Infern

E sâmbătă seara la căminul zece şi în oraş
de geam atârnă un cearceaf pe care stela va coborî la noapte
la capătul scării e un păianjen uriaş de care nu putem trece
dar stela ştie să înşele vigilenţa păianjenului
sâmbăta e cea mai periculoasă seară a săptămânii
dacă vrei să pleci acasă ai nevoie de bilet de voie
dacă vrei să ieşi în oraş un bilet de voie nu e suficient
trebuie să-ţi cumperi o învoire treaba ta cu ce şi de la cine
eu stau în pat înconjurată de un gard invizibil de care se lovesc cuvintele celorlalte
şi nu putem pune la cale un plan de evadare
de fapt lor le e frică şi visează că nu le mai este frică
se mulţumesc să traverseze holul de la un capăt la altul
şi să fumeze snagov ori bt in cel mai bun caz
uneori primesc semne pe pervaz se aşază un porumbel voiajor şi eu mă apropii
de el îi desfac inelul şi citesc mesajul
fetelor ar trebui să plec
mă întorc înapoi în pat şi mă fac mică-mică până încap
într-o pagină albă care ca într-o magie se umple apoi de cuvinte

poezie de Maria Postu (15 ianuarie 2016)
Adăugat de grizantema
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară

Aş vrea într-o seară să ne întâlnim
Dar nu ştiu când e mai bine să ieşim
Lunea n-are nici un rost
Marţi e rău că merge prost
Miercuri ştii şi tu că e zi de post

Joi mi-e imposibil să te întâlnesc
Că mănânc c-un unchi pe care-l moştenesc
Vineri nu se poate, nu
Că postesc şi eu şi tu
Numai sâmbătă putem să ne dăm rendezvous

Şi dacă ne-o place stăm chiar până-n zori de zi
Că duminică putem dormi

Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară
Într-o cârciumioară la şosea
Unde cântă un pian şi-o vioară
Şi-unde nu ne vede nimenea

Perechi perechi amorezaţii stau la masă
Şi nu văd nimic în jurul lor
Guriţă iau de consumaţie ce le pasă
Dacă-şi fac jurăminte de-amor

Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară
Într-o cârciumioară la şosea

Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară
Într-o cârciumioară la şosea.

cântec interpretat de Jean Moscopol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Nu cumva starea lui are vreo legătură cu tine, într-un fel sau altul?
Lia: Nu, bineînţeles. Cum ar putea avea vreo legătură cu mine?
Stela: Nu ştiu de ce, dar aşa mi s-a părut mie. Dar să lăsăm chestiile astea. Acum nu mai putem schimba nimic, deci n-are rost să intrăm în amănunte. S-a întâmplat şi gata! Vom încerca să îndreptăm ceva. Fii liniştită! Nu le voi spune celorlalţi nimic despre toate astea. N-ar avea rost. Acum plec. Mă întorc seara. Ai grijă ce faci! El nu se va trezi până vin eu înapoi, deci, nu-ţi va crea probleme. Trebuie doar să-i scoţi perfuzia, când se va termina soluţia perfuzabilă. E simplu.
Lia: Bine, Stela. Mersi pentru tot.
Stela: N-ai pentru ce, drăguţo. Ştii cât de mult ţin la Luci; toţi ţinem la el. Am impresia că... Şi tu.
Lia: Sigur; şi eu. Cum altfel?! Doar e şi colegul meu. Te conduc.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Ai scăpat ieftin... Şi acum ce aştepţi?! Jos hainele şi întinde-te pe patul ăla pe care stai, ca să te pot consulta. Ce faci, n-ai auzit? Dezbracă-te, comandante! Ai cumva nevoie de ajutor?
Lucian: Ah, nu... N-am nevoie de ajutor şi nici de... spectatori. Adică, vreau să spun că...
Stela: Aha, am priceput! Fetelor, ce-i cu voi două aici? Afară! Imediat!
Lia: Bine, dar...
Stela: Nici un "dar"! L-aţi auzit doar: Fără spectatori! Ce vreţi mai mult de atât?
Lia: Eram doar îngrijorate...
Maria: E bolnav şi doream să ştim dacă va fi bine.
Stela: Pentru asta mă aflu eu aici, să am grijă de el şi să aflu dacă va fi bine. Dacă o să am nevoie de ajutorul vostru, vă chem, însă nu cred că va fi cazul. Acum vă rog să părăsiţi degrabă această încăpere, fără alte comentarii de prisos.
Lia: Bine.
Maria: Plecăm...
Alex: Să ies şi eu, Luci?
Lucian: Nu, bătrâne. Poţi rămâne, dacă vrei. Nu-i nici o problemă.
Alex: Sigur nu te deranjează prezenţa mea?
Lucian: Deloc, bătrâne. Fii liniştit. Aş fi spus dacă mă deranjai.
Stela: Unde rămăsesem? Ah, da... Acum ce mai aştepţi? Scoate-ţi mai repede uniforma aia, comandante!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Uluitor! Cum ai făcut asta?
Stela: Nu mă întreba, ţi-am spus! E micul meu secret, deci, n-am să ţi-l dezvălui.
Lucian: Spune-mi, te rog!
Stela: Luci, asta-i meseria mea. Pricepi? Mi-am făcut doar datoria.
Lucian: De ce n-ai făcut chestia asta mai devreme? Imediat, atunci după ce ne-aţi scos din peşteră?
Stela: Nu începe cu reproşurile, frumosule! Oare cine n-a vrut deloc până acum să mă ocup de el?
Lucian: Aşa-i, doctore, eu... Nu-ţi reproşam nimic. Dar dacă ştiai că o să mă simt mult mai bine, nu trebuia să iei seama la împotrivirile mele.
Stela: Mai întâi de toate, frumosule, nu eram sigură ce ai sau dacă îţi va fi mai bine, pentru că nu mi-ai dat voie să văd despre ce este vorba, aşa că...
Lucian: Bine, am înţeles.
Stela: Te mai doare?
Lucian: Nu. Chiar deloc. Incredibil! Parcă ai fi făcut vreo magie...
Stela: Magie?! Te rog, frumosule, sunt doar medic, nu magician, sau vreun soi de vraci.
Lucian: Nu te supăra, doctore...
Stela: Nici o şansă de supărare. Şi acum, dacă nu mai ai probleme cu braţul, întinde-te!
Lucian: Cum spui tu.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi dacă nu vreau să fac aşa cum zici?
Stela: Nu-mi pasă ce vrei tu, vei face exact cum spun eu! De altfel, nici nu vei avea încotro. Însă după acest tratament, vei vedea că te vei simţi mai bine, aproape ca nou.
Lucian: Sunt convins. Şi-ţi mulţumesc de pe acum pentru efortul depus.
Stela: Nu te grăbi cu mulţumirile, frumosule! Sunt sigură că n-o să-ţi convină regimul la care vei fi supus. Pe durata tratamentului n-ai voie să părăseşti nava. Vei sta mai mult izolat, în rezerva ta; ai numai câteva ore în care te poţi plimba prin navă, timp în care îţi este absolut interzis orice efort fizic sau intelectual. Trebuie doar să fii cât mai relaxat, să dormi la orele stabilite, să mănânci şi să-ţi iei pastilele, după programul pe care ţi-l voi impune. E clar?
Lucian: Nu pare a fi prea plăcut.
Stela: Nu mă interesează dacă-i plăcut sau nu. Nici nu trebuie să fie plăcut! Nu cumva să-ţi închipui că dacă nu voi fi tot timpul aici, vei putea să-ţi faci de cap după cum vrei, pentru că te înşeli! Vei fi urmărit îndeaproape, iar dacă aflu că nu-mi urmezi întocmai instrucţiunile, voi lua măsuri severe. În acest caz, voi veni în navă şi voi rămâne aici, cu tine, până-ţi vei reveni complet şi te voi supraveghea îndeaproape. Voi fi mereu lângă tine. Te sfătuiesc deci să-mi dai ascultare; ar fi mai bine să cooperezi cu mine, să ne înţelegem omeneşte. Nu crezi, comandante?
Lucian: Bine, doctore! Nu-ţi promit nimic, dar voi încerca să fiu băiat cuminte şi ascultător, deşi pentru mine e mai dificil să mă supun tuturor acestor reguli. Însă nu vreau să te dezamăgesc.
Stela: Aşa sper şi eu.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Salut. Deci, domnişorică, aşa ai înţeles tu să ai grijă de pacientul meu?
Nick: Maria a avut grijă de mine aşa cum trebuia.
Stela: Aşa deci... Se vede. Şi ce face pacientul meu? Cum se mai simte el?
Nick: Grozav, Stela! Complet refăcut, ca nou. Numai că injecţia ta m-a cam durut. Priveşte doar cum mi s-a umflat şi mi s-a înnegrit braţul în locul respectiv.
Stela: Eh, doar n-ai de gând să te plângi pentru o micuţă înţepătură. Ea este cea care te-a vindecat.
Nick: Poate... Şi nu vreau să mă plâng de metodele voastre de vindecare, numai că eu nu sunt obişnuit cu aşa ceva.
Stela: Lasă, că ai să te obişnuieşti tu! Şi să zici mersi că te-am înţepat în braţ şi nu în altă zonă a corpului; să nu precizez şi-n care anume...
Nick: Poftim?! În altă zonă?! În care?
Stela: Ah, eşti curios... Vrei să-ţi arăt, chiar acum?
Nick: Nu, mulţumesc! Nu sunt chiar aşa de curios.
Stela: Stai liniştit! Nici nu intenţionam să-ţi arăt; glumeam doar, desigur. Dacă te simţi bine, atunci totul este în ordine. Asta-i tot ceea ce mă interesează, să ştiu că tratamentul meu şi-a făcut efectul, deci a fost eficient. În rest... Nu contează!
Nick: Desigur. Ai dreptate. Scuză-mă, Stela. Sunt cam mofturos. Îţi mulţumesc că m-ai tratat.
Stela: N-ai pentru ce să-mi mulţumeşti, drăguţule. Mi-am făcut doar datoria, fiind medic... Nu cred că mai e nevoie să te consult pentru a constata că eşti complet vindecat. Mi-e destul de clar acest lucru.
Nick: Să mă consulţi?!
Stela: Mda... Dacă vreodată va mai fi nevoie, vei afla şi ce înseamnă acest lucru. Acum însă, dacă n-aveţi nimic împotrivă, haideţi pe puntea principală. Ceilalţi sunt nerăbdători să vă vadă; mai ales sora ta...
Nick: Îmi închipui. Haideţi!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om norocos mă simt. Eu nu sunt foarte religioasă. Am trăit într-o vreme în care părinţii chiar se fereau să te împingă spre asta pentru că nu era voie şi decât să vorbeşti la şcoală să spui cine ştie ce, mai bine te fereau. Dar îmi fac rugăciunea şi totdeauna rostesc o frază: "Îţi mulţumesc, Doamne, pentru ce mi-ai dat şi ajută-mă să ajung să mă bucur de toate!".

Stela Popescu în Revista Unica (august 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzătorul este liber de vedere! În momentul în care realizezi că tu eşti Conştiinţa, ego-ul este complet dizolvat. Nu se pune problema să abandonezi ego-ul, ci să recunoşti Conştiinţa. Ea este Veşnic Prezentă, este Acum, Aici. Cunoscutul însuşi creează frica, prin limitare şi raportare la el însuşi. Gândului despre frică îi este frică de gândul de libertate. Când noi avem recunoaşterea, acest sentiment de separare dureroasă de/între mine şi restul lumii dispare. Apoi, dispare dorinţa de a mai căuta ceva, ai ajuns la capătul oricărei forme de căutare. Apare acel sentiment al Veşniciei, al Vieţii Veşnice. Conceptului de frică din mintea ta îi este frică de conceptul de libertate. Cât de valid poate să sune asta? Doar Prezenţa există, nu există nimeni care să fie prezent. Doar cuvintele există, nu există nimeni care să vorbească. Există doar ascultarea/auzul, nu există niciun ascultător. Când laşi aceste cuvinte să intre în contemplare în tine, vei vedea că există foarte mult spaţiu în ele. Cuvintele care răsar din linişte, se întorc înapoi în liniştea desăvârşită, cui aparţin? Ce anume nu trece pentru că este deja de veacuri Veşnicia Veşniciei?!

Atmaji Maharaj în De unde ştii că nu eşti deja iluminat?
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era sâmbătă, 09 iunie, era vară, era sfârşit de săptămână, era cald... Cei şapte membri ai echipajului navei albastre erau toţi tineri, deci, ar fi avut motive să fie veseli, să iasă prin oraş, să se distreze; totuşi, doar geograful cel înalt alesese varianta cu plimbarea prin oraş, numai după ce scăpase de cei doi însoţitori ai săi. Ceilalţi preferaseră să rămână acasă la ei: blonda Maria, mică şi gingaşă, se simţea foarte bine în apartamentul ei cu cinci camere, plin cu animale şi plante, având în propria-i locuinţă un micuţ colţişor din natură; domnişoara doctor Stela preferase şi ea să rămână acasă, mai ales din cauza celor 13 etaje, pe care nu avea de gând să le mai urce sau coboare; Alex avea un alt motiv de a nu ieşi nicăieri – evita întâlnirea cu "Ucigaşa", de care va scăpa de abia luni de dimineaţă; domnişoara psiholog Lia nu numai că era acasă, dar nici măcar nu catadicsea să iasă din camera ei, unde stătea închisă, cu motănelul gri în braţe, ţinându-i companie, dar ea era tristă şi abătută din cauza unei anumite reclamaţii pe care o depusese seara trecută către Comisia Disciplinară a Institutului, împotriva colegului ei, Lucian; Mihai se afla, din câte ştim, tot într-o casă, deşi nu la el acasă, ci la comandantul misiunii; iar acesta din urmă, bineînţeles, tot acasă era, iar figura lui îi trăda tristeţea care-i măcina sufletul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce mai face Nero?
Maria: Câinele tău? Mult mai bine decât seara trecută. Poţi trece să-l iei acasă, în seara asta. Dar poznaşul meu?
Lucian: Rikky?! Foarte bine. S-a acomodat perfect la mine acasă; cred că-i place, se simte bine...
Maria: Trădătorul!
Lucian: S-a aşezat în lămâiul de la intrare, de pe hol şi a început să latre de mama focului, de i-a speriat pe toţi ziariştii în dimineaţa asta; se ţineau, bieţii, departe de garduri, fără a mai fi nevoie de jandarmi, gardieni sau poliţişti; Rikky era suficient...
Maria: Ca să vezi, ce figură! A avut ce învăţa de la câinii mei.
Lucian: Ţi-e dor de el, nu-i aşa? remarcă Lucian. Ai să-l vezi în curând.
Maria: Bine, aştept să mi-l aduci acasă, când vei veni să-l iei pe Nero. Acum trebuie să plec.
Lucian: Nu, stai puţin! Cum să pleci? Mergem împreună; te duc eu, cu maşina directorului, încă mai am cheile de la dânsul în buzunar, nu i le-am dat lui Rikky. Poate astfel scăpăm şi de body-guarzii aceia... Mai întâi trecem pe la mine pe acasă, apoi mergem direct la tine.
Maria: Bine, să mergem!
Lucian: Aşteaptă-mă numai puţin, te rog! Trebuie să pun cât de cât ordine pe aici, pe puntea principală, nu se poate să lăsăm totul vraişte!
Maria: Tu?! Tu să pui ordine?
Lucian: Cine altcineva?! Ceilalţi au plecat, iar roboţi încă n-avem... Dacă n-ar face nimeni ordine, ce-ar zice dom' profesor de dimineaţă, dacă ar găsi puntea principală în starea asta?
Maria: Da; dar de ce tu? Eşti comandantul misiunii, nu intră în atribuţiile tale!
Lucian: Aş... Lia... Mergem spre casă; dacă vrei, hai şi tu cu noi!
Lia: Nu, mulţumesc; n-aş vrea să vă deranjez. Mă descurc şi singură.
Lucian: Cum doreşti. Ne vedem mâine.
Lia: Desigur; mâine.
Maria: Pa.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o mie de persoane care citesc o carte, zece până la o sută de mii vor citi un ziar, iar unul până la zece milioane vor privi la televizor. Un Voltaire al anului 2000 ar trebui să apară la televiziune, altminteri n-ar mai fi Voltaire. Dar nu e deloc sigur că televiziunea i-ar permite "fanteziile" pe care monarhia absolută - de voie, de nevoie - a trebuit să i le tolereze. Aici se transmit mesaje strict orientate şi controlate.

Lucian Boia în Mitul democraţiei
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o legendă, dacă vrei, între actori. Stela când era obosită stătea aşa, închidea ochii, după care era cu bateriile încărcate. Avea o energie incredibilă. Stela Popescu a fost o locomotivă.

citat din Ştefan Bănică Jr. (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre şi greieri

E o seară cu umbre şi greieri
cu luna care stă la pândă...
de tăcerea lucrurilor mi-e teamă
şi de tot ce pune stăpânire pe om
până şi umbra e un fel de mare
pe care nu o putem domina
pe un pat de crini, demult nu se mai moare,
întotdeauna la capătul luminii nu e întunericul
ci Ea (pe umbră dacă calci nu doare!)
între singurătate şi moarte e un prag
ce se ţine scai de toate ale tale
până când, toate culorile vieţii (într-o zi)
din viaţă... se retrag...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din poem nou, Amprente (28 iunie 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Văd că ştii cum să răstorni situaţia în favoarea ta.
Lucian: Nu întorc nimic în favoarea mea, pentru că situaţia este deja în favoarea mea!
Stela: Aşa-i; eşti, de obicei, favorizat... Bine, frumosule! Nu uita să urmezi întocmai tratamentul.
Lucian: N-aş îndrăzni să uit. Voi ţine minte chiar şi-n somn.
Stela: Asta-i bine. De altfel, voi fi aici peste şase ore, pentru următoarea injecţie.
Lucian: Cum?! Care următoarea?! Adică, n-am scăpat?
Stela: Nu, frumosule! Ai 12 injecţii; asta a fost de abia prima. Vei face câte trei pe zi, una la opt ore.
Lucian: Oh, nu... Nu se poate!
Stela: Ba da, se poate! Doar că astăzi le vei face la şase ore, iar de mâine vom regla programul. În plus, pe tot parcursul tratamentului, nu ai voie să părăseşti nava.
Lucian: Asta-i tot?!
Stela: Mai vrei şi altceva?
Lucian: Cum crezi că voi suporta toate astea?! Atâtea sacrificii... Mai bine m-ai condamna la moarte!
Stela: Nu exagera, frumosule! Nu-i vorba decât despre trei zile de tratament.
Lucian: Trei zile... Bine. Voi încerca să le fac faţă. Sper că voi reuşi. Din nou...
Stela: Nu eu sunt de vină pentru ceea ce ai păţit, frumosule. Din nou...
Stela: Sincer, nici eu, doctore. Cel puţin de data asta.
Alex: Bine. Acum să plecăm. Ceilalţi ne aşteaptă de mult. Pariez că sunt nerăbdători să ne vadă.
Lucian: Nu-i nevoie să pariezi, bătrâne. Sunt sigur că ai dreptate.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

iubire (vezi şi dragoste)

Iubirea nu înseamnă să-ţi laşi sufletul să fie un teren de joacă pentru nebuni, ci un ring de dans unde nu ai voie să te opreşti, unde trebuie să rezişti până la capăt, indiferent de muzica pe care o auzi, indiferent că-ţi place sau că nu-ţi place, că ai obosit, că-ţi este frică... În infinit nu există popas. Dacă ai obosit, îţi tragi răsuflarea din mers.

definiţie de Chris Simion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Faci injecţii?
Lucian: N-am încotro. Stela nu-mi dă de ales. Cel puţin are mână uşoară, nu mă doare.
Lia: Măcar atât. Cu ce mă serveşti?
Lucian: Vei vedea.
Lia: Dar obrazul? Ţi-a trecut puţin.
Lucian: Poate, puţin, numai că n-am voie să mă bărbieresc deloc, decât după vreo zece zile. Până atunci...
Lia: Zece zile?! De abia aştept să văd cum vei arăta!
Lucian: Aşa, mulţumesc... Încurajează-mă!
Lia: Ce nu-ţi convine? Mie-mi pari deja interesant, încă de acum.
Lucian: Îmi închipui... Nu pot să sufăr barba asta!
Lia: O să te obişnuieşti cu ea. Cine ştie, poate că după cele zece zile n-o să mai vrei deloc să te bărbiereşti.
Lucian: Aşa crezi? Nici gând! De abia aştept să scap de pacostea asta! Eu, bărbos?! Nu-mi place deloc gândul ăsta!
Lia: Dacă asta te consolează, află că arăţi foarte bine, cu sau fără barbă.
Lucian: Îmi imaginez... Ca un maimuţoi.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două cuvinte banale

e o poveste
într-o zi îmi vei spune cum a început totul
eu am săpat un şanţ adânc în urma ta
şi au început să curgă cuvintele
dimineaţa mi-e teamă să calc pe podea
poate că a rămas un cerc trasat cu ochiul minţii
unde un tu şi un eu se prind într-o joacă

între două cuvinte banale
lumea noastră
iluzorie
tu cu faţa spre un capăt de univers
eu săpând şanţuri adânci
şi gustând cuvintele din carnea ta
într-o zi îmi vei spune câte cercuri am inventat
ca să ne putem atinge cu vârful degetelor

între două cuvinte banale
un tu şi un eu se prind într-o joacă
pe lângă noi trec valuri apocaliptice
războaie şi câte dezastre
dar nu avem timp să ne gândim la nimic
în lumea asta de rezervă inventată de noi
totul pare perfect
şi ne putem iubi în voie
chiar şi aşa
străini cum suntem

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Fibrele foarte mici ale sufletului s-au rupt într-o după-amiază,
când nu am mai vorbit.
Dar el a lucrat în ascuns, zile şi nopţi,
până când a unit capătul din dreapta cu cel din stânga lui,
cum unesc copiii beţele de chibrit.

Apoi a venit altul şi a dat cu piciorul
(vrând poate să ţi se vâre în suflet întâi cu picioarele)
şi microfibrele din dreapta s-au tras înspre cele din stânga
(dacă sufletul are într-adevăr o dreaptă şi o stângă a sa)
şi a devenit mai tare ca pânza de păianjen
pe care, în sfârşit, se puteau legăna elefanţii.

Apoi altul şi altul şi tot aşa...
până când sufletul a căpătat muşchi tari ca piatra.
Au venit inginerii şi au zis, ciocănind în el:
"Ia uite ce inimă de piatră, din ea putem face un pod
un pod de piatră care nu se va mai dărâma în veci,
şi aşa s-au născut ai noştri copii.

Dar jos de tot, mai jos decât josul
(înlăuntrul fiecărei fibre adică, asta dacă sufletul are un jos şi un sus al lui)
eram eu care urmăream un fluture zilnic până la râu
ca să învăţ să te ating
fără să te întrerup
când îţi priveşti fiul sărind dintr-un picior în altul
aruncând înainte pietricica din capul unghiului
pe care ţi-am făcut-o cadou prima dată, când te răstigneam
şi amândoi ne priveam în tăcere.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilet de călătorie...

Naşule, eu n-am necaz;
Că mereu îmi iau "tiket";
Dacă vrei un kil de praz,
Stai la coadă, la... bilet.

epigramă de Cornelia Georgescu din Şi-am spart gheaţa...
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine

îmi era frig şi era toamnă
timpul ardea neîntrerupt sau poate neîncetat
cine azi mai ştie, cine
trece o clipă, trece un veac
stau sau zac
într-o veghe prea plină a prezentului
uitat în ungherul creaţiei
stelele s-au răzleţit într-o evadare aleatorie către alte galaxii
presupun
uneori accept
apoi neg cu vehemenţă totul
mâine
astăzi tac
dincolo de adevăr

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!