Pereche

Şi vom rămâne în eternitate
La fel de tineri cum suntem acum
Când miezul morţii-n turnul tâmplei bate
Plecând pleoape roşii pe gropi adânci, cu scrum?

Vom fi şi-n moarte tot uşor de-nfrânt
Şi nu vom înţelege nici atunci
Sensul acelui strivitor cuvânt
Rotindu-se-n absurdele porunci?

Tot tineri şi frumoşi fără-ncetare,
Mereu împleticiţi în lungi priviri,
Vom fi jertfiţi mereu pe alte-altare
Şi neacasă, veşnic nicăiri?

Apleacă-te pe braţul meu când mor,
Lasă-te-nvins de legea lor străveche.
Nouă ni-e dat în schimbul tuturor
Norocul de a fi pereche.

poezie de Ana Blandiana din Somnul din somn (1977)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In miezul noptii

Cand miezul noptii in turnul gandurilor bate,
plecandu-si pleoape grele peste gropi adanci,
noi vom ramane in eternitate
la fel de tineri ca si-acum;
insa nu vom intelege, nici atunci,
sensul acelui trecaror cuvant,
ce se rotea-n absurde porunci.
Oare vom fi mereu jertfiti
pe altare... vesnic nicaieri?
Cand am sa mor
apleaca-te pe bratul meu
si lasa-te invins de legea veche
caci noua ne-a fost dat,
in schimbul tuturor neimplinirilor,
norocul de a fi mereu in doi...
De a fi mereu pereche.

poezie de Amalia Stoica
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori din eternitate

De acum, aşteptăm să ne aducă,
‘Nea Poştaşul,
Scrisori din eternitate, scrise
De mame,
De bunici şi alte neamuri adormite,
De cei a căror cădere au săvârşit
Pentru glie,
De tineri, de copii nenăscuţi
Scrise pe foiţe de aburi,
Împodobite cu miresme de lauri...

Încet-încet, se mută în cimitir satul,
Nu vor mai fi fete mari care s-aştepte
Scrisori de la iubiţii lor plecaţi în armată,
Sau copii să meargă la scăldat la Sâi...,
Iar toamna la şcoală,
Căci, nu vor mai fi nici dascăli.
Nu vor mai rămâne
Nici capre, nici ciobani să le pască...

Încet-încet, se mută în cimitir satul,
Într-o tăcere surdă
Sau în muzica fanfarei de la Uda,
Cântată de o bandă înregistrată,
Trompetiştii uitând s-o mai cante,
Îmbolnăviţi de boala somnului cel veşnic...

În faţa unui pluton de execuţie
E satul, în care ne-am născut,
Condamnat la moarte veşnică...

Încet-încet, ne vom scrie singuri,
Noi, nouă înşine,
Scrisori din eternitate....

poezie de Daniela Achim Harabagiu din O altă dimensiune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul cel Bun şi soţia sa erau acum tineri, frumoşi, cu părul negru strălucitor, ca atunci când de-abia îşi jucaseră nunta. Copilaşul avea obrăjorii rumeni, râdea şi în timp ce Împăratul îl strângea la piept, pronunţă primul cuvânt – tată.

Emilia Plugaru în Împăratul cel bun
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

şi iar veni-se-i în vis
în noaptea spre vineri
de undeva din abis
cu tei veşnic tineri

şi veşnic în mare de flori
şi veşnic în ploaie
şi valuri de lini fiori
pe line şiroaie

rostolind fericit
cercuri adânci de inferin
parcă sorbea-i inedit
seve din teiul etern

se mai făcu precum eu
doină din fluier ziceam
scursă din sufletul meu
când ba tulpină ba ram

doină cu aripi de vânt
doină cu ochi de cleştar
doină ca primul cuvânt
ăla, mereu solitar

doină- figură de stil
doină- figură de fată
doină ca solul fertil
cu seminţie surpată

se mai făcu precum tu
injer cu aripi de dor
parcă şoptea-i-nu te du
spre orizontul sonor

dacă vei trece de el
dacă vei trece de tei
te vei topi în inel
de veşnicie şi zei...

şi m-am trezit dintr-un vis
spus într-o noapte de joi
când pământesc când abis
când fără noi, când cu noi...

poezie de Iurie Osoianu (30 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încotro mergem? - Spre fericire!

Să ne grăbim, să ne ascundem în miezul unui curcubeu
Cu braţul fericirii tundem oricâte-ar sta în drum, mereu!
Să ne grăbim avem doar clipe, ce se împrăştie nebune,
În taina vieţii să-nfiripe un ţărm de vis, o altă lume.

Să ne grăbim iubirea mea, să nu ne fie prea târziu,
Cât arde-n ceruri sfântă stea şi zorii vin cu purpuriu
Oooo, ce frumoşi şi tineri suntem, ce plin paharul de extaz,
Cu dragoste şi drag să umplem infernul ăsta-n Alcatraz.

Vezi ce culori se întipăresc pe luciul tinerei amiezii?
E pentru că: ştiu să iubesc şi gheaţa din cuibul zăpezii
Şi arde-n pieptul meu jăratec şi vreau şi ţie a-ţi dărui
Se poate-n ritmul meu sălbatec, o nemurire dăltui.

Să ne grăbim, pândeşte-o noapte, ce vrea tăcere să-mpresoare
Se desluşesc noian de şoapte şi gândul nicio grijă n-are
Eu vinovată din iubire, doar cu iubirea ta respir
Ferestre mari de închipuire, îşi ţes podoabe, fir cu fir.

Să ne grăbim, e-aşa puţin şi timp şi spaţiu şi curajul
Mai vreau din cupa cu senin să-i sorb vieţii tot mirajul
Ce tineri suntem, nişte zei, noi, cei de azi întru iubire!
Când ochii tăi şi ochii mei, au infinit de strălucire!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să îmbătrâneşti înseamnă să devii comun/obişnuit. Vârsta înaintată egalizează - suntem conştienţi că ceea ce ni se întâmplă s-a întâmplat la nenumăraţi alţii, de la începutul timpurilor. Când suntem tineri ne comportăm ca şi cum am fi primii tineri din lume.

citat din Eric Hoffer
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te mai las să pleci, Mirona, rămâi aici, rămâi... Uite cerul, soarele, palmierii, totul e al nostru şi ne aparţine, fiindca suntem tineri, tineri, tineri...

citat clasic din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, tempora!

Am pornit cu toţi în viaţă
Tineri veseli şi frumoşi;
Azi ne disputăm în piaţă
O pereche de galoşi.

epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescut la pieptul tău

Când tu mă strângi la pieptul tău,
Măicuţa mea cu mâini muncite,
Eu simt atunci că-s doar al tău,
Copilul tău cu lacrimi multe.

Când eu îmi culc pe pieptul tău
Şi trup, şi suflet, şi durere,
Eu simt atunci că braţul tău
E forţa mea şi-mi dă putere.

Când mă arunc pe pieptul tău
Ca piatra pe mormânt ce cade,
Eu ştiu atunci că tu mereu
Vei fi atunci, tot mai aproape.

Când braţul tău mă înconjoară
Ca ramura ce ţine fructe,
Atunci mi-e dor întâia oară
Să fiu copil, să n-am griji multe.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâul Cosânzenii

Avea Ileana ochi de soare
Şi galben păr, un lan de grâu;
Vestmânt avea ţesut în floare
Şi-un brâu purta pe-ncingătoare,
Cum n-a mai fost pe lume brâu.

Era de aur pe tot locul,
Un fulger pe-al ei trup încins.
El noaptea da lumini ca focul,
Şi-n brâu sta fetei prins norocul
Precum e-n talismane prins.

Vrăjit era că, de-l va pierde,
Norocul ei să piară-n veci,
Nici flori mai mult să n-o dezmierde,
Să n-afle umbră-n codrul verde
Şi verile să-i fie reci.
Dar Sfântul Soare ziua-ntreagă
Pândeşte brâul l-ar fura.
Că lui de mult i-e fata dragă,
Iar fata nu vrea să-nţeleagă,
Şi el acum şi-ar răzbuna!

Ea trece-n dulce nepăsare
Prin lunci cu flori şi doarme-n văi,
Iar păzitor pe vânt îl are
Întreaga viaţă vis îi pare
Şi joc îşi bate de flăcăi.

Dar Făt-Frumos zâmbind s-arată,
Şi-n drumul lui umblând de-atunci
Simţea de-ajuns frumoasa fată
Că viaţa noastră nu ni-e dată
De dragul unor flori din lunci.

Din ochi albaştri de cicoare
Pe sânu-i alb de ghiocel
Curg lacrimi calde-acum! O doare,
Ei inima de drag îi moare,
Iar Făt-Frumos, vai, cum e el!

Atâta dragoste nebună!
Eu nu o simt, tu n-o-nţelegi
Visarea ta la ce ţi-e bună?
Vrei s-o visăm noi împreună?
Atunci tu brâul să-l dezlegi!

Ea tremură zâmbind şi geme:
Norocul meu întreg îl vrei!
Ea numai pentru brâu se teme,
Că vor afla duşmanii vreme
Să-i fure-ntr-asta brâul ei.

De ce te temi? Ne vom ascunde
În noaptea codrului umbros
Sub brazii fără grai, pe unde
Nici ochi de om nu pot pătrunde,
Nici flori cu tăinuit miros.

El zice-aşa, să zică iară,
Să-i facă gândul ei uşor,
Iar gându-i se topea de pară
Şi-n codru des, în zi de vară,
S-ascunde fată şi fecior.

Au fost ascunşi încât nici floare,
Nici ochi de om nu i-au zărit.
Dar printre crengi adormitoare
Din cer un singur ochi de soare
Căzu pe brâu şi l-a răpit.

Atunci Ileana şi simţeşte
Că-i arde plânsul în priviri;
Ea după brâu în jur priveşte
Ş-aprinsa-i faţă-ngălbeneşte
Că nu e brâul nicăiri.

Şi cum ea varsă desperată
Un plâns amar, un cald şiroi,
Curgea din cer ploaie curată,
Iar dintre ploi lucind s-arată
Frumosul brâu stropit de ploi.
Şi-n ceruri călătorul Soare
Râdea cu hohot repetat
Şi prin văzduhuri plutitoare
Izbea săgeţi răzbunătoare
De-a lungul brâului furat.

Vai, brâul meu! gemea copila.
Atât de mult eu l-am temut,
Dar Făt-Frumos descinsu-mi-l-a!
Şi-apoi plângea, mai mare mila,
Şi-n nopţi apoi ea s-a pierdut.

De-atunci totuna este firea,
Dar multe nu-s din câte-au fost
Azi nu-i Ileana nicăirea,
De-abia trăieşte-n pomenirea
Poveştilor cu dulce rost.

Iar Soarele-n văzduhuri pline
De zâmbetu-i cel cald de foc,
Ileano, a uitat de tine!
Dar brâul când în minte-i vine
Îşi bate şi-azi de tine joc.

Dac-ai murit, frumoasă fată,
Furatul brâu e viu mereu:
Când plouă, vara, câteodată
Un brâu de foc pe cer s-arată,
Iar noi îi zicem curcubeu.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii copilăresc până la adânci bătrâneţi, alţii rămân tineri toată viaţă, în timp ce unii îmbătrânesc de tineri.

aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 1

O, voi, priviri ce-mi ocoliţi privirea,
O, lacrimi lungi, suspine dureroase,
O, nopţi adânci, dar fără de foloase,
O, zile luminând nefericirea!

O, dor al meu pe căi neluminoase,
O, tânguiri, voi, zile-n risipire,
O, moarte, tu, mereu în pregătire
Spre a mă prinde-n otrăvite plase!

O, păr al meu, tu, zâmbet, frunte, mână,
O, glas plângându-mi viaţa ca o boală,
Femeie-s, doar, de patemi istovită.

Ci tu purtându-ţi flacăra stăpână
În care mi-ai ars inima cu fală,
Ai să mă vrei când fi-voi izbăvită!

sonet de Louise Labe din Sonete (1957), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ţiganilor

Ţiganii merg fără-ncetare-
Nu ştiu nici ei când au pornit,
Dar se tot duc necontenit,
Împinşi de-o vecinică chemare.

Cu galbeni ochi pierduţi în zare,-
De când se ştiu s-au pomenit-
Ţiganii merg fără-ncetare:
Nu ştiu nici ei când au pornit.

Mereu ţigani, cu mic, cu mare,
Au tot născut şi-au tot murit -
Şi tot spre visul ne-mplinit,
Răpiţi de-aceeaşi aiurare,
Ţiganii merg fără-ncetare.

rondel celebru de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar trebui

Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu...

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perechi neperechi

Perechea mea, pereche ta, pereche lor,
Aproape toată lumea e pereche,
Suntem perechi pe când perechile ne mor
Şi sufletul rămâne nepereche.

Da, sufletul, iubite partener,
Dacă suntem pereche de cine mi-este dor?
Deşi suntem perechi, perechile ne cer,
Perechea mea, pereche ta, perechea lor.

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (4 mai 1998)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul prostului

Am spus mereu şi-n orice loc,
Şi nimeni nu tagaduieşte:
Când prostul are mult noroc,
Cred că norocul se prosteşte!

epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când din iubire-am apărut
Şi-n lume am pornit pe brânci,
De mână Tu m-ai prins atunci
Şi mersul, zbor mi s-a părut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când zările mai largi le-am vrut,
Privind orbit spre necuprins,
Uşor de mână Tu m-ai prins
Şi ochii nu m-au mai durut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când inima pereche mi-a cerut
Şi-n noapte căutam lumină,
M-ai prins atunci uşor de mână
Şi inimă pereche Te-am avut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când din iubire-am apărut,
Când zările mai largi le-am vrut,
Când inima-mi pereche te-a cerut,
Cu mâna ta, pe toate le-am trecut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

poezie de Gheorghe Pârlea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Cât timp Omul trăieşte
În el un suflet vieţuieşte
Care tare îşi doreşte
Când pe cineva îndrăgeşte
Sa fie chiar Sufletul - Pereche!

Dar, de multe ori se amăgeşte
Când ce căuta nu găseşte!
Atunci, doar cu tristeţea se însoţeşte
Şi se tot gândeşte ca norocul îl ocoleste

Dar, cât de fericit mai este
Când, după eşecuri numeroase
Reuşeşte şi acel Suflet îl găseşte
Care în toate îl înţelege
Pentru că adevărata sa pereche este!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră pentru Dumnezeu nu rămâne niciodată fără răspuns. Şi este chiar mult mai mult decât recompensată, pentru că Dumnezeu ne înţelege chiar şi atunci când toţi cei din jurul nostru ne înţeleg greşit. Pentru că Dumnezeu ne iubeşte chiar şi atunci când toţi ne părăsesc. Pentru că Dumnezeu şi-aduce aminte de noi chiar şi atunci când toţi ceilalţi ne-au uitat. Noi suntem ai lui Dumnezeu şi doar ai Lui pentru eternitate.

citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un altfel de Gyges

Mă preocupă moartea,
ca un fel de dragoste intangibilă, ireversibilă.
Filosofic, constat în fiecare zi apropierea ei,
şi alunecarea ei cetosasă, invizibilă.

Că mori neîndemânatic o moarte mică
În fiecare frângere de inimă,
Cu orice vis strivit de talpa vieţii,
În fiecare fir de iarbă ars, ucis...

Obsedant, mă preocup de moarte
Vindecând din răni,
mereu mai irizibilul puroi...
riduri pietroase...

în fundul tuturor sacilor de termeri e aceiaşi
suferinţă...
mereu una si aceeiaşi.

Sunt alte frici mai criminale,
Mai neverosimile în faţa – feţeii fără mască,
Mereu mai adânci, ca rănile unuia fără coagulant

Râzi de plâns în faţa elefanţilor,
Când mereu omori câte un firiciel de viaţă Ieşit
nepriceput cu pistilul în iarnă
Iarna asta mereu prezentă, la fiecare colţ
în fiecare zâmbet tâmp.

Toate zâmbetele şi râsetele lumii sunt inconştiente

poezie de Codruţa Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!