
Marea suferință a lui Isus
În felul lui, aproape, orice om e singur,
chiar dacă are frați, copii, nepoți,
căci fiecare-i cu problema lui,
iar timpul se rotește pentru toți.
Și trecea vremea, așa, pe nesimțite,
te trezești la margine de drum,
ai vrea să fi din nou ca la-nceput,
dar asta nu se poate, nu ai cum!
Îți cresc copiii, pleacă de acasă,
în alte părți de lume ei trăiesc,
între un telefon și un sărumâna,
observi că chiar și ei îmbătrânesc.
Numai în noi vom regăsi puterea,
de-a trece peste toate, fruntea sus!
Căci suferim numai o părticică,
din Marea Suferință a lui Isus!
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Rugăciune
Doamne, Te iubesc nespus,
și aș fi tare întristată
acum, pentru timpul dus,
dacă n-am fi laolaltă.
Mi-a trecut al vieții rost
copiii, mari, au crescut,
fă-mă, Doamne, cum am fost,
ca s-o iau de la-nceput.
Privește, Doamne, la noi
cei cu amar de ani în spate
și dă timpul înapoi
depărtându-ne de moarte!
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate florile din lume, mamei
Dacă florile din lume
pentru tine ar înflori
ar fi asta prea puțin
să te poată răsplăti
Dacă stelele din cer
și-ar aprinde luminița
numai pentru tine anume
ar fi și asta prea puțin
să-ți arăt recunoștința.
Dacă razele de soare
aș putea să le răpesc
și să vin cu brațul plin
ție să le dăruiesc
și atunci ar fi prea puțin.
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn
Stai, în casa ta, Titină,
Doar nu vrei sa iei COVIDUL,
Viata este prea frumoasă,
Ca să lasi în urmă... VIDUL!
Stiu că este primăvară
Si că te cheamă pădurea,
Cu alaiul ei de flori
Si-ți vine să pleci aiurea..
Natura a înviat
Și -n padure cântă cucii,
Dar această suferință,
Este ASUMAREA CRUCII.
Vin și alte primăveri,
Stai în casă, acum, Titină,
Căci numai prin suferință,
Se ajunge la LUMINĂ!
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Case frumoase și triste...
Case frumoase și triste,
pe dealuri împrăștiate,
nimeni nu vă locuiește,
sunteți case-nsingurate...
Pe dealuri împrăștiate,
case frumoase și triste,
mai că-mi vine, când vă văd,
să-mi vărs lacrima-n batiste...
În voi nu e sărbătoare,
nu vă vin colindători,
căci, cei ce v-au construit,
sunt plecați în alte țări...
Puteau găsi bucurii,
chiar aici, la ei acasă,
cum că ar sta cu toți cei dragi,
adunați la aceeași masă...
Cum că ar asculta cucul,
în pădurea înverzită,
admirând pe sub copaci,
vioreaua înflorită...
Căci averea pe pământ
nu are nicio valoare,
omul se duce sărac,
dincolo, atunci când moare..
Nu mai chinuiți copiii,
care plâng rămași în țară!
Niciodată nu uitați:
Ei sunt singura Comoară...
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditație
Peste tot sunt frunze ude,
toamna, iată, a venit,
cerul plânge, e cernit
și-o tristețe mă cuprinde.
Bruma este peste tot,
iarba nu mai este deasă,
oile se-ntorc acasă,
tânără să fiu, nu pot.
Sunt la fel precum natura,
frunzele se-ngălbenesc,
cu ele mă potrivesc,
căci anii s-au dus de-a dura...
Iarna vieții sigur vine,
nu pot, Doamne, s-o opresc,
noaptea mă tot perpelesc,
nădejdea mare-i la Tine!
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristețe
Ne-am adunat în curtea casei părintești,
cei cinci frați împrăștiați prin lume,
satul ni se pare, acum, străin,
nu mai știm pe nimeni după nume...
Casa părintească este tristă,
numai Luna-n cer o luminează,
singura ce-i este credinciosă
și de zeci de ani o tot veghează...
Dadeșul ne spune iar povești,
nu mai regăsim copilăria,
fără mama și fără de tata,
nu este completă bucuria...
Nucul își mai flutură câteva frunze,
prunii din livadă s-au uscat,
numai dudul negru de la poartă,
ne dă dude bune de mâncat...
Suntem toți la margine de viață,
cum putem să fim mai optimiști?
Azi plecăm, închidem iarăși poarta
și în suflet suntem tot mai triști...
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Maci la margine de drum
Cresc din vise și din scrum
Maci la margine de drum,
Visul e că macii toți
Sunt dacii și-a lor nepoți,
Scrumu-i trupul lor căzut
Chiar în oalele de lut,
Lut de glie românească -
Sânge-amestecat cu iască
Și cu flori de din Carpați
Cu ochi ageri de bărbați
Preaslăviți de codrul frate
În războaiele purtate
Pentru sfânta ne-atârnare
S-avem liniște și soare.
Cresc din vise și din scrum
Maci la margine de drum
Și-or mai crește roșii, zei
Cât pe cer sunt porumbei,
Cât țara-i plină cu nepoți,
Viața-i demnă pentru toți
Și știu veșnic să trăiască
Cu virtute românească,
Fără picături de sânge,
Fără lacrimi a mai plânge,
De vom fi cu-nseninare
Ne-om tămădui cu soare
Înălțând calea-redută
Macilor ce ne salută!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminarea
Astăzi am uitat de Tine, Doamne
M-am luat cu cele pământești
Deși știu că peste tot sunt rele
În locurile-n care Tu nu ești
Chiar și necuratul câteodată
Face bine ca să dea dovadă
Că e bun și noi îi dăm crezare
Deși știm că vrea ca să ne piardă
Si atât mă rog de Tine, Doamne
Să mă ajuți ca să-Ți găsesc cărarea
Căci pe aici pe unde rătăcesc
Nicidecum nu aflu Luminarea.
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai
Odihnă activă, radioactivă, pe muzică
Numai asta visează perdelele,
Pe care cineva amenință că va veni să le scoată.
Și starea aceea de nebunie aproape
Dar e de fapt o dulce împăcare cu universul
Când îți vine să iubești pe toată lumea
Numai ca să intru și eu în această lume,
Luată en gros,
Numai ca să intri și tu în această lume,
Pe care eu o iau de bună,
Cu toptanul (am găsit traducerea).
Căci tu iradiezi bunătate, pentru că respiri
Chiar dacă s-a mai spus
Numai pentru dragoste.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu fiecare zi murim câte puțin...
Cu fiecare zi murim câte puțin,
dar noi de asta nu avem habar,
ne străduim din ce în ce mai mult
să strângem de-ale gurii în hambar.
Nu mai privim un răsărit de soare
și nici o frunză legănată-n vânt,
uitând că viața aceasta-i trecătoare
și suntem doar o umbră pe pământ.
Și trece timpul, așa, pe nesimțite
cum trece ploaia-n zilele de vară
și ne trezim, deodată, Doamne,
că-n viața noastră ni se face seară.
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Moș Nicolae
Cuminte-ntregul an de-a fost să fii
și ai făcut mai multe fapte bune,
la geam sau ușă
un ciorăpel sau o ghetuță pune
și recompense-n ele vei primi.
Chiar de grăbit este cum nu se poate
s-ajungă într-o noapte la copiii toți
Moș Nicolae va sosi
și chiar dacă să-l vezi nu poți
va umple ciorăpeii și ghetele toate.
O nuielușă-mpodobită dacă vei găsi
în loc de dulciuri, jocuri și-alte daruri
e-un semn micuț
de recompensă căci, printre alte haruri,
Moș Nicolae vrea măsura faptelor să-ți știi.
poezie pentru copii de Mihaela Rascu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea
Doamne Te caut mereu
undeva acolo-n cer
și de n-am să te găsesc,
Doamne Sfinte, simt că pier.
Căci nimic nu are rost
în astă lume muritoare
dacă nu putem umbla
pe îngusta Ta cărare.
Ne desprindem tot mai greu
de plăcerile deșarte
și ne temem tot mai mult
de pretinsa noastră moarte.
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Direct în cer
Cu toată lumea mă împac
și mă-nțeleg nespus de bine
cu oameni buni, cu oameni răi,
dar nu mă-mpac, moarte, cu tine.
Ne facem casă, avem copii,
să-i dăm la școli ne străduim
și, dintrodată, fără veste,
a trecut timpul și... murim
Aștept venirea lui Iisus,
căci nu vreau, moarte, ca să pier
si n-o să mai trec pe la tine
mă duc cu El direct în cer.
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Putin, du-te și împușcă-te!
Sunt vremuri halucinante sărim
Dintr-o nenorocire în alta doar că
Ailaltă nu mai umple
Canalele de știri
Acum vin experții în RasPutin
Să ne explice
De ce dă ăla cu racheta în copii
De ce fuge lumea
Ca de urșii turbați
Și de ce sar toți să-i ajute
Numai NATO stă la margine
Își leagă șireturiele
Și se pare că plouă
Chiar așa cine s-ar fi gândit
Că primăvara asta
Va ploua cu bombe
Chiar aici în vecini
Și nevasta ăluia va fugi
La noi
Cu toți copiii
Cu animalele de companie
Cu deznădejde
Și cu disperare?
N-ați vrea să fiți nicio clipă
Niciunul
În locul lor
E cât se poate de clar
Dar și pe câinele
Care ieri te-a mușcat
Dacă îl vezi rănit
Și rupt în bătaie
Pui mâna și îl îngrijești
Pentru că ești om
Pentru că orice semn
De bun-simț contează
Ba poate chiar salvează
O viață
Fără nicio recompensă
Și fără publicitate
Tot ce se află bunăoară
E că un om al străzii
Din România
A adus la centrul de donații
Un bax cu apă
Un kilogram de zahăr
Și unul de ulei
Omul a refuzat
Să primească orice
În schimbul alimentelor
A spus că nu are niciun nume
Nu are nicio adresă
Și s-a pierdut în mulțime
poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Acum
Drag prieten care cânți
vesel în credință,
fii prieten cu Isus
și la suferință!
Dacă-n ceasul de temut,
vrei să fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.
Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Și destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!
Dă-I acum să bea din vas,
când e ars ce vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!
Dă-I acum haina ta
cât îi rupt veșmântul;
căci în cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.
Dă-I acum când e bolnav
grija-nduioșată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.
Ia-L în casa ta acum,
să-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!
Azi Isus e-n mii de frați.
Azi îți vrea El fapta.
Mâine toți vom fi chemați.
Tu vei fi la dreapta!
Și un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
"Îl cunosc și din ani buni;
și din zile grele!"
Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă
Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aș vrea să știe o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar mă înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...
poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Viața e un rai, numai că noi nu vrem să știm, căci dacă am vrea să știm chiar mâine s-ar întinde raiul peste toți.
citat celebru din romanul Frații Karamazov de Dostoievski
Adăugat de Călin Ciprian Cugerean

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea Ta o cânt -- Isus
Îți cânt Doamne o Isus
Și viața și Ființa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credința
Eu te laud te slăvesc
Și ți-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Și-o să umblu pe picioare
Și iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Pașii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci ești Domn eu sunt al Tău
Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viața de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc
Mersul Tău Isus îl cânt
Și lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieții Sfânt Cuvânt
Ne e soare și lumină
Îți cânt Doamne a Ta-ndurare
Și smerenia ți-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt
Și-ți mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toți de lume goi
Azi blândețea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Și al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ți dăm slavă toți mereu
Îți cânt Doamne stăruința
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar ființa
Cei de azi s-avem credința
Prin Tine un duh curat
Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne țină
Toți să fim fără de vină
Unde totul e al Tău
Glorie Isuse Ție
Vreau de-a pururi să îți cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veșnicie
Și în cer și pe pământ
02-11-2021 m.
poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte din livezi
(Soției mele, poeta Titina Nica Țene)
Când a trecut atâta amar de vreme?
Iubito, peste noi zăpezi s-aștern,
Cât sunt aici cu tine, nu te teme
Chiar dacă în geam ne bate-un frig etern.
De când ți-a înflorit pe deget iarbă,
-vergheta legământului pe veci-
Lumina din oglinzi se-mpletește salbă
Când prin poezia mea tu treci.
Chiar dacă, tu, acum, nu mai ești
Fetița din livezi, dar ești bunică,
Porți cu tine traista cu povești
Pentru nepoțica cea mai mică.
A trecut, când, atât amar de vreme?
Iubito, peste noi se-aștern zăpezi,
Eu sunt aici, alături, nu te teme
Și-ți mai culeg cuvinte din livezi.
poezie de Alxandru Florin Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta primăvară
Să vină primăvara cu sclipiri de soare
Cerul să-și arunce albastru-n viorea
Vălurească grâul precum o mare
Ghioceii aibă străluciri de nea
Să danseze, vesel, frunzele în vânt,
Păsările câte triluri săltărețe
Să miroase a proaspăt reavănul pământ
Eu cu bucurie să le dau binețe.
Doamne, că pe lume nu-i nimic mai sfânt
Ca o primăvară, când învie toate,
Parcă-s ale mele, toate câte sânt,
Să le strâng în brațe, aș vrea, dacă se poate.
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!