Vecinii, cunoscându-l, îl salutau politicos. Dan le răspundea de fiecare dată, în acelaşi fel, adică politicos, tuturor, fără a ţine cont de statul social, vârstă, studii, sau alte amănunte asemănătoare, cărora nu le dădea importanţă, convins că dacă-i respectă pe cei din jur, se respectă şi pe sine; oricum, nu-şi dădea importanţă că ajunsese profesor universitar – nu uitase niciodată de unde plecase şi cu ce greutăţi se confruntase de-a lungul vieţii sale, aşa că nu-i era dificil să-şi respecte semenii. Şi nu-i scădea deloc rangul dacă schimba câteva replici cu locatarii blocului, sau a blocurilor vecine.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încerca să-i ajute pe colegii care greşeau, dar aceştia nu-i acceptau ajutorul oferit dezinteresat, doar din bunătatea lui sufletească, de care dădea dovadă. Aproape sălbăticiţi, unii dintre colegi nici măcar nu-şi dădeau seama de semnificaţia acestor cuvinte. Dar Dan nu le căuta vreo vină, ştia că totul se întâmpla datorită mediului dur cu care şi el se confruntase. Însă el rezistase; şi va rezista şi-n continuare, aşa cum îşi propusese. Dorea să reuşească să realizeze ceva în viaţă, nu să-şi bată joc de trecerea lui pe acest Pământ. Şi n-ar putea reuşi, dacă se lăsa pradă ispitelor.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul avea un suflet nobil şi o fire neobişnuit de voioasă, ceea ce nu-l împiedica să fie din când în când grav şi uimitor de serios, fără a se preface. Figura sa plăcută impunea şi aducea mult a om de ştiinţă. Postul şi funcţia pe care le avea i se potriveau de minune. Îi plăcea mult munca, atât cea intelectuală, cât şi cea fizică, nu se dădea înapoi de la nimic şi era de o inteligenţă rar întâlnită. Vocea lui era puternică şi clară, cu o sonoritate expresivă. Uneori vorbea rar şi apăsat, subliniid parcă fiecare cuvânt în parte, ceea ce dădea o importanţă aparte frazei astfel rostite.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cofetărie serviră câteva prăjituri, plus răcoritoare. Evident, Nistor achită nota de plată a consumaţiei, doar era salariat, ba încă la Institut. Îi promisese tatălui Adelei că n-o va duce prin cine ştie ce localuri deocheate (nu pricepea ce înţelegea domnul Cristescu prin acest termen) şi nici nu intenţiona; de fapt, nici el nu frecventa asemenea locuri, chiar deloc. Cel mai des intra prin cofetării, patiserii şi cam atât, după cum era de aşteptat din partea lui. Dulciurile – dilema vieţii sale – nu se putea abţine de la ele. Erau mult prea bune şi se obişnuise astfel, să consume zilnic o cantitate care, pe alţii i-ar fi adus în prag de diabet, obezitate, sau, cel puţin, i-ar fi lăsat fără dantură, datorită cariilor. Dar el nu avea nimic, nu-l afecta acest consum exagerat; crescuse doar prea înalt. Oare din cauza dulciurilor? Nu-şi dădea seama, dar nici n-avea importanţă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui politicos

El locul tuturor ceda,
Să nu-i jucaţi de-acuma festa
Ca să-l treziţi, că s-ar putea
Să vi-l cedeze şi pe-acesta.

epitaf epigramatic de Vasile Moşneanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă la familia Enka era destulă linişte, în limita posibilităţilor: musafirii plecaseră de câtva timp, iar de puţina gălăgie produsă, doar papagalul Rikky era responsabil. Restul erau tăcuţi: tânărul comandant, părinţii şi bunicii acestuia, chiar şi bătrânul dulău Nero. Doar lui Rikky nu-i tăcea pliscul deloc; cum însă era drăgălaş, nu deranja pe nimeni, căci toţi îl iubeau şi-l răsfăţau, chiar şi blondul. Îşi revăzuse în acea zi şi vechea familie, de la care plecase de bună-voie; cu domnul şi doamna Stoica va mai avea ocazia să se întâlnească, însă pe blondină habar n-avea năstruşnicul papagal că o văzuse pentru ultima oară, iar în curând acelaşi lucru se va petrece şi-n cazul "şefului". Pentru că nu-şi dădea seama de acest lucru, Rikky nu putea fi trist; ceilalţi însă... Chiar şi Nero părea abătut şi nu din cauza vârstei sale. Dulăul negru parcă presimţea că în curând se va schimba ceva, se va întâmpla ceva; nu ştia sigur ce, însă orice ar fi fost, se părea că avea legătură cu tânărul său stăpân. Astfel simţea dulăul negru şi nu se înşela deloc...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În frumoasa navă albastră, Lucian nu dormea deloc, era treaz de câteva ore bune. Nu reuşise să adoarmă în noaptea aceea; mai mult se zvârcolise, deşi ajunsese târziu în navă şi chiar fusese obosit. Ar fi vrut să se odihnească, dar îi fusese imposibil. Se tot gândea, evident, la Lia; faptul că o întâlnise nu avusese darul de a-l linişti, ci avusese un efect contrar asupra lui. De câte ori închisese ochii, încercând să adoarmă, în rezerva lui cea strâmtă, îi apăruse chipul ei plăcut în minte, iar somnul îi dispărea brusc, înlocuit de o stare supărătoare de agitaţie, mai ales că se tot gândea la cuvintele Sonyei, potrivit cărora Lia ar avea un jurnal al ei, personal, în care ea scrisese mult despre el, jurnal pe care nu-l găsise, pentru că, de fapt, nici măcar nu-l căutase, iar deoarece nu-l văzuse, încerca să şi-l în-chipuie... Parcă-l vedea cu ochii minţii, un jurnal simplu, frumos, în-grijit, cu scrisul ordonat al Liei aşternut pe foile sale, iar pe fiecare pagină notat numele lui, măcar o dată. Oare să fi fost adevărat? Toate astea nu-i dădeau deloc pace, nu-l lăsau să-şi găsească liniştea mult dorită, iar văzând că nu-i chip să adoarmă, se trezise de-a binelea, deşi era conştient că se afla în plină noapte.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine nu respectă natura, nu îşi respectă nici semenii.

aforism de Ovidiu Kerekes (26 aprilie 2021)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian Enka... Directorul îi prinse pe mâneca uniformei însemnele echipajului, sigla Institutului şi alte câteva mici accesorii necesare, deşi nu doar pe mânecă, după care îi prinse în piept minitransmiţătorul său personal, pe care se aflau înscrise iniţialele numelui său, E. L. (el), după care urma momentul cel mai important: ataşarea de reverul hainei ale celor şase buline mici, aurii, care-i definitivau funcţia, aceea de comandant. Indiscutabil, devenise comandantul importantei misiuni. Pe toate posturile TV care transmiteau în direct apăru chipul lui semeţ, rigid, plăcut; nu schiţa nici un gest de mulţumire de sine, nu-şi dădea aere, părea doar nepăsător, împăcat în sine cu ideea conducerii. În sufletul părinţilor lui se ducea o luptă grea. Evident, erau şi ei tare mândri de performanţa fiului lor, dar gândul celor 13 ani nu le dădea pace, mai ales Dianei Enka.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se gândea des la "bătrânul" său prieten şi-şi dădea seama că exagerase, ignorându-l; se simţea prost din acest motiv. Şi nu ştia cum să rezolve această problemă, pentru că încă nu uitase faptul că geneticianul îi refuzase cerinţa de a-l ajuta, sau măcar de a încerca acest lucru. Pentru a se revanşa faţă de bătrânul său prieten, se ocupă de unul singur de tortul pregătit pentru onomastica acestuia, cu mâna stângă, fără ajutorul roboţilor şefi. Petrecu destul de mult timp în bucătăria navei, neglijând alte aspecte, dar colegii nu-l solicitară deloc.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, domnişoara consilier Lia ajunsese de mult la clinica de psihiatrie unde era internată Magda. Cei doi body-guarzi care o însoţeau nu se dovediră a fi curioşi; nu întrebară unde sau de ce se duc, oprind doar exact acolo unde le indicase Lia. Ea era cunoscută la acea clinică, fiind doctoriţa care se ocupase de Magda, de aceea nu întâmpină greutăţi la intrare; se văzu reţinută doar pentru a împărţi vreo câteva autografe, doar aflaseră toţi că ziua următoare va pleca în importanta misiune spaţială. Bineînţeles, ar fi recunoscut-o şi fără uniforma albastră, dar aşa era şi mai intreresant (prezenţa ei nu putea trece deloc neobservată). Iar Lia reuşise ceea ce-şi propusese: s-o vadă pe Magda. Ea nu era deloc impresionată de uniforma albastră a Liei, neînţelegând semnificaţia acesteia.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul Institutului era un om încă tânăr, plăcut, glumeţ, binevoitor, destul de primitor şi adesea, foarte înţelegător. Însă întotdeauna era extrem de eficace, gata oricând să intervină, de o inteligenţă desăvârşită, cu o minte ageră şi ascuţită, ce străpungea cu uşurinţă orice obstacol, trecând de hotarele necunoscutului şi făcând imposibilul să fie pe cât se poate de posibil. Foarte popular, sociabil, amabil, nu-şi dădea importanţă datorită funcţiei pe care o deţinea şi vorbea deschis, sincer, cu oricine, tratând orice persoană cu respect, aşa cum considera dânsul că se cuvenea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Enka dispăru în interiorul navei, lăsându-l pe lungan cu dulciurile sale. Însă nu-şi găsi fiul pe puntea principală. Îl strigă de câteva ori, dar acesta nu-i răspundea, chiar dacă ar fi fost acolo. Nu ştia pe unde să-l caute, nava fiind imensă; porni însă spre culoarul ce ducea spre rezervele echipajului. O verifică pe cea cu iniţialele E. L., corespunzătoare numelui fiului ei, dar Lucian nu era nici acolo, sau dacă era, nu dorea să-şi dezvăluie prezenţa, ceea ce-i reuşea foarte bine. Îl mai căută câtva timp, în zadar însă! Fiul ei nu era de găsit pe nicăieri. Dacă-şi propusese să se ascundă, reuşea foarte bine acest lucru. Tristă, Diana Enka ieşi din nava albastră; acum pe trepte nu era doar Nistor, ci şi Alexandru. Amândoi se ridicară în picioare, auzind trapa navei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui boxer "politicos"

Boxerul nostru este un talent,
Dar în arenă uşor de combătut,
Civilizat, politicos, mereu-atent,
Până astăzi pe nimeni n-a bătut.

epigramă de Paul Constantin (7 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre domnul Manea, Lia mai ştia că este instructor şef, printre multe alte activităţi pe care dânsul le mai desfăşura în cadrul Institutului, dar nu-i cunoştea pe elevii dânsului şi nici nu deţinea amănunte despre ei. Îşi dădea însă bine seama că acei trei membrii de bază ai echipajului, care fuseseră şi examinatorii lor şi despre care mai aflase recent cum că tot ei ar fi chiar şi constructorii navei cu care vor pleca în această misiune, trebuiau să fie cu siguranţă dintre elevii domnului Manea, pe care dânsul îi pregătise şi instruise; iar ea de abia aştepta să-i cunoască.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi dai seama cât de mult te respectă cineva după cât de mult îţi respectă părerile. Dacă nu-ţi respectă opiniile, nu te va respecta nici pe tine.

Sherry Argov în De ce bărbaţii se însoară cu scorpii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămase însă tăcut pe scaunul său, fără a comenta nimic, deşi era clar că nu-i convenea deloc nesupunerea colegilor săi. Era însă, într-adevăr, în minoritate totală faţă de ei. Unul singur contra celorlalţi colegi ai săi... Oricum l-ar fi sucit, raportul nu se dovedea a fi în favoarea lui, nici măcar din punct de vedere matematic. Cifrele, pe care le considera de obicei aliatele sale, vorbeau acum totalmente împotriva lui, îi erau duşmani. Şi atunci, ce-i rămânea de făcut?! Să asiste neputincios la transformarea navei sale?! Hmm... Deloc convenabil!

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot de mare înghesuială avu parte şi tânărul cu ochi albaştri, Mihai. În faţa casei sale, se aflau negreşit, mulţi reporteri şi nu numai. Mihai se încruntă. Din doar vreo câţiva pumni împărţiţi, fără a se uita unde, în stânga şi în dreapta lui, ar fi reuşit să treacă imediat, să-şi croiască drum, să nu întârzie, dar nu putea proceda astfel. Era civilizat, nu un bătăuş de mahala. Fost campion mondial... În plus, cinci bulinuţe aurii străluceau din seara trecută pe reverul hainei sale; era şeful securităţii misiunii, al doilea în echipaj, deci, nu-şi putea permite un comportament neadecvat situaţiei în care se afla. Oricum, nu obişnuia să sară la bătaie, nu-şi ieşea uşor din fire, îşi controla pornirile, conştient că nimeni nu-i era rival. Nu-i rămânea decât să iasă, să vorbească cu oamenii aceia. Ce le-ar putea spune mai mult decât declarase seara trecută? Ce mai era de adăugat? Dar poate că aceştia erau alţii, nu aceiaşi, care veniseră şi la Institut.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul comandant avea cel puţin 13 ani la dispoziţie pentru a afla adevărul în privinţa Liei, pentru a-i descoperi adevăratul ei suflet. Zâmbi la acest gând, care-l liniştea, îl mulţumea, deşi îi promisese atât ei, cât şi tatălui ei, că va păstra în tot acest timp, între ei doi, o relaţie de strictă colegialitate. Ce conta oare acea promisiune, care în acest timp ar putea fi uitată de părţile între care fusese încheiată? Şi atunci, ce importanţă ar avea, dacă la un moment dat, în cine ştie ce împrejurări, el avea să-şi încalce această promisiune, deşi nu-i stătea în caracter să procedeze astfel? De obicei, se ţinea de cuvântul dat, îşi respecta promisiunile, dar în acest caz... Cum ar fi oare posibil să-şi respecte o asemenea promisiune, când în mintea lui, ea era aproape mereu prezentă, în mod chinuitor pentru el? Se întrebase de ce oare făcuse o asemenea promisiune absurdă şi ar fi dorit să retracteze tot ce spusese faţă de ea şi tatăl ei, dar era cam prea târziu pentru un asemenea gest, deci, n-avea decât să încerce să-şi respecte acea promisiune stupidă. Până când însă?! Acest amănunt nu i se părea deloc clar, nu-l stabiliseră sigur, deci, variantele i se păreau nelimitate; va trebui doar s-o aleagă pe cea mai convenabilă la un moment dat...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul timpului meu social de pe Pământ, voi fi primit destule daruri de la vecinii de planetă! Însă, nici eu n-am hălăduit pe uliţele sale, cu traista goală!

Iulia Mirancea (14 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian privi pinguinii, iar după câteva minute reveniră în sufragerie; încă avea papagalul pe umăr. Mama lui, Diana, nu se mai aşezase, rămăsese în picioare, după noul incident cu Jerry – hamsterul. Privind-o tăcut, Lucian se întrebă cum ar fi reacţionat dacă ar fi văzut gândacii, şerpii veninoşi, ţestoasele, tarantulele, scorpionii, şopârlele, caimanii, dar mai ales cele două feline mari, negre, panterele. Nici nu dorea să-şi imagineze! Mama lui, Diana, era tare sperioasă! De ce oare? Nu-şi dădea seama.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!