Ştiu, puritatea

Ştiu, puritatea nu rodeşte,
Fecioarele nu nasc copii,
E marea lege-a maculării
Tributul pentru a trăi.

Albaştri fluturi cresc omizi,
Cresc fructe florilor în jur,
Zăpada-i albă neatinsă
Pământul cald este impur.

Neprihănit eterul doarme,
Văzduhul viu e de microbi,
Poţi dacă vrei să nu te naşti,
Dar dacă eşti te şi îngropi.

E fericit cuvântu-n gând,
Rostit, urechea îl defaimă,
Spre care o să mă aplec
Din talgere – vis mut sau faimă?

Între tăcere şi păcat
Ce-o să aleg – cirezi sau lotuşi?
O, drama de-a muri de alb
Sau moartea de-a învinge totuşi...

poezie de Ana Blandiana din Persoana întâia plural (1964)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este o primăvară din care trebuie să stârpeşti multe omizi, ca să poţi culege-n toamnă frumoase fructe. Dar ce păcat, poete, stârpind omizile îţi stârpeşti în mai trandafirii tăi... de fluturi.

aforism celebru de Mihai Codreanu din Sonete şi aforisme
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul meu

Trup violent, de temut, ruşinat,
Trup de poet ce-n lacrimi navighează,
Cine te zguduie astfel, cine te dezarmează?
(Bruxelles doarme cu mii de focuri decorat.)

În ţara bunei suferinţe
(Adu-ţi aminte de acea casă-n câmpie),
Infirm arhanghel, beat de-a ta tăcere,
Nu aşteptai decât o aspră dragoste să vie?

Ştiu toţi prăpastia pe care mă aplec.
Se culcă muza moartă între zei.

Priviţi cu toţi (e o pagină albă),
Înmormântaţi poeţii acasă la ei.

poezie clasică de Odilon-Jean Perier din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea suferinţă a lui Isus

În felul lui, aproape, orice om e singur,
chiar dacă are fraţi, copii, nepoţi,
căci fiecare-i cu problema lui,
iar timpul se roteşte pentru toţi.

Şi trecea vremea, aşa, pe nesimţite,
te trezeşti la margine de drum,
ai vrea să fi din nou ca la-nceput,
dar asta nu se poate, nu ai cum!

Îţi cresc copiii, pleacă de acasă,
în alte părţi de lume ei trăiesc,
între un telefon şi un sărumâna,
observi că chiar şi ei îmbătrânesc.

Numai în noi vom regăsi puterea,
de-a trece peste toate, fruntea sus!
Căci suferim numai o părticică,
din Marea Suferinţă a lui Isus!

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fructe se cunoaşte pomul (Iisus): fiecare specie face fructe şi seminţe după felul ei

În stejari nu cresc măsline,
Nici în roşcovi mandarine;
Nu fac brazii portocale
Şi nici carpenii curmale.

În salcâmi nu cresc cireşe,
Nici în plopi nu cresc măceşe;
Nu fac paltinii banane,
Nici mestecenii castane.

Nu fac gârniţele prune,
Iar din tei n-aduni alune;
În goruni nu cresc căpşuni
Şi nici piersici în aluni.

Nu fac viţele smochine
Şi nici duzii clementine;
Nu cresc rodii în anini,
Nici lămâile-n măslini.

Nu fac vişine scoruşii
Şi nici mure corcoduşii;
Nu cresc nucile-n platani,
Nici caisele-n castani.

Nu fac zmeură mălinii,
Nici fistic nu fac smochinii;
Nu cresc áfine-n cătínă,
Nici migdale în glicină.

Nu fac struguri porumbarii,
Iar gutui nu fac arţarii;
Nu cresc în magnolii pere,
Nici în sălcii nu cresc mere.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (15 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O tentaţie căreia nu i-am rezistat

atunci când se dă o luptă în tine
între a deschide uşa sau a rămâne prizonier benevol
în pântecul cald şi parfumat al unei femei,

nu răspunde!

ţi-e chipul ei necunoscut, atingerea ei străină,
aşa că ignoră provocarea de-a înfrunta lumina

şi continuă să meditezi asupra cosmosului
în spaţiul rotund, ideal,
cu hrană suficientă şi fără chirie

îţi poţi aduce şi o maşină de scris dacă vrei-
e visul meu să citesc opera pură,
neatinsă de păcatul originar!

îmi amintesc.
te vor tenta obiectele concrete,
acţiunea,

dar cântăreşte!-
pentru gustul fără egal al laptelui acelei femei,
tu dai puritatea nefiinţei!

poezie de Andrei Velea din Lumea e o pisică jigărită (2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

PARCĂ FOCUL

Cresc sânii de fecioare prin biserici
Duminică de vară şi de foc,
La liturghii, dar mai ales la predici
Doar sânii din icoane stau pe loc.

Cresc îngerii, Treimea se dilată
Fecioarele se vor măcar privite,
Sân vreau să fiu, să cresc în piept de fată,
Să fiu izvor de lapte şi ispite.

Cresc repede nălucile din minte
Păcatele grăbite le urmează,
Ce rar şi ce puţin mai sunt cuminte,
Şi cresc, de parcă focul m-alăptează!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să fim români

Să dai mâna iar române
e un fel de bună ziua
ape trec piatra rămâne
nu bate munţii cu piua

E un fel de bună ziua
pui cuvinte şi cresc nori
omul ăsta-i dus cu piua
dacă vrei poţi şi să zbori

Pui cuvinte şi cresc nori
ape trec piatra rămâne
hora noastră-n trei culori
să dăm mâna iar române

E un fel de-a spune hai
dincolo de iad şi rai

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (23 ianuarie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-am o altă voce

Dacă n-am o altă voce care să mă dezvăluie,
Această tăcere a ecoului altor sunete
Trebuie să vorbească, să vorbească până jupoi
Cuvintele care ascund ceea ce gândesc.

Ea este vorbirea frântă între devierile
Săgeţii care s-a otrăvit pe ea însăşi
Sau marea coagulată cu nave
Unde un braţ înecat ne îndrumă.

E vorba de-a împinge o rădăcină-n patria ei
Când piatra blochează un drum,
De-a arunca tot ce spune altcineva,
Copacul care-i mai mult trunchi, e mai singur.

Ea va spune, cu cuvintele descoperite,
Poveşti despre obişnuinţa de a trăi:
Această oră care leagă şi dezleagă,
Nevăzutul, neavutul, aproape a fi.

poezie de Jose Saramago, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări şi răspunsuri

Caută-mi un loc între mine şi tine
unde cârduri de rândunici
se întorc acasă
şi flori albe cresc peste tristeţi
la capătul timpului
în valurile dimineţii
un gând adânc se aşează
pe stropii de rouă
luminând marea nelinişte
mă-ntreb cum te-ai simţi
dacă într-o zi frigul de afară
se va încălzi în cuvinte
şi din umbră va zâmbi primăvara...
mi-ai spune că zborul încântă privirea
şi pământul este pradisul
din care nu poţi să pleci,
atunci aş păstra fumuseţea clipelor
din zilele senine
şi culoarea macilor de câmp.

poezie de Maria Ciobotariu (11 aprilie 2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea resuscitează România

Moartea vine prea devreme
niciodată nu te-ntreabă
dacă pentru ea ai vreme
să te muţi colea sub iarbă

Niciodată nu te-ntreabă
ce-ai făcut cu tine totuşi
în suc propriu o să fiarbă
ca un lan Doamne de lotuşi

Ce-ai făcut cu tine totuşi
dacă pentru ea ai vreme
de pe Nil pe Gange Trotuş
moartea vine prea devreme

Niciodată nu te-ntreabă
înger dacă eşti sau iarbă

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul pierdut

Suvenir de lacrimi şi gloanţe
Din motivul de-a trăi fericit
Când plutonul de execuţie doarme
Pe-un cadavru ciuruit.

Prietenii mei au fluturi în piept –
Previziunile merg mai departe:
Ori murim în sămânţă de viaţă,
Ori ne ploconim sub capete sfărmate.

Suvenir de mântuire europeană
Se scrie în jocuri de-a jocul,
Gloanţe reale trec peste noi
Şi zâmbim când ne pierdem norocul.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti fericit simţi că-ţi cresc aripi spre soare şi nu poţi să stai pe loc.

citat din Silvia Dumitrescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ţi-am rămas

Suntem închişi aici de vii
Între aceste circumstanţe,
De-a fi târzii, de-a fi pustii,
Ori plini de vise şi speranţe.

Eu una nu cred în hazard
Şi nu cred în predestinare,
Verific doar dacă îmi ard
În suflet lămpile mai tare...

Trimite-mi despre tine veşti
Şi uită-te mai des la ceas,
Să ştiu ce faci, pe unde eşti
Şi spune-mi dacă ţi-am rămas.

Eu zâmbetul ţi-l ştiu supune!
Şi tu o ştii, orice ai spune.

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea florilor

Nu putem admira în acelaşi timp
luna, zăpada, pădurea şi florile.

Stropii de ploaie, fraţii celor de rouă,
odihniţi pe clopotele bisericii
şi pe florile de trandafir
nu-mi lasă zilele să ruginească,
dar serile îmi apun pe ape fără valuri,
iar movilele le folosesc drept faruri
şi nu-mi vând dimineţile niciodată.

Florile primăverii sunt visele de iarnă,
pe ruine cresc doar flori capricioase,
pletele cărunte ascund florile tinereţii,
iar o simplă floare de câmp e perfecţiunea.

Dacă vrei fructe, nu rupe florile!

Mireasă ascunsă printre flori,
în gând îţi şoptesc că te iubesc
ca să mă vezi că sunt lângă tine.

Este oare o ureche atât de fină
ca să audă suspinul florilor
care se ofilesc?

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber, foarte liber

Sunt om liber, foarte liber, pot trăi sau pot muri,
pot iubi în miezul zilei sau sfârşi în zori de zi,
sunt o simplă întrebare, cu un complicat răspuns,
pot urca pînă la stele, fără-a şti că e de-ajuns.

Sunt ca cerul nopţii, liber, când mai jos şi când mai sus,
nimeni nu mă mai întreabă ce-am făcut şi ce am spus,
sunt o simplă licărire ce, mai toţi, cred că o văd
doar când viaţa-i o dilemă şi le pare-a fi prăpăd.

Sunt om liber, foarte liber, n-am ce da, n-am ce să cer,
ştiu ce-i viaţa, ştiu ce moartea, am curaj să cred, să sper,
vin din marginile lumii, însă eu n-o mărginesc,
în deplina-mi libertate, n-am de ce să mă feresc.

Sunt ca fluturele care simte ploaia după vânt,
simte vântul după forma umbrelor de pe pământ,
caut boabele de rouă ce, mereu, în zori de zi,
udă firul crud al ierbii ce-şi doreşte a trăi.

Sunt om liber, foarte liber, paşii singur mi-i măsor,
şi tot singur pot decide dacă vreau sau nu să mor,
dacă merg spre mai departe, dacă vreau să stau pe loc,
dacă vreau să fiu ca focul, sau să ard cu totu-n foc.

Sunt aşa cum este firea celor ce-şi doresc trăi
fără teama că li-i dată datoria de-a muri,
sunt mai liber decât clipa care ştie că a fost
şi-a dat timpului măsură, şi a dat faptelor rost.

Sunt om liber, foarte liber, sunt precum mi-e dat să fiu,
ştiu ce-nseamnă libertatea, tot ce-nvăţ, învăţ să ştiu...

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (9 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virginia Woolf: Acesta este dreptul meu; este dreptul oricărui om. Nu aleg anestezia sufocantă a suburbiilor, ci vibraţia violentă a capitalei, aceasta este alegerea mea. Celui mai mizerabil, chiar şi celui mai puţin însemnat i se permite să îşi dea cu părearea despre ce îi este prescris. În felul acesta îşi defineşte umanitatea. Mi-aş dori pentru liniştea ta, Leonard, să fiu mai fericită în liniştea asta. (Tăcere.) Dar dacă trebuie să aleg între Richmond şi moarte, aleg moartea.

replică din filmul artistic Orele
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aplec peste balustradă

Mă aplec peste balustradă. Un gând mă-mpinge
Să-mi arunc privirea spre fereastra ta deschisă,
Să-ţi prind albastrul ochilor în palma-ntinsă
Spre marea ce doar angelicul tău trup atinge.

În inima-mi în sânge scăldată stă aprinsă
Flacăra iubirii ce în veci nu se va stinge.
Ştiu că prin ea iubirea pururea va învinge
De palma mea cu privirea ta va fi atinsă.

Pe o cărare îngusta, sub strat de frunze reci,
În toamnele târzii când marea se ascunde-n ploi,
Paşii tăi vărateci poposesc tăcuţi. Nu mai treci.
Amintirea iubirilor se-adâncesc în noi.
O femeie albastră păşind pe vechi poteci
Şi un bărbat ce pare din lumea de apoi.

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mi visul

Mă străbate clipa
dintr-un gând
în altul
liniştea mă-ndemnă
către veşnicii
îmi cresc aripi
astăzi
să brăzdez înaltul
maine
de mă cauti
nu mă vei găsi

Cerul
se despică
aducând furtuna
plopii îşi agată
crengile de vânt
îmi cresc aripi
astăzi
pentru totdeauna
să mă-ntorc spre stele
renăscând pământ

Va ploua o vară
doar să stingă focul
florile vor naşte floare
după floare
imi cresc aripi
astăzi
hai
iubeşte-mi jocul
si sărută-mi visul –
gata de plecare

Noapte
după noapte
va fi lună plină
vor urla în mine
şi în tine
câini
îmi cresc aripi...
dacă
cerul se înclină
voi pleca
spre ziuă -
prinde-mă de mâini

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi cer e o umbră

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

din tâmple-mi cresc
arbori pătaţi

aud în urechea internă
vaiet de drujbă

plânsu-mi se duce
în frunze
şi nu mai ştiu dacă sunt
rimă sau ramă
la vernisaj

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!