Oglinda sferelor

Însămânţat cu peşti şi-n munţi e
lacul, fântânile scot apă mai curată, din loc
în loc străbat câmpia toată şi-n zare li se
pierde lin şiragul.

Un lan de galben grâu foşneşte-n sacul cu
fruntea-n grinzi de poduri aplecată, tu ţine-n
inimă încă o dată sămânţa care va spori-o
veacul.

În toţi, ce timp adînc, ce vreme-naltă şi-n
codrii ce prin somnul greu tresaltă la vuitul
cel născut din viitor.

Trecând pământu-ntreg către cealaltă
lumină-a lui mai pură şi mai caldă,
seminţele-s oglinda sferelor.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci în prag de iarnă

Pe urmele atâtor dulci ravagii rămân prin vie
solitari haragii şi-n parc sau chiar am simţit
de ieri mireasmă de zăpadă bună-n cer.

Sclipesc şi stelele mai auster pe-un fir de
rază brusc trecând prin fier şi-ncepi în lumea
vastelor miragii să înţelegi din nou ce-şi spun
copacii.

Sâmt lanurile puse la păstrare şi să
renască iarăşi înmiit avem sămânţă
pentru fiecare.

Ce cald ţi-e sângele şi-n întrupare,
schimbat într-o amiază de zenit cu
fierbinţeala unui tei în floare.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânc de suflet

De nopţi în şir cu trudă şi ardoare sculptează
vântul arborii în munţi, mai reci, mai goi de
frunză, mai cărunţi subt ploaia-ntoarsă aprig
în ninsoare.

Migala ţesăturii de-o pătrunzi, vezi,
ager, cum se-alege din lucrare temeiul
înfloririi viitoare, în propria-i materie
ascuns.

Ce lin, ce drept, ce fără-nfumurare tind
lucrurile către concentrare, adăugate
lumii în tăcere.

În orice pas şi-n orice confruntare adânc
de suflet şi-nfrăţită zare cu pacea văilor
uranifere.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piramidă de grâu

s-a adunat pe câmpuri
tot grâul galben
căzut în întregime din clepsidra
luceferilor explodaţi în univers
în marea lui
masivă piramidă
aş vrea să mă îngrop de viu
cu calul meu
şi cu iubita
şi cu pocalele de bronz
din care toată vara am băut
căderea albă de zăpadă
pe noi tărâmuri când va bate
să ies din cuibu-ameţitor de cald
cu fire verzi de grâu
în picie încolţite

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara Luanei

Ţara Luanei e ţara-n care zeii înşişi
Au coborât din veşnicie...!
Demult, cu mii de ani în urmă
În drumul meu către un sat de Pini-,
Am întâlnit un om...
Un domn la vârsta senectuţii...!
Cu părul argintiu...
Şi vorbă caldă, aurie...
Un om cu chip de înger!
Frumos şi bun,
Cu senectute de Buzău...
Acolo, la senioratul de Buzău,
O părticică pură din fiinţa-mi
S-a dezlipit concret şi a rămas...!
Şi-n locul ei s-a aşezat Luana:
O inimă curată, cu senectute... de Buzău!

poezie de Iulia Mirancea
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sămânţă de stele

Din nou să punem ordine în gânduri,
să mai gândim odată ce-am gândit
cu un cuvînt mai lin şi-ncetinit,
dând loc priveliştei de printre rânduri.

Din tot ce inima mi-a dovedit un ram,
un spic să scot la vârf de cânturi.
mormane de păduri şi de pământuri înalte-n urma mea
am cheltuit.

Să fie limpede acum foşnirea,
să fi înduplecat încremenirea
cu-o patimă, cu-o linişte, c-un dor?

Pe sus cocoarele urmându-şi firea şi-n
ceruri largi vâslind nemărginirea îmi par
şi azi sămânţa stelelor!

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Domnul suprem

Mă rog către Tine la ceasuri de noapte
În pleoapele-nchise mai stăruie somnul
Mă-nconjură îngeri şi tainice şoapte
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.
Iubirea mea urcă spre Tine şi creşte
Îşi scutură frunzele veştede somnul
De cade o floare o alta-nfloreşte
Că-n totul şi toate eşti Domnul.

De trece o vară e alta ce vine
Şi iarna din stele de-şi scutură somnul
Eu ştiu că şi iarna e parte din Tine
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.

poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 204)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă pierd

Mă pierd în apa unui râu,
Mă pierd în holdele de grâu.
Mă pierd pe plaja însorită
Şi-n pădurea adormită.
Mă pierd în iarna viscoloasă
Şi-n privirea-ţi luminoasă.
Mă pierd în toamna aurită
Şi-n frumuseţea ta iubită.
Mă pierd în tot ce sunt şi-n tot ce eşti,
Mă pierd atunci când mă iubeşti.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce nu ştiai...

Îţi spuneam odată că sunt piatră
ceea ce nu ştiai...
era că fiecare piatră a trăit
somnul pietrei
şi a văzut, cum văd şi eu,
prin somnul pământului,
prin somnul aerului,
prin somnul apei,
prin somnul trupului...
Numai nesfârşitul dans al luminii
n-am reuşit să-l văd... pentru că... lumina,
lumina nu doarme niciodată!
Şi-atunci... m-am întors
în somnul pietrei şi-n mine,
în uitare şi-n aduceri-aminte,
ascunzându-mă în miezul muntelui
unde ochii ce privesc,
nu pot pătrunde!

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Fără Titlu/Ohne Titel (2011)
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp de primăvară

Pe câmpul înclinat se face scară
şi-n păsările-n crengi planând grămadă,
au început şi vocile să scadă,
e-o seară de baladă şi de ceară.

Se-ncuibă-n cer a pomilor torsadă. cresc
florile pe un schelet de scară stingher prin
curţi rămasă de-astă vară, se-aude pulsul
fiarelor de pradă.

Fiind şi totuşi vag neîntâmplată.
Cum totdeauna încă ni se-arată,
albirea nopţilor de primăvară.

Din val în val a început să bată
un grâu mai lin cum n-a fost niciodată
pe locul mărilor de-odinioară.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă amintirilor de sat

Bate în pieptul nostru azi,
Precum un clopot peste sat,
Un gând şi-o inimă de brazi...
Şi-n suflet totul s-a schimbat.
Trecând pe troienite căi,
În troienitul anotimp,
Colindători prin munţi şi văi,
Frâng pita în bucăţi de timp.

Bate în pieptul nostru azi,
Acum, o inimă bătrână
Şi dorm în noi păduri de brazi,
Sub fine ţesături de lână.
A nins în noi cu flori de măr,
Mă-ascund sub pleoapele de noapte
Şi timpuri troienite dor
Şi zboară clipele spre moarte.

Precum un clopot peste sat
Se-aşează liniştea... O chem...
Este târziu şi s-a-noptat
Şi în clepsidră se aştern
De-odată, fulguiri de nea,
Lumini şi stele căzătoare,
În gânduri, pe căsuţa mea
Şi pe a timpului cărare.

Un gând şi-o inimă de brazi,
Un clopot de ninsori şi vis,
În care, timp, de veacuri arzi,
Vreascuri din timpul nepermis.
mi-ai prins în clipe de argint
Ninsori de vise şi cuvinte,
Cu clipa-n noapte să m-alint,
Să-mi fac poeme de cuvinte.

Şi-n suflet totul s-a schimbat...
Atâta linişte m-apasă!
Cuvintele s-au spulberat
Şi vreau să mă întorc acasă.
Vânturi, spre minus infinit
Îmi poartă frunzele de dor.
Arama timpului oprit
Răsună iar uşor... uşor...

Trecând pe troienite căi,
Cu biciul despicat în cinci,
Se-aud vuind, se-aud prin văi,
Se-aud deodată şi aici...
Tot ei, în portul popular,
Trecând precum un vis prin moarte.
Bătrânii noştri trec arar
Prin a tăcerii noastre noapte.

În troienitul anotimp
Mă-ntorc din nou, mă-ntorc acasă.
Să dorm aş vrea, dureri să schimb,
Să stau cu toţi ai mei la masă.
Să-mi fie timpul spre-napoi
Vis şi muşcată la fereastră,
Să fiu mereu, mereu cu voi,
În orice timp să fiu acasă.

Colindători prin munţi şi văi
Se-ntorc ca altădată iar
Cu fruntea sus, mândrii flăcăi,
Cu trup arzând în munţi de jar.
Altar, ceasornic şi popas,
Argint pe ii, argint pe fote
Şi sufletul ce le-a rămas
În versuri şi poeme, note...

Frâng pita în bucăţi de timp
Şi se întorc la rădăcini,
Troiene-n orice anotimp,
În suflet simpli şi virgini.
Sub un ştergar, înlăcrimat,
Bunicul cu o pleoapă-nchisă,
Sub nori de praf s-a aşezat...
Bunica-şi toarce anii-n prispă.

Frâng pita în bucăţi de timp,
Colindători prin munţi şi văi,
În troienitul anotimp,
Trecând pe troienite căi.
Şi-n suflet totul s-a schimbat...
Un gând şi-o inimă de brazi.
Precum un clopot, peste sat,
Bate în pieptul nostru, azi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţii

Pe munţi, în înălţime, ninge poate şi-
adulmeci, printre arbori, în zori
înmiresmările zăpezilor pe osul stâncilor
înfăşurate.

La albul înspumat rotind uşor, cu-aripile
uneori nemişcate, parcă-ntr-un ou cu
virtuţi mai curate stau vulturii în golurile
văilor.

Şi-n fulguială ce frumos răsare
catargul munţilor de către mare,
veghetor înstelărilor sale.

Ascultă, când vântul bate mai tare
în această de mătase ninsoare, pământu-
mpins prin spaţii siderale.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă-mă

şi-n seara asta la geamul
pe jumătate deschis
dar înde
ajuns de deschis
încât să simţi par
fumul florilor pe care le a
duc în fiecare seară la patul tău
să nu stai cu ochii trişti
sau
visătoare la crizanteme
le scot din viaţa lor şi le a
duc la tine să te scot din vis
să mă aştepţi cu fruntea-n mâini
cu ochii-n stele
cu luna în podul palmei
aşteaptă-mă în faţa televizorului
la un film romantic
o să vin cu ciocolată
o să aduc lichior de cireşe amare
aşteaptă-mă (!?) n-ai ce pierde

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu inima mea curată

Cu inima mea curată, zi de zi te caut, Doamne.
Prin viscole, ploi şi zloată, Te caut şi-n veri şi-n toamne.
Lucruri multe am a-ţi spune, ce-n inimă le-am sechestrat.
Nu le-am împărtăşit la lume, în suflet le-am ferecat.
Când o fi şi-o fi să fie, în faţa Ta fruntea să plec,
am să rup acea frânghie şi inima mi-o dezleg.
Tot ce-am greşit pe pământ, Ţie îţi mărturisesc.
Ascultând al Tău cuvânt, păcatele îmi ispăşesc.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte

Din nou gândul mă-nfioară,
Vine clipa, vine iară,
Valuri de dureri coboară
Peste inimă, doboară...

Cum pot să mă-ntorc la tine,
Dacă totu-n jur mă minte:
Şi în gesturi, şi-n privire,
Şi-n tăcere, şi-n cuvinte...
Minte!

Tot s-ar rezolva, în fine,
Lasă-te doar de minciună!
Fii cu inima curată,
Vieţuieşti atât – o dată!

Nu minţi, că n-ai pe cine,
Dar priveşte atent la tine,
Spune-ţi sincer tu, doar ţie:
Cine eşti? Dar nu te minte!

Bucuria de pribeag
Ţi-au dat roade în vileag,
I-ai minţit pe toţi, în fine,
Nu mă poţi minţi pe mine!

Tot s-ar rezolva, spre bine!..
Lasă-te, doar, de minciună!...

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsuri

Sunt trist acum şi-n ploi cu vânt
Mă leagăn până la pământ
Şi prin frunzişul tot mai rar
Mă-ngân cu dorul meu amar.

În lumea asta-n tomni-târzii
Când rândunele-mi zbor prin vii
Mă primbl prin văi şi-n dulci fiori
Mai dulce-mi eşti de-atâtea ori.

O, rămâi în umbra nopţii
Să privim la luna plină
Prin păduri în voia sorţii
Lacul lin, bolta senină.

Eşti fragedă şi-atât de pură
Pluteşti zâmbind, dulce mireasă
Când ochi-mi veşnic te pierdură
În vis rămâi a mea crăiasă.

poezie de Gheorghe Burduşel
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grâu

Vântul vine de departe, de foarte departe.
Vine şi scutură grâul în palmele mele,
Scutură grâu şi scutură stele.

Lumina vine de departe, de foarte departe.
Vine şi-n aur mă-mbracă, în straie de aur,
Şi-i spune ciocârliei să-mi cânte un cântec de aur.

Ciocârlia zboară şi cântă aproape de cer,
Cântece limpezi s-aud de la zare la zare,
Şi aripele nu i se aprind de la soare.

Stau lângă soare şi eu, nu ard, nu m-aprind,
Stau lângă soare şi cânt,
Grâul se scutură greu, pe pământ,

La anul alt grâu să se legene-n vânt,
Alt grâu, mereu alt grâu să se legene-n vânt.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-n bucium, sus pe munţi, suflând...

Când primăvară-n ani aveam,
Cu frunza îmi băteai în geam,
Să-nvăţ, din cântul ei în vânt,
Cum pot din frunza ta să cânt.

Şi-n timp lăstar crescând mereu,
Cu vântul îmi şopteai, ca eu
Să-mi fac din ram fluier, să-ncânt
Mioarele pe-al meu pământ

Apoi, caval făcând din lemn
M-ai învăţat un ton solemn
Să-l trec în bucium, dăruit,
De tine, codrul meu iubit,

Şi-n bucium, sus pe munţi, suflând,
S-aduc chiar lupul alb, chemând,
Cu urletu-i prelung, la arme,
Trezirea Daciei ce doarme!

poezie de Pavel Lică din Chemarea lupului alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie "Toate-s vechi şi nouă-s toate'' M. Eminescu

În calea timpurilor care trec
Ca viitor mi-apare-ntreg trecutul;
Mă strânge-n lanţul greu necunoscutul
Şi-n idealul cu care-mi petrec,
Îmi aflu veşnicia mea şi scutul.

Un fluture-n livada înflorită
Se rătăceşte-n razele de soare,
Gustând nectar, ciupind din floare-n floare.
În capătul livezii mărginită
Şi-opreşte zborul--floare obosită!--
A obosit dar tot ar vrea să zboare...

Se-aşează jos pe-o galbenă petală
Şi-şi înfrânează-al aripilor zbor,
Şi capul mic l-apleacă-n jos, uşor.
Adoarme-o clipă, somn cât o clipeală.
O, dulce-i somnul muncitorilor!

Se mistuie pe dat-întreaga lume
Şi-n somn îl leagănă zefirul, crai.
E somnul lui. Al nimfelor alai
Îi cântă-n cor, îl poartă-n val de spume
Şi-l duc uşor, plutind, în al lor rai.

Dar clipa piere şi el se deşteaptă
Pe-acelaşi drum pe care a venit,
Fuge zburând. Trupşoru-i odihnit
Spre-acelaşi drum de-unde-a venit se-ndreaptă
Şi-aşa-i e viaţa până la sfârşit.

În calea timpurilor, care trecem,
Ca viitor ne-apare-ntreg trecutul;
Ne strânge-n lanţul greu necunoscutul
Şi-n idealul cu care petrecem
Ne-aflăm doar veşnicia-ne şi scutul.

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

trupul minţii încercă-n zadar şi-n zbatere de gând să-nfrangă
pământul negru să-l facă-n punct de zi şi-n inimă, gând-lumină
iar pe suflet alb, colb ruginit din ţărână-n vers amar să pună
ştiu atunci că, lacrima prin vârf de condei începe încet să curgă

chiar dacă furtuna prin vânturi în vijelii de ploi strigă disperată
şi simt în oase frigul dureri iubirii şi-n genunchii care nu mă lasă
că apele rescriu linia vieţii prin neguri şi-n alergare de vis nefastă
ştiu că papirusuri de timp scot umiliţele din inima mea şi-a ta prea arsă

de suntem copil sau copilă-n amintiri din viaţa noastră, fiind mari încă
iar caledarul timpului cu sânge-n îngeri este scris pe ziduri de biserică
chiar dacă plâng albastru şi văd că luna rade-n roşu însâgerată
ştiu atunci că sufletul nu arde, nu devine negru carbune, ci, încet spre cer se-nalţă

când în braţe cuprind puternic dor şi-l cânt amar sau trist pe-o strună
prin nopţi de vis cu parfum de flori ce zboară din pomi de alei de viaţă
când vreau prin nor alb pe cer să agăţ cordă de suflet-om pe corn de lună
gândul meu este atunci al tău şi nu mai vreau în mine şi-n tine-n veci, să plouă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ceea ce nu sunt!

Spun lumii ceea ce nu sunt,
Doar prin ce fac şi ce rostesc,
Spun dimineţii ce nu sunt,
Prin ce sărut şi ce iubesc.
N-am mers pe unde merge drumul,
Am mers pe unde nu-i cărare
Şi am lăsat în flori parfumul
Tot verdelui din larga zare.

În zile lungi am pus refren,
În nopţi pustii am pus un cânt
Şi-n suflet un copac peren,
Să-mi lase rodul pe pământ.
Nu mi-am uitat în vorbe ruga
Şi-am prins în palme focul vieţii,
Mi-am cufundat în verde fuga
Şi-n roşu, clipele tristeţii.

Mi-am construit un vis al meu,
Iar din căderi înalţ izvor,
Din tot ce-a fost în viaţă greu
Deschid ferestre-n viitor.
Iubirilor le-am dat culoare
Şi-am scris poveşti de dor, cu foc,
Iar în poeme-am pus cicoare
Şi izul fin de busuioc.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!