Mă trag

din scriitorii cei adevăraţi
cei care nu fac umbră pământului
cu sângele îngroşat de la vâscoza
paginilor scrise
umblu prin bibliotecile care mi-au strâns
slovele cu evlavie şi adoraţie

mă trag din cei care
ctitoresc cărţi fără pereche
m-am dat jos de pe soclu
şi am intrat în creierul uman
aşa au devenit operele mele nemuritoare
vor dăinui atât cât va ţine omenirea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcitor

mă văd cu lacrimi într-o filă
de poveste pleoapele tremură
şi surâsul îmi umblă pe la gură
nasul în vânt se usucă
inima-mi cântă ca o pianină
mintea departe mă duce

umblu cu dorul zburdând
prin bibliotecile publice
primesc dureri de mandolină
în timpane se agaţă cu chin

foile lui kant vin ca o pătură
ţin de cald cuvintele scrise
mă pierd în hegel şi mă zbat
regăsindu-mă în nietzsche

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

în urma mea

rămân cărările neumblate prin locuri
străine cu umbre crescute din surâs
calc cu gândul deformat după criza
de râs vinovat care ne mai miră
mersul e anevoios prin grijile zilnice
culeg versuri scuturate din copacii
ascunşi prin sumbre poveşti

în urma mea o umbră rămâne desprinsă
dintr-un film horror cu inima cât un purice
mă avânt într-un alt amurg de ciocolată
cu alune şi iubire veşnică şi stângace
citesc slovele scrise mărunt pentru ochii
obişnuiţi cu lacrimile vărsate pe hotar

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biblioteca

era un oraş-bibliotecă nedeschis publicului
amator de carte. conţinea lucrări aduse
de cele douăsprezece corăbii care au dus
biblioteca pe o insulă neştiută de nimeni.
au străbătut mediterana printre coloanele
lui hercule şi au ieşit, în drum spre atlantic,
prin strâmtoarea gibraltar. corăbiile cu cărţi
au refăcut aproape jumătate de drum făcut
de un navigator celebrul. au recuperat cărţile
din bibliotecile din alexandria şi cea din pergam.

era asemănător cu oraşul-bibliotecă comandat
de ducele sforza. în sfârşit s-a construit
oraşul-bibliotecă dorit de ducele de milano.

cărţile vechi erau scrise şi transcrise, de călugări
analfabeţi. copiau semnele fără să le înţeleagă.
nu puteau împărtăşi conţinutul textelor celorlalţi.
aceste cărţi erau în cel mult zece exemplare
în toată lumea. biblioteca-oraş avea cel puţin
exemplar din cele mai rare şi mai vechi cărţi.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândindu-mă la blonde

şi la cărţi mă trezesc busculat
de o motocicletă care claxona
mi-a rupt vechiul tricou galben
paul and shark primit cadou
de la un tip care adora cărţile
scrise de dostoievski şi alţi ruşi
îmi spunea: veritas odium parit
şi am aflat că era spusă de terenţiu
am reuşit să-mi recompun fălcile
mestecam un cârnat grozav
şi mi-am dat seama
că nu mă potrivesc deloc acolo
m-am concentrat de-mi săreau
creierii pe pereţi şi fata bolborosea
ceva de una singură
ca şi cum ar cânta un cântec
gândindu-mă la blonde îmi vine
să-i bag şurubelniţa în cap unui tip
care are venele umflate pe gâtul
subţire ca un obiect de porţelan
ochii mei caută pasaje din cartea
lui dostoievski ridicată încet
cu evlavie am deschis-o şi am citit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umblu

prin gândurile mele
cu papamobilul ne
blindat de ştirile ce s-au e
pilat era mai fericit (!?)
întors la tine cu frica de di
vinul urcat în cap
umblu
şi mişcarea îmi răscoleşte
colesterolul (!?)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există om cult, în adevăratul înţeles al cuvântului, care să nu-şi dea seama de însemnătatea pe care o au bibliotecile publice, nu numai pentru progresul ştiinţific în genere, ci şi pentru educaţiunea morală şi intelectuală a unui popor. Şi prin biblioteci publice nu trebuie a se înţelege numai bibliotecile savante, adică acele care sunt alipite pe lângă universităţi sau pe lângă societăţile ştiinţifice, ci toate bibliotecile începând cu cele pomenite şi până la modestele cabinete de lectură şi depozite de cărţi.

citat din Nerva Hodoş
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspirat

de nurii tăi expiraţi de doi ani
trag din fumul tău care se prelinge
albastru de invidie pe mesele tăcute
scriu poezie extirpată
din creierul îndopat cu ketamină
trag noaptea pe cap şi mă plimb
cu privirea pierdută după glezne
trec pe lângă îndrăgostiţii
care zac mustind de iubire
clocotită în inimi sângerii
inspir umedul sărut dat în faţa
unui salcâm înflorit în grabă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragobete

m-am trezit din eternitate
sunt fericit că umblu
după femei mă ţin să le să
rut pentru oameni
m-am trezit să vă pup, doamnelor
cred că m-am demodat
umblu ne
bun de dragobete ca un vis
păgân conservat în fiecare sărut
dăruit sau ne
dăruit încă doamnelor
frumoaselor care doresc iubiri mistice
cu zmei şi inorogi
cai înaripaţi pierduţi în vise nespuse
umblu cu raţiunea derutată
de la vântul de primăvară
şi de la buzele sărutate cu ne
saţ după sărut
vă sărut pe toate, doamnelor
vine rândul tuturor
vine şi rândul tău

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi fie scrise slovele în carte

"Oh! aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într-o carte; aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier, şi cu plumb în stâncă pe vecie..."
Iov 19:23,24

Aş vrea ca slovele să fie scrise-n carte
Săpate cu priboi de fier
Şi pe vecie-n plumb săpate
Să le întâlnesc acolo sus în cer.

Carnea şi pielea chiar de fi-vor sparte
Eu voi vedea pe Domnul meu în cer
Aş vrea ca slovele să fie scrise-n carte
Săpate cu priboi de fier.

Tânjeşte sufletul de dorul de departe
De paradis, de veşnicie, cer
Aş vrea de ele şi eu să am parte
În cartea ce-o are Domnul, El
Aş vrea ca slovele să fie scrise-n Carte.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergem cu toţii

spre gloria care ne aşteaptă
cu gura căscată de uimire
scriem ceva fără importanţă
şi umplem cărţile cu bezna
scoasă din creierele atrofiate
suntem hipnotizaţi urmărind
succesul netrebnic trecut
prin solzi de aur şi gazele de fum
înaintăm spre morminte
aureolaţi de mii de premii
avem un ritm vioi
trei cărţi scrise anual

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă şi rouă

O stea rămâne fără umbră
şi nu e noapte să-nţeleagă
că luna-mi trece fără urmă
semirotundă şi întreagă

Nu e asfalt şi nu e cale
în paşii care vor să-ntoarcă
străzile noastre verticale
şi cârmele fără de barcă

De pleci în vremurile toate
prin cerul care te priveşte
să nu-mi uiţi ploile legate
de ochiul care mă loveşte

Să-mi laşi sângele ce îmi ţine
zăpadă-n vena care trece
căci în fiorul lor de tine
mi-e cald şi iară îmi e rece

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multiplicarea lui eu

te aşez cer al meu în iarba ce îneacă norii
să văd culori de apă stoarse de respiraţii
miros cu ultimele clipe rana vineţie
ce mi-au săpat-o în palme sările pământului

ah! cum se scrie poezie ca o cuminecătură
pe care o înghiţi debusolat
există un dumnezeu al oamenilor simpli
ochi atotvindecător ce ne manipulează
să putem iubi străinul care bea suflete gemene

m-am luptat cu o claustrofobie ce îmi germina prin toate articulaţiile
îmi era teamă să rămân cu mine însămi
atât de hotărât mă apăsa acoperişul lumii
atunci când tu ai aprins vâlvătaia iubirii
ce dă reset oricărui tip comun
de a te multiplica

boala mea a devenit autoimună
şi dintr-o dată am inhalat clorofilă
apoi toate au devenit oase suflu verde nestare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi-a prăjit creierul

în faţa unui monitor
mufat-cablat la unitatea
militară descompusă
în compartimente secrete
vizionând cursurile de risipire
personală a unui simplu poet
în care editorii trag
scoţând profit din mit
l-a prăjit fără uleiuri
esenţiale pentru un happy-end
risipit printre spasme şi dureri musculare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

sunt un înger sadic şi un demon masochist
prima dată când l-am întâlnit pe Dumnezeu era foarte tânăr
mă făcea să fiu mândru de suferinţa care mi-o dădea
mă simţeam flatat
important
între timp crucea mi-a devenit atât de mare
încât am devenit o aşchie din lemnul ei
mi-a îmbătrânit sângele
şi am asfalt în oase
pietre în loc de carne
sunt un fluture fără aripi, fără trup
doar o umbră cu gust de moarte
ce se scurge niciunde

poezie de Radu Chiorean (5 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre deosebire de pictori, scriitorii nu-şi pot face autoportretul în operele lor. Oricât de fidelă ar fi zugrăvirea propriei persoane în paginile unei cărţi, vine un critic şi dă cu ea de pământ, de nu se mai recunoaşte nici autorul în rândurile pe care le-a scris.

Mihail Mataringa (21 decembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă trag dintr-un gând

imaterial cu vorbe bune
sunt craiul de tobă cu dragostea
în drum serios şi visător
mă uit la femeile de treflă
cu ochii verzi şi obraznici
care mă sărută profund până ajung
palid în viaţa culturală

mă trag dintr-un vis cu lacrimi
lăsat pe etajera plină cu cărţi
lângă o ţigară cu urme de ruj
pe filtru lung şi elegant

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt eu

cel care nu m-am întâlnit
cu mine la descoperirea
statuii mele la eveniment
nu ne-am întâlnit în sala aceea
unde se împărţeau săruturi
fără o noimă umblau rimele
pe sub dresurile doamnelor
nu m-am întâlnit cu mine
am avut tupeul să lipsesc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După echinocţiu

Cu fiece clipă ziua e-n creştere
chiar dacă mişcarea pământului n-o simţi
şi sevele-s pretutindeni mai iuţi,
prin grădini se ard paiele veştede.

Pregăteşte-ţi uneltele, meştere, pregăteşte-te să iei
în primire cât mai repede doinele pe care frunzele,
noile, cu-nserarea le zuruie-n gingaşii zimţi.

Potriveşte-ţi sângele, când le-asculţi, după
cântecul păsărilor veşnic pereche în auritul de
codri şi munţi.

Pătrunde-te mai ales cu nemuritoare ureche de
dangătul iute-nspicat de ciocane căzând toată
noaptea pe seceri fierbinţi.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era strâns

în gheara sorţii fără milă
o simţea neagră ca iadul
nu avea soluţii
şi dincolo de lacrimi se lovea
de absurdul situaţiei unde
se zbătea în faţa focului
care începea să-l încălzească
gheara stătea să-l zdrobească
aducându-i aminte de tărâmurile
de umbră care se întindeau
lângă el şi dincolo de fiinţa lui
încercase să strige
dar glasul era o şoaptă dincolo
de blesteme ştia că va fi luminat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În excepţionalul omenescului (dar care ar trebui să fie regula lui), un om care nu a sfârşit prin a avea un drum de geniu, prin a fi "un element" pentru ceilalţi, adică un sens de viaţă, o valoare specifică, o tonalitate umană, un prototip uman, nu a trăit cu adevărat. Căci spiritul se defineşte, nu atât prin obiectivările lui în produse, cât prin puterea sa de iradiere şi modelare, adică prin elementul pe care-l suscită la viaţă; astfel încât oamenii adevăraţi sunt mai mult decât o operă, ei devin un principiu de viaţă.

Constantin Noica în Tratat de ontologie
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!