1,2 m
umbră stingându-se în adagio, luciditate
și nevoie
nervii, mușchii, articulațiile, întreaga mașinărie biologică
participă la o viziune al cărei limbaj
numai muzica îl poate transpune trupul meu
în sărbătoare
triumfal a traversat zilele metalice din ultima zodie
a trecut
puls lunecând în rock
de acum
ferestrele vor fi deschise
numai spre mâine
ascund
toate amintirile
în stânga sus, la fix un metru și douăzeci de centimetri
de la pământ nu vă va veni a crede
dar am măsurat atent
!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.