Lumina din suflet se stinge

Se lăfăie dracii prin lume, nebuni
Le joacă prin creieri fantasme,
Ne sunt şi gropari, sunt preoţi şi nuni
Şi tot ei extazuri şi spasme.

Li-i tihna deplină sub cerul divin
Să bată cu coada-n Scriptură
Căci suntem doar umbre sub nume creştin,
Cuvântul se-neacă în gură.

Apostoli se tărâie-n coţi şi genunchi
S-adune Iubirea rămasă ;
Din lanul cât zarea s-adune-un mănunchi
În vremuri cernite, de coasă.

Satana îşi râde în barba de ţap
Şi bate hidos din copită
Că smoala din suflet preschimbă-n arap
O lume deja răstignită.

E jale în Ceruri, e Domnul mâhnit
De inimi atât de sărace,
Pământul ne cheamă, pe rând, istovit,
S-adoarmă păcatele-n pace.

Ne scurgem otrava-n ţărână destui,
Mai mulţi stau la rând a se naşte ;
Lumina se stinge, Iubire când nu-i
S-aştepţi Înviere de Paşte.

Se lăfăie dracii prin lume, nebuni
Căci Domnul îi lasă să cearnă,
Pe creştete ninse de-amar stau cununi
De îngeri sihaştri în iarnă.

Legatu-ne-am lanţuri ce-s prinse la par
Şi cum mai zburdăm de prosteşte!
Nu spunem nici "Doamne, ne iată!" măcar
Căci, iată că Vremea soseşte!!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (16 februarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine, Doamne, stau...!

O, Doamne, cât de bine stai
În fericirea cea din Rai
Şi bine, Doamne, stau şi eu
Că Rai e şi-n sufletul meu!

Mai chicoteşte câte-un sfânt
Când deodată-ncep să cânt
Şi pizmă-mi poartă-n barba lor
Toţi dracii care trist mă vor...

Am fost pe placul lor mereu,
Acum stau să iubesc şi eu
Şi pe argintul Lunii jur
Ca fericirea mea s-o fur
Că numai ea-i fără cusur.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima bătălie

Evenghelia astăzi ne spune
despre viaţa ce va fi în noua lume
şi Cuvântul ne arată că oamenii vor trăi
ani cu sutele-n viaţă şi că fericiţi vor fi
când domni-va chiar Hristos aici jos pe acest pământ
El iubirea sfântă şi al Tatălui Cuvânt
omenirea-n fericire întreagă se va scălda
căci Isus Hristos Mesia va schimba toată planeta
şi va fi belşug de pâine şi va fi belşug de lapte
şi pe munţii cei înalţi vor creşte atunci bucate
iar Domnul Isus Hristos de săraci se va-ngriji
şi El Însuşi pe pământ iată îi va ocroti
şi va fi belşug de pace luna pân" va asfinţi
nici un rău ne se va face nicăieri pe acest pământ
căci stăpân aici va fi al vieţii sfânt Cuvânt
şi-mpletiţi în fericire oamenii s-or bucura
sub domnia Celui care se numeşte azi Mesia
şi lumina fericrii omenirea va gusta
căci Hristos chiar din belşug aici iat-o va turna

însă aproape spre sfârşit Satan va fi dezlegat
şi va-ncepe o nouă rundă pe pământ în lung şi-n lat
va începe ispitirea şi păcatu va-nflori
până acolo c-omenirea iată se va răzvlăti
împotriva Lui Hristos ce iată i-a dăruit
omului în astă lume să trăiască fericit
nu-nţeleg şi nu pricep cum atâţi din omenire
vor călca-Adevăru Sfânt furaţi doar de răzvlătire
când atâta vreme iată toţi au fost doar fericiţi
cum se vor lăsa o Doamne atâţia ademeniţi
căci Satan iată va strânge oştire nenumărată
ca cetatea preaiubită să fie asediată

oştile atunci vor curge şi întreg Ierusalimul
va fi iată asediat însă-n el va fi chiar Domnul
Cel ce marea a creat chiar şi paşii şi umblarea
şi chiar El atunci Mesia le va făuri salvarea
celor ce vor fi-năuntru şi atât de asediaţi
căci oştenii fără număr până-n dinţi vor fi-narmaţi
şi vor curge atunci şiroaie cetatea să o atace
nu va mai fi atunci lumină cum a fost odată pace
din cer Domnu Dumnezeu un foc iată a trimis
şi oştirile vrăşmaşe pe de-ntregul le-a cuprins
mistuind pe toţi oştenii la atac ce au pornit
şi toată oştirea mare chiar în flăcări a pierit
n-au mai trebuit soldaţi ca să apere cetatea
Domnul Cel din veşnicie şi-a făcut deplină partea
glorie dar Lui Hristos slavă cinste şi onoare
căci doar El este Viaţa şi a celui sfânt salvare
Tată drag din cerul sfânt noi o iată-ţi mulţumim
căci ne-au dat iarăşi viaţa prin Fiu-Ţi ce îl iubim

poezie de Ioan Daniel Bălan (1 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai o dată

Evrei 9:27
Oamenilor le e rânduit
Să moară numai o dată
Tatăl cum a hotărât
Dar urmează o judecată

Căci o viaţă omul are
S-o trăiască pe pământ
De Domnul în ascultare
Şi al vieţii Cuvânt Sfânt

Aceasta dar ni s-a dat
Iată pentru omenire
S-avem sufletul curat
Parte având de mântuire

Căci iată numai o dată
Oamenii sunt rânduiţi
A trăi aici să poată
De Domnul spre fi primiţi

Ori respinşi din neascultare
De Cuvântul Celui Sfânt
Căci în suflet nu se are
Dragostea pentru Cuvânt

Doar o singură viaţă
Omul iată aici are
Chiar dacă el îşi înalţă
Fiinţa-n binecuvântare

El în firea pământească
Altul nu va mai trăi
Ci în cea duhovnicească
Domnul de va hotărî

Căci Domnul Isus Hristos
Stăpâni-va-ntreg pământul
Când domi-va aici jos
Să-mplinească tot Cuvântul

Fiinţele duhovniceşti
Toate atunci din omenire
Cu armuri vii şi cereşti
Vor avea-o cerească fire

Nu ca oameni pe pământ
Ci ca îngeri o să fie
Dup-al Domnului Cuvânt
În Noua Împărăţie

Oamenii ce-or să trăiască
Ca şi oameni pe pământ
Vor avea copii să-i crească
Dup-al Domnului Cuvânt

Însă cei din noua fire
Ce-au fost iată mântuiţi
Vor trăi-n neprihănire
Ca şi îngerii cei sfinţi

Domnul toate-a râţnduit
Şi iubirea şi lumina
Pentru omul mântuit
Ce-l slujeşte-ntodeauna
08-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup cu nume

Sunt singur şi în jur e-atata lume,
Dar Doamne cât de singur pot să fiu!
În trupul meu ce poartă al meu nume,
M-am rătăcit şi cine sunt nu ştiu.

Sunt foarte mulţi acei ce-mi dau bineţe,
La fel şi foarte mulţi ce nu îmi dau
Şi stau în bucurie sau tristeţe,
Atunci când doar cu mine, eu mai stau.

Încerc să mă cunosc pe dinlăuntru,
De eu n-o fac, un altul n-o va face,
Mă-ntreb de sunt iubire sau sunt sumbru,
Atunci când sufletul în mine tace.

Sunt singur înlăuntru-n ăsta lume,
Dar am să mă împart atât cât pot,
Să dau bucăţi din trupul meu cu nume,
Acelor ce iubire nu mai pot.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împletiţi dar în iubire

Filipeni 4:4

În Domnul bucuraţi-vă întodeauna
Şi iar vă spun — ca să vă bucuraţi
Căci vouă vi s-a dat cununa
Lui Hristos să îi fiţi fraţi

Bucuraţi-vă-n lumina
Ascultării de Hristos
Şi cântaţi-i întruuna
Căci din lume El ne-a scos

Împletiţi în rugăciune
Viaţa-ntreagă s-o trăiţi
Urmărind prin fapte bune
Fii ai Tatălui să fiţi

Bucuraţi-vă-n viaţă
Căci Isus vă e-adăpost
El spre Tatăl vă înalţă
Şi dă vieţii voastre rost

Evanghelia luminii
Iată vă e îndreptar
Şi voi nu sunteţi străinii
Ci-mbrăcaţi sunteţi în har

Bucuraţi-vă dar fiecare
Că-n Hristos voi aţi primit
Har nespus şi îndurare
Suflet cald şi înnoit

Bucuria voastră-i Domnul
El Hristosul şi Mesia
Care mântuie azi omul
Şi-i oferă veşnicia

Bucuraţi-vă în har
Şi-n lumina-nvăţăturii
Domnul Isus nu-n zadar
V-a dat florile Scripturii

Împletiţi dar în iubire
Voi trăiţi Cuvântul Sfânt
Viaţa în neprihănire
I-aţi dat-o pe acest pământ

În lumina împlinirii
Bucuraţi-vă mereu
Pe cărările iubirii
Ca şi fii de Dumnezeu

Pune-ţi-vă la-ndemâna
Mielului Cel Răstignit
Să-mpliniţi întodeauna
Cuvântul — ce v-a cerut

Bucuraţi-vă-n slujire
Iarăşi zic — vă bucuraţi
Dar în duh şi nu în fire
Mirelui să-i fiţi predaţi

Să lucească-n voi lumina
De azi a neprihănirii
Căci Isus Domn totdeauna
Vă dă florile iubirii

Trăiască Domnul dar în voi
El viaţa şi lumina
Însă azi ca oameni noi
Fiţi lumini trăind Cuvântul

poezie de Ioan Daniel Bălan (20 martie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul

(dedicaţie lui Vio)

În cimitirul vechi, de mii de ani,
Cu cruci abstracte, care-n noapte stau să cadă
Pe sub streaşini de cavouri, sub umbra de castani
Stau şi-aşteaptă âncă, toţi cei ce-au fost odată.
Se-ascund sub lacrimi pruncii... Cu mângâieri de vis,
Pierduţi prin generaţii şi ere trec părinţii
Şi toată lumea pare-un paradis
Şi nuntă-i în morminte. Şi mult se miră sfinţii

"De ce atâta pace?" se-ntreabă uneori,
Căci lumea-i o tavernă şi-a mucegai miroase
Aici suntem cu toţii, la tâmple cu ninsori
Şi lumea noastră este doar un morman de oase.

Dar încă-s sentimente, de- aceea nu murim
Ci doar ne ducem somnul, de când nu ştim, în lume
Ne vor cinsti urmaşii căci noi prin ei trăim
Şi-acolo unde somnul se va opri, sub aripi
De îngeri şi speranţe, sub trâmbiţe de aur
Domnul Iehova-şi va găsi armata-ntinzându-şi
nesecatul lui tezaur.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urmele mele

ca şi Pavel cel din Tars
n-a fost nimeni pe pământ
să ghideze al nostru pas
înspre cerul Celui Sfânt

n-a fost nimeni să ne-nveţe
să călcăm pe a lui urmă
pe cărările răzleţe
să facem parte din turmă

ca apostolul cel mare
al neamurilor ales
n-a fost nimeni pe cărare
viaţa aşa — s-o fi-nţeles

Pavel — cel întors la Domnul
pe drumul înspre Damasc
a ales să-ndrepte omul
pe-al iubirii sfinte teasc

călcaţi pe urmele mele
căci şi eu calc pe-a Lui Hristos
de vreţi şi voi să fiţi stele
pentru Domnul — aici jos

înspre Isus dar privirea
de aici să v-o-ndreptaţi
să trăiţi mai viu iubirea
de surori şi-ai voştri fraţi

Evanghelia iubirii
fraţilor — voi s-o trăiţi
pe cărarea mântuirii
să fiţi cu toţii azi sfinţi

luaţi dar învăţătură
şi trăiţi Cuvântul Sfânt
viaţa doar după Scriptură
s-o aveţi aici oricând

căci sunt mort faţă de Lege
dar sunt viu pentru Hristos
El de Sine să mă lege
să-i slujesc aici frumos

Legea doar pân" la Ioan
şi prorocii au ţinut
dar noi vrem ca şi Avraam
al credinţei veşnic scut

căci viaţa prin credinţă
o primim şi nu prin Lege
de-n a Domnului Fiinţă
ne-ncredem — să ne dezlege

chiar de firea pământească
de pământ — de astă lume
ca-nspre patria cerească
să umblăm prin rugăciune

cea mai amplă-nvăţătură
iată Pavel ne-a lăsat
ca a noastră azi făptură
să aleagă ce-i curat

Legea el doar ne-o descrie
ca fiind îndrumător
înspre patria cea vie
şi-al nostru Mântuitor

spre Isus Hristos Mesia
Martorul cel credincios
ce zidise veşnicia
şi din lume El ne-a scos

profunzimile Scripturii
prin Pavel azi ne sunt date
pe cărarea mântuirii
s-avem hainele curate

nu prin Lge ci prin har
mântuirea ni se oferă
prin credinţa asta dar
şi-a vieţii sfinte eră

altă Evanghelie nu vrem
ci vrem cea propovăduită
de Pavel prin sfânt îndemn
s-avem viaţa-n noi sfinţită

doar prin mila Lui Isus
şi prin sfânta-i îndurare
să vedem al nost" apus
prin al Domnului sfânt soare

linia desăvârşirii
să ne fie ca o ţintă
prin Isus Domnul iubirii
dar trăind viaţa sfântă

glorie azi Lui Hristos
fie-i slavă şi onoare
căci din lume El ne-a scos
să ne fie-n veci salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (21 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai iubirea

Pe lumea asta poţi avea tot ce doreşti.
Dacă eşti trist, iubire nu găseşti.
Nu ai nimic de n-o să ai iubire
Şi-n suflet acel strop de fericire.
În viaţă de n-ai spus la cineva
Un sincer te iubesc, nu vei avea
Lumină-n suflet şi în gânduri pace
Şi-atunci în tină sufletul va zace.

Iubirea cere sacrificii, plâns.
E-un drum până la stele, nu-i apus...
..................................................
Deschide-ţi sufletul. Ea-i ca o carte
Cu litere rotunde, argintate.
Iubirea n-are graniţe, nu-i joc,
Treci prin iubire, poţi să treci prin foc.
Să nu trăieşti în viaţă doar minţind,
Ci doar cu vorbe calde de alint!

Spune-i cuvântul te iubesc
Acelui ce te preţuieşte şi lasă urme de sărut,
Când inima-nfloreşte!
.....................................................................................................
Iubirea-i munte! Nu îl urci uşor.
L-atinge numai pasărea în zbor.
Cuvântul dor prea crunt însângerează
Când nici lumina-n gând nu mai veghează.
Doar inima ţi-e ghid, opaiţ şi veghe.
Iubeşte în tăcere! Iubirea nu se pierde.
Chiar dacă-i la piciare, sfărâmată,
Chiar dacă e în lacrimi înecată...

În lume astăzi multe s-au schimbat,
Nici nu iubim, de-un timp, cu-adevărat,
N-avem respect, n-avem nici sentimente
Şi verbele ni-s reci şi inerente...
Doar internetul naşte-n noi idile
Şi devenim mai secetoşi din fire,
Nici armonie-n suflete nu e,
Nici linişte, nici vis, nici dragoste.

Mulţi, tot mai mulţi copii cer mângâiere.
Străini, gândesc la Domnul şi plâng privind la stele,
Durerea lor mereu colindă zarea,
Părinţii lor colindă depărtarea.
Mamele parcă şi-au pierdut iubirea,
Căci şi-au vândut pe bani nemărginirea.

Părinţii sunt bătuţi, zac prin azile,
Nu e respect şi nu e nici iubire.
Nici viaţă nu-i în trupul fără vlagă
A celor ce-au luptat o viaţă-ntreagă
Să-şi crească pruncii. Doamne, unde eşti?!
De ce poporul nu îţi mai iubeşti?!

Azi fiicele rămân indiferente,
Nu mai există pure sentimente.
Deschideţi inimi, lacăte de lemn,
Şi izgoniţi durerea din infern!
Singurătatea e blestemul care
Întunecă a omenirii zare.
Nu vă mai cramponaţi de inhibiţii,
Pentru iubire faceţi sacrificii!
(poem scris de ziua îndrăgostiţilor)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet alergând

Suflet alergând spre stele,
Mânios pe nemurire,
Ei plâng moartea fiinţei tale,
Dumnezeu a ta menire.

Tu alergi hoinar prin lume
Căutându-ţi loc, dar jale,
Laşi în urma ta, Stăpâne,
Plecând unde nu se moare.

Ploi de îngeri trec în cete,
Tâmplele-ţi cu jar sunt ninse,
Altă lume se succede...
Drum de lumânări aprinse...

Treci doar tu spre nemurire -
Gând ce-n zboruri se avântă,
Treci, un îngeri printre stele,
Când cei de aici te uită.

Dar povară eşti în noapte...
Plânge trupul lui Iisus,
Căci plăteşti a tale fapte
Când spre dincolo te-ai dus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus

Privesc pictura şi mă întreb
De unde atâta frumuseţe
Şi forme de un contur perfect
Cu rotunjimi tulburătoare
Şi cu priviri îmbietoare
Spre cine oare?

Când te gândeşti ce vârstă are
Şi totuşi ce perfectă este
Te întrebi firesc cine-i maestrul
Ce a creat divin pictura
Şi a întrecut însăşi Natura.

În lume sunt destui cu har
Ce depăşesc deplin perfectul,
Chiar Botticeli unul este
Ce a creat splendori în lume
Şi-a depăşit al său renume.

Să nu admiri frumosul însuşi
E un sacrilegiu, un păcat,
Căci frumuseţea e eternă,
Nu are vârstă, nici sfârşit,
E o minune ce uimeşte
Chiar pe acei cu suflet mic.

Căci, din păcate, sunt în lume
Destui neghiobi cu ură-n suflet,
Ce nu ar pregeta o clipă
Pe Venus însăşi să o rupă,
Destui demenţi ce-şi spun "sunt pur"
O văd pe Venus o bacantă
Ce râde chiar de acei bărbaţi
Ce-n taină se vor adoraţi
De cea pe care o urăsc
Şi fără jenă o hulesc.

poezie de Lia Dumitrescu
Adăugat de Lia Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce am mai sfânt pe lume

Ce am mai sfânt pe lume,
Mama care mi-a dat un nume,
Inima care în piept îmi bate,
Şi sufletul care de dor îmi arde.

Ce am mai sfânt pe lume,
Pământul pe care las urme,
Cerul plin de stele
Şi luna care călătoreşte prin ele.

Mai am doi fraţi care sunt în departare.
Doi bunici ce aşteaptă
De la copii sau nepoţi
Măcar câte o scrisoare.

Mai am şi un nume,
El Moldova se numeşte.
Când aud acest nume,
Sufletul în mine creşte.

Deci totuşi ce are omul
Mai sfânt pe lume:
Mama, patria şi al său nume.

poezie de Vladimir Potlog (12 mai 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos-- al nostru Soare

Domnul Isus ne-a trimis
Evanghelia să o vestim
Să intrăm în Paradis
Împlinind tot ce e scris
Fii ai Tatălui să fim

Domnul Isus ne-nvăţat
Evanghelia Divină
S-avem sufletul curat
Spălat de orice păcat
Însuşi noi să fim lumină

Apostolii pe Isus
L-au vestit odinioară
Căci Domnului s-au supus
Şi-Evanghelia au dus
Omenirii — să nu piară

Ei drept centru l-au avut
Pe Isus Hristos Mesia
Cel ce toate le-a făcut
Din adânc necunoscut
Inclusiv şi veşnicia

Centrul vieţii lor a fost
Hristos Mirele cel Sfânt
Şi-au făcut din Domnu-n rost
Cu toţi rămânând la post
Cât au fost pe acest pământ

Evenghelia ne-nvaţă
Şi nu Vechiul Testament
Căci Hristos ne dă viaţă
Şi spre ceruri ne înalţă
A Lui să fim permanent

Până la Ioan doar a ţinut
Legea Sfântă ce s-a dat
De-atunci Isus ni-e avut
Ne e stâncă ne e scut
Mielul Sfânt la moarte dat

Noi prin jertfa Lui Isus
Suntem astăzi ce suntem
Şi al Legii vechi apus
Îl vedem — căci Ea s-a dus
Căci pe Isus îl urmăm

Viaţa noastră e Hristos
Şi nu Legea din Sinai
Şi vrem să trăim frumos
Căci din lume El ne-a scos
Toţi ca să intrăm în Rai

Evanghelia ne-nvaţă
Pe Hristos să îl iubim
Căci spre Tatăl ne înalţă
Şi în veci ne dă viaţă
Ai Lui dar — pe veci să fim

De ce oare ne uităm
Înspre sfinţii din vechime
Când pe apostoli îi avem
Stele sfinte să-i urmăm
Căci Mirele iată vine

Gata-i trâmbiţa să sune
Îm poporul Celui Sfânt
Ca aleşii să se adune
Şi să lase acestă lume
Sus pe nori după Cuvânt

Dar nouă ni se vorbeşte
Azi de sfinţii din vechime
Nu că Mirele soseşte
Şi-ai Lui să fim ne doreşte
Numai — numai pentru Sine

De David de Moise de Ilie
Ni se predică în adunare
Nu de Cel ce stă să vie
Să ne ia în veşnicie
După sfânta-i îndurare

Iată Mirele revine
Ca să-şi ia a Lui mireasă
Nu strigă o iată nime"
Pentru mine pentru tine
Să ne ducă-n cer acasă

Evenghelia-i lăsată
Pentru Vechiul Testament
Parcă nu Ea ne e dată
Prin Ea inima curată
Să ne fie permanent

Parcă-i mai strălucitoare
Azi lumina din vechime
Nu Hristos veşnicul soare
Ce ne este aici cărare
Murind iată pentru mine

Nu Hristos este Lumina
Şi nu este El Viaţa
De ce dar rămâne-ntruna
Mai pe urmă — mai în urma
Celor ce nu-ţi dau viaţă

Când Hristos ar trebui
Ţintă veşnic să ne fie
Căci El poate izbăvi
Şi pe noi a ne sfinţi
Să păşim în veşnicie

Hristos este Dumnezeu
El e-al nostru Creator
Ce ne-nvaţă aici mereu
Noi să-i fim poporul Său
Căci El ni-e Mântuitor

El cu Tatăl ne-a creat
Şi a pus lumina-n noi
Să-i cântăm neâncetat
Toţi cu sufletul curat
Până-n ziua de apoi
25-10-2022 Mănăştur

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnia Lui Hristos

Când în slava Lui cerească Domnul Isus va veni
El îşi va întinde mâna şi totul va înnoi
curăţa-va tot pământul de păcat nelegiuire
şi toţi oamenii cei răi vor fi daţi doar la pieire
Domnul va-nnoi pământul şi faţa-i va transforma
căci doar El crease totul şi a Lui este puterea
şi toţi oamenii-or să fie de Hristos dar îmbrăcaţi
prin a Lui lumină sfântă o să fie transformaţi
vor trăi aici viaţa cum copacii din pădure
căci nu va fi aici nimeni mintea lor ca să o fure
doar Satan va fi legat şi în temniţă închis
astfel că pământu-ntreg va fi atunci un Paradis

nici un rău nu se va face pe tot muntele cel sfânt
căci Isus îşi va impune omenirii al Lui Cuvânt
şi va fi o nouă eră omul cum n-a mai văzut
căci viaţa va fi-ntreagă sub al Domnului Sfânt scut
împreună atunci cu mielul lupul blând va locui
şi cu vitele-ngrăşate leul se va zbengui
cu ursoaica la păşune vaca se va desfăta
pe pământ chiar nici un rău loc aici nu va avea
o pace fără hotar va fi iarăşi peste tot
împlinindu-se Cuvântul Celui Sfânt şi Savaot

copilaşul cel micuţ cu năpârci se va juca
nici un rău nu se va face şi nimic nu va avea
tot pământul va fi plin de lumina Lui Hristos
şi rău nu va exista pe pământ aicea jos
iată Domnul dar ce zice al vieţii Creator
Eu fac ceruri noi pentru omul muritor
şi-atunci vă veţi bucura tresăltând de bucurie
căci trăi-veţi dar viaţa iată până-n veşnicie
şi întreg Ierusalimul piatră scumpă atunci va fi
căci peste întreg pământul Hristos doar va stăpâni

oamenii vor înflori ca şi cedrii din Liban
îndreptându-şi dar viaţa înspre-al fericirii lan
a lor muncă pe pământ în zadar nu va mai fi
vor avea atunci de toate sute de ani vor trăi
iată Domnul ce vorbeşte şi El Însuşi azi ne spune
atunci va fi o nouă viaţă şi va fi o nouă lume
oamenii nu vor avea copii ca să îi înmormânteze
ci ca plini de bucurie pe braţe să îi aşeze
Hristos le va fi lumina şi de toate le va da
să trăiască-n bună stare fericită având viaţa
iată dar ce se va face oamenii cum vor trăi
când peste întreg pământul Hristos Însuşi va domni
îmbrăcată-n fericire planeta va fi lumină
omenirea atunci întreagă va trăi fără de vină

prea puţini înspre păcat ochii îşi vor îndrepta
şi vor fi toţi pedepsiţi doar stăpân va fi Mesia
astfel că-n neprihănire omu viaţa-şi va trăi
ce-a râvnit atâta vreme iată el va dobândi
Raiul Raiul cel pierdut îi va fi iar locuinţa
numai pentru că Hristos îi oferă biruinţa
glorie dar Lui Hristos slavă Celui Prea Înalt
Raiul cel plin de miresme iarăşi omului l-a dat
Tată scump şi Sfânt din cer noi o iată-ţi mulţumim
pentru Noul Paradis în care ne-ai dat să fim
slavă cinste şi onoare acum iată ţi-am adus
te slăvim o scumpe Tată şi-l cinstim azi pe Isus

poezie de Ioan Daniel Bălan (30 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, nu ţi-s îngerii destui?

Doamne, nu ţi-s îngerii destui?
(Pe Pământ majoritari sunt dracii!)
De ne laşi mereu pe noi, săracii,
Cei de nicăieri, ai nimănui?

Ne-ai creat din lut cu mâna Ta
Să purtăm în noi iubirea-Ţi, chipul,
Însă gol, ori spart în noi e şipul,
Am uitat a binecuvânta.

Doamne, nu mai suntem fraţi de mult
Şi purtăm lichidă ura-n vene,
Vorbele ne sunt cuvinte-obscene,
Răzbunarea a ajuns un cult.

Te rugăm priveşte înspre noi
Cei ce credem încă în mai bine,
De cum am ajuns ne e ruşine
Căci purtăm în piept nu foc, ci sloi.

Ne mai vizitează până nu-i
Prea târziu şi--ai să ne chemi acasă...
Ori jandarmi cu scuturi nu Te lasă...
Ori nici îngerii nu ţi-s destui?

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caritate

Şi lumea m-ar putea repudia
Şi poate-ar fi un act de caritate ;
Mi-aş pune-atunci la suflet geamuri mate
Şi uşă din bazalt de catifea.

Oricum, e doar o lume surogat
Cu tâmplele cărunte prespălate
Sub care stau relicve de păcate
De Evă ori Adam necugetat.

Cedez acum secunda cea câinoasă
Din pieptul meu cu sufletul muşcat
În veacul cel atât de bucălat
Ce numai pe blândeţe mă apasă!

Să facă lumea orişice ar vrea
Căci toate stau la voia ei sub masă!
Nu pot să mă încrunt că... nu îmi pasă,
Dar n-o repudiez şi eu pe ea!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Patmos

Ioan a fost exilat
într-o insulă pustie
chiar în Patmos i s-a dat
o vreme ca el să fie

doar de ape-nconjurat
şi de vânturi şi-ades de ploi
însă sufletu-i curat
a privit până la noi

prin credinţă omenirea
a văzut-o şi a scris
să capte mântuirea
să umble prin Paradis

şi prin Scrierile Sfinte
ce va fi el ne arată
prin a Domnului cuvinte
vestea ce i-a fost lăsată

într-o insulă pustie
unde a fost exilat
privea chiar în veşnicie
la Isus — sfântu-Mpărat

Hristos iată i-a vorbit
peste oameni ce-o să vină
Domnul i-a descoperit
taina vremii de pe urmă

nişte scaune de domnie iată
undeva ele-au fost puse
să începă o judecată
pentru vieţile depuse

pentru cei ce-au fost ucişi
de fiară — primind sentinţa
ca martiri au fost înscrişi
c-au ţinut în ei credinţa

în Hristos Cel răstignit
fiarei nu s-au închinat
şi iată ei au murit
păstrând sufletul curat

Domnul Isus iată dar
când va fi pe acest pământ
prin al milei sfinte har
şi puternicu-i Cuvânt

porunci-va ca să iasă
cei ce viaţa îşi dădură
căci au vrut în cer o casă
trăind doar după Scriptură

atunci ei vor învia
la glasul Mirelui Sfânt
şi iată-i va judeca
după unicu-i Cuvânt

căci ei iată n-au primit
semnul fiarei — să se închine
ei atunci nu au voit
şi-au fost pedepsiţi de-a ei oştire

iar apostolii vor judeca
şi tăria şi răsplata
să aibă parte de ea
aici chiar în lumea asta

care va fi înoită
după voia Lui Hristos
viaţa doar neprihănită
s-o urmeze aici jos

şi apoi ei vor domni
cu Hristos o mie de ani
şi aici însuşi vor păşi
pe-un pământ fără duşmani

căci Satan va fi legat
în Noua Împărăţie
să nu mai fie păcat
prin ispita lui cea vie

fericiţi sunt cei ce au parte
chiar de-ntâia înviere
asupra lor a doua moarte
nu are nicio putere

căci Hristos va fi Păstorul
care iată-i îngrijeşte
şi le stâmpără-n veci dorul
le dă ce le trebuieşte

prin lumina mântuirii
El îi poartă pe cărare
chiar în plinul fericirii
şi prin har şi îndurare

Domnu îi va binecuvânta
pe ei în mia de ani
c-au primit în ei pedeapsa
fiarei căci i-au fost duşmani

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne! Eu ţie mă închin,
Cu-adâncă umilinţă,
Mă iartă, căci până acum,
Eu n-am fost cu credinţă.
Până eu bucurii aveam,
De ce să mă mai rog?
Şi rar îţi mulţumeam,
Pentru al meu noroc,
Uitând de pocăinţă.
Păcate, nu mi se părea,
Că am făcut prea multe,
Dar am eu dreptu-a judeca,
De am, sau nu păcate?

Acum eu ţie mă închin,
Cu-adâncă umilinţă,
Ascultă rugăciunea mea,
Ce-i spusă cu credinţă.
Mai rabdă-ne, dacă mai poţi,
Păcatele din lume,
Căci nu toţi, încă-au înţeles,
Ce scump, vor plăti mâine,
Nu-ntoarce faţa de la noi,
Căci avem copilaşi,
Care aş vrea să crească-n pace,
Nu prin pustii oraşe,
Cu oameni disperaţi.

Doamne! Eu ţie mă închin,
Cu adâncă umilinţă,
Nu fă s-ajungem să vorbim,
Cu toţi aceeaşi limbă,
Şi totuşi de nebuni ce suntem,
Să nu ne înţelegem.
Fereşte-ne de minţi bolnave,
Ce vor să ne conducă,
Căci pacea-n lume e fragilă,
Şi viitorul, parcă-i o nălucă.

Eu, doamne, ţie-ţi mulţumesc,
Că ne mai dai lumina,
Şi al naturii verde,
Iar paşii mi i-ai îndreptat
Către a ta chemare,
Când viaţa mi s-a clătinat,
Şi ai pus-o la-ncercare.
Abia acum eu am ajuns,
Să văd cu ochii minţii,
Căci Raiul, Iadu-i pe pământ,
N-aveam decât s-alegem.

rugăciune de Valeria Mahok (21 februarie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a scris...

S-a scris în cer, cu gură de blesteme,
Să plece iar la infinit, poeţi
Şi ne-a lăsat azi, Demiurgul, semne...
Rămân, trăind prin noi, atâtea vieţii.

Nici n-a plouat. E secetă de lacrimi
Şi parcă-i pandemie peste vieţi...
De-un timp au prins poeţii noştri aripi
Şi s-au retras în infinit, asceţi.

A plâns cuvântul... Jale şi tăcere,
Căci moartea ca o boare a venit.
Poetul-nepereche, printre stele,
Ca o cometă-a vieţii a pierit.

Au curs din noi metafore şi verbe,
Am tot cinstit în scris poeţi-amnar,
Dar zborul către îngeri, vis, ni-i pierde...
Rămâd decât în mediul virtual.

Şi îngerii în Ceruri au pedeapsă -
Să-i ia cu ei pe cei de pe pământ
Când s-a sfârşit povestea lor, acasă,
Să-i poarte-n tihnă către Cerul Sfânt.

Poate că şi acolo sunt tablete,
Îngeri-poeţi şi îngeri-scriitori,
Ce spun în loc de bună dimineaţa,
Poeme de lumină şi ninsori.

Să-mparţi din Ceruri harul tău, poete!
Să ne lumine dragostea de neam,
Aici suntem doar biete amulete,
Cu gânduri prinse în al morţii ham.

Nu este timpu-a plânge de pieire,
Căci ca un vis tu vei trăi prin noi.
De azi te vom numi nemărginire
Dar vom rămâne-n suflete mai goi.

Să-mparţi din Ceruri, harul tău, în pulberi,
Peste poeţii ce-au rămas aici
Şi tolerant, dezastrele să spulberi,
Căci noi suntem prea simpli şi prea mici.

Tu, un Luceafăr uns cu modestie,
Ne luminează calea spre Înalt.
Prin tine să urcăm spre veşnicie,
Poeţi-opaiţ ce-n cupa vremii ard...

dedic acest poem, cu lacrimi în suflet, celui ce a fost Constantin Trita, rugând odihnă veşnică. Domnul să îl odihnească!
Vei rămâne o stea în sufletele tuturor celor ce te-au cunoscut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesia mi-e călăuză

Mesia e Domnul meu
El Isus Hristos Mesia
Îmi e Domn şi Dumnezeu
Şi-i cânt slava azi mereu
El îmi este bucuria

Mesia Isus Hristos
E Lumina mântuirii
Cuvântul venit dar jos
Prinţul slavei glorios
Domnul Păcii şi-al iubirii

Mesia e stânca mea
Un sprijin din veşnicie
Eu însumi să pot vedea
Căci Isus este iubirea
Slăvit Numele îi fie

Doar Isus mi-e călăuză
El prin Duhul Lui cel Sfânt
Adevărul să-mi pătrunză
În dragoste să m-ascunză
Să trăiesc al lui Cuvânt

În Hristos nădăjduiesc
Şi în mila Lui cea sfântă
De aceea-i proslăvesc
Numele şi i-l iubesc
Până-n ceruri sus la nuntă

În Isus mi-am ancorat
Şi privirea şi fiinţa
Căci prin El duhul curat
Îmi e acum neâncetat
Înflorindu-mi dar credinţa

Fie-i slavă şi mărire
Lui Isus că-i Dumnezeu
El îmi dăruie iubire
Să ajung la mântuire
Căci El e — Mirele meu

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 noiembrie 2022, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri

În lume sunt păduri de doruri
Doruri albe, galbene şi mov
Asemeni florilor de micşunele răsărite
În pieptul răbdătorului Pământ.
În lume sunt nemuritoare Primăveri
Ce nu dispar decât în stele
Atunci când pieptul e urcat în nori
De Cel ce a făcut această lume.
Acolo toate florile lumeşti dispar
Toate dorurile mov şi galbene din fire
Acolo toate pădurile de doruri trec
Prin cuptorul Domnului de judecată.
În cuptorul Dreptului merg toate
Nici măcar o floare nu rămâne vie
Nici măcar un dor de păcătos născut
Ce nu a plâns din dor de Dumnezeu şi Fiul.
În lume sunt păduri de doruri
Doruri de bani şi suflete pierdute
Asemeni florilor de micşunele mov
Ce stau tăcute sub lumina Lunii.
Puţine doruri sunt pe lume
Născute ca şi stelele din cer
Să lumineze-n piepturile lumii
Din dor de Mirele ce a murit pe cruce.
Puţine doruri sunt în lume
Să plângă rănile Hristosului iubit
Uitând de tot ce este trecător prin lume
Slăvind cu lacrimi doar două flori divine - ochii Lui Isus.
Puţine doruri sunt în lume
Ce vor intra în dragostea Lui Dumnezeu
Acolo unde veşnic este Primăvară
Iar micşunelele răsar în ochii celor din pădurea stelelor... iertaţi şi plămădiţi din nou.
Puţine doruri vor cunoaşte pântecul pădurii
Din care Domnul scoate prunci şi flori
Cu viaţa veşnică în împărăţia cerului
Pentru un ghem pe nume;Univers.

poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!