Casa cu fete

Am rătăcit cu dansatori
Şi ne-am oprit întrebători
La casa paşilor incerţi.

Prin multă vorbă, zarvă, sfadă,
Se auzea până şi-n stradă
Un Strauss ştiut: "Treues liebes Herz".

Se proiectau pe jaluzele
Uşoare umbre, umbre grele,
Groteşti, mecanice, ciudate.

Nălucitor se depănau,
Corn şi vioara le cântau,
Păreau că-s frunze-n vânt jucate.

Automate marionete,
Siluetatele schelete
Se înlinau într-un cadril.

S-a luat de mâna-ntreaga bandă
Dansând o gravă sarabandă;
Strident au râs şi infantil.

Un amorez ca o fantomă
Chircit la vreun piept cu goma
Părea să-ncerce a cânta

Ori un automat cumplit
Ieşea s-aprindă un chibrit
Şi c-un om viu chiar semăna.

Şi m-am întors spre-amorul meu:
"Se-nvârte prafu-n praf mereu,
Dansează morţii doar cu morţi."

Dar ea era numai urechi
Pentru vioară. -Ntre perechi
Pătrunse-n casă, pe sub porţi.

Deodată tonul a fost fals,
Se plictisiră toţi de vals
Şi umbrele înţepeniră.

Când zorii, strada poleind
Cu încălţări din fir de-argint,
Înfricoşati, mi se iviră.

poezie celebră de Oscar Wilde, traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de Mai pe Valea Trotuşului

Mergeam agale pe stradă
iar dintr-o fereastră îmi cântau
ciocârliile în crâng, prin vioara
lui Yoska Gabor cu ai săi lăutari.

M-am întors nostalgică în timp
în pădurile de la Slanicul Moldovei
când mă trezeam în zori cu foşnet de arini
şi cântec de privighetori.

Ozonul îmi pătrundea în plămâni
iar Trotuşul îmi zumzăia în urechi
clipotind vesel peste bolovani,

o orchestră de viori din Munţii Ciucului.
De Întâi Mai e zarvă multă la noi,
iar privighetoarea nu mai cântă.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a rătăcit şi urma...

Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut paşii în timp,
Mi s-a rătăcit şi urma către casa părintească,
De vreo şapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec şi-au început spini şi bălării să crească

Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger şi-n veri fierbinţi
Prin mireasma de răşină de la crengile de pin
Nu simţeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinţi
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin

Parcă-i văd cum aşteptau cu privirea înduioşată
Şi împovăraţi de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă aţintiţi mereu spre poartă
Doar ca să-şi vadă copiii... altfel viaţa n-avea rost...

Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcaţi cu soarta lor şi credinţa-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...

Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Şi prin casă ard tămâie cu miros ca de răşină
Dar nu pot oricât aş vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare şi plec capul spre ţărână...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

Umbre dansează în jurul meu;
Mi-e inima plină de umbre.
De umbre mi-e sufletul plin
Şi chiar eu... sunt una din umbre.

Alunecă mute. Plutesc peste tot
Cu priviri încruntate, cernute prin mine.
Mă ceartă în gând şi cu mâna de mort
Ma îndeamnă s-adorm. Mă acoperă bine.

Nu mai pot să mă mişc şi mi-e frig.
Fluieră vântu-a pustiu şi suspine.
Peste jarul plăpând aburii reci
Desenează doar gropi şi ruine.

Mi-e inima gheaţă şi sufletul vânt.
Mi-e trupul deşert. Tâmpla-mi arde tăciune.
Rugăciuni şi blesteme în urechi strecurând,
Ca veninul de şarpe în sânge curgând
Îndoiala în suflet rămâne.

poezie de Viorel Mitea (1 noiembrie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză şi devenire

Am fost de dinainte de vreun fals
Când nici un pom nu cunoscuse floarea
Şi nu se inventase sărbătoarea
Ovul şi spermatozoid, dansând un vals...

Am fost bătrân, matur şi tânăr, şi fugar
Şi obosit, şi odihnit, şi crud
Şi hămesit, şi-ndestulat, şi ud
Plouat, uscat, iubit, urât, avar...

Am fost micuţ, cât bobul de muştar
Şi mare-am fost, semeţ cât un sequoia
La Termopile am luptat, la Troia,
Şi paznic la Palatul de Cleştar...

Am fost în tot ce vezi, am fost în toate
Văzute, nevăzute, zi şi noapte
Am fost în zarvă mare, printre şoapte,
Am fost în nedreptate şi-n dreptate.

Am scris frumos, am scris urât, am plâns
Am râs, am suferit, m-am bucurat,
Am câştigat, am şi pierdut şi am lucrat
Şi-am lenevit, şi m-am aprins, m-am stins...

Şi am să plec de-aici, dintr-o sclavie
De necuprins cu ajutorul minţii
Cum ne-nţeles incendiază sfinţii
Aripi de îngeri, iad şi evlavie...

Mă voi întoarce slobod printre iele
Şi pentru reabilitarea bună
Le voi dona sub galben clar de lună
O cârpă de şters praful de pe stele...

poezie de Petrică Conceatu (16 mai 2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIN UNIVERS...

Astă noapte, pas la pas, m-am plimbat prin Univers
Pentru care deodată s-a deschis un interes
Şi prin telescopul Hubble... ca şi cum aş fi privit
Două sute miliarde galaxii eu am găsit...

Astă noapte-am străbătut miliarde ani lumină
Şi-am ajuns până la Abell, roi de stele pe retină,...
Am vizitat Sagittarius, Ursa Major, Ursa Mică
Chiar şi Galaxia Morţii... de care îmi era frică

M-am plimbat prin galaxii până când am obosit
Şi pe Drumul Robilor vrând-nevrând am poposit
Coborând din Andromeda, tot de prin Grupul Local
Ca şi Calea Laptelui, am făcut un gest banal

Mi-am pus degetul pe-o tâmplă şi aşa m-am întrebat:
Oare Zeus pe Heracle când l-a dus la alăptat
Şi l-a pus la sânul Herei, care dormea pe o parte,
A ştiut că o să facă o spirală ca de lapte

Când Zeiţa-l va respinge? C-o să împroaşte-n jur cu stele
Patru sute miliarde,... nebuloase printre ele?!
... Dar nu are importanţă, e bine că am aflat
Cine şi de ce-a fost naşul Mylky Way... de-a botezat...

Şi prin Calea Laptelui am trecut prin constelaţii
Ca să mă întorc acasă c-un bagaj de informaţii
Şi-am trecut prin Gemeni, Vela, Aquila şi Scorpion
Prin Săgetător, Perseus şi pe Braţul Orion

M-am apropiat de Soare,... doar o rază am luat,
Şi prin Sistemul solar cam o oră m-am plimbat....
M-am întors din nou,, acasă'' pe planeta mea, Pământ,
Unde m-am născut, am plâns şi am spus primul CUVÂNT....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Violonistul Jones

Pământul vibrează într-un anume fel când ajunge
Acolo, în inima ta, şi ăsta eşti tu.
Şi dacă oamenii află că poţi cânta la vioară,
OK, cântă – şi asta este toată viaţa ta.
Ce vezi, întinse brazde tăiate de trifoi?
Păşune pe care calci îndreptându-te către râu?
Vântul adie prin lanul de porumb; îţi freci mâinile,
Juncanii sunt de-acum gata pentru iarmaroc;
Altădată auzi foşnetul de fuste în mişcare
Al fetelor când dansează la Little Grove.
La Cooney Potter, o coloană de praf
Sau un vârtej de frunze înseamnă secetă nimicitoare;
Mă priveau de parcă aş fi fost Red-Head Sammy
Pregătindu-se să intre în "Toor-a-Loor."
Cum mi-aş fi putut ara cei patruzeci de acri de ogor
Sau dori să am mai mult de atât,
În freamătul sunetelor de corn, cantrabas şi piculină
Stârnite în creierul meu de ciocârlii şi prigorii,
Şi de ţârâitul morii de vânt – şi de-ar fi fost numai atât.
Nu am pus niciodată în viaţa mea plugul în brazdă
Fără ca cineva să oprească în drum
Şi să mă ia de-acolo la un dans sau un picnic.
Am sfârşit cu patruzeci de acri de pământ;
Am sfârşit cu vioara spartă –
Cu un hohot de râs spart şi cu o mie de amintiri,
Şi cu nici un singur regret.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa.
Intersecţii de raze şi umbre,
punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei.
Razele sufletului oglindesc mozaicul
paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâşie tăcerea,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Îşi caută urmele noastre în timpuri.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul Tango

A fost ceva ca-n vise
Luat la indigo
A fost ca-n multe vise
Un ultim drag tango.

Noi doi, si-n preajma noastra
Stateau perechi, perechi
Ce viata-aveam!. Frumoasa.
Ce maniere vechi!.

Si mina-ti alba, fina
Frumos mi-o intindeai;
Faptura ta divina
In lume-o etalai

Si muzica placuta
Ne coplesa din nou
Nu nu era o nunta
Ci doar un mic tango.

Tacerea n-avea sens
Eram veseli din nou
Noi, ne-am oprit din mers
In chiar acest Tango.

Am fost doi fericiti
In viata indigo,
Dar ne-am oprit tacuti
La mijloc de tango.

poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Ramona Alexandrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Şi toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punţi
Ce trec peste frunţi
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii şi fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea îşi coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Şi-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,
Intersecţii de raze şi umbre
Punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei,
Razele sufletului oglindesc mozaicul
paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâşie tăcerea nopţii,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Îşi caută urmele noastre în timpuri...

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

merg pe o stradă
fără oraş, fără sens
într-un deplin nonsens cu consensul general
merg în oraşul fără nume
lumina absentă, poate incoerentă
umbre negre pe drum
fără grabă, fără treabă, aşteaptă, la pradă
în noapte doi oameni pe o stradă
unul sunt eu
celălalt, caldarâmul murdar şi ud
de pe o stradă
în mine picură tăceri
de azi, de ieri
caldarâmul stă cuminte, pe stradă
îndură, vânt, ploi, tacute nevoi
eu zac azi pe caldarâmul ud
udat cu sângele meu
într-o noapte, pe strada aceea
murdară şi neagră
în zori, zac mai departe, pe stradă
începe o nouă zi
pentru voi, eu...
eu zac pe o stradă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

nu călcaţi pe umbre, umbra
e a voastră temporar
umbra-ţi şade la picioare
cât eşti viu prin calendar
credincioasă ca un câine
stă în lanţul nevăzut
cine ne-a legat de umbre
niciodată n-am ştiut
caii şi stejarii-au umbre
florile de pe mormânt
gâzele, copiii, dorul
stau la umbra unui sfânt
umbra Lunii - şarlatană
tăinuie poeţi şi hoţi
şi-n eclipsele-i arare
ea ne dă umbră la toţi
marea, cât e ea de mare
poartă umbre-n orice val
uneori prin naufragii
strigăm umbra unui mal
umbre, umbre infinite
ce ne pasc nedomoliţi
iar de supărăm destinul
stăm la umbra lui umbriţi
doar Hristosul n-are umbră
umbra lui şi-a nimănuia
dar creştinii-i cerşim umbra
în amin şi aleluia…

poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi în umbră

Veneau la întâlnire două umbre,
alunecând pe-aleea de sub tei,
cu deformări ciudate în penumbre
ce le-nsoţeau ca triste melopei.

Lumina soarelui părea că are
efecte tremurânde-asupra ei,
a celei de femeie, iubitoare
doar de nenaturalul din condei.

Iar umbra lui... părea că se târăşte
şi-ar vrea să ocolească un parfum
al teilor, sub care se iubeşte
când vara e la început de drum.

Sunt două umbre care, altădată,
pe banca de sub tei s-au întâlnit
şi, în lumina bolţii înstelată,
în doar o umbră s-au înlănţuit.

Acum se întâlnesc, la multă vreme
de când iubirea lor s-a destrămat,
strivită între temeri şi dileme
în faţa cărora n-a rezistat.

Se recunosc uşor căci, împreună,
formează umbra unui singur trup,
sub luna ce încearcă să le spună
că umbrele au inimi... şi se rup.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am dus apoi la şcolile cele mari din oraş, iară când m-am întors, peste un an, acasă, Huţu era tot mare, dar îmi părea mai puţin straşnic. Nu-i vorbă, şi acum zicea Tatăl nostru, cânta chiar în strană şi citea Apostolul în biserică, şi acum purta pe Mili, ba chiar şi pe Linică cea mică în braţe; el cu toate acestea îmi părea cam prost, ba câteodată chiar grozav de prost. Dar tot ţineam la el, fiindcă era băiat domol şi intra totdeauna în voile mele. Dacă însă acum Huţu îmi părea mie grozav de prost, eu îi păream lui grozav de înţelept.

citat celebru din Ioan Slavici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarabandă

pretind de la toamnă un bob de zăbavă
că să-mi izvorască extazul în piept
azi sting cu lacrimi flăcări de lavă
parcă m-am rătăcit de drumul drept.

aripi de lumină să-mi crească aştept
să zbor spre interstiţii de soare
el este-n Univers suprem înţelept
iubirea pentru el freamătă ca o floare.

trudesc la fericire trăiesc o sarabandă
printre griji şi tristeţi compun poezie
mă-nvălui cu miresme din câmp de lavandă
să piară moliile chiar şi din fantezie.

galbenă melancolie s-a cuibărit în glandă
vara a luat cu ea ultima frenezie.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele voievozilor

Bătute căi de cai în hamuri
Se reîntâlnesc într-un răscruci
Cu umbre strecurate-n ramuri
Din pădurea bătrână de cruci.

Bătătorite căi sub vechi potcoave
Scot pe tapetul istoriei ce-a fost
Şi-ntre coperte roase de hrisoave
Aşează totul în ordine, cu rost!

Umbrele lui Mircea, Ştefan şi Mihai
Le poartă valuri de Olt, de Prut, de Jii
La trap spre mare cu umbrele de cai...
Şi toate-aceste umbre, parcă sunt vii!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melcul

Sunt supărat pe mine rău,
Chiar de n-a fost premeditat;
Am simţit scrâşnetul călcat
Prin iarba-naltă-n herăstrău.

Am zvâcnet surd în piept, durere
Şi să privesc sub talpă am frică,
Căci ştiu că lumea e mai mică
Din lipsa mea de prevedere.

Stau în genunchi, mai mult m-aplec
Şi-n mână prind un boţ de fiinţă
Chircită, necerând căinţă...
Fusese-o casă, un suflet melc...

Şi-acum am gând terorizat
De zile-ntregi, că-s un nedrept,
Doar un pretins că-s înţelept...
Călcând pe vieţi, fără vreun "dat".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletele celor morţi

noaptea se auzeau tropote de cai
sufletele celor morţi treceau în cohorte
şi când am ieşit din casă
m-am trezit într-un oraş străin
oraşul lui Cain

în fiecare dimineaţă plecăm la cules
seminţe, umbre, coji de cuvinte
iluzii, aluzii, confuzii
păreri, satisfacţii, cai verzi
fără să luăm aminte
cu cât culegeam mai mult
un principiu ocult
ni le ia înapoi una câte una
pentru totdeauna

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gardul viu se unduia odată cu ei, continuându-se în depărtare, dincolo de două porţi impunătoare din fier forjat, care se iviră deodată în calea celor doi. Nici unul dintre ei nu se opri din mers; ridicară amândoi mâna stângă, ca într-un fel de salut şi trecură direct prin ele, ca şi când metalul negru ar fi fost din fum.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Talismanele morţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada chibritului

Locuiam într-o odaie
La al patrulea etaj,
Strada Universităţii,
Casă mare cu grilaj.

Casa asta, din păcate,
C-un proprietar bigot,
N-avea electricitate...
Dar încolo avea tot:

Scări, balcoane, coridoare
Şi, ca-n orice case mari,
Cu apartamente multe -
Fel de fel de locatari.

Într-un rând, venind acasă,
Noaptea, de la cinema,
La parter, pe întuneric,
Aud paşi în urma mea.

Şi-o uşoară siluetă
Îmi vorbi abia şoptit:
"-Dacă nu sunt indiscretă,
Domnule, n-ai un chibrit?"

O fi tânără? Frumoasă?
Doamnă măritată, sau...?
Fără multe marafeturi,
Scot chibritul şi i-l dau.

Urc apoi o scară-n fugă
Dar când trec prin coridor,
Drept în faţa mea o uşă
Se deschide-ncetişor.

Şi prin crăpătura uşii
Scoate capul blond, sburlit,
O duduie somnoroasă:
"-Domnule, n-ai un chibrit?"

Pe-asta o cunosc eu bine:
E frumoasă ca un paj,
O servesc la repezeală
Şi mai urc înc-un etaj.

Când, prin razele de luna
Ce treceau printr-o perdea,
Ce să vezi? O doamnă brună
Îmbrăcată-n pijama.

Este Ea! Chiar Ea! -
Femeia după care mă topesc
De vreo zece zile-ncoace
Şi nimica nu-ndrăznesc!

N-aveam încă cunoştinţă:
"Scuză-mă dacă-mi permit,
Soţul meu e dus de-acasă,
N-ai matale un chibrit?"

Un chibrit? Ce fericire,
Mai aveam vreo două-acum,
I-aş fi dat chiar patru dacă
Nu făceam risipă-n drum.

Altă scară, cea din urmă,
Pe culoar aud un zvon,
Ce-i? Un drac de fată-n casa,
Numa-n bluză şi jupon.

Ma opreşte cu sfială:
"-De nu sunteţi prea grăbit,
Mă iertaţi de indrazneală,
V-aş ruga...-Ce? -Un chibrit..."

Trebuia să-i dau că altfel
Asta-mi scoate vreun ponos,
Scotocesc prin buzunare,
De necaz le-ntorc pe dos:

"Am gasit o gămălie,
Doar atât, îmi pare rău,
Nu ştiu dacă s-o aprinde.
S-a aprins? Norocul tău!"

Când, în fine, ajuns-odată
În odaia mea: tablou!
O amică (are cheie)
M-aştepta ca pe-un erou:

"De trei ceasuri stau în beznă,
Zice, eşti nesuferit,
Sunt grozav de enervată,
Scoate fuga un chibrit."

Iar chibrit? Simţi-i că-mi sare
Ţandăra, curat pârjol:
"Ce-s eu fabrică de fosfor?
Sunt regie? Monopol?

De când am intrat în casă
Tot chibrit, chibrit, chibrit,
Dracu' să vă ia pe toate,
Nu mai am, le-am isprăvit!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!