Pe... trecut
Sunt câteodată doar trecut, ca o melasă
groasă,
atât de dulce, maronie de la patină,
în fundul de mine, de mină
și culmea-i lumină, deasupra e sumbru,
pe-acolo pe unde uzura îmi umblu...
și-mi tremură barbă
cu moralul în iarbă
și pieptul,
ce nu-l stăpâneam... mă credeam înțeleptul,
dar sunt vlăguit, impotent
în demult sub conștient
și mă scald în dulcele spus cu plăcere
printre atâția ei, printre ele,
iar dorul... s-o gust,
ca pe must,
să nu se acrească de cald
dau la o parte cu mâna fald
și vreau să văd real, iară locul,
poate-mi surâde norocul
să fie la fel,
măcar el...
și se vede că n-am, n-am avut rațiune,
naivul cu mintea-n delațiune,
pârâtul,
amărâtul
ce se întoarce în amar
-ce-i deasupra, prezent- chiar de rar,
tot mai rar, din intenție
nostalgic... fără de pretenție
mă întorc înspre singuru' avut...
Mă întorc în trecut!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.