Dar ce valoare?

Dar ce valoare are-un vis
În faţa oţelitei uri de oameni?
Zadarnicele versuri mor pe rând,
Uitate ca şi fructele-n decembre.
Un singur om cu sine singur?
Desigur, nimeni nu e singur,
Ne spune Cartea, dar polare
Adieri eu simt cum vin din dreapta- stânga.
În doi se naşte bucuria,
Iar trandafirii în boscheţi
Par a striga de fericire,
A fi corect, cornet perfect
Nu e deajuns, cum bate tunul
Din turnul Marii Uri de oameni.
Acolo-n turn este închisă o fată,
Dedalus l-a lăsat pe fiul său, Icarus
Să caute aurul în soarele cel bun,
n-a revenit, iar iezuiţii priveau
cu mare pizmă şi scuipau în mari batiste,
peste câmpii se lasă ceaţa,
noi unde vom porni, spre care cer?
O violină ne cânta departe.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rar

Singur, singur, singur,
Într-un han, departe
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur…

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă…

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine
Şi de-atâta vreme
Nu ştie de mine
Nimeni, nimeni, nimeni…

Tremur, tremur, tremur…
Orice ironie
Vă rămâne vouă
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur…

Veşnic, veşnic, veşnic,
Rătăciri de-acuma
N-or să mă mai cheme
Peste vise bruma,
Veşnic, veşnic, veşnic…

Singur, singur, singur,
Vreme de beţie
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur…

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Nci aurul în dar,
Nici trandafirii,
Nici soarele
din nesfârşitu-i;
Am strâns păcatul
într-un singur vers
Şi ţi l-am dat cu
Nimbul nemuririi.

Nici soarele din
Nesfârşitu-i mers,
Nici aurul în dar,
nici trandafirii;
Păcatul ne-mplinit
al nemuririi
Ascuns cu taina
Într-un singur vers.

poezie de Mircea Ionescu-Quintus din Lacrima scoicilor (1979)
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu e singur pe pământ

Nimeni nu e singur pe pământ,
Cineva în grija lui îl are,
Nici cei singuri - singuri nu mai sunt
Dacă are umbră fiecare.
Singur stai în casă şi gândeşti
Că eşti singur fără mântuire,
Dar în pragul casei părinteşti
Se aude-un greierat subţire.
O scrisoare-ţi foşneşte-n mâini,
Un poştaş la uşa ta mai bate,
Latră-n depărtare nişte câini,
N-ai să mai cunoşti singurătate.
Asta este boala cea mai grea,
Dar de ea instantaneu se scapă,
Când în plânsa sete, cineva
Îţi aduce un pahar cu apă.
Umbre jos şi norii sus pe cer,
Cai păscând şi soarele în scapăt,
Om stingher în drum spre om stingher
Nimeni nu e singur pan' la capăt.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Singur ca crucea pe culme,
Singur ca spinul sub brume,
Singur ca barca pustie,
Singur ca floarea-n câmpie,
Singur ca ciotul de lemn,
Singur ca fiara prin semn,
Singur ca-umbra-n pământ,
Singur ca aripa-n vânt,
Singur ca mama la uşă-aşteptând.

poezie de Virginia Baran (3 decembrie 2012)
Adăugat de Virginia Baran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai singur şi nesigur

Cel mai singur şi nesigur

Cel mai singur om este cel aflat
Înainte Porţilor Înalte, fie după ce le-a trecut,
Dar nu-i bai, nu-i bai, nu-i bai,
Restul este o hărmălaie de interese meschine,
Uneori dragostea îşi cere drepturile,
Precum greviştii din sistemul sanitar,
Mă simt fericit, mănânc hrana zeilor, nectar,
Respir uşor, miros a trandafiri,
Proptit de un gard, cresc încet cu atomii de aer,
Ferindu-mă de cleştele negru al Marei Insecte,
m-am depărtat de cuptorul cu pâine, carne şiu alte chestii solide,
o zi albăstruie încet se deschide, peste ipostaze şi ipoteze,
străjerii de fier ruginesc, or să dispară, vai, ce ne facem,
lumina ne loveşte peste ochi, peste coate, peste picioare,
ne sculăm ca Lazăr din Morţii Mamei Sale,
iertată fiindu-mi expresia.
***********************
Foamea, Ioană,
Nu este o toană,
Nici un muşuroi
Într-un plin război,
Recreez Geneza,
Pionier, pioneza,
Sânge taciturn,
Un nebun în turn,
Cai murind pe brânci,
Duhule, mă strângi,
Sfânt e bălegarul
Adunat cu harul,
Zgomot şi respect,
Sicriu cu defect,
Iese noaptea mortul,
Îl ştie tot Corful,
Casa-i peste drum,
Vin, iubire, acum.
Monştri foarte buni
Se mâncau la huni,
Nu ucid, Ioană,
Hrană-mi eşti, icoană.

BORIS M. MARIAN

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există două feluri de oameni: cei care se simt oameni şi au nevoie de oameni şi cei care se simt singuri, şi nu oameni – pentru că cine este cu adevarat singur nu este om.

citat clasic din Paul Valery
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur

nu sunt singur, am o umbră fugărindu-mi zilnic pasul,
am şi-un tunet rupt din ceruri când îmi oboseşte glasul,
am şi Soarele şi Luna, am şi bolta înstelată,
am şi-o poză cu o fată cu rochiţa dantelată.

nu sunt singur, am oglinda încruntată riduri-riduri,
am speranţe-n depărtare, am şi ziduri după ziduri,
am şi-o muză ce mă doare printre vise fără număr,
am şi stropii grei de ploaie picurându-mă rar pe umăr.

nu sunt singur, am credinţa şi mă rog la sfânta cruce,
am şi vise colorate, am şi lacrime caduce,
am şi-o inimă ce bate, bate-ntruna ca o toacă,
am şi-un înger şi un demon îndemnându-mă la joacă.

nu sunt singur, am un suflet rătăcit printre cuvinte,
nu sunt singur, nu sunt singur, strigă morţii din morminte,
nu sunt singur, nu sunt singur, strigă valul când se sparge,
nu sunt singur într-o mare scufundare de catarge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrarii

Singur, în camera mea,
Mă întreb de ce nu sufăr,
Alături, lumea geme
În chinurile facerii,
Un diavol îmi ţine revolverul la tâmplă,
Prefer să urlu singur,
Să nu mă audă nimeni,
O vrabie îşi lasă mizeria
În palma mea,
Pe umăr, un corb îmi spune,
"Eşti al meu", îmi scutur braţul,
Pasărea se înalţă pe acoperişul
Palatului prezidenţial.
Iau din bibliotecă " Romeo and Juliet",
Declam, " Thus with kiss I die".
Aşa a fost.
********************************************
Picioarele soldatului miroseau la mari depărtări,
Râul încremenise de ruşine,
Mierla se tânguia zadarnic,
Aurul zilei risipit pe coclauri,
Capetele celor vii se înclinau mai adânc.
Un muribund trecea din om în om,
Unii uitaţi, alţii ucişi cu baioneta-n beregată.
Amurgul îşi rechema heralzii obosiţi.
Fecioarele, refugiate sub podul Mirabeau,
Căutau un adăpost cu cerşetorii laolaltă,
Un vechi cunoscut, sinucigaş de meserie,
Plutea zâmbind bonom, pălăria se umflase de apă,
Flautul cânta singur pe dealuri,
Ca oile se adună anii,
Iar dincolo, marea aşteaptă, aştepta.
Când uiţi un om, la fel cum l-ai ucide,
Nici frunza nu tresare, nici munţii nu se prăbuşesc,
Dispare omul precum ceaţa pe câmpie,
Purtând cu ea şi cal şi călăreţ.
**********************************
Pentru succes, spuse pervers
ursul credul, fudul, ignorant,
trebă să fii ca mine, solid,
să ai strămoşi la Valadolid.
Azi nu ai chef, mâine ai draci,
nu-ntâmplător cazi în canal,
dar pentru oameni slabi, săraci,
visul rămâne capital.
Stânca e-nvinsă şi de vânt,
cât e de naltă cade, yes,
iubirile se sting cam des,
ne bucurăm c-un arc boreal.
Poate-o lumină, un atol
mai ţine locul unui gol.
*****************************
De-i fericirea doar un zar,
mai bine împărat sau ţar,
dacă alegi e şi mai rău,
te iei de piept cu un băgău.
De aici pornim orice ritual,
cuvânt şi aripă şi cal,
apoi o să te faci de râs,
cotoiul nu mai spune pâs,
la ce renunţi? La tine, yes.
Apare astfel cel ales.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă amurgul peste sat

Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colţ de rai,
Unde veşnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Şi cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi şi tei în floare.
Apare un ţăran pe o cărare,
Părând că duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii şi turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.

poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele crud

Sunt singur şi nefericit ca moartea
Sunt singur şi nefericit ca vântul
Prieten bun îmi este numai cartea
La care scriu acum, apoi mormântul.

Da, vreau să mor, să fiu măcar o clipă
Cu vântul şi cu moartea la un loc
Să zbor spre cer şi să mă fac risipă
De dor la îngeri ce le-aş pune foc.

Sunt singur şi nefericit ca viaţa
Sunt singur şi nefericit ca focul
Mă-ntorc, după ce scriu, ca dimineaţa
Soarele crud. Aşa mi-a fost norocul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

singur
neavând pe nimeni care sa spună ceva
pe nimeni care să latre
orice cuvânt
cât ar fi el de simplu si neînsemnat
cât de minuscul
singur

si dragostea era undeva departe
tu voiai mai mult decât îti puteam eu oferi
poate din lipsa dragostei
sau nu stiu
niciodată nu am crezut în asta
ai vrut să mă distrugi
încet
fără ca nimeni sa ştie
singur

am trăit tot timpul cu gândul ăsta
la fel cum un bătrân îsi aşteaptă pensia
înaintea să îşi vadă sfârşitul

totul era plin,
iar eu mă simţeam în plus
singur
si nimeni suficient de deştept să mă înţeleagă

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe de a mă fi simţit singur sau abandonat, m-am simţit ca o parte din ceea ce a avut loc pe suprafaţa lunară. Ştiu că aş fi mincinos sau nebun dacă aş spune că am avut cel mai bun loc dintre cele trei de pe Apollo 11, dar pot spune cu sinceritate că sunt perfect mulţumit cu cel pe care l-am avut. Acţiunea a fost structurată pentru trei oameni şi consider a treia parte din mine la fel de necesară ca celelalte două. Nu vreau să neg un sentiment de însingurare. Este aici, întărit de faptul că legatura prin radio cu Pământul se termina în momentul în care dispăream dincolo de lună, eram singur atunci, cu adevărat singur şi absolut izolat de orice formă cunoscută de viaţă. Eu sunt ea.

citat din Michael Collins
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur

Obârşiile-izvoare
mă mai leagă. Nu sunt singur.
Mi-a crescut pe câmp o floare,
unde sunt, să nu fiu singur.

Jaruri sfinte, nor fierbinte,
trec pe cer, să nu ard singur.
Inimi bat, se spun cuvinte,
pe pământ să nu cânt singur.

Umbra-alături ia fiinţă,
unde merg, să nu merg singur.
Neguri vin din nefiinţă –
mărturii că nu sunt singur.

Vulturi din robie scapă
şi se-nalţă; nu lupt singur.
Cade în abis o apă,
în adânc să nu cad singur.

Focuri sunt şi e credinţă.
Acest gând cât mai palpită
schimbă moartea-n biruinţă:
nu sunt singur, nu sunt singur.

poezie celebră de Lucian Blaga din Vârsta de fier
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea absolută? O concep câteodată aşa: în tren, pe un culoar ticsit, stând pe geamantan. Eşti atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te mişti; dar eşti departe şi de orice punct fix în spaţiu. Eşti undeva, între o staţie şi alta, rupt de ceva, în drum spre altceva, scos din timp, scos din rost, purtat de tren, purtând după tine un alt tren, cu oameni, situaţii, mărfuri, idei, una peste alta, în vagoane pe care le laşi în staţii, le pierzi între staţii, le uiţi în spaţii, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicăieri de singur.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici se aruncă zaruri

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
din zbor, se lasă la picioarele unui om singur.

Poate nu chiar atât de singur,
dacă ţine strâns la piept o vioară
frumos lustruită, dar care nu cântă,

care nu cântă, dar care se-aude
departe, în lunci neştiute de nimeni,
sau poate, într-un soare care nu încălzeşte,

dar care străluceşte în inima lui
şi în inima mea, totuna
şi focul se-aprinde singur, pe dealuri, a viaţă

şi care nu arde, căci frumoase femei
încă adună spice
şi tineri bărbaţi cu iarba în dinţi
le poartă pe braţe până în inima casei.

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
se ridică uşor din vioara omului singur
şi zboară neîntrerupt spre o casă cu inimă.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau singur

singur cu mine de-mi vine
să fug de-acasă
dar mi-e frică să nu vii
şi să nu mă găseşti plecat
în beţia vremii să ascult
melancolia ce vine din pustiu
sunt timpurile mele
merg pe străzile uitate de soare
trag cu ochiul în urma mea
singur singur singur
tremur plin de ură gândindu-mă
la viaţa irosită prosteşte
în braţele tale am îmbătrânit
mă simt o bătrână sferă
de vreo zece mii de ani
stau în inelul tău de vrăjitoare
sunt singur în patul meu
de aur pierdut la cărţi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur om nu poate inventa o religie, dar o mulţime are nevoie de aşa ceva.

aforism de Boris Marian Mehr din Eufuria
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graiul meu

Cel ce gândeşte singur,
va rămâne singur,
cel ce scrie pentru sine,
va rămâne nime.

Privind prin firul de nisip,
Zăresc o lume de furnici,
De ele eu nu mă dezic,
De-aş fi chiar greier cu sclipici.
Mă trag din Yeti, Neanderthal,
Din Cro-Magnon sau din Adam,
Îmi e totuna, însuşi Baal
Era puţin cam canibal.
Trecutul meu himalaian,
Din Ur, apoi în Canaan,
Galiţia şi Patra Neamţ,
Eu sunt bogatul făr-un sfanţ.
De aceea mă înclin adânc
Graiului meu frumos şi blând.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost aşezată pe un scaun, legată şi executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec ştiam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tuşit, a râs,
A tuşit, a râs, e adevărat? Da, aşa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung şi mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata şi mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Ştii, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriţi, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o şcoală nouă,
unde nu ştii pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, şase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu ştiu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni vorbind singuri pe străzi

Teribil!
nici măcar tragic,
doar teribil.
un trecător,
vorbeşte, singur, pe stradă.
are mintea rătăcită,
sau, poate nu.
cui o şopti?
cu cine se ceartă?
anapoda.
tristă alienare
altă eroare,
lumi paralele
fără podele.
mă întreb,
dacă n-am nimerit din greşeală,
în oraşul acela,
de care nimeni nu a auzit,
în care oamenii recită pe străzi,
propria creaţie.
desigur,
total incert,
total nesigur.
dar cât neverosimil,
nici măcar tragic,
doar teribil.
dar dacă
şi eu vorbesc singur
şi nu este nimeni să mă audă?
nici măcar nefericitul,
care vorbeşte de unul singur,
pe strada cu Poşta.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!