1,2 m

umbră stingându-se în adagio, luciditate
şi nevoie
nervii, muşchii, articulaţiile, întreaga maşinărie biologică
participă la o viziune al cărei limbaj
numai muzica îl poate transpune – trupul meu
în sărbătoare
triumfal a traversat zilele metalice din ultima zodie
a trecut –
puls lunecând în rock

de acum
ferestrele vor fi deschise
numai spre mâine
ascund
toate amintirile
în stânga sus, la fix un metru şi douăzeci de centimetri
de la pământ – nu vă va veni a crede
dar am măsurat atent…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planurile grozave de virtuţi mari trag foarte puţin în cumpănă; caracterul ţi-l poţi forma numai prin lucrurile simple şi elementare. Îndârjirea în hotărâre se învaţă în zilele lucrătoare, nu în cele de sărbătoare. Ziua de sărbătoare poate să dea entuziasm, dar numai zilele obişnuite preschimbă toate în viaţă.

Fr.W. Forster în Îndrumarea vieţii pentru băieţii şi fetele de la 18 ani (1924)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofiţerul: Nu poate!... (Târăşte trupul Bărbatului spre centrul scenei.) Nu are puls!... (Speriat.) Funcţiunile lui fiziologice au încetat!
Autorul (râde): E doar un funcţionar public! Nu are nevoie de puls! Trăieşte din salariul minim pe economie! La un asemenea venit, funcţiunile fiziologice devin imperceptibile!
Ofiţerul: Cinismul dumneavoastră e fără margini.
Autorul: Dacă vreţi ca cineva să se ridice, lăsaţi-l mai întâi să se prăbuşească. E o regulă generală...

replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forţa imaginaţiei), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galeria mea de pictură

Într-o casă mică, păstrez, agăţate, tablourile; nu e o casă aşezată.
E rotundă; numai câţiva centimetri sunt dintr-o parte în alta.
Şi totuşi, e loc pentru toate splendorile lumii, pentru toate amintirile!
Aici, sunt imagini ale vieţii, dincolo, aspecte ale morţii,
Iar acolo, îl cunoşti? Este chiar ghidul.
Cu degetul ridicat, arată spre mirobolantele tablouri.

poezie celebră de Walt Whitman
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stabilind o destinaţie, viitorul nu mai e viitor, pentru că nu mai e deschis. Acum ai ales o alternativă din multe altele, pentru că atunci când toate alternativele erau deschise exista viitor. Acum toate alternativele au căzut, numai una a fost aleasă. Nu mai e viitor, e trecut.

Osho în Intuiţia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari pe chei

zece oameni pescuind
pe cheiul din auckland
toţi au vergi din fibră de sticlă
toate au aceeaşi lungime
(made in china)
toţi urmăresc pe luciul argintiu
mişcarea plutelor celorlalţi
niciunul nu priveşte
propria plută

unuia i se întinde firul
mulineta zvâcneşte
se învârte
acum nouă oameni privesc intens

un peşte de 20 de centimetri zbătându-se
prea mic îl aruncă-înapoi în apă.
o orcă cu luciri metalice
alunecând încet
sub douăzeci de picioare bălăngănindu-se
decide
că distanţa e prea mare
pentru a crănţăni un om la micul dejun

se strecoară în tăcere
spre celălalt mal
unde simte
picioare lipăind în apa puţin adâncă.

primitiv.

poezie de Marshall Gass, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alzheimer

E gheaţă, e frig, şi e seară,
sunt eu, şi eşti tu, şi e frig,
în braţe, un câine-covrig
se cere să mergem afară,

dar negru e-afară, polei,
iar poza din faţa-mi e-o brişcă,
- De ce chipul tău nu mai mişcă?
am ceai, turtă dulce... nu vrei?

Dar javra mă trage spre uşă,
o pup cu un şut, dar regret!
În pat, în pereţi e cenuşă,
şi simt că-mi ascund un secret.

Tu taci, şi eu tac, doar un câine
din coadă dă semne că-i viu,
că-i azi, că e ieri sau e mâine
sau poate e numai târziu.

Mă pupi, şi e roşu, şi cald,
şi suntem, din nou, la olaltă,
sunt suplu, umil şi înalt,
eşti caldă, eşti suplă şi-naltă,

iar mâna în mână îmi umblă,
sub uşă, lumina s-a supt,
pe umeri mă doare o umbră,
în deget, inelul s-a rupt,

şi-n palme îmi curge o boală
cu "poate", cu "da" sau cu "nu",
în dreapta e lesa - e goală,
şi-n stânga, sub inimă, tu.

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru oameni

Nu-mi risipiţi amintirile!
Se ascund sub tălpile voastre murdare,
Dar le limpezesc drumul
Plângând...
Nu-mi izgoniţi lumina iubirii
De prunci şi părinţi,
De îngeri şi sfinţi!
Lăsaţi loc în inima voastră
Pentru ultima călătorie
Spre necunoscuta lumea a nestematelor!
Numai acolo stă ascunsă fericirea adevărată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aminteşte-ţi, trupul meu

Aminteşte-ţi, trupul meu, nu numai cât de mult ai fost iubit,
nu numai paturile în care te-ai culcat,
ci şi acele dorinţe
care-ţi străluceau în lumina ochilor
şi-ţi tremurau în voce – şi pe care anumite
întâmplări le-au destinat neîmplinirii.

Acum, când toate au devenit trecut,
parcă aproape ţi s-au împlinit aievea
acele dorinţe – aminteşte-ţi
strălucirea lor în ochii care te priveau cu nesaţ;
aminteşte-ţi cum tremurau în voce,
pentru tine, trupul meu.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţete

Fiecare oraş are două jumătăţi.
Bunăstarea dintr-una se ridică dansând,
pe tocuri de 13,
trece cu geamurile deschise
şi muzica bubuind în boxe,
cu 120/oră pe străzile luminate feeric.

În cealaltă, coboară deznădejdea, şi întunericul, frica zilei de mâine
musteşte în găurile din pantofi,
glasul foamei chiorăie
în spatele zidurilor netencuite.
Miroase a igrasie şi-a frică.

Până şi ceaţa ocoleşte jumătatea "bună",
fumul centralelor
şi lumina albă a neoanelor
o ţine la distanţă,
şi zăbrelele de fier ale porţilor cu telecomandă.

În jumătate cealaltă ard vise
ce nu vor încălzi niciodată
disperarea cuibărită
în cutiile de chibrite,
doar ceaţa,
umedă şi parşivă,
îşi întinde mâinile
spre ferestrele murdare,
se lipeşte de ochii de stânga
să nu-i vadă pe cei de dreapta,
dezbinând.

Din loc în loc, câte un bec pâlpâie galben,
semn că aici stăpâneşte neputinţa,
şi orice urmă de noroc
s-a pierdut la ultima aruncare de zar...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem erect

s-ar putea crede că toţi copiii din flori
sunt făcuţi prin fotosinteză şi că
se poate chivernisi iubirea
punând-o deoparte pentru zilele negre
sau c-ar fi deajuns să spui stereotipic cuvinte
convenţional tandre
ca rugăciunile bălmăjite în grabă
s-ar putea crede că toţi nervii
complotează în sintonie cu virtuţile
să le prefacă în vicii
şi că a fi poet este un handicap
un suferind de vreo boală precum cele venerice
ori un creion înfipt drept şiră spinării
deget mereu prisosind
s-ar putea crede că poţi fi erect doar stând mai întâi
îndelung smerit într-un sine golit
dar
până la urmă
ne ţinem de cuvinte chiar şi tăcând
ca de bastoane supraelastice
să speriem câinii vagabonzi ai sorţii
să nu rătăcim raznele impetuoase pe care
le parcurgem întotdeauna gravi
şi triumfalişti

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O strânse la piept, îi strivi trupul cu trupul lui, îi strivi gura cu buzele lui, cu setea deznădăjduită strânsă într-un pustiu de neîmpliniri, peste care se revărsa acum un şuvoi de nestăpânit, aducând cu el toate dorinţele lui, nu numai sexuale, ci întreg noianul de lucruri oprite, romantism, aventură, păcat, nebunie, animalitate, pe toate le simţea acum străbătându-i, dezlănţuite, trupul.

John Fowles în Iubita locotenetului francez
Adăugat de D.H
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una dintre caracteristicile esenţiale ale codului genetic o constituie universalitatea sa, prin care se înţelege faptul că el este identic la toate organismele vii. Aceasta demonstrează evident că el s-a constituit foarte devreme, odată cu apariţia vieţii pe Pământ, acum circa 3,6 miliarde de ani şi că după aceea n-a mai evoluat, deoarece cu ajutorul său se poate înregistra o cantitate practic infinită de informaţii. Deci, se poate spune că întreaga viaţă pe Pământ are un strămoş comun, iar codul genetic are nu numai un caracter universal, ci şi o origine foarte veche.

Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp interior

În zilele de vară
căldura-mi învăluia trupul,
închideam ochii şi mă rugam soarelui.
Din prea multă iubire mă rugam!
În zilele de toamnă,
în lumina incendiară priveam florile,
miroseam parfumul şi mă rugam florilor.
Din prea multă iubire mă rugam!
În zilele de iarnă cu zăpezi nesfârşite,
pe străzi rătăceam,
un zeu al purităţii inventam
şi lui mă rugam!
În zilele de primăvară vântul ascultam
şi vântului mă rugam.
Din prea multă iubire mă rugam!
Toate aceste zile,
numai ele, vor putea spune
câte ceva despre mine
şi numai dacă vor mai avea amintiri.

poezie de Vavila Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Permanent fii la limbaj atent; un singur cuvânt poate schimba radical cursul unei relaţii pe pământ!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce ai plecat tu am stat trei zile în pat; acum am ieşit dar sunt o umbră şi devin mai umbră din zi în zi. Constat că, departe de tine, viaţa mi-e cu neputinţă, viaţa mi se duce; numai tu mi-ai putea reda viaţa care simt cum se scurge ca o apă din întreaga mea fiinţă.

Calistrat Hogaş în scrisoare către domnişoara P.V
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţ al nefiinţei

De câtva timp,
am devenit suspect.
De la fiecare colţ
al nefiinţei,
mă pândeşte cineva.
Poate un om.
Poate o umbră numai.
Încerc să mă ascund
Într-un ecou,
Şi-ntre palmele
Cu riduri
Săpate de ploi;
Şi, de timp,
Încerc să mă ascund
într-un cărbune.

poezie de Ion V. Nica din Când ning tăceri
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea de iasomie

florile de iasomie s-au trecut
şi numai culoarea ochilor tăi
mi-a rămas în venele albastre
ce poate fi un gard îmi spuneai
distanţa de la suflet la suflet
poate de aceea zborul fiecărei clipe
mi se părea mai scurt
viaţa din ape a urcat pe uscat
ca în cele din urmă să se intoarcă în ape
am înţeles că nu suntem decât
o umbră şi încă o umbră
deşi umbra ta era un poem fără cuvinte
eu am rămas pământ
veşnic nelipsit de la întâlnire

poezie de Cristina Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Douăzeci de ani

Am douăzeci de ani şi mă exprim
Într-o odaie de hotel, spre seară
Stăm împreună, cei ce ne iubim
Înfioraţi de iarna de afară,
De ce să mint, prietenii mei nu-s,
Dar vuiet la fereastră dă târcoale...
Închipuirea-mi numai v-a adus
Prieteni dragi, pe scaunele goale,
Dau un ospăţ - am douăzeci de ani.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai muzica

Numai muzica e perfectă, îmi spunea
un prieten, şi moartea aş adăuga eu,
numai muzica şi moartea sunt perfecte.
sunt două femei fără cusururi
au părul buclat şi talia fină, au
gleznele subţiri şi mâinile mici, ştiu
să facă conversaţie şi să cânte la
clavecin, avere n-au, asta e adevărat.

Numai muzica e perfectă, îmi dpunea
un prieten, eu am adăugat şi moartea
în această paradigmă, uitaţi-vă la ea,
seara în special, când tocurile înalte
i se aud bătând în adâncul sufletului,
acest gang fărp sfârşit, fără lumină,
fără răspunsuri, fără iertare...

Numai muzica şi moartea.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima literă a oricărui cuvânt se află în trecut, ultima literă - de asemeni; numai trupul cuvântului e în prezent.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!