După mai bine de cincizeci de ani de convieţuire, primul gest neprietenos pe care l-a făcut nevastă-mea a fost să moară înaintea mea. Am fugit de acasă vreo opt luni, pentru că nu mai puteam suporta. Fiecare colţişor îmi amintea de ea... În acest răstimp, am chemat meşterii care mi-au schimbat totul în casă. Acum încerc să învăţ să gătesc, ştiu să fac cartofi prăjiţi fără grăsime şi fripturi la grătar. Unde nu reuşesc să mă descurc în materie de artă culinară, mai întreb prietenii: Traian Stănescu e cel mai mare ciorbagiu, Petrică Vasilescu e cofetar, Victor Rebengiuc e grataragiu. Ion Besoiu ştie cel mai bine să facă piaţă, iar Şerban Ionescu pregăteşte vânat şi peşte. Da, până a trăit Amza, mergeam împreună la vânătoare şi la pescuit...

citat celebru din Mircea Albulescu (2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se face dor de Amza Pellea şi de telefoanele pe care le dădea pe la două dimineaţa pentru a mă anunţa că peste două ore plecăm la pescuit sau la vânătoare. Ţin minte că pe soţia mea o enervam îngrozitor, pentru că trebuia ca cineva să facă mămăliga pentru peşte, iar dacă misiunea cădea pe capul meu, nu mai apuca să doarmă nimeni.

Mircea Albulescu în Ziarul Metropolis (2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii

cei care au
fost prieteni cândva şi-au schimbat
numele. ştiind despre pagina feţei

lor mai nimic (?!) acum nu se mai caută... totul
fără durere, în mare
fără bucurie, în mic

cei care au
fost nu mai sunt măsurabili cu numele
pe care nu-l au

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zâmbet

Stau aici de patru zile,
Credeţi oare că e bine?
Ştiu că asta nu se cade,
Da-s flămând de nu se poate!

Mama a plecat de-acasă,
Iar eu Pisi fioroasă,
Am rămas să fac curat,
Chiar în dormitor, sub pat!

Am simţit eu o mişcare,
C-am urechea foarte mare,
Şi de-atunci eu, cu umor,
Stau pe post de vânător!

Nu ştiu, zău, dacă e bine,
Dar s-a trezit simţu-n mine,
Acela vânătoresc,
Vreau vânat? Eu îl pândesc!

Cred că e un şoricel,
Tare-aş vrea să dau de el,
Deşi nu am stat în viaţă
C-un şoarece faţă-n faţă!

Acum fie, ce o fi,
Aici oi înţepeni,
Aşadar şi prin urmare,
Vom vedea, care pe care!

Însă, nu mai pot de foame,
De-aceea mananc cartoane,
Am facut şi-un tunel mic
Cu gândul la inamic..

Dar ce-mi este dat să vad?
Tocmai când să fac prăpăd,
Intră mama drept în casă,
Şi pune un coş pe masă!

Şi miroase rău a peşte,
Lucru ce mă depăşeşte,
Nu mai sunt aşa rebel,
Cu gândul la şoricel!

Că şi mama mă întreabă:
-Ce-ai făcut acasă, dragă?
Nu-i aşa c-ai fost cuminte?
Ţi-am adus peşte cu linte!

Şi m-am apucat cu sârg
Să mănânc peşte din târg,
Las'că şoarecul nu moare,
Până data viitoare!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De aceea sunt oameni care sunt foarte fericiţi: că au în faţă multe ţeluri pe care trebuie să le îndeplinească; ştiu că trebuie să fie sănătoşi, deştepţi, devreme acasă, bine îmbrăcaţi, bine hrăniţi, pentru că mai au multe, foarte multe de făcut. Bine, pe multe nu le vei birui, nu vei avea bucuria lucrului definitiv dobândit.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic...

Trecut-au anii, fără sens şi rost,
Sărutul tău... s-a şters, cum nu a existat...
Nimic am înţeles, că de fapt a fost,
Rămâi o amintire, care a expirat.

Fost-ai mult iubit, cum nu poţi înţelege...
Dar ai tratat povestea ca nimic!
Ştiu că în iubire, nu există lege,
Iar timpul te-a făcut din mare, să fii mic!

Totul se divide, nimic nu dăinuieşte!
Timpul pentru mine... este un duşman...
Inima mai speră, deşi se-mpotriveşte,
Mintea e lucidă, dar totul e în van!

Dragoste şi ură, simt eu pentru tine,
Ai rănit zâmbind, un suflet ce te-a vrut!
Inima zvâcneşte în cioburi de suspine,
Nimic este acum... ca tine: gol şi mut.

Şi învăţ să uit! Să uit să iubesc!...
Lecţii mult amare, mi-au schimbat cărarea.
Învăţ să ignor tot ce îmi doresc,
Învăţ zilnic... exersând iertarea...

Totul şi nimic... totul despre tine,
Se va pierde-n timp, ca şi un tren pierdut...
Pierzându-te pe tine, m-am regăsit pe mine,
Şi am înţeles... nimic nu am avut!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se sculară ei şi plecară după vânat, apoi se întoarseră acasă. Ţugulea acum se culca afară în toate nopţile, şi tot plănuia cum să facă să-şi ia vinele. El se ducea mereu pe la zmeoaică, fără să ştie cineva, şi pândea vreme cu prilej când să-i vie bine să-şi ia vinele. Într-o seară se făcu muscă, intră pe coş în cămara unde era cutia cu vinele, pe când zmeoaica nu era acasă; aci daca intră se făcu om, luă vinele din cutie şi le puse la picioarele lui. Cum le puse, se lipi, parcă fusese acolo de când lumea. Se făcu iară muscă şi plecă acasă. A doua zi, noaptea, trebuia să meargă zmeii la vânat pentru nuntă. Ţugulea se duse mai întâi în calea zmeului celui mai mare. Când se apropie de el, calul zmeului începu a sforăi...

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice actor serios joacă spectacolul de trei ori: o dată înainte, când se pregăteşte pentru ceea ce se va întâmpla la întâlnirea cu necunoscutul, o dată când acest fapt se întâmplă şi după care, întors acasă, încearcă să rememoreze parcursul. Cred că acest lucru este asemănător cu ceea ce li se întâmplă piloţilor care pregătesc un zbor, el părând a fi un zbor de rutină, dar nu este. La fel trebuie să fie şi viaţa personajului meu ca, împreună cu tot echipajul meu, să putem pluti către sufletul spectatorului.

Mircea Albulescu în ziarul Cotidianul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Şi toate astea se întâmplă doar din cauza acestei domnişoare capricioase; consilierul misiunii... Nu înţeleg! Ce naiba are cu tine fata asta?
Lucian: Nu ştiu, dom' director.
Traian: Ce i-ai făcut? Cu ce-ai supărat-o?
Lucian: Eu, dom' director? Nicicând, cu nimic.
Traian: Stai puţin; ai condus-o acasă, cu maşina mea, de trei ori până acum, în ultimele zile, fără body-guarzi, pentru că m-ai rugat pe mine să vă ajut... Chiar nu i-ai făcut nimic?
Lucian: Nu, dom' director! Jur!
Traian: Bine, te cred... Şi atunci, de ce? Ce are împotriva ta?
Lucian: Cine ştie?! O avea ea motive, deşi eu n-o înţeleg, deloc.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gastronomic

mirosul meschin de cartofi prăjiţi
învăluie parcurile la începutul lui decembrie,
dar de ce să întreb bucătarii ce ulei folosesc,
când mă îndoiesc de ce
am la mine în oală

mă întorc în polonic, în ciorba mea,
văd aceleaşi legume groase şi cărnoase,
clocotite într-un bol gigantic, înc-o oală ieftină,
Aleea Castanilor, lângă piaţă.

pereţii nu se mai dilată în sens opus,
ca-n anul ce-a trecut,
acum sunt o găluşcă
muşcată de-un bătrân tăcut,
ce ascunde furculiţe sub pat.

mirosul de cartofi prăjiţi
bântuie pretutindeni.

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Alexandru Ştefan, specialist în ingineria genetică... N-am să încerc să vorbesc despre domeniul tău de activitate, deşi nu sunt total pe dinafară, dar ştii tu mult mai bine ce ai de făcut. De asemenea, ca şi în cazul lui Nistor, eşti unul dintre constructorii navei şi implicit, dintre membrii de bază ai echipajului; în plus, decanul de vârstă, deşi n-ai împlinit încă 25 de ani. Ai fost unul dintre examinatori şi ştiţi bine că v-am dat mână liberă în a vă alege colegii. Pe cine ai asistat tu?
Alex: Pe... domnişoara doctor Stela Stejăran, medicul echipajului.
Traian: Aha... Am să te întreb, ca şi în cazul colegului tău, Nistor, dacă ai de făcut vreo reclamaţie? Consideri că ai fost nedreptăţit cu ceva?
Alex: Nu, domnule director; sunt foarte mulţumit.
Traian: Atunci, totul e-n ordine cu echipajul...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te întreb care este visul sau obiectivul tău, care este planul de acţiune şi câte etape are şi cât anume procentual din plan ai îndeplinit, ştii să îmi spui? Oamenii care reuşesc în viaţă ştiu ce înseamnă reuşita pentru ei. Cum ar putea să reuşească orbeşte şi cum ar putea şti că au ajuns la final dacă nu ştiu clar care e începutul, care e finalul şi care e drumul de parcurs? Care sunt şansele să te rătăceşti în timp ce faci o plimbare şi să ajungi pe vârful Everest, deşi nu acesta era un scop al tău? Ei bine, aceleaşi şanse le ai să reuşeşti în viaţă, la orice capitol, dacă nu ai intenţia clară. Oamenii care reuşesc în viaţă şi-au definit al dracului de bine ce înseamnă această reuşită pentru ei. Ceilalţi, rătăcesc şi plâng că nu ajung. "Unde anume vrei să ajungi?", iartă-mă că te întreb.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Tot aici eşti, Luci?!
Lucian: Dom' director... Mă scuzaţi, n-am observat când aţi sosit.
Traian: Lasă asta! De ce n-ai plecat cu colegii tăi?
Lucian: Eu, acasă?! Nu prea, dom' director! Nu atâta timp cât mama e încă împotrivă. Cred că pentru următoarea perioadă, am rămas fără casă, până vom pleca în misiune; n-o să mai cunosc semnificaţia cuvântului "acasă".
Traian: Nu procedezi corect.
Lucian: Tot eu, domnule?!
Traian: Tu, bineînţeles. Vei pleca, pentru următorii cel puţin 13 ani... Ar trebui ca măcar în această perioadă scurtă care a rămas până la plecare, cel puţin în fiecare seară, să fii acasă, împreună cu părinţii tăi. Nu-i lipsi de prezenţa ta!
Lucian: La ce bun?! Să aud tot felul de reproşuri? Să-mi repete neîncetat că nu e de acord cu plecarea asta, că nu-mi permite să particip la misiune, sau alte lucruri asemănătoare?! Mă scuzaţi, dar nu vreau să am parte de certuri inutile de acest gen în fiecare seară, dacă ei nu vor să înţeleagă şi să aprobe decizia mea.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barry Holden

În ziua când sora mea, Nancy Knapp,
Şi-a dat foc la casă,
Îl judecau pe doctorul Duval
Pentru moartea Zorei Clemens;
Stătusem în tribunal două săptămâni
Urmărind procesul, ascultând fiecare martor.
Era clar că el o lăsase însărcinată după ce o adusese în familie
Şi că nu avea cum să lase
Copilul să se nască.
Well, atunci ce să spunem despre mine, cu opt copii,
Plus unul pe drum şi cu ferma
Ipotecată lui Thomas Rhodes?
Când am ajuns acasă în noaptea aceea
(După ce ascultasem povestea călătoriei cu maşina
Şi descoperirea Zorei în şanţ),
Primul lucru pe care l-am văzut, chiar lângă trepte,
Unde băieţii săpaseră căutând viermi pentru momeală,
A fost securea!
Şi, cum intram, am dat peste nevastă-mea,
Stând înaintea mea, mare, gravidă.
A început discuţia despre fermă şi ipoteci –
Şi am omorât-o.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine este Albulescu ăsta? Este evreu, nu? Nu, domne, ta-su este Vasile Albulescu, dirijor la fanfara militară, mă-sa este catolică. Păi lucrurile stau aşa: pe mine tata a zis să mă boteze ca pe tac-su. Şi a spus Albulescu Iorgu şi aşa s-au făcut toate actele. În cristelniţă când m-a băgat am avut fericit un naş, a fost generalul Constantin Vasile şi în cristelniţă m-a băgat: "se botează robul lui Dumnezeu Vasile!" Maică-mea a tăcut din gură şi nu a zis nimic, dar când am început să ne înţelegem, mi-a zis Mircea. Cine a fost Mircea, fireşte că nu ştiu, dar ea a vrut ca în casă să poată să strige Mircea cu o autorizaţie. Asta a fost povestea cu numele meu.

citat clasic din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isprava toamnei

Toamna, fată deocheată -
Biata fată!...
Deocheată, dar frumoasă
Şi cochetă,
Mi-a intrat odată-n casă,
Indiscretă,
Să mă-ntrebe ce mai fac...
Ce problemă viitoare
Mă mai doare...
Ce ţigări de foi mă otrăvesc
Când vorbesc...
Şi ce fel de coniac
Beau când tac...

Şi de-atunci -
Nu vreau să spun de când -
Am rămas cu toamna-n trup şi gând!...
Şi de-atunci, în fiecare an,
Toamna, fată bună, vine să mă vadă -
Vine ca o oră fixă pe cadran
Şi solemnă ca o stea cu coadă...
Şi, cum ştie că eu nu fac decât bine,
Toamna stă trei luni întregi la mine,
Cum ar sta la ea acasă...
Până ce-ntr-o bună zi mă lasă
Şi se duce de s-ascunde...
Unde?...
Dracul ştie unde!...
Numai că, după ce pleacă,
Odăiţa-mi pare mai săracă...
Poate fiindcă toamna-mi fură
De la gură
Tot ce-n nouă luni adun -
Cu răbdare şi tutun -
Tot ce cred că-i mai de seamă
Pentru clopoţelul meu de-alarmă!...
Toamna, fată indiscretă
Şi cochetă,
Se agită ca un ascuţiş de sapă
Pe biroul plin de praf şi prin sertare
Şi-mi distruge fără milă
Operele literare,
Rupând filă după filă,
De mă lasă gol... goluţ...
Ca o ciutură-ntr-un puţ,
Fără niciun pic de apă!...

Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian...
Şi că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă -
Cum scriu eu de obicei, pe masă -
Ci pe iarba verde,
Undeva, la ţară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Şi-unde toamna încă nu sosise!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, nr. 618 (9 octombrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata nu m-a bătut niciodată. Mama, mai zbir, mi-a tras odată vreo două palme. Sigur, acum să nu înţelegi că pledez pentru bătaie. Matei, băiatul meu, a luat o singură dată o palmă de la mine, după o discuţie mai aprinsă cu soţia mea. Dar am regretat după aia. Misterul de viaţă se lasă descifrat. Dar nu cu încrâncenare. «Hai, mă! Nu aşa!» – nu asta e metoda de a arăta calea celor tineri. Palma caldă care îl împinge de la spate: «Du-te... du-te... suntem Împreună. E bine...» şi la un moment dat nu mai ştii dacă palma te împinge, sau o tragi tu după tine..."

citat clasic din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiulean

ghiulean a fost bărbatul până la patru
zeci şi şapte de ani al mătuşii soţiei de-a treia
pe tractor
şi-a schimbat după moarte numele în
giuliano (?!) – aşa
cum părinţii săi din comloşu mare
îl botezaseră fără
să ştie prea bine unde italia, în minor
dă cu cizma piciorului stâng –
iată carisma piciorului drept –
pe tractor
mătuşa soţiei umbla uneori p
rea adânc îmbrăcată-n zeiţă abstractă

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ah, cred că nu te-am înţeles niciodată; nici acum nu reuşesc să te înţeleg... De ce n-ai încercat să-ţi refaci viaţa?
Traian: Ce-ar mai fi fost de refăcut, după ce mi-ai distrus-o tu?!
Diana: Încă ţi-o poţi reface şi acum, doar n-ai nimic de pierdut, nu e deloc târziu; eşti tânăr... N-ai decât 39 de ani, eşti director, chipeş, înstărit... Ce aştepţi?
Traian: Chiar n-ai înţeles nimic! Niciodată... Cum crezi că aş putea manifesta interes pentru vreo altă femeie? N-ai priceput că tu ai fost totul pentru mine?
Diana: Traian, eram nişte copii pe atunci; mult prea tineri pentru a înţelege unele lucruri. Îţi puteai însă întemeia o familie, mai târziu...
Traian: Fără tine? Crezi că ar fi fost posibil?
Diana: Da; de ce nu? Meriţi să fii fericit.
Traian: Dar n-aş putea, pricepe odată!
Diana: Nu, nu pricep; ce te reţine?
Traian: Tu... Mă doare amintirea ta, răul pe care mi l-ai făcut... Cum crezi că aş mai putea avea vreodată încredere oarbă într-o altă fiinţă gingaşă, cu chip înşelător?! Ai ucis în mine totul! L-ai preferat pe blondul acela, cu care încă eşti şi acum...
Diana: Da, l-am preferat, pentru că-l iubeam şi încă îl iubesc. Eu eram prea mică, iar el... Era pentru mine omul ideal, mai mare, cu o situaţie stabilă; îmi putea oferi siguranţa materială şi liniştea unui cămin. Avea un serviciu bun, stabil...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost şi străjer, n-am apucat să fiu pionier, că eram prea bătrân, pe urmă am fost UTM-ist, după care am fost membru al Partidului Comunist Român. Partea asta de aderenţă era mai degrabă o răspundere la o convocare. Te-ntreba: "Vrei să fii în UTM?". Te duceai şi erai. Bine, nu ştiu cazuri de oameni care au fost făcuţi cu sila membri.

Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Lia, eu... Lasă-mă-n pace, te rog! Şi pricepe odată că n-am vrut să devin eroul tău! Nu sunt idolul nimănui!
Lia: Dar ce-i rău dacă eu te văd aşa?
Lucian: Este, pentru că eu nu sunt aşa! Sunt acelaşi, ca şi până acum, nu m-am schimbat deloc. Tot aşa eram şi înainte, întotdeauna. Pricepi?! Nu vreau să mă priveşti cu alţi ochi doar pentru că ţie ţi se pare că ar fi fost un gest deosebit.
Lia: Dar nu mi se pare deloc. Chiar este un gest deosebit. De ce nu-mi dai voie să-mi arăt recunoştinţa faţă de tine? De ce te deranjează acest lucru?
Lucian: Nu înţelegi?! Nu-mi place! N-aş vrea să mă placi doar pentru că mă consideri un soi de erou. Vreau să mă vezi la fel ca şi până acum. Eu sunt acelaşi Lucian Enka dintotdeauna.
Lia: Hmm... Poate că nu te cunoşteam prea bine până acum, nu te vedeam aşa cum erai în realitate.
Lucian: Şi ce te face să crezi că acum m-ai cunoaşte mai bine? Nu vezi că greşeşti?

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!