Venus

Privesc pictura şi mă întreb
De unde atâta frumuseţe
Şi forme de un contur perfect
Cu rotunjimi tulburătoare
Şi cu priviri îmbietoare
Spre cine oare?

Când te gândeşti ce vârstă are
Şi totuşi ce perfectă este
Te întrebi firesc cine-i maestrul
Ce a creat divin pictura
Şi a întrecut însăşi Natura.

În lume sunt destui cu har
Ce depăşesc deplin perfectul,
Chiar Botticeli unul este
Ce a creat splendori în lume
Şi-a depăşit al său renume.

Să nu admiri frumosul însuşi
E un sacrilegiu, un păcat,
Căci frumuseţea e eternă,
Nu are vârstă, nici sfârşit,
E o minune ce uimeşte
Chiar pe acei cu suflet mic.

Căci, din păcate, sunt în lume
Destui neghiobi cu ură-n suflet,
Ce nu ar pregeta o clipă
Pe Venus însăşi să o rupă,
Destui demenţi ce-şi spun "sunt pur"
O văd pe Venus o bacantă
Ce râde chiar de acei bărbaţi
Ce-n taină se vor adoraţi
De cea pe care o urăsc
Şi fără jenă o hulesc.

poezie de Lia Dumitrescu
Adăugat de Lia Dumitrescu
Votează! | Copiază!