
Stela: Nu cumva starea lui are vreo legătură cu tine, într-un fel sau altul?
Lia: Nu, bineînțeles. Cum ar putea avea vreo legătură cu mine?
Stela: Nu știu de ce, dar așa mi s-a părut mie. Dar să lăsăm chestiile astea. Acum nu mai putem schimba nimic, deci n-are rost să intrăm în amănunte. S-a întâmplat și gata! Vom încerca să îndreptăm ceva. Fii liniștită! Nu le voi spune celorlalți nimic despre toate astea. N-ar avea rost. Acum plec. Mă întorc seara. Ai grijă ce faci! El nu se va trezi până vin eu înapoi, deci, nu-ți va crea probleme. Trebuie doar să-i scoți perfuzia, când se va termina soluția perfuzabilă. E simplu.
Lia: Bine, Stela. Mersi pentru tot.
Stela: N-ai pentru ce, drăguțo. Știi cât de mult țin la Luci; toți ținem la el. Am impresia că... Și tu.
Lia: Sigur; și eu. Cum altfel?! Doar e și colegul meu. Te conduc.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre seară sau citate despre schimbare
Citate similare

Stela: Bine, Luci. Mersi. Asta-i tot ce doream să aud. Acum sunt mult mai liniștită. Tu-l cunoști bine pe Alex, deci, am încredere în tine. Sper doar că nu mi-ai spus toate astea numai ca să mă faci pe mine să mă simt mai bine.
Lucian: Nici gând! Nu mi-aș permite. Dar tu, doctore? Ce simți pentru Alex? Tu nu l-ai acceptat oare în viața ta numai pentru că n-ai avut pe cine altcineva?
Stela: Vai, Luci, cum poți să crezi așa ceva despre mine? Chiar las eu o impresie atât de proastă?
Lucian: Nu, doctore. Nu din cauza asta, bineînțeles. Însă Alex e pentru mine, nu doar un foarte bun prieten, ci chiar ca un fel de frate mai mare, deci, n-aș vrea să sufere...
Stela: Luci, nu-ți face griji pentru el. Nici eu nu sunt genul ăsta de om. Chiar îmi place de el, sincer! Și de ce spui că nu aveam pe cine altcineva alege? Spre exemplu, chiar pe tine; de ce nu?
Lucian: Poftim?! Cum?! Ăăă... Ah, eu...
Stela: Da, tu, doar ești liber, nu?
Lucian: Ah, păi, eu; să vezi...
Stela: Deci, de fapt, nu ești chiar așa de liber precum pari.
Lucian:...?!... Ce să-ți spun, doctore?! M-ai prins pe picior greșit.
Stela: Și eu ce să înțeleg de aici?
Lucian: Înțelegi ce vrei, doctore. Eu... Mai bine tac!
Stela: Hmm, deci, ești îndrăgostit... N-am să te întreb cine ar fi norocoasa, deși am o bănuială. Bun; în cazul ăsta și tu ieși din discuție, la fel și Mihai. Atunci ar mai fi doar Nis.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre încredere
- citate despre viață
- citate despre sinceritate
- citate despre prostie
- citate despre prietenie
- citate despre picioare
- citate despre noroc
- citate despre iubire
- citate despre gânduri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Lucian: Uluitor! Cum ai făcut asta?
Stela: Nu mă întreba, ți-am spus! E micul meu secret, deci, n-am să ți-l dezvălui.
Lucian: Spune-mi, te rog!
Stela: Luci, asta-i meseria mea. Pricepi? Mi-am făcut doar datoria.
Lucian: De ce n-ai făcut chestia asta mai devreme? Imediat, atunci după ce ne-ați scos din peșteră?
Stela: Nu începe cu reproșurile, frumosule! Oare cine n-a vrut deloc până acum să mă ocup de el?
Lucian: Așa-i, doctore, eu... Nu-ți reproșam nimic. Dar dacă știai că o să mă simt mult mai bine, nu trebuia să iei seama la împotrivirile mele.
Stela: Mai întâi de toate, frumosule, nu eram sigură ce ai sau dacă îți va fi mai bine, pentru că nu mi-ai dat voie să văd despre ce este vorba, așa că...
Lucian: Bine, am înțeles.
Stela: Te mai doare?
Lucian: Nu. Chiar deloc. Incredibil! Parcă ai fi făcut vreo magie...
Stela: Magie?! Te rog, frumosule, sunt doar medic, nu magician, sau vreun soi de vraci.
Lucian: Nu te supăra, doctore...
Stela: Nici o șansă de supărare. Și acum, dacă nu mai ai probleme cu brațul, întinde-te!
Lucian: Cum spui tu.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre supărare, citate despre speologie, citate despre secrete, citate despre meserii, citate despre medicină sau citate despre medici

Stela: Se pare că stai foarte bine cu sănătatea.
Lucian: Da, nu mă pot plânge. N-am avut probleme la acest capitol. Cel puțin până acum.
Stela: Asta-i foarte bine pentru tine. Și sper, spre binele tău, că nu vei avea nici în continuare astfel de probleme, pentru a nu fi nevoit să ai de-a face cu doctorii, cei așa, ca mine.
Lucian: Din nefericire, nu toți doctorii sunt așa, ca tine. Dacă ar fi fost astfel, ar fi fost foarte plăcut. Tu ești minunată!
Stela: Nu face astfel de afirmații. Încă nu mă cunoști prea bine. Întreabă-l pe Alex, el știe; a avut deja de-a face cu mine...
Lucian: Încă mai are probleme? Credeam că s-a rezolvat.
Stela: Nu definitiv. Deci, nu mai are probleme, nu serioase, dar nu strică dacă-l mai țin un timp sub observație. Un scurt control medical nu strică niciodată.
Lucian: Asta, da, e adevărat. Ascultă, scuză-mi indiscreția, dar între voi doi e ceva, sau numai mi se pare mie? Adică... Am impresia că în ultima vreme sunteți cam apopiați, ca să mă exprim așa; și nu pare a fi o relație ca între medic și pacient.
Stela: Ah, Luci, chiar ești indiscret, dar cred că ție-ți pot spune. Deci, da, ai dreptate, nu te-ai înșelat. Între noi doi s-a înfiripat o relație, ceva mai mult decât doar amicală, sau colegială și nu e deloc una "medicală". Am descoperit că avem multe în comun, deci, ne potrivim, ca să mă exprim așa...
Lucian: Și era nevoie ca Alex să aibă probleme cu sănătatea, să devină pacientul tău, pentru a vă da seama de acest lucru?
Stela: Da, ca să vezi, ce ironie... A trebuit ca Alex să aibă nevoie de ajutorul meu, de intervenția mea, pentru ca să ne dăm amândoi seama că ne potrivim cât de cât unul cu celălalt.
Lucian: Și aveți intenții serioase în legătură cu relația voastră?
Stela: Încă nu știu nimic sigur, Luci, dar te asigur că dacă vom avea de gând ceva, vă vom anunța pe toți, nu-ți face griji; în special pe tine, comandante, în calitate de cel mai bun prieten al lui Alex.
Lucian: Da? Bine. Încă o dată, scuză-mi indiscreția!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre pacienți, citate despre timp, citate despre sănătate, citate despre plâns sau citate despre nefericire

Lucian: Bine. Gata! Să lăsăm rocile, deocamdată. E 10.30, iar în curând va trebui să plecăm. Astăzi, Felix ne va însoți în incursiunea noastră, iar Robby va rămâne în navă. Ne vom întoarce seara, poate vom întârzia mai mult decât ieri.
Stela: Luci, nu ți se pare că ai uitat ceva important? Încearcă, te rog, să nu uiți.
Lucian: N-am uitat nimic, doctore, fii liniștită. Deci, mai întâi de toate, înainte de a pleca, vom mânca cât mai bine, iar în plus, cu excepția lanternelor și a altor lucruri necesare, Felix va căra și câteva pachete cu mâncare, bineînțeles, câteva bidoane cu apă și... un sac de dormit. Deci, cel puțin eu voi mânca și voi dormi măcar o oră în această după-amiază. E bine, Stela?
Stela: Așa, da, sigur.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre somn, citate despre trecut, citate despre roci sau citate despre prezent

Lucian: Ce altceva mai trebuie să îndur?
Stela: Va trebui să iei câte două pastile din astea la șase ore, să te odihnești...
Lucian: Asta chiar aveam de gând. Mi-e foarte somn.
Stela: Deci, să te odihnești. Și să mănânci cât mai bine, însă numai ceea ce-ți dau eu voie.
Lucian: Păi, cum ai vrea să mănânc bine, dacă-mi impui restricții?
Stela: Nu comenta! Vei fi nevoit să faci întocmai așa cum zic eu, știi foarte bine acest lucru, altfel ne supărăm rău de tot. Doar nu e prima oară când ai de-a face cu mine, ca să nu știi despre ce e vorba.
Lucian: Bine, doctore. Doar să-mi dai lista cu ce am voie și cu ce nu; de restul o să am eu grijă.
Stela: Lucian, oricât de greu ți-ar fi, trebuie să respecți întocmai indicațiile mele, altminteri vei avea probleme serioase.
Lucian: Promit că-ți voi da ascultare!
Stela: Sper. De altfel, te voi verifica periodic, chiar și prin intermediul roboților. Ei doi vor primi indicații precise referitoare la tratamentul tău.
Lucian: Nu s-ar putea să ai mai multă încredere în mine?
Stela: Nu. Nu mă pot baza doar pe încredere. Trebuie să fiu sigură că-mi vei urma întocmai toate instrucțiunile. Mâncarea nu trebuie să fie întotdeauna doar gustoasă, ci și hrănitoare și bogată în vitamine. Totul trebuie preparat numai din ingredientele pe care ți le voi prescrie eu.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vitamine, citate despre roboți, citate despre promisiuni, citate despre odihnă sau citate despre bogăție

Lucian: Stela, am ajuns în dreptul rezervei mele. Aș putea intra acum, aici, la mine și...
Stela: Nu, nici să nu te gândești!
Lucian: Ascultă-mă, chiar am nevoie să dorm, sunt mult prea obosit.
Stela: Nu! Haide! Acum! Mișcă-te!
Lucian: Nu!
Stela: Ce-ai spus?
Lucian: Nu pot, doctore. Nu pot să merg mai departe. Nu pot; mi-e rău...
Stela: Cum adică, nu poți?!
Lucian: Stela, mi-e rău... Acum nu e oboseală; mi-e rău, foarte rău...
Stela: Ce tot spui, frumosule?! Luci! Cum? A leșinat... Ce înseamnă și asta?! Nis, Alex, Mihai! Veniți repede!
Mihai: Ce este?
Alex: Ce s-a întâmplat?
Stela: Nu știu. Pur și simplu a leșinat, dintr-o dată! Ajutați-mă să-l ducem în cabinetul medical. E destul de greu, ca să-l țin singură.
Nistor: Dar, ce-a pățit șefu'? Ce are?
Stela: Nis, ai cumva impresia că aș fi medium?
Nistor: Normal, nu... Dar ești medic.
Stela: Întocmai, medic... De aceea îl ducem în cabinetul medical, să aflu, după analize și consultație, ce are, pentru că nu pot ști dinainte. Eu nu umblu cu ghicitul!
Nistor: Ah, da... Ai dreptate.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șefi, citate despre dreptate sau citate despre Mihail

Stela: Gata, campionule? De abia acum ai ieșit de la Lucian? Parcă ți-am spus să stai doar puțin.
Mihai: N-am uitat. Să știi însă că vizita mea nu l-a deranjat. Din contră, i-a făcut mult bine, așa că n-ai motive să mă cerți.
Stela: Poate... Însă nu știu ce va spune Nis când te vei întoarce, văzând cât de mult ai stat cu șeful lui; doar știi bine că lui nu i-am dat voie deloc, nici măcar puțin, deci, nu e corect față de el.
Mihai: Las' că mă descurc eu cu Nis. Nu mi-e frică de el. N-are decât să spună ce-o vrea. Nu mă sperie pe mine, oricât de înalt ar fi. Poate invers.
Stela: Știam că nu ești fricos, însă nu-i corect față de ceilalți.
Mihai: De ce nu?! Doar le vei da și lor voie să-l vadă, în curând, nu-i așa?
Stela: Nu foarte curând. Alex e acolo?
Mihai: Nu. A ieșit când am intrat eu. A fost un adevărat cavaler. M-a lăsat să discut în liniște cu Luci. Presupun că e împreună cu ceilalți acum, pe puntea principală, deci, mă duc și eu la ei.
Stela: Bine, Mihai. Eu intru la pacientul meu. Dacă nu-i Alex acolo, nu-i bine să-l las singur.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frică, citate despre înălțime, citate despre sperieturi sau citate despre adevăr

Stela: Ca aspect, totul arată minunat, dar nu știm și ce gust ar avea toate bunătățile astea pregătite de tine.
Lucian: Încercați și veți afla!
Stela: Și cum am putea ști dacă nu cumva încerci să ne otrăvești, să scapi mai repede de noi? De data asta, definitiv, nu doar pentru șase luni.
Lucian: Poftim?!
Stela: Glumeam, desigur.
Lucian: Nu mi se pare deloc amuzant, doctore. Mie nu-mi vine să râd...
Stela: Ah, frumosule, nu mi-o lua în nume de rău.
Lucian: Păi, doctore, dacă ai dubii în privința asta, poți oricând face niște teste chimice. Poți lua o probă, două, din fiecare porție, pentru analize...
Stela: Uite, frumosule, cel mai sigur test este acesta! Vezi?! Delicios! Nimic de reproșat. Gata, a trecut testul și nici n-am nevoie de probe...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre umor sau citate despre chimie

Stela: Poți să-mi explici și mie ce este asta, frumosule?! Sunt convinsă că ți-e foarte cunoscut acest obiect. Iar tu, lunganule, dă-te mai încolo! Deci, ce ai de zis în apărare, frumosule?! Hmm... N-aud nimic! Te ascult, comandante!
Lucian: Ce-ai vrea să-ți spun?!
Stela: Adevărul. Ce-ai zice despre asta?
Lucian: Adevărul?! Bine, recunosc... Am luat câteva pastile de acolo, să mă ajute să dorm. Niște somnifere...
Stela: Câteva, zici?! Doar câteva?! Atunci, explică-mi, te rog, de ce cutiuța asta, care până în urmă cu câteva zile, era plină ochi, e acum aproape goală?! Nu lipsesc deloc doar câteva, cum zici tu!
Lucian: Bine, de acord, am luat mai multe, poate. Dar nu pe toate deodată. Câteva doar. Le-am luat... în etape; două sau patru, la câteva ore distanță...
Stela: Asta ar mai fi lipsit, să le fi luat pe toate deodată! Și acum... Poți să-mi spui sincer, ce naiba se petrece cu tine, pentru că eu nu-mi dau seama!? Ești cumva inconștient când procedezi astfel, ți-ai pierdut complet mințile, sau ce?! De ce taci, comandante?! Te rog, spune-mi, ce naiba e cu tine?! Ești anormal, sau cum?!
Lucian: Nu știu...
Stela: Nu știi?! Nu te simți bine până nu faci câte o boacănă din asta, mare de tot?! Desigur, n-ai mai fi tu dacă ai renunța la toate prostiile astea... Vorbește odată! De ce taci?! Încă aștept explicații din partea ta... Să te aud, comandante! Ce ai de zis în apărare?
Lucian: Ce-aș putea spune?! N-am ce explica! Îmi pare rău...
Stela: Ah... Îți pare rău, nu?! Și cu asta crezi că ai rezolvat totul?! Ești complet nebun! Nebun, nu glumă!
Lucian: Nu știu; probabil...
Stela: Probabil?! Nu probabil, ci foarte sigur!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile, citate despre vorbire, citate despre tăcere sau citate despre nebunie

Stela: Văd că știi cum să răstorni situația în favoarea ta.
Lucian: Nu întorc nimic în favoarea mea, pentru că situația este deja în favoarea mea!
Stela: Așa-i; ești, de obicei, favorizat... Bine, frumosule! Nu uita să urmezi întocmai tratamentul.
Lucian: N-aș îndrăzni să uit. Voi ține minte chiar și-n somn.
Stela: Asta-i bine. De altfel, voi fi aici peste șase ore, pentru următoarea injecție.
Lucian: Cum?! Care următoarea?! Adică, n-am scăpat?
Stela: Nu, frumosule! Ai 12 injecții; asta a fost de abia prima. Vei face câte trei pe zi, una la opt ore.
Lucian: Oh, nu... Nu se poate!
Stela: Ba da, se poate! Doar că astăzi le vei face la șase ore, iar de mâine vom regla programul. În plus, pe tot parcursul tratamentului, nu ai voie să părăsești nava.
Lucian: Asta-i tot?!
Stela: Mai vrei și altceva?
Lucian: Cum crezi că voi suporta toate astea?! Atâtea sacrificii... Mai bine m-ai condamna la moarte!
Stela: Nu exagera, frumosule! Nu-i vorba decât despre trei zile de tratament.
Lucian: Trei zile... Bine. Voi încerca să le fac față. Sper că voi reuși. Din nou...
Stela: Nu eu sunt de vină pentru ceea ce ai pățit, frumosule. Din nou...
Stela: Sincer, nici eu, doctore. Cel puțin de data asta.
Alex: Bine. Acum să plecăm. Ceilalți ne așteaptă de mult. Pariez că sunt nerăbdători să ne vadă.
Lucian: Nu-i nevoie să pariezi, bătrâne. Sunt sigur că ai dreptate.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vinovăție, citate despre viitor, citate despre sacrificiu sau citate despre pedeapsa cu moartea

Stela: Ce zici, Nis?! Dacă te-aș supune acum unui scurt control medical de rutină, ce s-ar întâmpla? Eu sunt sigură că aș constata că ai deja probleme cu sănătatea și s-ar putea să te trezești deodată nevoit să renunți definitiv la orice fel de dulciuri...
Nistor: Nu-ncepe și tu, doctore!
Stela: Ia vezi! Fii atent ce faci! Ia-o mai ușurel cu dulciurile astea. Altfel voi fi nevoită să iau măsuri severe și-n cazul tău. Îl poți întreba pe șeful tău, el îți va confirma.
Lucian: Te cred... În locul tău, Nis, nu m-aș pune rău cu doamna doctor.
Nistor: Da' eu nu-s bolnav! Deloc!
Stela: Nu încă. Și ar fi bine să ai grijă să nici nu fi vreodată. Pentru că și când vei fi, dacă vei intra pe mâna mea, n-ai să scapi așa de ușor, cu una, cu două. Ai să vezi tu! Îți voi impune un regim strict, pe o perioadă îndelungată, să te-nveți minte!
Nistor: Nu cred că va fi vreodată nevoie.
Alex: Nis, Stela vrea să spună s-o lași mai moale cu dulciurile astea; prea exagerezi, mă.
Nistor: Da, da... Văd că sunteți toți împotriva mea. V-ați aliat, nu-i așa?
Mihai: Nu-i așa, pentru că noi avem dreptate. Doar se vede destul de clar.
Lucian: Haideți! Să lăsăm pălăvrăgeala! Să mâncăm ceva, dar nu dulciuri, în nici un caz, Nis! Apoi vom pleca.
Nistor: Atunci, în acest caz, eu nu mai merg nicăieri cu voi! Niciodată!
Lucian: Ce-ai spus?! Repetă, te rog, Nis!
Nistor: Cum?! Cine?! Eu, șefu'? Nu, nimic... Adică, am vrut să spun că o să vin și eu cu voi, de îndată, bineînțeles, altfel nici nu s-ar putea.
Lucian: Așa, deci?! Mie mi s-a părut că aș fi auzit cu totul altceva.
Nistor: Nu, șefu', n-am spus altceva. Adică...
Lucian: Lasă poveștile, Nis! Haideți, să nu întârziem!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dulciuri, citate despre mâini sau citate despre boală

Stela: Nu te mai tot scuza atât. Așa... Apoape că am terminat cu tine pe ziua de astăzi. Dar mai avem ceva de făcut. Iar între timp putem discuta, nimic nu ne împiedică, deci... Aș dori să te întreb ceva.
Lucian: Orice. Întreabă-mă!
Stela: Mai întâi te rog să te întinzi alături, fiindcă acum e nevoie să stai întins, pentru ultimul control de astăzi.
Lucian: Nici o problemă, doctore.
Stela: Deci, Luci... Îndrăznesc să te întreb numai pentru că știu că tu-l cunoști foarte bine pe Alex, de mult timp, de când erați mai mici, deci, consider că ești în măsură să-mi spui ce fel de om este. L-aș putea întreba și pe lungan, dar parcă mi-e mai ușor cu tine.
Lucian: Ce fel de om e Alex?! Îți dai seama că n-am de gând să-l critic! Oricum, după părerea mea, e minunat! Sau cel puțin așa-l văd eu.
Stela: Bun. Asta cred că puteam să-mi dau și singură seama. Altceva aș dori să aflu de la tine, iar tu ești în măsură să-mi răspunzi.
Lucian: Hai, spune odată ce dorești să afli, nu mai ocoli subiectul.
Stela: Ca de obicei, ești foarte direct, comandante... Deci, aș vrea să știu dacă... Nu, nu-i bine așa, se corectă ea, încercând să reformuleze: Crezi că ar fi posibil ca Alex să mă fi acceptat pe mine în viața lui, doar din cauză că nu are pe cine altcineva să aleagă?
Lucian: Nu, evident! Ce tot vorbești prostii, doctore?
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dorințe, citate despre sfârșit sau citate despre posibilitate

Stela: Stai liniștit! Chiar dacă vorbim, te rog să nu-mi dereglezi aparatura.
Lucian: Îmi pare rău, nu mi-am dat seama... Dar cum poți spune una ca asta? Evident că nu acesta este motivul pentru care s-a apropiat de tine. Și de ce crezi că n-ar avea pe cine altcineva să aleagă? Blonda, hai să spunem, iese din discuție acum, nu mai este liberă, dar pe tot parcursul călătoriei până aici a fost mereu liberă, deci, dacă ar fi avut de gând să se apropie de ea, nu văd ce anume l-ar fi reținut. În plus, încă mai e Lia, care e și ea liberă, la fel ca și tine, apoi Ly, care, s-o spunem drept, e foarte atrăgătoare. De altfel, ar mai fi Sonya, cât și o mulțime de alte fete de aici, de pe Proxima, care de care mai frumoase, deci, ar fi avut totuși de unde alege.
Stela: Poate, Luci. Dar să le luăm pe rând. Maria sigur nu mai poate intra în discuție acum, Lia are o fire aparte, retrasă, distantă, rece, dificilă, Alex n-ar fi reușit niciodată să se apropie de ea, iar în ceea ce o privește pe Ly, ea e de mult în vizorul campionului, iar Alex n-ar fi în stare să-i facă una ca asta mai tânărului nostru coleg, adică să se pună între el și Ly. Cât despre Sonya și celelalte fete de pe planeta Proxima, or fi ele într-adevăr frumoase, dar nu l-aș vedea pe Alex, sau pe vreunul, oricare dintre voi, îndrăgostit de o fată de pe o altă planetă.
Lucian: Păi, doctore, ar fi deja Mihai; doar ce ai zis că el și Ly...
Stela: Cu Ly e cu totul altceva.
Lucian: Altceva?! Ce altceva?! E sau nu de pe Proxima? Din câte știu eu, e chiar fiica domnului To Kuny, conducătorul local, deci, despre ce altceva ar putea fi vorba?
Stela: Ai, dreptate, dar Ly... Nu știu, parcă e altfel, am această ciudată senzație; ori poate doar din cauză că ne-am obișnuit noi cu ea...
Lucian: Chiar că e o senzație ciudată, doctore.
Stela: Să lăsăm asta.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre planete, citate despre tinerețe, citate despre sport, citate despre libertate sau citate despre frumusețe

Stela: Ce-ar fi să mănânci și tu cu noi, frumosule?
Lucian: Fie. Nu vă pot refuza.
Stela: Sper că tu ai acolo mâncare de regim, cum ți-am prescris eu.
Lucian: Bineînțeles. Ți-am urmat întocmai recomandările. Dacă nu mă crezi, poți verifica.
Stela: Lasă... Nu cred că mă tragi pe sfoară. Dar sper că mie nu mi-ai pus mâncare de regim.
Lucian: De ce nu, doctore? Faci separatisme? Sau nu-ți plac mâncărurile cu restricții? Cred că ți-ar prinde bine o porție de regim, să vezi ce-mi prescrii mie să consum.
Stela: Renunță, frumosule! Eu nu sunt bolnavă, deci n-am nevoie de regim. Când voi fi, atunci mai zic, însă nu acum.
Lucian: Nu-ți face griji, doctore. Te asigur că tu și Lia nu aveți mâncare de regim; doar eu.
Stela: Vezi, așa mai merge. Mă bucur că ești ascultător și nu-mi creezi probleme. Ce zici, Lia?! L-am "dresat" bine, nu-i așa?!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfaturi, citate despre bucurie sau citate despre asigurări

Stela: Salut. Deci, domnișorică, așa ai înțeles tu să ai grijă de pacientul meu?
Nick: Maria a avut grijă de mine așa cum trebuia.
Stela: Așa deci... Se vede. Și ce face pacientul meu? Cum se mai simte el?
Nick: Grozav, Stela! Complet refăcut, ca nou. Numai că injecția ta m-a cam durut. Privește doar cum mi s-a umflat și mi s-a înnegrit brațul în locul respectiv.
Stela: Eh, doar n-ai de gând să te plângi pentru o micuță înțepătură. Ea este cea care te-a vindecat.
Nick: Poate... Și nu vreau să mă plâng de metodele voastre de vindecare, numai că eu nu sunt obișnuit cu așa ceva.
Stela: Lasă, că ai să te obișnuiești tu! Și să zici mersi că te-am înțepat în braț și nu în altă zonă a corpului; să nu precizez și-n care anume...
Nick: Poftim?! În altă zonă?! În care?
Stela: Ah, ești curios... Vrei să-ți arăt, chiar acum?
Nick: Nu, mulțumesc! Nu sunt chiar așa de curios.
Stela: Stai liniștit! Nici nu intenționam să-ți arăt; glumeam doar, desigur. Dacă te simți bine, atunci totul este în ordine. Asta-i tot ceea ce mă interesează, să știu că tratamentul meu și-a făcut efectul, deci a fost eficient. În rest... Nu contează!
Nick: Desigur. Ai dreptate. Scuză-mă, Stela. Sunt cam mofturos. Îți mulțumesc că m-ai tratat.
Stela: N-ai pentru ce să-mi mulțumești, drăguțule. Mi-am făcut doar datoria, fiind medic... Nu cred că mai e nevoie să te consult pentru a constata că ești complet vindecat. Mi-e destul de clar acest lucru.
Nick: Să mă consulți?!
Stela: Mda... Dacă vreodată va mai fi nevoie, vei afla și ce înseamnă acest lucru. Acum însă, dacă n-aveți nimic împotrivă, haideți pe puntea principală. Ceilalți sunt nerăbdători să vă vadă; mai ales sora ta...
Nick: Îmi închipui. Haideți!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mulțumire, citate despre negru, citate despre mofturi sau citate despre eficiență

Lucian: Corect, doctore!
Stela: Bine, frumosule... Acum ar fi cazul să renunți la uniformă și să te întinzi aici. Ce faci? N-ai auzit ce ți-am spus? N-ai de gând să-ți dai jos uniforma?
Lucian: Toată? Adică... În întregime?
Stela: Sigur. Ce mai aștepți? Vrei să te ajut eu?
Lucian: Nu, bineînțeles. Dar aș ruga-o pe domnișoara psiholog să se întoarcă puțin cu spatele sau să iasă afară până se termină consultația.
Stela: Ah, asta era... L-ai auzit, Lia?! Te roagă să te întorci cu spatele, sau să ieși. Vai, e pudic... Deci, tu ce mai cauți aici?! Ar fi cazul să ieși.
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre psihologie sau citate despre ajutor

Stela: Deci, frumosule, se pare că am rămas singuri.
Lucian: Așa este, am rămas doar noi doi. În condiții normale, acest lucru m-ar bucura mult, doctore.
Stela: Știi că ai dreptate?! În condiții normale, evident, chiar și pe mine m-ar bucura. Așa însă... Off, frumosule... De ce trebuie să-mi creezi mereu tot felul de probleme?
Lucian: Nu intenționat.
Stela: Intenționat sau nu, însă le creezi... Dar de ce tu?! Chiar așa! De ce nu Nis, spre exemplu, doar el are reputația de a fi cel mai zvăpăiat dintre noi. Și totuși, el nu mi-a dat niciodată de furcă, cu nimic; se îngroapă doar în dulciurile lui și își vede liniștit de treabă. Însă tu, un om ca tine... Zău că nu înțeleg nimic, Luci!
Lucian: Nici eu, doctore... Nici eu.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre reputație

Stela: Aha... Și pentru că tot e vorba despre acea misterioasă domnișoară, vrei să-mi spui cine ar putea fi norocoasa?
Lucian: Sincer, prefer să nu spun nimic.
Stela: Preferi să nu... Păi, dacă mă gândesc bine, nici nu-i nevoie să spui, frumosule... Să fie oare colega noastră, domnișoara consilier?!
Lucian: Hmm...
Stela: Bine. Am înțeles. Te poți retrage. Vin și eu imediat. Văd că n-avem ce face aici și chiar mă bucur. Frumosule, ai grijă cu ea! Și îți doresc mult succes!
Lucian: Să am grijă? Și succes? Chiar crezi că ar fi necesar?
Stela: Fiind vorba despre Lia, categoric, da! Fii cu băgare de seamă!
Lucian: Bine, doctore. Mersi. Am înțeles.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre urări, citate despre succes sau citate despre prudență

Alex: Stela, te rog eu... Nu fi așa dură cu el!
Stela: Dură?! Eu?! Tot eu?! Nu-i mai tot luați partea! Nici acum nu vă dați seama că, datorită acestor pastiluțe pe care și-a permis să le ia cu de la sine putere, putea să doarmă mult și bine, pe veci chiar și poate niciodată nu ne-am fi dat seama din ce cauză! Aceste pastiluțe sunt foarte "curate", nu lasă deloc urme în organism, de aceea aparatura medicală și toate analizele pe care i le făceam degeaba indicau în mod cert că n-are absolut nimic, e perfect sănătos! Sunt asimilate rapid și eficient! Fără urme... Deci, doar câteva să mai fi luat și n-am mai fi avut ce să facem pentru tine, frumosule, nu te-am mai fi putut ajuta cu nimic, în nici un fel, nu te-am fi putut salva, oricât ne-am fi străduit noi! Și nici n-am fi știut de ce s-ar fi întâmplat astfel... Ce zici de fapta ta acum? Spune ceva, comandante!
Lucian: Păi... Cine știe?! Poate că era mai bine! Scăpați de mine și gata! Mare scofală?!
Stela: Ah, da?! Mare scofală?! Și gata, că bine zici! E nebun! Vedeți?! Complet nebun... Ascultă-mă bine, frumosule! Să nu mai spui niciodată așa ceva, nici măcar în glumă, că te pocnesc serios, de mă ții minte pentru tot restul vieții tale, pricepi?! Cu mine nu e de joacă! Să nu mai încerci vreodată să faci ceva asemănător, că intri în mare încurcătură! Ne-am înțeles?!
Lucian: Da... Pricep.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viteză, citate despre perfecțiune sau citate despre jocuri

Stela: Ia loc!
Lucian: S-a întâmplat ceva, doctore?
Stela: Spune-mi tu dacă s-ar fi întâmplat sau nu ceva!
Lucian: Păi, de ce m-ai chemat totuși aici?!
Stela: Doar pentru niște analize, dar să vedem dacă sunt sau nu necesare... Poate scapi fără ele, dacă-mi răspunzi sincer la întrebări.
Lucian: Ah, niște minunate analize, desigur...
Stela: Minunate?! Comandante, ce-i cu tine?
Lucian: Nimic... Ce-ar putea fi?!
Stela: Te văd prea vesel. Și așa ai fost pe tot parcursul ședinței de azi. De asta te întreb.
Lucian: Ah, da... Păi, chiar sunt vesel. Încalc vreo lege?! Doar nu-i interzis.
Stela: Sigur că nu-i! Ai totuși vreun motiv pentru veselia asta, sau vrei să facem acele minunate analize, care să ne lămurească?!
Lucian: Motiv? Sunt doar fericit, doctore...
Stela: Fericit?! I-auzi! Nu mai spune!? Cu ce ocazie?!
Lucian: Păi... Chiar vrei să știi?
Stela: Doar dacă dorești să-mi spui, iar astfel, dacă ești sincer cu mine, repet, poate scapi fără minunatele analize... Pricepi?!
Lucian: Ah, nu mă deranjează deloc analizele alea de care tot amintești; le poți face... Dar află că sunt îndrăgostit. Atâta tot!
Stela: Îndrăgostit?! Serios?! În cazul ăsta... Felicitări, comandante! Și iată, așa ai scăpat de mine! Te poți întoarce pe puntea principală, chiar acum.
Lucian: Fără minunatele analize, cu care mă amenințai? Nu le mai facem? Repet: Eu sunt dispus să cooperez, doctore!
Stela: Nu e cazul, frumosule! Nu există analize pentru "boala" asta, de care zici că suferi acum. Și nici tratament. Singura recomandare pe care ți-aș putea-o face, ar fi să-ți petreci cât mai mult timp în compania domnișoarei care e responsabilă de această stare a ta.
Lucian: Ah, da?! Păi, ăsta-i un tratament pe care am să-l urmez cu cea mai mare plăcere...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre responsabilitate, citate despre plăcere, citate despre legi sau citate despre interdicții