
Doamne, nu ți-s îngerii destui?
Doamne, nu ți-s îngerii destui?
(Pe Pământ majoritari sunt dracii!)
De ne lași mereu pe noi, săracii,
Cei de nicăieri, ai nimănui?
Ne-ai creat din lut cu mâna Ta
Să purtăm în noi iubirea-Ți, chipul,
Însă gol, ori spart în noi e șipul,
Am uitat a binecuvânta.
Doamne, nu mai suntem frați de mult
Și purtăm lichidă ura-n vene,
Vorbele ne sunt cuvinte-obscene,
Răzbunarea a ajuns un cult.
Te rugăm privește înspre noi
Cei ce credem încă în mai bine,
De cum am ajuns ne e rușine
Căci purtăm în piept nu foc, ci sloi.
Ne mai vizitează până nu-i
Prea târziu și--ai să ne chemi acasă...
Ori jandarmi cu scuturi nu Te lasă...
Ori nici îngerii nu ți-s destui?
poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Doamne...
Unora le dai cu caru,
Pe alții îi bați cu paru,
Doamne, nu ți-e milă?
Lupi mușcând din bunul tării,
Din apus la malul mării,
Doamne, nu ți-e silă?
Oropsiți de-o grea povară,
Suntem lumii de ocară,
Doamne, nu ne crezi?
Nu e nimeni să ne vadă,
C-am ajuns lumii de pradă,
Doamne, nu ne vezi?
Mulți bătrâni ce-s târâi pașii,
Sunt furați de toți geambașii,
Doamne, ești părtaș?
Suntem slabi, cinstea ne doare,
Unii ne calcă-n piciare.
Doamne, de ce-i lași?
Oare, cine să ne-asculte,
Sau păcatele-s prea multe,
Doamne, ne-ai uitat?
Dacă ne rugăm oleacă,
Poverile să ne treacă,
Doamne, ne-ai iertat?
Nu avem decăt credința,
Să învingen neputința,
Doamne, suntem buni?
Mai avem multe lichele,
Sper, să mai scăpăm de ele.
Doamne!!! Sunt nebuni???
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu (3 iulie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Purtăm poveri ce nu-și au rostul...
Purtăm poveri ce nu-și au rostul
În viața asta mult prea scurtă,
Și ne mirăm că uneori,
Clacăm la singura redută.
Ne încovoaie ne rănesc,
Iar noi le ducem zi de zi....
Și, ca și când n-ar fi destul
Le moștenesc ai noștri copii.
Povara banului prea mult
Ce ni-l dorim fară oprire,
A luxului nemărginit
Și a nevoii de mărire.
Poveri ce nu-și au locul lor
N-au nici valoare, trebuință,
Ci doar ocupă locul gol
Lăsat de lipsa de credință.
Sunt Doamne suflete pustii
Și-s zbuciumate, chinuite,
De truda fără de sfârșit
Și-a lor poveri nemărginite.
Opreste Doamne suferința,
Și fă-i Tu Doamne să te vadă,
Să te iubească și să creadă,
Și... vor scăpa de împovărare.
poezie de Angelina Nădejde (8 iunie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru țară
Deschide ochii, Doamne și uită-te spre noi!
Suntem o țară plină de lipsuri și nevoi,
Purtăm prea multă ură și suntem dezbinați,
Am fost bătuți de soartă, huliți și blestemați.
Deschide ochii, Doamne și uită-te spre noi!
În tine, mamă țară, se-azvârle cu noroi,
Ne-înstrăinăm de glie, pe mâna cui ne lași?
Stăpâni în vatra sfântă ajungem chiriași.
Deschide ochii, Doamne și uită-te spre noi!
Ne sunt pribegi copiii, se duc în trist convoi
Spre alte lumi străine lăsându-ne-n izbeliști,
În sărăcie cruntă și-n sumbrele priveliști.
Deschide ochii, Doamne și uită-te spre noi!
Bat clopote prea multe în catedrale noi
Și nu lăsa ca neamul s-ajungă la pieire,
În dangătul de clopot nu-i nicio mântuire.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în calde inimi
Purtăm în calde inimi speranțe și dorinți,
Ce dorm în noi de-a pururi, din moși și din părinți,
Venind din neam în neam, în timp și de departe,
Ne-am rupt din Univers, iar noi suntem o parte,
Cu tainice însușiri, nedeslușite încă,
O apă care curge, tot limpede și-adâncă.
Când ducem peste vremuri, sub bolțile albastre,
Un vis înaripat, făclia vieții noastre.
Purtăm în calde inimi dorințe de mai bine,
În ochi nemărginirea din zările senine,
Cu razele de soare, când în lumini irumpe,
Acele giuvaeruri, bătute-n pietre scumpe.
În timpul ce se scurge, noi suntem ființă vie,
Pe-acest Pământ bătrân, păstrând o mărturie.
poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Purtăm o mască [We wear the mask]
Purtăm o mască minte și rânjește,
Ne-ascunde obrajii, ochii ni-i umbrește
E viclenia noastră omenească;
Inima frântă poate să zâmbească
Și gura multe lucruri bălmăjește.
De ce această lume-n care stăm
Să știe clar cât plângem și oftăm?
Mai bine s-o lăsăm să ne privească,
Atâta vreme cât purtăm o mască.
Zâmbim, Hristoase, însă al nostru plâns
Din suflet chinuit se înalță-n sus.
Cântăm, dar sub picior țărâna-i rea
Și calea este lungă și e grea;
Dar lumea s-o lăsăm să se-amăgească,
Pe-al nostru chip s-avem mereu o mască.
poezie de Paul Laurence Dunbar, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Avem un Eu balcanic, peste care am construit un fel de Supra-Eu, cenzorul occidental care ne face cu degetul că nu ne purtăm europenește și ne purtăm balcanicește. Dar acel fond balcanic încă există și e foarte bine că există!
citat din Vintilă Mihăilescu
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă, Doamne...
Nu mă face Doamne, floare,
Frumoasă dar trecătoare;
Nu mă face nici albină,
Pot să zbor... da-s gospodină!
Nu mă face Doamne, cer,
Dacă nu mă lași să sper
În senin, din răsărit
Și până la asfințit.
Nici om nu prea vreau să fiu,
Fiindcă aflu prea târziu,
După ce, prea mult greșesc
Cum trebuia să trăiesc!
Fă-mă Doamne, un copac -
Nici bogat, dar nici sărac:
Iarna să mă odihnesc,
Primăvara-ntineresc.
Deși, n-aș vrea orice pom,
Să mă taie orice om;
Fă-mă Doamne, falnic brad
Cărui frunzele nu-i cad.
Chiar și-atunci când m-or tăia,
Voi sclipi de ziua Ta:
De Crăciun, strălucitor,
După care... pot să mor!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea națiunii
Suntem o generație de cobai
Pe-a noastră piele se aplică teste,
Se fabrică-n laborator tempeste
Și brânză, cu sau fără mucegai.
Trăind în haite, neprincipial,
Adepți ai legii "pumnului în gură",
Uitând de Dumnezeu și de Scriptură
Purtăm în noi sămânță de șacal.
Sub steaguri în culori de curcubeu
Manifestăm ori regizăm orgii.
Nu recunoaștem sexul la copii,
Păcatul a ajuns la apogeu.
Adam cu-Adam fac dragoste scârnav,
Evă la Evă sânii și-i sărută,
Planet-aceasta a-nceput să pută,
Mileniul trei, de ciumă e bolnav.
Ne calcă moartea ca un tăvălug
Deși ni s-au administrat vaccinuri,
Conducători malefici țin festinuri
Iar noi, cei mulți, din greu tragem la jug.
Suntem o generație de cobai
Dar ne-a ajuns până la os cuțitul.
Ne amenință, nemilos, sfârșitul,
Societatea e un putregai...
Ori facem iarăsi drumul înapoi
Să fim ce-am fost, căci ce suntem ne doare,
Ori vom ajunge din ființe, fiare,
Plătind la judecata de apoi.
Pe-aceste plaiuri nu suntem străini,
O să trăim așa precum ni-e vrerea;
Pot ca să își dea alții cu părerea...
Alegem să trăim ca și creștini.
poezie de Nicu Gavrilovici din Strigătul gladiatorului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama
Mamă, cuvânt sfânt,
Lumină ce mi-ai fost pe acest pământ,
Din gândul meu la tine sus,
Altar imi fac, dar nu-i de ajuns!
În amintirea noptilor albite,
Când prunc fiind, tu mă vegheai duios,
Și pentru toate clipele-ți jertfite,
Eu iți aduc al meu prinos,
Dar nu-i de ajuns!
Cu calda ta iubire am crescut,
Iar anii peste mine au trecut,
Ca dulcea adiere a unui vânt,
Și daca astăzi sunt ce sunt,
Recunoștință-ți datorez, măicuța mea de sus.
Dar nu-i de ajuns!
Nimic în astă lume nu e de ajuns,
Pentru atâtea lacrimi ce s-au plâns,
Și nu e drept ca viața Mamei să fie trecătoare,
Ci Doamne, trebuia s-o lași nemuritoare!
poezie de Gheorghe Alionte (14 aprilie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte

Comentează! | Votează! | Copiază!

Salvează-i, Doamne, pe țărani
Salvează-i, Doamne, pe țărani,
Că sunt atâta de sărmani
Încât își plâng în bătătură
Amara lor înghițitură!
Și n-au putere să-i oprească
Pe cei ce vin să-i jefuiască
De truda lor de peste ani,
Salvează-i, Doamne, pe țărani!
Îi știi, Părinte, din vecie,
Sunt tot cu lacrimi în bărbie
Și strigă-ntruna la plăvani,
Salvează-i, Doamne, pe țărani!
Ajunși acum și cerșetori,
Că nu mai au de sărbători,
Nici oi, nici vaci și nici găini
Și sunt în țara lor străini.
Ajută-i, Doamne, nu-i lăsa,
Că nimănui nu i-o păsa
De ei, că nu au nicio vină,
Plătesc de veacuri și suspină.
Salvează-i, Doamne, Fii-le, scutul,
Că-și pierd săracii tot avutul,
Le fură unii ce-i mai bun.
În pragul Sfântului Crăciun!
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă, Doamne cu mirese!
"Plouă, Doamne cu mirese!"
Pentru morții-ndoliați...
Piere în întunecare
Toată dragostea de frați...
Plouă lacrimă amară
Căci frați întru rădăcină
Au uitat de mult de mamă
Și de dragostea divină.
În cascade de aramă
Rana vieții îngenunche...
Plouă Doamne cu mirese,
Nu cu bani și pietre scumpe.
Plâng pe cruce, la mormântul
Mamei, suferind de dor,
Doi frați, duși de mult în lume...
Fără mamă nu-i ușor!
Doi frați întru rădăcină,
Două lacrimi pe pământ,
Jură pe mormântul mamei,
Jură către Domnul Sfânt,
Că vor fi uniți de-a pururi
Și nimic nu va clinti
Stânca dragostei de frate,
Pe pământ cât frați vor fi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Trag de vene
până ajung unde trebuie
să ajungă dacă și-ar propune
cu acele care le răscolesc
și nu pleacă. îngerii au nevoie
de mine. sunt bolnavi, doamne
trag de vene ca de fiare
un culturist cu o plantație
de cânepă indiană. plec
să nu mă fac medic
nu vreau să ascult inima
legată tainic de vene
stau cu mâinile la spate
legat de vene cu vene irigate
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca un urlet este viața
(viața... file de poveste)
când te naști ești bătut și urli
îți treci timpul plângând de ciudă, urlând de durere
și întrebându-te: la ce bun Doamne?
dar răspunsul nu îl capeți decât târziu
mult prea târziu ca să mai aibă rost
dar totuși îl primești, e ultimul lucru primit
încotro Doamne? încotro
de ce ne lași să urlăm la tine cu disperare
când ne-ai putea lua la sănu-ți dulce
ce altceva sunt vorbele când nu ai cui să le spui
decât un urlet prelung, poticnit,
în care se-împletesc și doruri și durere
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Purtăm în noi...
Fiecare
purtăm în noi...
o mare de dureri,
dar... urcăm cu ele
în Templul iubiri...
Alungăm din când în când
tristețea,
căutăm... uneori
să uităm de caii sălbatici
ce-au bântuit...
prin grădina florilor
cu crizanteme mioritice...
Fiecare,
purtăm în noi...
o mare de dureri,
dar în aceeași zi,
urcăm, câte o treaptă,
în Constelația Universului!
poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Reflex 76
Purtăm în noi destule amintiri
Din caruselul fostelor iubiri,
Să nu ne fie dureros de rău
În viața mea, cu adevărul tău,
În carnea ta, cu gărgăunii mei -
Și, iată-ne căzuți, ca niște zei,
Din cerul poeziei pe pământ,
Să ne schimbăm cuvântul după vânt,
Să ne purtăm iubirea după căi
Care, oricum, nu-ncap în ochii tăi,
Care, oricum, nu trec prin gândul meu,
Dar... se întorc la cineva mereu.
poezie celebră de George Țărnea din Cartea Claudiană (110 poeme reflexive)
Adăugat de Madame

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci de ce
Atunci de ce aceste toamne
Și-aceste lacrimi multe, multe
Nu-s îngerii în ceruri, Doamne
Și nu ești, Tu să mă asculte.
Te chem din margini de pădure
Că mi se prăbușesc copacii
Și vine-un fulger să mi-i fure
Și cum să-i mai ajut, săracii.
I-aprinde lacrima cerească
Și plâng cu ei mai la o parte
Nu știe nimeni să-i iubească
Și să-i iubesc sunt prea departe.
Se-ascunde-o pasăre-n cenușă
Mai cântă-un pic și-apoi se duce
Eu stau cu plânsul după ușă
Cu mâinile la piept și-n cruce.
Și-atunci la ce aceste toamne
Te-ntreb și lacrimi multe, multe
Nu-s îngerii în ceruri, Doamne
Și nu ești, Tu să le asculte...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune
Doamne, dacă nu-i prea greu
Pune ordine în haos
Și învață neamul meu
Să se roage în pronaos.
Doamne, dacă mă iubești
Ia vrăjmașii de pe mine
Știi Tu cum să-i pedepsești
Să-i faci lumii de rușine.
Doamne, dă-le la săraci
Pâine, pace, bucurie
Ouă roșii, vin, colaci
Bani de școală și chirie.
Doamne, vindecă-i, de poți
Pe bolnavii din spitale
Ocrotește-i Tu, pe toți,
Cu suflarea gurii Tale.
Doamne, mergi și la azil
Unde plâng în pumni bătrânii
Naufragiul lor umil
Rupe cumpăna fântânii.
Doamne, sfinte vietăți
Fără milă sunt jertfite
Curge sânge prin cetăți
Îngerii Tu Ți-i trimite.
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (26 august 2014)
Adăugat de Auditus

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de singurătate - II
Vidat
De-atâta concentrare
În psalmi
Sufletul a îngenunchiat!
Plăceri de lume
Nu mai au răbdare
Sub cerul orb
Și înnorat!
Aruncă
Zarurile fluide
Cei peste noi stăpâni:
De dor e fiecare rugăciune!
Doamne,
Nu îngenunchia și Tu!...
Noi mai avem în Tine șansă:
Ești Ruga de A Fi și a spune NU!
Doamne,
Nu ne lăsa robi și vrăjmași!...
Nu ne lăsă să purtăm mii de cruce:
Iubește-ne, pradă Trufie să nu ne lași!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Colectiv
Ce tineri, Doamne
si-au venit la tine
lăsând in urma lacrimi si durere
au renunțat la noi
au renunțat la lume
la tine, Doamne
ingeri fa-i, nu-i pierde
Ce tineri, Doamne
părinți si frați ii plang acuma
de peste zari ii plângem cu durere
si in genunchi noi ne rugam la Tine
i-ai Doamne, i-ai pe lângă ingeri
nu ii lasă sa ardă ca in lume
nu ii lasă da ardă-n focul gheenei
Ce tineri, Doamne
ne-ai lăsat săraci in lume
ai luat la Tine suflete si inimi
acum in București sunt râuri de suspine
si lumânări aprinse-n rugăciune pentru morți
si pentru cei ce-așteaptă de la Tine
iubirea Ta, ridica-i, fa-i mai bine
Ce tineri, Doamne
paturile-s pline
repara-i, vindeca-i, caci au văzut destule
le-ajunge câte-au pătimit
si iartă-i de-au greșit, sunt tineri
sunt frății noștri
noi in genunchi si-n rugăciune ne rugam la Tine
fa-i bine!
poezie de Mihai Ristea Corneanu din Drum la cer (noiembrie 2015)
Adăugat de Mihai Ristea Corneanu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de timp
dincolo de oameni
dincolo de timp
pân" la epuizarea răbdării
în spațiului îndoit în întuneric
praful cu viruși se leagănă în aer
zbaterea devine zadarnic gest
și singur te pierzi în umbra unei cruci
în ziua de azi fără mâine
se împart felii de viață de viruși nelucizi
genunchii se coboară-n rugăciune
de nicăieri nu vin speranțe nici iluzii
și totul se zidește între porți
purtăm stigmate de târziu pe frunte
și aruncăm cu zarul căzuți într-un infern
o Doamne am uitat și nu mai ținem minte
ce-a fost mai înainte
dar am păstrat cuvinte de dor și de amin
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!