Şi mergând el tot înainte, peste câtva timp ajunse într-un sat şi, din întâmplare, se opri la casa unui om. Omul de gazdă, fiind rotar, îşi lucrase un car şi-l înjghebase, în casă, în toată întregimea lui; ş-acum, voind să-l scoată afară, trăgea de proţap cu toată puterea, dar carul nu ieşea. Ştiţi pentru ce? Aşa: uşile era mai strâmte decât carul. Rotarul voia acum să taie uşorii, spre a scoate carul. Noroc însă că drumeţul l-a învăţat să-l desfacă în toate părţile lui, să le scoată pe rând afară ş-apoi iarăşi să-l înjghebe la loc.

Ion Creangă în Prostia omenească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul Mic sau Carul Mare (unuia care-i talentat, dar cam "spriţar")

Ieri, am văzut cum mânuieşti paharul,
Şi doresc să-ţi adresez o întrebare:
"Se zice, ai avea talent cu carul,
Dilema-i: Carul Mic sau Carul Mare?'"

epigramă de Alex Dospian (iulie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul epigramei

O să o ducem şi mai rău,
Că-n aste vremuri de coşmar,
A fost ales, de la Buzău,
Să dreagă carul un Rotar!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rotarul

Şomer e doar în cer; se pare,
Nici Carul Mic, nici Carul Mare,
Nu dau în gropi, că nu-s şi, cică,
Lipseşte buturuga mică.

epigramă de Dan Norea din Epi... Gramatica, Definiţii meseriaşe (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsă şi plasă, şi peşte, şi colibă şi într-un suflet alergă la gazda lui din oraş. Îi spuse despre norocul ce dase peste el şi începu a se găti să meargă la ostrov. Gazda se sili în toate chipurile să-l oprească de la această otărâre a sa. Fu peste putinţă. Îl trăgea aţa la rele. Până una alta, umplu gazdei două tocitori cu bani. Apoi luă cu dânsul covăţica de piatră şi două pungi pline, şi se duse la ostrov. Cum îl văzu măiastra, îl cunoscu. Înţelese ea că trebuie să fi dat el cu mâna în foc, şi-l chemă la dânsa. Acolo, cu prefăcături, cu marghiolii şi cu viclenii îl făcu de spuse cum are atâta stare. Şi fiindcă flăcăiandrul îşi pierduse capul cum ajunse lângă dânsa, se lăsă să fie mâglisit, şi măiastra îi şterse şi covăţica. Cum se făcu stăpână şi pe acest lucru, porunci slugilor sale să-l huiduiască ca p-o găgăuţă şi îl goni cu ruşine din ostrov. Când se văzu iarăşi dat afară şi înfruntat, nu se putu astâmpăra de necaz, cum de să nu se ţie el, ca să nu fie şi batjocorit, şi cu banii luaţi. Plecă iară la gazdă şi-i spuse toată şiretenia. Gazda îl povăţui să ia pe seama lui o tocitoare de bani din care îi lăsase să se apuce şi el de ceva şi să nu mai umble ca un pierde-vară după icre verzi. Eu nu voi, şi plecă în lume.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă cu buturuga mică

-De nu vrei, ca-n zicală, s-o păţeşti,
Ai grijă,-amice, să mă ocoleşti!
Strigă spre car, o buturugă mică,
Stând neclintită-n cale-i, fără frică.
Dar carul, încărcat de grea povară,
Abia mergând pe drumu-ngust de ţară,
Atât de moale după lungă ploaie,
O înfundă cu totul în noroaie.
Povestea contrazice, deci, zicala,
De-aceea carul scârţâi MORALA:

-Să nu-ncerci să-l răstorni pe unul mare,
Când nu ştii ce pământ ai sub picioare!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul de foc

Tu cum ai reuşit să-ndupleci focul
Să fulgere-mbrăcat într-un cuvânt,
Prorociri ce-aveau să-şi afle locul
În inimi rătăcite pe pământ?

De ce cuvântul tău aprinde semeni,
Arzând cu ei şi gândul necurat?
Se poate, oare, Logosul să-l semeni
Şi-n jarul lui să fii purificat?

Înmărmurit de tainica-ţi putere,
Cu verbu-nvăpăiat numai de har,
Încerc şi eu a-l semăna-n tăcere,
Să încolţească-ntr-un poem de jar.

Iar dacă versul meu va fi să fie
De cer şoptit, să am mai mult noroc,
Ca tine-ales de Cer, Sfinte Ilie,
Poate mă iei în carul tău de foc!

poezie de Pavel Lică din Căutarea luminii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţii care mor

(Iuliei Haşdeu)

De la lună şi-napoi
Fuge carul meu cu boi;
Carul mare o fi mic,
Carul mic o fi nimic?

Stelele din ochii tăi
Se despart în două văi:
Una duce la amiaz,
Luminând ochiul meu treaz,
Una-şi face drum spre Nord,
Dând lucirea pentr-un ort.

Carul mare-i scuturat
Peste noi şi peste pat.

Şi rămân cu ochi străin –
Toate pleacă, toate vin,
Numai carul meu cu boi
Nu-şi ia drumul înapoi,
Înapoi cu tot cu tine!
Calcă-ntruna peste mine

Şi mă-ntreb cum carul mare
Carul mic totuna-mi pare.

Şi mă-ntreb din ochiul drept
Dacă este înţelept
S-aştept iarna, să-mi fac car,
Din trei stele şi-un amnar;

Şi mă-ntreb din ochi străin
Unde-s toate care vin
Şi nu mi se-opresc în prag,
Depărtându-se-n şirag;

Şi mă-ntreb din ochi nedrept
Cât mi-e dat să te aştept.

Stâlp de stele pân' la nori,
Valul mării pe viori,
Podele de rozmarin
Şi pervazul de pelin,
Fereastră de măr uscat,
Eu – copac, dar neudat.

Sunt în nea de primăveri –
Ghiocelul unei seri,
Sunt în florile de meri,
În siropul unei veri,
Sunt în mâna unei doamne,
Sub piciorul unei toamne,
Dar las fulgii să mă cearnă,
Viforindu-mă-nspre iarnă.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i daţi drumul...

dacă tot am scris cartea asta
să-mi permit acum
să fiu snob
să vă rog
când îmi veţi face statuie
(nu aveaţi de gând
dar cine ştie)
să puneţi şi un cal sub mine
fiindcă toată viaţa mi-am dorit
să am un cal
şi apoi
să urcaţi calul într-un car
copilăria mi-a rămas acolo
cu ochii pe un car ce străpungea depărtări
iar carul
să-l suiţi pe un deal care caută spre mare
toată viaţa mi-am dorit
să ajung mare şi
să-i daţi drumul în jos
când vor găsi calul
peste sute de ani
vor zice
uite ai dracu
ăştia alde barbu
călăreau pe sub ape

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta ar fi imaginea cea mai exactă a femeii din ultima mie de ani: ducându-şi în cârcă bărbatul de la un capăt al mileniului la celălalt, ca să-l scoată din intemperii, ca să-l scape din pojarul unor asedii devastatoare, ca să-l elibereze din robii umilitoare, ca să-l salveze, salvându-se...

Nicolae Dabija în Nu vă îndrăgostiţi primăvara!
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a furat "Carul cu boi". Nu s-a recuperat decât carul.

aforism de Mihail Mataringa (9 martie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arici, Arici-Bogorici

Ghem de spini şi ţepi uscate,
Stă-ntărit ca-ntr-o cetate.
Poate trece un vecin
Peste el cu carul plin.
Că nu simte nici atât
Cât l-ai gâdila pe gât.
Ca să-l scoată, ca să iasă,
Câini-l latră. Lui nu-i pasă.
Unul, încercând un pas,
S-a ciocnit în ghimpi la nas.
Fiindcă tontul şi netotul
Şi-a vârât în ace botul.
Dac-ar fi citit aici,
El afla ce-i un arici,
Însă câinii n-au habar
De tipar şi-abecedar.
Nesupus la gând pizmaş,
Bogorici e drăgălaş
Cui îl ia cu prietenie
Cântă-i numai din tipsie
Şi-ţi şi joacă o chindie.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marisa

la umbra unui pom pitic
Marisa îşi pregăteşte
seara florilor de tei

şi de-acolo, din bordei,
strânge chipuri de femei tăcând
ţesând borangic

pentru bărbaţii care sapă
şanţuri provizorii
de la carul mare până la carul mic

iar dacă din întâmplare
vreo stea le-a scăpătat
să fie pentru femeile din sat

şi pentru copiii care încă

nu i-au aflat

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezeteul iarăşi ia cucoşul şi-l zvârle în cireadă! Atunci, bucuria cucoşului! Să-l fi văzut cum înghiţea la buhai, la boi, la vaci şi la viţei; păn-a înghiţit el toată cireada, ş-a făcut un pântece mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripele în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, şi iarăşi începe! "Cucurigu! boieri mari... Daţi punguţa cu doi bani!"

Ion Creangă în Punguţa cu doi bani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezeteul iarăşi ia cucoşul şi-l zvârle în cireadă! Atunci, bucuria cucoşului! Să-l fi văzut cum înghiţea la buhai, la boi, la vaci şi la viţei; păn-a înghiţit el toată cireada, ş-a făcut un pântece mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripele în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, şi iarăşi începe!

Cucurigu! boieri mari,

Daţi punguţa cu doi bani!

Ion Creangă în Punguţa cu 2 bani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul carului

Tras de boi pe drumuri carul,
Merg încet şi sunt mânaţi,
Sub biciuşti îşi duc calvarul,
De la ţărani şi la argaţi.

Urcă la deal, coboară la vale,
Osiile-i scârţâie mereu,
Unii trag, cu greu, pe cale,
Alţii îndeamnă cu tupeu.

Scârţâind merge coşmarul,
Peste podeţe, peste pâraie,
Deodată s-a-nţepenit carul
În noroiul după ploaie.

Tras de boi pe drumuri carul.

rondel de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De aici, drumeţul nostru, mai numărând un nătărău, merse tot înainte, până ce ajunse iară la o casă. Acolo, ce să vadă! Un om, cu-n ţăpoiu în mână, voia să arunce nişte nuci din tindă în pod.

Ion Creangă în Prostia omenească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu era deloc obişnuit să-l vadă astfel pe tatăl lui, nu aşa-l cunoştea... Unde era omul nepăsător, pe care nimic nu reuşea să-l scoată din starea lui? Acum, dintr-o dată, parcă i se înfăţişa un altul, pe care nu-l recunoştea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tocmai neputinţa de a-L înţelege în toată întregimea Lui este aceea care ne face să-L înţelegem pe Dumnezeu în toată măreţia Sa.

citat din Tertulian
Adăugat de Loredana Foca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fatalitate... de prezent

... e lecţia de chirurgie
-unde pe viu se taie în carne vie,
cu instrumente atât de vechi, caduce,
probabil moştenite din străbuni, etrusce-
se scoate, rând pe rând, laparatomic,
orice ţesut, ţesut din timp atomic
şi care-ar face un întreg melodios, fragil,
crescut atât de educat de taţi, copil
cu atât bun simţ din glie şi din mame
oblojind precum pomul roade, poame,
ce sunt bătute acum să cadă
cu toate, una pe altele, grămadă,
... aşa, c-apoi să scoată inimă, toracic
să nu fie bătăi, răspunsul tracic
din răzbunări de surghiuniri, posesii
şi apoi să scoată creierul plin de obsesii,
să-l spele distilat, să-i lase doar auz,
să tacă limbă, sunet, gândul, tot mai mult, confuz,
să-şi piardă corp orice ştiut mai are
şi doar lozincile de proşti chirurgi să ia amploare,
... să stăm pe mese, reci, aşteptând, cerşetori
să fim prin ei, să fie numai ei, ca atâtea, atâtea ori,
prezent plin de fatali atoateştiutori, atotdominatori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!