Inimi în umbră

Veneau la întâlnire două umbre,
alunecând pe-aleea de sub tei,
cu deformări ciudate în penumbre
ce le-nsoţeau ca triste melopei.

Lumina soarelui părea că are
efecte tremurânde-asupra ei,
a celei de femeie, iubitoare
doar de nenaturalul din condei.

Iar umbra lui... părea că se târăşte
şi-ar vrea să ocolească un parfum
al teilor, sub care se iubeşte
când vara e la început de drum.

Sunt două umbre care, altădată,
pe banca de sub tei s-au întâlnit
şi, în lumina bolţii înstelată,
în doar o umbră s-au înlănţuit.

Acum se întâlnesc, la multă vreme
de când iubirea lor s-a destrămat,
strivită între temeri şi dileme
în faţa cărora n-a rezistat.

Se recunosc uşor căci, împreună,
formează umbra unui singur trup,
sub luna ce încearcă să le spună
că umbrele au inimi... şi se rup.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!