Este uimitor cum pot să se saboteze oamenii atunci când deschid gura sau când rămân singuri cu ei înșiși. De la Buddha, acum 2600 de ani care spunea: "Suntem ceea ce gândim, cu gândurile noastre facem lumea", până la Napoleon Hill care zicea în 1937: "Autosugestia este singura cale de a schimba și influența mintea subconștientă." și până la majoritatea ramurilor psihologice de azi care spun obsesiv "Tot ceea ce ai este rezultatul gândirii tale." Așadar, cum gândim? Foarte simplu. Folosim vocabularul ce îl avem pentru a gândi, pentru a sta de vorbă cu noi înșine, pentru că asta este până la urmă gânditul. Un dialog interior. Problema cea mare este că acest dialog interior se petrece de cele mai multe ori pe pilot automat. Și de cele mai multe ori pilotul automat este setat pe negativ. Gândurile și cuvintele ce le vom planta în mintea și sufletul nostru, sunt viitoarele recolte ce le vom culege. Așa cum ghinda devine stejar, cuvântul și gândul devin faptă, comportament, obicei și împreună, ele sunt chiar viața noastră. Ce recoltă vrei să strângi? De buruieni sau de hrană și bunăstare?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Așadar, cum gândim? Foarte simplu. Folosim vocabularul ce îl avem pentru a gândi, pentru a sta de vorbă cu noi înșine, pentru că până la urmă gânditul este un dialog interior. Problema cea mare este că acest dialog interior se petrece de cele mai multe ori pe pilot automat. Și de cele mai multe ori pilotul automat este setat pe negativ. Așa cum ghinda devine stejar, cuvântul și gândul devin faptă, comportament, obicei și împreună, ele sunt chiar viața noastră. Tu ce recoltă vrei să strângi?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Folosim vocabularul ce îl avem pentru a gândi, pentru a sta de vorbă cu noi înșine, pentru că până la urmă gânditul este un dialog interior. Problema cea mare este că acest dialog interior se petrece de cele mai multe ori pe pilot automat. Și de cele mai multe ori pilotul automat este setat pe negativ. Așa cum ghinda devine stejar, cuvântul și gândul devin faptă, comportament, obicei și împreună, ele sunt chiar viața noastră. Tu ce recoltă vrei să strângi?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa cum ghinda devine stejar, cuvântul și gândul devin faptă, comportament, obicei și, împreună, ele chiar sunt viața noastră. Ce recoltă vrei să strângi? De buruieni sau de hrană și bunăstare? Lucrurile pe care ți le spui sunt de fapt o poartă către comoara ta interioară. Louise Hay, în cartea sa, "Afirmații pozitive" spune așa: "Unii oameni spun că afirmațiile nu funcționează, ceea ce este o afirmație în sine, dar realitatea este că ei nu știu să le folosească corect. De exemplu ei își spun: "Devin din ce în ce mai prosper", după care se gândesc imediat "Ce prostie, e clar că nu merge, nu sunt încă bogat". Convingerea negativă se va materializa pentru că este repetată mai des, este crezută mai puternic și este mult mai veche". Alți oameni repetă o singură dată o afirmație pozitivă și pentru restul zilei vorbesc negativ. De ce parte crezi că va înclina balanța? Rostirea afirmațiilor, deși importantă, este doar o parte necesară, dar nu suficientă. Contează ce faci în restul zilei, care sunt faptele tale pentru a ajuta gândurile să devină realitate și care este mediul în care ajuți aceste afirmații să se materializeze. Dacă plantezi semințe de slabă calitate, și recolta are de suferit.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii fug în general de un lucru care le-ar face un mare bine: responsabilitatea. Ne este frică de ceea ce am putea face cu adevărat. Ne este frică de ceea ce gândim uneori și chiar ne simțim vinovați pentru asta - mai ales dacă gândul nostru nu corespunde cu al celorlalți. Ne este frică de ceea ce spunem - mai ales de ceea ce ar putea atrage după asupra noastră. Oare să ne fie frică de noi înșine?... Până la urmă - faptele nefăcute, gândurile nespuse și vorbele ținute în frâu - fac parte tot din noi.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândurile și cuvintele ce le vom planta în mintea și sufletul nostru, sunt viitoarele recolte ce le vom culege.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când ai o stare de vibrație joasă - tristețe, ură, nervi - starea tinde să se agraveze, deoarece gândurile joase își măresc ponderea prezenței în mintea ta - și totul începe să pară din ce în ce mai negru, asta până când identificarea cu gândurile ia o pauză (respirație conștientă, privitul naturii, mutarea atenției către alt orizont etc.), ceea ce îi permite vibrației (sunetului) să se reașeze. De multe ori, gândul jos al unui om este cel care invită multitudinea de gânduri joase, în mintea care îl găzduiește. Astfel că omul se poate gândi, cu regret, că și-a uitat portofelul acasă, iar acest gând se poate transforma într-o sarabandă de alte gânduri joase, care îi spun omului, spre exemplu, că viața e o luptă. În acest fel, ceea ce a fost un simplu gând de regret s-a transformat într-un magnet pentru celelalte gânduri, care au venit acolo unde au auzit chemarea. Și bineînțeles că omul este necăjit! De ce? Pentru că el chiar își crede gândurile! Mai mult, se identifică total cu gândurile sale. Iar asta îl face supusul gândurilor, pentru că le acordă atenție completă, iar acolo unde este prezentă atenția unui om, acolo este prezent și omul. Atenția nu este un gând; atenția este Însăși Conștiința. De fapt, gândurile asta vor: atenția oamenilor, pentru că doar așa pot evolua până la stadiul de experiență.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Relația cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu contează că sunt angajat pentru niște bani foarte puțini. Nu contează că locuiesc în condiții mizere. Nu contează că mâncarea ce o mănânc e sărăcăcioasă. Ceea ce contează e că am două mâini și două picioare și am șansa mea și nu am de gând să o irosesc. Voi face tot ce îmi stă în putere pentru șansa mea. Dreptul de a visa nu mi-l poate lua nimeni. Îmi voi construi în minte o realitate frumoasă, minunată și cu totul diferită de realitatea sumbră din lumea exterioară mie. Ai toate uneltele creației la dispoziția ta: gândurile tale și imaginația ta. Einstein a spus: "Imaginația este cea mai puternică forță din Univers". Buddha a spus: "Suntem ceea ce gândim". Fizica cuantică și câștigătorii premiilor Nobel au dovedit că totul este energie și ceea ce numim materie și realitate este un produs exclusiv al minții noastre. Așadar îți ești dator ție să îți creezi o viziune a vieții în care îți folosești întreaga imaginație. Și apoi să devii cel mai mare avocat al propriei tale viziuni. Să o cânți. Să o reciți. Să o vorbești singur pe stradă. Să devii nebunul de care se miră toți până când îi uimește cu transformarea viziunii în realitate. Aceasta este dorința mea pentru tine azi.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ignoranța, scepticismul, aroganța și inconștiența fac parte din lumea noastră interioară, iar dacă acum viața nu este așa cum ne dorim este tot din cauza a ceea ce se află în interiorul nostru. Cum am putea fi fericiți și să avem viața pe care o visăm când niciodată, ceea ce avem acum nu este suficient de bun? Recunoștința, iubirea, acceptarea și curajul sunt armele noastre, care vin tot din interior și ne pot face fericiți. Când ai vreo pretenție, vreo supărare de genul celor pe care le ai zilnic, adu-ți aminte că ești viu, respiri, exiști și poate se nimerește ca afară să fie și o zi cu soare. Dacă nu ai avea aer și te-ai sufoca, ai da toate posesiunile, toate privilegiile sociale, toate pretențiile doar pentru acest dar minunat: cel al vieții și al aerului din plămânii tăi. Dacă ai avea puterea să fii recunoscător pentru tot ce ai acum în viața ta în plus, nu doar pentru aerul din plămâni, cât de bogat ai fi?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce suntem și tot ceea ce există (apare, se menține și dispare) în viața noastră este rezultatul a ceea ce am gândit: este fondat pe gândurile noastre, este confecționat din gândurile noastre. Dacă un om vorbește sau acționează având un gând rău (greșit sau impur), atunci suferința îl urmează așa cum roata urmează piciorul boului care trage căruța.
Buddha în Dhammapada
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unul dintre motivele pentru care cred cu tărie în oameni este pentru că știu că ceea ce se vede în afară este aproape irelevant pentru orice ființă. Da, este adevărat că atragem ceea ce suntem. Că banii pe care îi avem, oamenii cu care ne înconjurăm și rezultatele noastre în viața exterioară sunt o reflectare a abilităților noastre și a lumii noastre interioare. Însă eu nu mai judec oamenii după ce sunt și după ce au, ci după ce AR PUTEA FI. Fiecare om este o ghindă care poate deveni un stejar dacă această ghindă este plantată pe un teren fertil și este îngrijită suficient de mult ca să poată prinde rădăcini. Eu am ales să cred în potențial, să pun preț, mai mult decât pe ceea ce este, pe ceea ce poate fi.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când nu îți umpli mintea cu ceea ce vrei, ea se va umple automat cu multe lucruri pe care nu le vrei, pentru că ești expus la gunoi informațional în permanență. De aceea citesc zilnic, ascult mp3-uri de dezvoltare personală zilnic și îmi repet gândurile și convingerile ce îmi dau putere zilnic. Ca să las cât mai puțin loc pentru gunoi în capul meu. Și ghici ce? Funcționează!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochii văd doar ceea ce mintea este pregătită să vadă. Realitatea ta interioară, gândurile și emoțiile tale îți direcționează percepția exterioară. Observă și tu acest fenomen: când ai o zi "proastă" vei extrage din realitatea înconjurătoare acele elemente care sunt în acord cu ceea ce simți tu în interior. În mod similar, când ești bucuros, vei observa frumusețea din exteriorul tău. Lumea este un loc cu bune și mai puțin bune. Lucrurile pe care te focalizezi sau pe care le atragi sunt cele care intră în rezonanță cu starea ta interioară. Schimbă-ți starea și realitatea exterioară se schimbă și ea. De asemenea, adu-ți aminte mereu că ești un creator - creezi în exteriorul tău realitatea ta interioară. Dacă în interior hrănești gânduri pozitive - bucurie, acceptare, compasiune, și așa mai departe., asta vei aduce și în lume, prin tot ceea ce faci. Reciproca este și ea valabilă: fiind înnegurat în interior, vei crea o realitate negativă. Noi toți reprezentăm un întreg, iar contribuția ta la acest întreg este dată de felul în care alegi să gândești și să trăiești. Tu ce aduci în lume?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când citim, o altă persoană gândește pentru noi: noi nu facem decât să-i repetăm procesul mental. Cand învață să scrie, ucenicul trece cu a sa pană peste ce a subliniat învățătorul: așadar, când citim, cea mai mare parte a lucrării gândirii este deja făcută pentru noi. Din această cauză, simțim o ușurare atunci când citim o carte, după ce am fost ocupați cu gândurile noastre. În citit, de fapt, mintea noastră este locul de joacă al gândurilor altcuiva. Așa se face că cineva care își petrece întreaga zi citind, și prin relaxare își devotează timpul liber într-un fel negânditor, își pierde repetat capacitatea de a gândi, la fel cum omul care mereu călărește uită să meargă pe jos.
Arthur Schopenhauer în Eseuri și aforisme
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
E doar gândul care salvează gândul. Gândul că sunt o persoană mă face să fiu o persoană. Nu numai că nu găsești nimic, afli că tu ești Nimic. Trebuie să fii Vidul, ca să poți să găzduiești o manifestare. Trebuie să fii Nimicul, ca să poți să găzduiești ceva - o persoană. Atâta timp cât eu nu plec cu mintea să cumpăr viața, pur și simplu rămân ca Viața, rămân ca "Eu-Sunt"! Toate găurile negre din pământ le vizitezi doar în speranța ca acest zbucium interior să înceteze. Dar atâta timp cât mintea există, zbuciumul nu va înceta. Trebuie să vezi că mai este ceva în afara minții, este însăși Conștiința. Când această Conștiință este văzută, zbuciumul încetează. Urmărește să vezi Acum, în Această Clipă, dar nu ceea ce spune (a spus) nici Adyashanti, nici Mooji, nici Atmaji, ci Ceea Ce Este Acum, Aici! Îi lipsește ceva acestui Ceea Ce Este, ca eu să mă duc pe ceea ce cineva a spus? Pentru că atâta timp cât trăim în minte, simțul separației există, chiar și atunci când două ființe se iubesc uluitor de mult.
Atmaji Maharaj în Acela dinainte de "Eu-Sunt" mai poate fi pierdut?, Partea 4
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când încercăm să îi schimbăm pe alții și să le spunem sfaturile noastre, poate că ar trebui să tăcem din gură și să ne dăm seama dacă noi înșine suntem un exemplu și facem ceea ce cerem altora să facă. Apoi, dacă chiar vrem să fim de folos, ar fi bine să tăcem, să ascultăm și să înțelegem ce vrea celălalt. Dacă oamenii nu cer să fie ajutați, LASĂ-I ÎN PACE. Viziunea fiecăruia dintre noi despre lume este atât de limitată și îngustă încât e o dovadă de aroganță maximă să crezi că știi ce e mai bine pentru altul când nici tu nu ai rezolvat multe dintre problemele de bază ale vieții. Ne credem superiori altora, însă la o simplă privire ne dăm seama cu smerenie că nu avem nici un drept să intrăm cu bocancii în viața altora și, mai mult, vom plăti un preț uriaș pentru asta. Știu că poate nu este ce vrei să auzi acum, însă mesajul acesta va face diferența în lumea în care trăim. Să lucrăm cu noi prima oară și să nu ne mai batem capul cu ce fac alții până când noi nu suntem întruchiparea a ceea ce vrem să transmitem lumii.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul este un instrument. Foarte prețios, de altfel. Însă omul nu este gândurile sale, deși, de cele mai multe ori, identificarea sa cu gândurile este completă. Doar prin raportarea la gânduri se creează războaie, conflicte, violențe - într-un cuvânt, zgomote. Gândul este o creație, deci are o formă, chiar dacă ochii umani nu pot vedea această formă. Gândul are o vibrație proprie, fiind o entitate de energie aflată în călătoria sa individuală. Așadar, gândurile nu sunt incluse în oameni, ci există printre oameni, intrând într-o relație cu acei oameni cu care rezonează. Însă oamenii nu știu acest lucru - nu știu faptul că formele lor sunt separate de formele de gând - tocmai de aceea oamenii au devenit prizonierii gândurilor, gândirea reprezentând, în mod paradoxal, cea mai puternică slăbiciune a omenirii. Și de ce este cea mai puternică? Pentru că oamenii nu știu faptul că gândul este o dependență, iar în acest mod, calea gândului devine mult mai ușoară.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Relația cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem ceea ce gândim. Tot ceea ce suntem ia naștere din gândurile noastre. Cu gândurile noastre construim lumea. Dacă gândim pozitiv și avem o orientare pozitivă, atragem oameni pozitivi, evenimente pozitive și situații pozitive.
citat clasic din Buddha
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele mai rele minciuni sunt cele pe care ni le spunem nouă. Trăim în negarea a ceea ce facem, și chiar a ceea ce gândim. Ne este teamă că nu vom găsi iubirea, iar atunci când o aflăm ne este teamă să nu o pierdem. Ne este teamă că dacă nu vom avea parte de iubire, vom fi nefericiți.
citat din Richard Bach
Adăugat de Morticia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mintea trebuie dezamăgită, deconspirată într-un mod sistematic. Odată ce mintea este dezamăgită ea va fi înghițită de propria-i ei depresie și astfel va sucomba în acest moment ca simplu fapt de "A-Fi" fără a ști/cunoaște. Odată recunoscută această conștiință, noi vedem implicit și fără ajutorul gândirii că de fapt, chiar această simplă prezență sau "Eu-Sunt" este Sinele cel veșnic. Odată recunoscut asta, singurul lucru care ne mai rămâne de făcut este să rămânem ca această simplitate și să nu ne mai reîntoarcem la identificarea cu gândul efemer ce apare în ea. Privit din acest punct non-dual de abia acum realizăm cât de mult miez au avut toate momentele noastre de dezamăgire, depresie, anxietate etc. care, în fapt toate erau doar încercări de fracturare a minții și de a ieși din ea. Cineva își poate pune un target foarte înalt, dar vieții nu-i pasă de gândurile noastre, și când ființa respectivă va eșua, rezultatul inevitabil va fi depresia. Dar de ce face viața asta? Vrea oare să ne rănească? Firește că nu, ea vede că mintea noastră devine de un ego matusalemic și atunci ne ajută prin eșec, să ne reîntoarcem din rătăcirea eternă a minții în frumusețea și simplitatea inimii. Doar așa recunoaștem că de fapt, suntem Viața/Sinele și nu gândul care o invadează.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
De aceea spun că rolul unui maestru nu e de a-ți pune în cârcă noi bagaje, de data asta despre Advaita Vedanta: "Vai, am auzit că eu sunt Viața veșnică, sunt Acela care îngrop moartea în inima Vieții veșnice." Nu, nu este despre asta. Este de a scăpa de orice fel de bagaj, dă totul jos din spinare, pentru că așa este, cum am mai spus, nu ești cum e Sisif. Ești ca și cum duci în spate întregul munte Himalaya. Frumos e TOTUL; ce Prezență, nu e frumoasă?! Are ea nevoie de constructe psihologice? Toate constructele psihologice pe care le-ai acumulat de la vârsta de un an - când ai început să ai acest sentiment al separării, că până atunci el nu exista - și până în acest moment, când auzi aceste cuvinte, toate pot să fie date jos chiar Acum, chiar Aici. Nu te poți adresa minții într-un Satsang, eu vorbesc direct Conștiinței/Sinelui, de aceea tot ceea ce rămâne este Prezența sacră, TĂCEREA.
Atmaji Maharaj în EL este Aici de la începutul veacurilor și găzduiește în EL toate veșniciile, Partea 3
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!