Pe... trecut

Sunt câteodată doar trecut, ca o melasă
groasă,
atât de dulce, maronie de la patină,
în fundul de mine, de mină
şi culmea-i lumină, deasupra e sumbru,
pe-acolo pe unde uzura îmi umblu...
şi-mi tremură barbă
cu moralul în iarbă
şi pieptul,
ce nu-l stăpâneam... mă credeam înţeleptul,
dar sunt vlăguit, impotent
în demult sub conştient
şi mă scald în dulcele spus cu plăcere
printre atâţia ei, printre ele,
iar dorul... s-o gust,
ca pe must,
să nu se acrească de cald
dau la o parte cu mâna fald
şi vreau să văd real, iară locul,
poate-mi surâde norocul
să fie la fel,
măcar el...
şi se vede că n-am, n-am avut raţiune,
naivul cu mintea-n delaţiune,
pârâtul,
amărâtul
ce se întoarce în amar
-ce-i deasupra, prezent- chiar de rar,
tot mai rar, din intenţie
nostalgic... fără de pretenţie
mă întorc înspre singuru' avut...
Mă întorc în trecut!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegeri neînţelese

Oi fi iubind cu atâta nostalgie marea,
că sunt atât de mult făcut din apă
şi-oi fi dorind atât de albastrul cerul, zarea,
că nici nu-s corp, doar gânduri pe undeva, pe-o mapă?

Oi fi redus în ambiţii, n-am, trăiesc trecut,
că nu mă simt în noi veniţi, mă caut ieri?
Doar vreau s-alerg, să fug în timp, nu vreau avut
şi minte n-am... de trec aiurea ierni şi veri!?

Oi fi greşit alegeri multe, cin' le-a vrut;
Iubita, alta, a fost de mamă şi alţi copii?...
Şi în loc de-o ţară, cu alta-n schimb m-am renăscut?
Poate născând, mai multe dăţi... pururi voi fi???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunat

Mă privesc consternat de rele ce-mi produc;
Mă tai, mă ard, în nesimţiri mă scrijelesc
Şi mă repar de unul singur. Nu eu; am noroc
Cu cineva din mine, neştiut... Mi-e leac, mă oblojesc!

E ca miracolul, ce-ateu nu-l cred şi sunt eu proba;
Mă uit cum cresc la loc bucată ruptă, eu-mi...
Şi mai spun, prost ce sunt, că nu-s divin, n-am roba
Deasupra capului... Ce m-a blagoslovit; El, Sacrul Însumi!

Şi tot eu plămădesc ce vreau, că ştiu a vrea
Şi-atât perfect pot face chiar neînvăţat.
Mi s-a spus că e normal; "e doar mesajul, da,
Ce-l am...!" Dar cin' l-a scris şi l-a lipit?... Şi când s-a întâmplat?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afizic

Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumuseţe
Pierdut în impoderabilitate,
Uşor, doar fum, delicateţe.

Nici fulg nu sunt, doar şir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.

Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ţine pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...

... Fără de paşi, tot o plutire,
Ce-o ţin, m-agăţ de ea, n-o las
Şi-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul sărut

Iubite mai demult plecate
în suflet se întorc pe rând –
din locul cel mai tainic, stând,
cu plânsete defragmentate
se tânguie la mine-n gând.
Îmi cer să le primesc în casă,
cu-ntregul lor trecut ocult,
cum o făceam cândva, demult,
dar azi de ele nu îmi pasă,
n-aş mai putea să le ascult...!

De-aceea le îndemn să iasă
şi câte una-, n mod discret,
din gândul meu să plece-ncet
că-n mine ele oricum lasă
nescrisul lor trecut secret.
Dar ele sunt nehotărâte,
tot zăbovesc la mine-n gând
şi nu le văd nicicum plecând
ci-n locul lor, mai abătute,
rămân în inimă-mi plângând.

Ah, nu mai plângeţi dezolate,
c-o să vă-mpac ca în trecut,
vă dau întregul meu avut –
iubiri din viaţa mea plecate,
mi-a mai rămas doar un sărut!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Se gudură de câte ori mă vede
şi nu ştiu, să-l privesc, aşa prin sticlă,
fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe-
sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică,
să-i dedic clipa c-un minut de întrerupt,
că oricum nu pierd, chiar şi de-ntoarcerea-i unică
şi totu-i scurt şi nici nu ştiu de e întâmplare...
Dar bine-i să mai las din mine, din emoţia de-un furt.
... Sau să stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez că-n propriul gând aşa mă ţes
cu mine însumi, mă pitind de drag ce mă-nconjoară... Mă edific
retras, ştiind că sunt dorit
să mă scald trup şi suflet, ca o boare
în înmuieri de ochi, mirific...
să rămân probă, cum tapetul,
un colant pe sute-mii retine,
să fiu cum linguriţa cu şerbetul
dintr-un pahar cu apă de cleştar, se savurând de bine...
Nu ştiu, după atâta timp trecut,
cum să-l mai trec; aşa să-l pierd, risipitor
oricum? Dar parc-ar trebui să rămân un "avut"
măcar, nu-n neştiut, un subiect-decor;
nu doar un gând, un scris... riscat nevăzător!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nestatornic

Cum oare copilu-i din mine şi nu-i cum sunt eu, partenera...
Şi gând ce-am precis doar al meu, nu-l respect, masca-mi pun, viziera,
Şi cum de sunt eu de atâţia de ani şi-uit de mine, mă întreb în oglindă,
Iar visul ce îl am l-am avut de copil, l-am trădat, trădător... se perindă?

Cum inima îmi spune -ce-i drept că o am- şi mintea, de-a mea, poate minte,
Iar dragostea pură rămasă la fel către acceaşi –se întreabă şi ea- ne dezminte
Şi naşterea vrută, adulată de toţi, de ce-o tot girăm să ne poarte
Amarul de ani şi ne zbatem să fim... Pentru ce subiect... Obiect, pentru moarte?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt fapte care nu se spun
Şi vorbe care nu se-aud,
Sunt şoapte tunete de tun,
Un adevăr ce poate-i crud.

Sunt visele ce nu visez,
Sau realitatea ce nu e,
Momentele când mai oftez,
Pot fi sub valuri, pot fi pe.

Adesea mă întorc plecând
Sau plec şi nu mă mai întorc,
Rămân în suflet sau în gând
Unde o lacrimă mai storc.

Sunt tresărire sau un spasm,
Fără să ştiu, fără s-aleg,
Devin o dramă sau un basm
Unde misterul mi-l dezleg.

Sunt aripi largi sau mă târăsc,
Prin ce va fi sau ce-a trecut,
Eu sunt acel ce mă cunosc,
Tot ce-am pierdut şi ce-am avut.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Sunt oare
un plagiator,
un oarecare
neştiind
umbrind
de un sfumato
antecreaţii cum un Michelangelo...
dar fără un maestro,
din lipsa pe vecie d-un Verrocchio
"presto",
sau banal Pinnocchio...
n-am nici obârşii-n Sant-Angello
şi orişicum
nu aveam cum?!...

Rămân
un simplu muritor
fără predecesor;
n-am copiat niciun Tacola
şi niciun Eilmer cutezant
căzut,
pe nimeni n-am avut o preîncercare,
doar ezitant,
în singur mi-am creat un drum,
modest...
n-am nicio jenă să mă manifest
un bun
pentru consum,
un surogat de... Cola.

Dar sunt cu siguranţă mai cinstit
decât titanul;
nu m-am autodefinit
sau proclamat
brevet universal...
sunt doar un biet vasal total lipsit de ipocrit,
îndepărtat de-al său egal...
cert însă sunt un unicat,
un fel de autodidact, nu literat,
sunt poeziei... curtezanul,
c-o mare diferenţă de talent
de-un Buonarotti
ce nu voi fi nicicând, nici printre copii...
Sunt doar un bun incipient!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liceenii

... s-a îndoit azi timpul, ca anul, în două, într-un început de iunie
cu totul necolegial,
s-a rupt în două în sufletul din mine, în mintea care-mi bubuie
de-un gong spre un tărâm, deznodământ fatal,
ce-l văd tot mai înceţoşat în chipuri, alte, reformate
de atât de nerecunoscut
de intemperiile cu un deznodământ ce nu-l credeam, calamitate,
lăsându-mă perplex, aproape mut,
mimând doar bucuria revederii,
ce n-o crezusem astfel până azi... o răsturnare pe retină,
ce mă înşeală acum definitiv, o viaţă fără simţul prevederii,
crezând-o doar patetică rutină,
ce-mi lasă gust de insesizabil trecător în propria-mi oglindă,
păcălit de un ciob de sticlă, ca bietul indian, un inuit naiv
stând mândru pe pământul tindă,
închipuit eternitate, ca un laitmotiv...
îmi deschid braţe larg, să prind tipar ştiut
şi ating un altceva, nu cel ce-a fost o altă dată,
iar visul de-un sărut din gând de nopţi, mult vrut,
e-un convenţional, pe obraz de-o altă fată...
mă simt speriat de mine, copie în copilul de altădată,
cu tuleii blonzi neraşi,
printre colege mirosind adolescentin, cu părul în bentiţe şi cu lecţia învăţată...
şi mă răsfrâng în alte trupuri, cum şi-al meu, mai graşi, mai traşi,
tot încercând un puzzle să dezleg dintre imagini de-un trecut
datat precis în început sublim de-o unică maturitate,
atât de mult dorită, transpusă acum în plictisul avut
prea mult, prea mult avut... retrăiesc pasul, ce-i doar urmă azi, nicio perenitate,
mă pierd printre iubiri râvnite
aruncate de demult uitării,
aproape amorţite
şi mă ciocnesc cu ele, ei, acum târziu, după o veşnicie a amânării
fără de întors,
căci nu-i, dintr-o nefericire, existenţa un remontor,
să mă încânt de pieptu-nţepător, c-un fragil tors...
şi mă întorc de la întâlnirea de liceu, tot mai sleit, încet, încet aniversând să mor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legământ

De ce oare sunt complicat,
N-am versul fin, suav, uşor,
Să pot să iau cu mine-n zbor
Doar bucurii... Nu e păcat?

Sunt prea tenebru, plicticos
Şi nu ştiu să produc plăcerea;
Confund dulce cu-amar, cu fierea...
N-am parcă bula de-un spumos.

Şi nu-s în viaţă o corvoadă!?!
Cred chiar c-am şarmul meu aparte;
Ades sunt jockerul din carte...
Cu mine viaţa nu e fadă!

... Îmi promit singur o schimbare
Profundă; vreau să dau sublim,
Să fiu Verlaine sau omonim...
Să rămân lumii o candoare!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... Eu am avut norocul să mă nasc român
Şi-am mai avut norocul de a şti
De mic copil, în ciuda comunismului păgân
Că sunt român
Român că voi muri...

Eu am avut norocul să apuc bunici
Şi-am mai avut norocul să mă crească ei
La şcoală îmi spuneau că sunt
Nepotul lui Ilici
În pumn rădeam
Minciunii lor de farisei....

Eu am avut norocul să ajung să văd
Că Ţara mea e totuşi România
Chiar dacă două state
Astea... de prăpăd
Cam printre dinţi
Îmi recunosc cetăţenia...

Eu mă mândresc că m-am născut român
Şi ştiu că-n ceasul ultim de apoi
Voi fi înmormântat ca un creştin
Lângă părinţi,
Pe deal,
În sat, la noi...

poezie de Iurie Osoianu (21 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e-n poezie

Parcă n-am trecut prin viaţă, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheaţă, parc-am fost altundeva.
Nu aici şi nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.

N-am avut un rost pe lume şi aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenţei din inexistenţa mea.

Am trăit în altă lume şi e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopţii şi am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina şi ploi şi jale şi tot răul omenesc.

M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veşnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanţuri, pot să zbor şi pot să cânt
Şi sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.

Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor şi să renasc,
Şi de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simultani

Când sunt plecat, vreau să mă întorc...
Tot vesel, când tristeţi apar;
La râs, emotiv, lacrimi storc...
C-am fost ferice, ieri, măcar.

Îndrăgostit, sunt înşelat,
Iar când înşel, mai mult iubesc;
Că şi-n amor nu-s cel din pat
Şi din tăceri... mă povestesc.

La muncă, stau de oboseală
Şi obosit, mereu muncesc..
Să mint, n-am nicio osteneală
Ca adevăr să desluşesc.

Tăcerea, văd, e-o provocare,
De nu spun da, la ce-i un nu;
Cum treaz, iubesc pe înserare
Şi noaptea-i zi, de-un ieri acu.

Sunt credincios şi-njur toţi dracii,
Cu popi, cu toţii evlavioşi
Ajunşi bogaţi... tot ei, săracii;
Păcat n-au doar... cei păcătoşi?!?

Promit, doar ce nu cred chiar eu,
Că dacă ar fi, nu s-ar promite
Şi vorbe goale, nu e greu...
Că fapta-i... spus de-adus aminte!?

E tot contrar, cum intră iese
Şi vine-i pleacă din alt loc;
Cum sunt sătul să tot îmi pese,
Când toţi un, una-s... îs şi eu... ioc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naivul

Sunt un naiv ce crede-n omenie?
Sunt sincer şi nu ştiu să mă prefac?
Sunt natural, deci bun de jucărie?
Eu, haina de minciuni, nu pot s-o-mbrac.

Dar, ştiţi ceva? – atunci când dorm, dorm bine,
Sunt liniştit şi-n cel mai rău coşmar,
De tot ce fac, nicicând nu mi-e ruşine,
Deşi am, uneori, un gust amar.

Prea sigur, nu-s, dar am mereu dovada
Că, ori sunt anunţat, ori pot să-i simt
Pe cei ce, între vorbe, fac rocada
Şi le încurcă, dar le place: mint,

Iar când sunt prinşi, aruncă iar cuvinte
Crezând că s-o mai dreagă are rost,
Jurându-se, chiar şi pe cele sfinte,
Că eu n-am înţeles: naivul... prost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concluzie

Nici n-am ştiut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Şi zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.

Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l ţineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.

N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanţ ce-i spunem ADN-eu
Şi-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpâneşte, nu sunt eu!

Înseamnă, în fond; cu toţi ne naştem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Minţiţi c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic ţintuiţi, ca nişte jagardele!

Mă uit cu detaşare; mă privesc
Şi-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?

Aş vrea, cel puţin la sfârşit, să ştiu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aş fi eroare şi nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebaţi la fel? Sau pot să vă... descos?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net şi nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, mă simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ţi-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit şi... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Şi-acolo nu-i păcatul înşelării,
Căci toţi visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să ştiu şi eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci şi-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai ştii, când s-a golit,
Că ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai că eşti îndrăgostit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

Am un duşman de moarte, timpul,
Ce-i singurul inexorabil, fără stop...
Nu-i pot decide ritmul -lin sau de galop-
Chiar de divinităţii, în cerşit, îl stipul.

Îl am cu mărturii nenumărate
Pentru distrugerile-mi de proprietate
Vizibile; constrâns din libertate
De-a avea dorinţe noi, neexplorate.

Îl pierd în fiecare zi, din ce-am avut;
Mă uit în juru-mi, oamenii se schimbă,
Nu sunt la fel, vorbind aceeaşi limbă...
Urăsc profund apelativul... A trecut!

Ce schimburi chimice în creier îmi produce
Dându-mi impresia că sunt mereu la fel
- În propria-mi introspectivă d-eternel -
Cu judecata-i crudă şi final de cruce.

De ce nu se curbează timp, ci numai spaţiu,
Să-l fac un rond, să mă întorc copil,
Să fiu într-un perpetuu viu exil...
Veşnic să fiu contemporanul lui Horaţiu!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cărări de paşi târzii

De-am avut o clipă grea,
De-am avut zile senine,
Dorul de mi-a lăcrimat,
Nu ai fost tu lângă mine.

De-am păşit prin iarbă verde,
De-am trecut tărâm uscat,
De mă înecam prin sete,
Mâna ta, tu nu mi-ai dat.

De-mpleteam dorul ce naşte,
La icoane mă rugam
De tot greul ce mă paşte...
Nu alăturea-mi erai!

De mi-a fost ori greu, ori bine...
Nu ştiu! Am uitat! S-a dus!
Dacă n-ai fost lângă mine,
Ce mai ai acum de spus?

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără inspiraţie

Sunt cufundat în neputinţă
Oricât încerc şi am voinţă,
Dar n-am idee, nici cuvinte,
Nimic nu văd, mi-e goală minte...

Şi sufletul mi-e gol la fel,
Nu simt emoţie, n-am ţel,
Este ca şi cum aş fi mort
Epuizat, fără efort...

Şi-mi face rău şi nu am leac,
Simt gol în inimă, în stomac,
Mă uit la tot ca printr-o sticlă...
Sunt ca un autist, mi-e frică.

Şi boala parcă nu mai trece
De multe zile, peste zece,
Se pare c-am atins finalul...
S-a dus poemul, carnavalul.

E-o zi când pierzi, se pare, totul,
Cum de-ar fi existat complotul
Nepus la cale, dar prezent...
În fond, un semn de... impotent!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!