăire
cum spaţiul dintre stele, ce-s puţine! Am fi şi noi în fine un minus univers, o nimicire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefon peste moarte

În lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
Şi n-am ce număr să formez.

Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.

De convorbiri cu ei sunt gata
şi în necunoscut mă zbat,
îi sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat.

Au numere secrete parcă
Şi aparatul n-are ton,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, părinţi din moarte,
Cu lacrimi bine vă cuvânt,
Şi uit că aţi plecat departe
Şi n-aveţi roaming, sub pământ.

Formez un număr, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar ştiu că mort e cel ce moare
şi nu mai vine înapoi.

Şi, vai, de-atâta timp încoace,
Vă chem şi-n visuri, să v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu număr desfiinţat demult.

Şi, dacă o să ţinem minte,
Probabil, când o fi să mor,
Am să vă caut în morminte,
Pe-un număr de interior.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (10 iulie 2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea timpului pierdut

atâta timp cât nimeni nu ne povesteşte
eu cred că moartea e un fel de-a spune te iubesc
şi înainte de a trece pragul,
privesc în urmă ca să mângâi timpul
şi să încerc să-i fur culoarea, gustul, greutatea

iubindu-mă vei şti că moartea nu desparte
dar nici nu pot să-ţi spun ce te aşteaptă

regretele sunt cel mai dureros bagaj
pe care n-are rost să-l iei la drum
păstrează chipuri, gusturi şi arome
pentru că toate astea te vor sprijini de-acum
şi-alături de iubire te vor ajuta s-accepţi

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără noapte, stelele n-apar,
Fără vise, viaţa-i un calvar,
Fără vers, poetul e absent,
Fără mâine, tu rămâi prezent!

Fără Iad, nici Raiul n-are rost,
Făr' a fi, nu poţi zice c-ai fost,
Fără întuneric, nicio rază nu-i,
Fără moarte, viaţa ta-i hai-hui!

Fără păsări, noimă cuibul n-are,
Fără lacrimi, plânsul piere-n zare,
Fără de ispită, sânii nu-ţi tresar,
Fără dulce-n suflet, nu există-amar!

Fără absolut, nici relativ nu este,
Fără vis şi forţă, viaţa-ţi joacă feste,
Fără definibil, nu-i indefinibil,
Fără măreţie, nu e nici penibil!

Fără infinit, n-ai parte de finit,
Fără start, nu-i, Doamne, nici sfârşit,
Fără Diavol, nu-i nici Dumnezeu,
Fără Tine, Mamă, nu-s nici eu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună o sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul valului pe... val

Privirile-mi spre ea sunt permanente,
Ele n-au timp, nici spaţiu, nici durată,
Şi, Doamne, nu încep cu-"a fost odată",
Îi spun cinstit, că sunt intermitente...

Nu pot să le măsor nici în procente
Şi nici în flori cu frunză tremurată,
Ci doar în poezia inspirată
A unei fermecate-adolescente.

Ea,-n fuga-i după Absolut, visează
Să-i pună stop Neantului rival,
Şi-n dorul ei, luminile pulsează

Venirii unui cavaler medieval...
Talentu-i ferm, vă spun, anticipează
Că versul ei va curge val pe... val!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războiul Becali - Vadim

Când cei doi, cu foc, se-njură,
Eu îmi spun, ca om cuminte:
Primul n-are-nvăţătură,
Iar al doilea n-are minte.

epigramă de Nicolae Gonţ-Topor din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine n-are cinste
Acela ades minte
Cine n-are onoare
Provoacă oroare

catren de David Boia (25 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

moarte (vezi şi deces)

Moartea

De când lumea, lumea ştie,
Moartea-i o călătorie,
Când se merge spre apus,
Cu bilet numai de dus...

definiţie epigramatică de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme şi epigrame (7 ianuarie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Bătrânul timp umblă hoinar,
Un veşnic erou legendar;
Zboară filele din calendar,
Suflate de-un vânt secular.

Şi nu se opreşte niciodată
Din goana lui spre nicăieri
Şi te trezeşti aşa, deodată
Că veşnic azi devine... ieri!

Astfel trec anii în neştire,
Să îi mai numeri n-are rost,
Ci doar să constaţi cu uimire
Că-n loc de este spui "a fost"...

Dar timpul în loc nu se opreşte,
El de nimic n-are habar;
Fuge mereu, se tot grăbeşte,
De vrei să-l întorci, e-n zadar.

Nu-i pasă de flori ofilite
Şi nici de vise neîmplinite,
Merge mereu tot înainte,
De parcă n-ar avea nici minte.

Nu are mâini şi nici picioare,
Nu are cap, nici viaţă n-are,
Nimeni nicicând nu-l va înţelege,
El este timpul – n-are lege!

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe viaţa mea

E moartea vecină cu mine
Stă c-un etaj mai sus
Asta n-o spun ca să mă laud
Că sunt vecin cu moartea
Ci doar că stau la bloc.

Eu am aflat sunetul vieţii:
Viaţa
Şi-al morţii:
Moartea
Stau supraetajate
Într-un bloc turn.

Moartea e mai săracă –
Pensionară,
Văduvă
Şi fără apometre
Sau repartitoare.
Şi-a tăiat şi căldura:
N-are teamă că moare.

M-a chemat de curând
Să-i bat în cuie un geam
Şi m-am dus
Nu mi-e ruşine s-o spun.

Că va veni o zi
Când moartea va veni
În vizită la mine
Să mă ia pe la ea
Şi mă voi duce...

Nu v-o spun să mă laud
Că voi muri
Ci doar că trăiesc
V-o spun sincer,
Pe viaţa mea.

Moartea stă pe viaţa mea.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!