Doamne, nu ţi-s îngerii destui?

Doamne, nu ţi-s îngerii destui?
(Pe Pământ majoritari sunt dracii!)
De ne laşi mereu pe noi, săracii,
Cei de nicăieri, ai nimănui?

Ne-ai creat din lut cu mâna Ta
Să purtăm în noi iubirea-Ţi, chipul,
Însă gol, ori spart în noi e şipul,
Am uitat a binecuvânta.

Doamne, nu mai suntem fraţi de mult
Şi purtăm lichidă ura-n vene,
Vorbele ne sunt cuvinte-obscene,
Răzbunarea a ajuns un cult.

Te rugăm priveşte înspre noi
Cei ce credem încă în mai bine,
De cum am ajuns ne e ruşine
Căci purtăm în piept nu foc, ci sloi.

Ne mai vizitează până nu-i
Prea târziu şi--ai să ne chemi acasă...
Ori jandarmi cu scuturi nu Te lasă...
Ori nici îngerii nu ţi-s destui?

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne...

Unora le dai cu caru,
Pe alţii îi baţi cu paru,
Doamne, nu ţi-e milă?
“Lupi muşcând” din bunul tării,
Din apus la malul mării,
Doamne, nu ţi-e silă?

Oropsiţi de-o grea povară,
Suntem lumii de ocară,
Doamne, nu ne crezi?
Nu e nimeni să ne vadă,
C-am ajuns lumii de pradă,
Doamne, nu ne vezi?

Mulţi bătrâni ce-s târâi paşii,
Sunt furaţi de toţi geambaşii,
Doamne, eşti părtaş?
Suntem slabi, cinstea ne doare,
Unii ne calcă-n piciare.
Doamne, de ce-i laşi?

Oare, cine să ne-asculte,
Sau păcatele-s prea multe,
Doamne, ne-ai uitat?
Dacă ne rugăm oleacă,
Poverile să ne treacă,
Doamne, ne-ai iertat?

Nu avem decăt credinţa,
Să învingen neputinţa,
Doamne, suntem buni?
Mai avem multe lichele,
Sper, să mai scăpăm de ele.
Doamne!!! Sunt nebuni???

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (3 iulie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm poveri ce nu-şi au rostul...

Purtăm poveri ce nu-şi au rostul
În viaţa asta mult prea scurtă,
Şi ne mirăm că uneori,
Clacăm la singura redută.
Ne încovoaie ne rănesc,
Iar noi le ducem zi de zi....
Şi, ca şi când n-ar fi destul
Le moştenesc ai noştri copii.
Povara banului prea mult
Ce ni-l dorim fară oprire,
A luxului nemărginit
Şi a nevoii de mărire.

Poveri ce nu-şi au locul lor
N-au nici valoare, trebuinţă,
Ci doar ocupă locul gol
Lăsat de lipsa de credinţă.
Sunt Doamne suflete pustii
Şi-s zbuciumate, chinuite,
De truda fără de sfârşit
Şi-a lor poveri nemărginite.

Opreste Doamne suferinţa,
Şi fă-i Tu Doamne să te vadă,
Să te iubească şi să creadă,
Şi... vor scăpa de împovărare.

poezie de Angelina Nădejde (8 iunie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ţară

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Suntem o ţară plină de lipsuri şi nevoi,
Purtăm prea multă ură şi suntem dezbinaţi,
Am fost bătuţi de soartă, huliţi şi blestemaţi.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
În tine, mamă ţară, se-azvârle cu noroi,
Ne-înstrăinăm de glie, pe mâna cui ne laşi?
Stăpâni în vatra sfântă ajungem chiriaşi.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Ne sunt pribegi copiii, se duc în trist convoi
Spre alte lumi străine lăsându-ne-n izbelişti,
În sărăcie cruntă şi-n sumbrele privelişti.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Bat clopote prea multe în catedrale noi
Şi nu lăsa ca neamul s-ajungă la pieire,
În dangătul de clopot nu-i nicio mântuire.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în calde inimi

Purtăm în calde inimi speranţe şi dorinţi,
Ce dorm în noi de-a pururi, din moşi şi din părinţi,
Venind din neam în neam, în timp şi de departe,
Ne-am rupt din Univers, iar noi suntem o parte,
Cu tainice însuşiri, nedesluşite încă,
O apă care curge, tot limpede şi-adâncă.
Când ducem peste vremuri, sub bolţile albastre,
Un vis înaripat, făclia vieţii noastre.

Purtăm în calde inimi dorinţe de mai bine,
În ochi nemărginirea din zările senine,
Cu razele de soare, când în lumini irumpe,
Acele giuvaeruri, bătute-n pietre scumpe.
În timpul ce se scurge, noi suntem fiinţă vie,
Pe-acest Pământ bătrân, păstrând o mărturie.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm o mască [We wear the mask]

Purtăm o mască – minte şi rânjeşte,
Ne-ascunde obrajii, ochii ni-i umbreşte –
E viclenia noastră omenească;
Inima frântă poate să zâmbească
Şi gura multe lucruri bălmăjeşte.

De ce această lume-n care stăm
Să ştie clar cât plângem şi oftăm?
Mai bine s-o lăsăm să ne privească,
Atâta vreme cât purtăm o mască.

Zâmbim, Hristoase, însă al nostru plâns
Din suflet chinuit se înalţă-n sus.
Cântăm, dar sub picior ţărâna-i rea
Şi calea este lungă şi e grea;
Dar lumea s-o lăsăm să se-amăgească,
Pe-al nostru chip s-avem mereu o mască.

poezie de Paul Laurence Dunbar, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem un Eu balcanic, peste care am construit un fel de Supra-Eu, cenzorul occidental care ne face cu degetul că nu ne purtăm europeneşte şi ne purtăm balcaniceşte. Dar acel fond balcanic încă există – şi e foarte bine că există!

citat din Vintilă Mihăilescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă, Doamne...

Nu mă face Doamne, floare,
Frumoasă dar trecătoare;
Nu mă face nici albină,
Pot să zbor... da-s gospodină!

Nu mă face Doamne, cer,
Dacă nu mă laşi să sper
În senin, din răsărit
Şi până la asfinţit.

Nici om nu prea vreau să fiu,
Fiindcă aflu prea târziu,
După ce, prea mult greşesc
Cum trebuia să trăiesc!

Fă-mă Doamne, un copac -
Nici bogat, dar nici sărac:
Iarna să mă odihnesc,
Primăvara-ntineresc.

Deşi, n-aş vrea orice pom,
Să mă taie orice om;
Fă-mă Doamne, falnic brad
Cărui frunzele nu-i cad.

Chiar şi-atunci când m-or tăia,
Voi sclipi de ziua Ta:
De Crăciun, strălucitor,
După care... pot să mor!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea naţiunii

Suntem o generaţie de cobai
Pe-a noastră piele se aplică teste,
Se fabrică-n laborator tempeste
Şi brânză, cu sau fără mucegai.

Trăind în haite, neprincipial,
Adepţi ai legii "pumnului în gură",
Uitând de Dumnezeu şi de Scriptură
Purtăm în noi sămânţă de şacal.

Sub steaguri în culori de curcubeu
Manifestăm ori regizăm orgii.
Nu recunoaştem sexul la copii,
Păcatul a ajuns la apogeu.

Adam cu-Adam fac dragoste scârnav,
Evă la Evă sânii şi-i sărută,
Planet-aceasta a-nceput să pută,
Mileniul trei, de ciumă e bolnav.

Ne calcă moartea ca un tăvălug
Deşi ni s-au administrat vaccinuri,
Conducători malefici ţin festinuri
Iar noi, cei mulţi, din greu tragem la jug.

Suntem o generaţie de cobai
Dar ne-a ajuns până la os cuţitul.
Ne ameninţă, nemilos, sfârşitul,
Societatea e un putregai...

Ori facem iarăsi drumul înapoi
Să fim ce-am fost, căci ce suntem ne doare,
Ori vom ajunge din fiinţe, fiare,
Plătind la judecata de apoi.

Pe-aceste plaiuri nu suntem străini,
O să trăim aşa precum ni-e vrerea;
Pot ca să îşi dea alţii cu părerea...
Alegem să trăim ca şi creştini.

poezie de Nicu Gavrilovici din Strigătul gladiatorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă, cuvânt sfânt,
Lumină ce mi-ai fost pe acest pământ,
Din gândul meu la tine sus,
Altar imi fac, dar nu-i de ajuns!

În amintirea noptilor albite,
Când prunc fiind, tu mă vegheai duios,
Şi pentru toate clipele-ţi jertfite,
Eu iţi aduc al meu prinos,
Dar nu-i de ajuns!

Cu calda ta iubire am crescut,
Iar anii peste mine au trecut,
Ca dulcea adiere a unui vânt,
Şi daca astăzi sunt ce sunt,
Recunoştinţă-ţi datorez, măicuţa mea de sus.
Dar nu-i de ajuns!

Nimic în astă lume nu e de ajuns,
Pentru atâtea lacrimi ce s-au plâns,
Şi nu e drept ca viaţa Mamei să fie trecătoare,
Ci Doamne, trebuia s-o laşi nemuritoare!

poezie de Gheorghe Alionte (14 aprilie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salvează-i, Doamne, pe ţărani

Salvează-i, Doamne, pe ţărani,
Că sunt atâta de sărmani
Încât îşi plâng în bătătură
Amara lor înghiţitură!

Şi n-au putere să-i oprească
Pe cei ce vin să-i jefuiască
De truda lor de peste ani,
Salvează-i, Doamne, pe ţărani!

Îi ştii, Părinte, din vecie,
Sunt tot cu lacrimi în bărbie
Şi strigă-ntruna la plăvani,
Salvează-i, Doamne, pe ţărani!

Ajunşi acum şi cerşetori,
Că nu mai au de sărbători,
Nici oi, nici vaci şi nici găini
Şi sunt în ţara lor străini.

Ajută-i, Doamne, nu-i lăsa,
Că nimănui nu i-o păsa
De ei, că nu au nicio vină,
Plătesc de veacuri şi suspină.

Salvează-i, Doamne, Fii-le, scutul,
Că-şi pierd săracii tot avutul,
Le fură unii ce-i mai bun.
În pragul Sfântului Crăciun!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă, Doamne cu mirese!

"Plouă, Doamne cu mirese!"
Pentru morţii-ndoliaţi...
Piere în întunecare
Toată dragostea de fraţi...

Plouă lacrimă amară
Căci fraţi întru rădăcină
Au uitat de mult de mamă
Şi de dragostea divină.

În cascade de aramă
Rana vieţii îngenunche...
Plouă Doamne cu mirese,
Nu cu bani şi pietre scumpe.

Plâng pe cruce, la mormântul
Mamei, suferind de dor,
Doi fraţi, duşi de mult în lume...
Fără mamă nu-i uşor!

Doi fraţi întru rădăcină,
Două lacrimi pe pământ,
Jură pe mormântul mamei,
Jură către Domnul Sfânt,

Că vor fi uniţi de-a pururi
Şi nimic nu va clinti
Stânca dragostei de frate,
Pe pământ cât fraţi vor fi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trag de vene

până ajung unde trebuie
să ajungă dacă şi-ar propune
cu acele care le răscolesc
şi nu pleacă. îngerii au nevoie
de mine. sunt bolnavi, doamne
trag de vene ca de fiare
un culturist cu o plantaţie
de cânepă indiană. plec
să nu mă fac medic
nu vreau să ascult inima
legată tainic de vene
stau cu mâinile la spate
legat de vene cu vene irigate

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un urlet este viaţa

(viaţa... file de poveste)

când te naşti eşti bătut şi urli
îţi treci timpul plângând de ciudă, urlând de durere
şi întrebându-te: la ce bun Doamne?

dar răspunsul nu îl capeţi decât târziu
mult prea târziu ca să mai aibă rost
dar totuşi îl primeşti, e ultimul lucru primit

încotro Doamne? încotro
de ce ne laşi să urlăm la tine cu disperare
când ne-ai putea lua la sănu-ţi dulce

ce altceva sunt vorbele când nu ai cui să le spui
decât un urlet prelung, poticnit,
în care se-împletesc şi doruri şi durere

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în noi...

Fiecare
purtăm în noi...
o mare de dureri,
dar... urcăm cu ele
în Templul iubiri...
Alungăm din când în când
tristeţea,
căutăm... uneori
să uităm de caii sălbatici
ce-au bântuit...
prin grădina florilor
cu crizanteme mioritice...
Fiecare,
purtăm în noi...
o mare de dureri,
dar în aceeaşi zi,
urcăm, câte o treaptă,
în Constelaţia Universului!

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflex 76

Purtăm în noi destule amintiri
Din caruselul fostelor iubiri,
Să nu ne fie dureros de rău
În viaţa mea, cu adevărul tău,
În carnea ta, cu gărgăunii mei -
Şi, iată-ne căzuţi, ca nişte zei,
Din cerul poeziei pe pământ,
Să ne schimbăm cuvântul după vânt,
Să ne purtăm iubirea după căi
Care, oricum, nu-ncap în ochii tăi,
Care, oricum, nu trec prin gândul meu,
Dar... se întorc la cineva mereu.

poezie celebră de George Ţărnea din Cartea Claudiană (110 poeme reflexive)
Adăugat de Madame
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci de ce

Atunci de ce aceste toamne
Şi-aceste lacrimi multe, multe
Nu-s îngerii în ceruri, Doamne
Şi nu eşti, Tu să mă asculte.
Te chem din margini de pădure
Că mi se prăbuşesc copacii
Şi vine-un fulger să mi-i fure
Şi cum să-i mai ajut, săracii.

I-aprinde lacrima cerească
Şi plâng cu ei mai la o parte
Nu ştie nimeni să-i iubească
Şi să-i iubesc sunt prea departe.

Se-ascunde-o pasăre-n cenuşă
Mai cântă-un pic şi-apoi se duce
Eu stau cu plânsul după uşă
Cu mâinile la piept şi-n cruce.

Şi-atunci la ce aceste toamne
Te-ntreb şi lacrimi multe, multe
Nu-s îngerii în ceruri, Doamne
Şi nu eşti, Tu să le asculte...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne, dacă nu-i prea greu
Pune ordine în haos
Şi învaţă neamul meu
Să se roage în pronaos.

Doamne, dacă mă iubeşti
Ia vrăjmaşii de pe mine
Ştii Tu cum să-i pedepseşti
Să-i faci lumii de ruşine.

Doamne, dă-le la săraci
Pâine, pace, bucurie
Ouă roşii, vin, colaci
Bani de şcoală şi chirie.

Doamne, vindecă-i, de poţi
Pe bolnavii din spitale
Ocroteşte-i Tu, pe toţi,
Cu suflarea gurii Tale.

Doamne, mergi şi la azil
Unde plâng în pumni bătrânii
Naufragiul lor umil
Rupe cumpăna fântânii.

Doamne, sfinte vietăţi
Fără milă sunt jertfite
Curge sânge prin cetăţi
Îngerii Tu Ţi-i trimite.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (26 august 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de singurătate - II

Vidat
De-atâta concentrare
În psalmi
Sufletul a îngenunchiat!

Plăceri de lume
Nu mai au răbdare
Sub cerul orb
Şi înnorat!

Aruncă
Zarurile fluide
Cei peste noi stăpâni:
De dor e fiecare rugăciune!

Doamne,
Nu îngenunchia şi Tu!...
Noi mai avem în Tine şansă:
Eşti Ruga de A Fi şi a spune NU!

Doamne,
Nu ne lăsa robi şi vrăjmaşi!...
Nu ne lăsă să purtăm mii de cruce:
Iubeşte-ne, pradă Trufie să nu ne laşi!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colectiv

Ce tineri, Doamne
si-au venit la tine
lăsând in urma lacrimi si durere
au renunţat la noi
au renunţat la lume
la tine, Doamne
ingeri fa-i, nu-i pierde

Ce tineri, Doamne
părinţi si fraţi ii plang acuma
de peste zari ii plângem cu durere
si in genunchi noi ne rugam la Tine
i-ai Doamne, i-ai pe lângă ingeri
nu ii lasă sa ardă ca in lume
nu ii lasă da ardă-n focul gheenei

Ce tineri, Doamne
ne-ai lăsat săraci in lume
ai luat la Tine suflete si inimi
acum in Bucureşti sunt râuri de suspine
si lumânări aprinse-n rugăciune pentru morţi
si pentru cei ce-aşteaptă de la Tine
iubirea Ta, ridica-i, fa-i mai bine

Ce tineri, Doamne
paturile-s pline
repara-i, vindeca-i, caci au văzut destule
le-ajunge câte-au pătimit
si iartă-i de-au greşit, sunt tineri
sunt frăţii noştri
noi in genunchi si-n rugăciune ne rugam la Tine
fa-i bine!

poezie de Mihai Ristea Corneanu din Drum la cer (noiembrie 2015)
Adăugat de Mihai Ristea Corneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de timp

dincolo de oameni
dincolo de timp
pân" la epuizarea răbdării
în spaţiului îndoit în întuneric

praful cu viruşi se leagănă în aer
zbaterea devine zadarnic gest
şi singur te pierzi în umbra unei cruci
în ziua de azi fără mâine

se împart felii de viaţă de viruşi nelucizi
genunchii se coboară-n rugăciune
de nicăieri nu vin speranţe nici iluzii
şi totul se zideşte între porţi

purtăm stigmate de târziu pe frunte
şi aruncăm cu zarul căzuţi într-un infern
o Doamne am uitat şi nu mai ţinem minte
ce-a fost mai înainte
dar am păstrat cuvinte de dor şi de amin

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!