Cioara bolnavă

Era ciudat că boala ei nu o putea vomita pe ea însăşi.
Cioara, deşirând lumea ca pe un ghem de lână,
I-a găsit celălalt capăt strâns legat în jurul propriului deget.

A decis să vâneze moartea, dar orice
Intra în capcanele pe care le întindea neobosită
Era întotdeauna propriul trup.
Unde se află acest celălalt care mă ţine sub puterea lui?
Cioara a plonjat, a călătorit, a luptat, s-a căţărat,
Iar la sfârşit, la o lungime de braţ, a întâlnit spaima.

Sub şoc, a închis ochii, refuzând să vadă.

Cu toată forţa, a izbit. A simţit lovitura.

Îngrozită, s-a prăbuşit.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărtăşirea ciorii

" Ei, bine," a zis Cioara, " Cu ce începem?"
Dumnezeu, obosit după crearea lumii, sforăia.
" Care e calea?" a zis Cioara, "Încotro o apucăm prima oară?
Umărul lui Dumnezeu era muntele pe care stătea Cioara.
"Hai," a zis Cioara, " Haide să discutăm această situaţie."
Dumnezeu zăcea, cu gura căscată, o carcasă uriaşă.

Cioara a smuls o bucată mare şi a înghiţit-o.

" Oare acest cifru se va releva prin digestie pe el însuşi
Auzului, detaşat de înţelegere?"

(Asta a fost prima glumă.)

Însă, deodată, s-a simţit mult mai puternică.

Cioara, hierofantul, înfoiată, impenetrabilă.

Pe jumătate iluminată. Mută.

( Îngrozită.)

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea ciorii

Când Cioara era albă, a decis că soarele era prea alb.
A decis că lumina lui lucea prea argintiu.
A hotărât să-l atace şi să-l înfrângă.

Şi-a strâns toată puterea în fulgerul unui ghem fierbinte.
Şi-a încleştat ghearele şi şi-a eliberat întreaga furie.
A ţintit cu ciocul drept spre inima soarelui.

A râs în sinea-i până şi-a atins vortexul cel mai adânc

Şi a atacat.

La strigătul ei de luptă, subit, copacii au îmbătrânit,
Umbrele s-au lăţit peste tot.

Dar soarele a devenit încă mai strălucitor –
Iar cioara s-a prăbuşit, înnegrindu-se, în flăcări.

A deschis pliscul dar nu s-a auzit decât un cărâit întunecat.

"Acolo sus", a concluzionat ea,
"Albul este negru, iar negrul este alb. Am învins".

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara mai neagră ca niciodată

Când Dumnezeu, dezgustat de om,
S-a întors în Paradis,
Iar omul, dezgustat de Dumnezeu,
S-a întors spre Eva,
Lucrurile păreau că o luaseră razna.

Dar Cioara... Cioara,
Cioara i-a adunat împreună,
Legând Paradisul şi pământul unul de celălalt –

Astfel că omul a plâns, dar cu vocea lui Dumnezeu,
Iar Dumnezeu a sângerat, dar cu sângele omului.

Apoi, cerul şi pământul au plesnit la încheieturi;
Fisurile s-au transformat în cangrene şi s-au împuţit –
O oroare departe de de mântuire.

Agonia nu s-a atenuat.

Omul nu mai putea fi om, nici Dumnezeu, Dumnezeu.

Agonia
A tot crescut.

Cioara
A rânjit
Şi ţipat: " Acesta este creaţia mea,"

Fluturând drapelul cel negru al propriului ego.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teologia ciorii

Cioara a realizat că Dumnezeu o iubeşte –
Altfel, ea ar fi fost materie anorganică;
Deci chestia asta era deja dovedită.
Uimită, Cioara s-a regăsit în ritmul propriei inimi.

Ea a înţeles că Dumnezeu a spus "Cioară" –
Existenţa ei a fost revelaţia Lui.

Dar oare cine a spus "pietre"?
Ele par de asemenea să existe.
Şi ce spune această tăcere stranie,
După ce pasiunea pentru bovine s-a stins?

Şi cine a iubit ghemele de pene murdare
Care cădeau din cuiburile ciorilor mumificate pe crengi?
Ce spune tăcerea plumbului?

Cioara a realizat că există doi Dumnezei –

Unul dintre ei fiind mult mai mare decât celălalt,
Iubindu-şi duşmanii
Şi deţinând toate armele

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara iese la vânătoare

Cioara
S-a hotărât să experimenteze cuvinte.

Pentru asta a imaginat o duzină de cuvinte drăguţe –
Cu ochi limpezi, sonore, bine exersate,
Cu dinţi puternici.
Nimeni n-ar fi putut găsi unele mai potrivite.

Ea le-a semnalat un iepure de câmp, iar cuvintele au ţâşnit ca din puşcă,
Răsunătoare.
Cioara era Cioară, fără îndoială, dar ce este un iepure?

El s-a metamorfozat într-un buncăr de beton.
Cuvintele se roteau gălăgioase în jurul lui, protestând.

Cioara a transformat cuvintele în proiectile, bombardând buncărul.
Bucăţi de beton zburau prin aer – un stol de grauri.

Cioara a schimbat cuvintele în arme de vânătoare şi a ucis graurii.
Graurii, în cădere, au devenit nori întunecaţi.

Cioara a transformat cuvintele într-un rezervor, colectând apa.
Apa s-a prefăcut într-un cutremur de pământ, înghiţând rezervorul.

Cutremurul s-a transformat într-un iepure care a tulit-o peste creasta dealului,
După ce în prealabil mâncase cuvintele ciorii.

Cioara s-a holbat după iepurele care se îndepărta
Mută de admiraţie.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara la prima lecţie

Dumnezeu a încercat să-înveţe Cioara cum să vorbească.
"Iubire', a zis Dumnezeu. "Spune, Iubire".
Cioara a căscat, mută, pliscul şi Marele Rechin Alb a ţâşnit din mare,
Recăzând apoi, tăcut, în valuri, descoperind astfel propriul abis.
"Nu, nu", a zis Dumnezeu. "Spune Iubire. Incearcă iarăşi. Iubire."
Cioara a căscat, mută, pliscul şi o muscă albastră, una ţeţe, un ţânţar,
S-au ivit din găuri negre, bâzâind,
Agitându-se încoace şi încolo.

"O ultimă încercare", a zis Dumnezeu." Deci, IUBIRE".
Cioara s-a opintit, a căscat pliscul şi a vomat;
Un cap de om, încă fără corp,
Tumefiat, a apărut pe pământ, cu ochi bulbucaţi,
Bolborosind indignat tot felul de proteste –

Apoi, Cioara, înainte ca Dumnezeu să poată interveni, a vomat din nou.
O vulvă de femeie a căzut, înfăşurându-se, strângând gâtul unui om.
Cei doi au căzut în iarbă, încleştaţi, într-o luptă atroce.
Dumnezeu, blestemând printre lacrimi, se străduia să-i despartă.

Cioara, simţindu-şi vina, şi-a luat zborul.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fascinaţia adolescenţei

Nu ştiu cât de tare te-am plăcut,
dar ochii tăi aveau un soi de hipnotiză -
- Hai să plonjăm în adolescenţă, mă îndemnau,
Copilăria ne-a rămas prea mică,
pe celălalt mal ne aşteaptă viaţa
cu toate comorile sale!!!

Am închis ochii şi am plonjat
alături de tine,
în primul an de liceu,
acolo în banca a doua
printre ecuaţii chimice şi logaritmi.

Nici azi nu ştiu cât de tare te-am plăcut,
ştiu doar că acei ochi
străluceau ca boabele de rouă
aprinzând în mine roiuri de lumini...
Alături de tine mă simţeam transpus
pe muchia unui munte,
acolo unde aerul este întotdeauna rarefiat;

Ochii tăi făceau să dispară spinii
de pe manualul de geometrie analitică
şi acreala profesoarei de latină
şi toată încordrea dureroasă
din perioada tezelor...

Nici n-am observat când a trecut adolescenţa,
ochii tăi aveau dreptate:
pe celălalt mal ne-a întâmpinat viaţa
cu promisele sale comori
de care amândoi eram flămânzi.

Nu ştiu cât de tare te-am plăcut,
dar hipnoza ochilor tăi mari
mă face să mai văd şi azi
doi copii ce se aruncă în valurile vieţii
fascinaţi de tot ce li se-ntâmplă.

poezie de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara în flăcări

Cioara a văzut turmele munţilor, învăluiţi în aburii dimineţii,
apoi a văzut marea
Cu valuri vineţii, cu întreaga lume înfăşurată în ghemul ei.
Ea a văzut stelele, arzând departe în bezna universului, ciupercile
pădurii din non-identitate, îngrămădindu-şi norii de spori, viruşii Domnului.
Cioara s-a înfiorat văzând întreaga grozăvie a Creaţiei.

Încă sub nălucile ororii,
Ea a văzut acest pantof, fără talpă, îmbibat de ploaie,
Zăcând pe un colac de parâme.
Mai era acolo această cutie goală, roasă de rugină,
Loc de hârjoneală pentru vânt, printre băltoacele fără nici un rost.

Era acolo şi acestă haină, în dulapul întunecat,
în odaia goală, în casa tăcută.
Era acolo această faţă, fumându-şi ţigara între amurgul
Ferestrei şi focul care mai pâlpâia deasupra cărbunilor.

Nu departe de obraz, această mână, încremenită.

Lângă mână, acest pahar.

Cioara a clipit. A clipit – iarăşi. Nimic nu s-a pierdut în penumbră.

A privit în ochi evidenţa.

Nu i-a scăpat nimic. ( Nimic nu i-ar fi putut scăpa)

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara se încruntă

Este ea propria-i ei putere?
Care e semnătura acesteia?
Sau ea-i o cheie, sentimentul de frig
Al degetelor unei rugăciuni?

Ea este o roată de rugi, inima ei murmură.
Mâncarea ei e vântul –
Puterea lui de a trimite un mesaj.
Urmele picioarelor ei asaltează infinitul

Cu semnături: Noi suntem aici, noi suntem aici.
Ea e aşteptarea-îndelungată a acelui ceva
Care-o va utiliza la aproape orice
Care a creat-o cu mare atenţie

Din nimic

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara se încruntă

Este ea propria-i putere?
Care e semnătura acesteia?
Sau ea-i o cheie, sentimentul de frig
Al degetelor unei rugăciuni?

Ea este o roată de rugi, inima ei murmură.
Mâncarea ei e vântul –
Puterea lui de a trimite un mesaj.
Urmele picioarelor ei asaltează infinitul

Cu semnături: Noi suntem aici, noi suntem aici.
Ea e aşteptarea-îndelungată a acelui ceva
Care-o va utiliza la aproape orice
Care a creat-o cu mare atenţie

Din nimic.

poezie de Ted Hughes din Din "Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii" – Ted Hughes" editura CORESI, ediţie 2022, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cînd şi-a închis Dinu ochii, şi ea a ieşit în curte şi a strigat "Tulai!", de-atunci a simţit că nu oamenii aceia care vor veni să vadă pe mort îi vor fi sprijin de-acum înainte, ci calul acela mare, alb, care sta legat de-un pociumb şi ronţăia liniştit la ogrinji.

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genealogie

La început a fost ţipătul
Care a născut Sângele
Care a născut Ochiul
Care a născut Teama
Care a născut Aripa
Care a născut Osul
Care a născut Granitul
Care a născut Violetul
Care a născut Ghitara
Care a născut Sudoarea
Care a născut pe Adam
Care a născut pe Maria
Care a născut pe Dumnezeu
Care a născut Nimicul
Care a născut pe Niciodată
Niciodată Niciodată Niciodată

Care a născut Cioara

Ţipând după Sânge
Coji resturi
După orice

Agitându-şi nervoasă picioarele negre în cuibul ei mizer.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru

- A venit şi primăvara!
A exclamat negru cioara;

- Ce păcat, vai ce păcat!
Un om alb a exclamat

Era omul de zăpadă –
Cioara n-avea ochi să-l vadă

El, în loc de ochi, avea
Doi cărbuni negri ca ea.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am dat de un măr fermecat, în care te poţi plimba în lung şi-n lat. Toată lumea a-ncăput aici, colorată ca pentru pitici. Izvoarele şi fluviile, pe care le avem, se află-n el, făcute ghem. Tragi de o aţă mai albastră şi, când colo, pe ea, vezi că scrie "Dunărea". Munţii se află şi ei la locul lor, spre cer ca un deget arătător.

Marin Sorescu în Unde fugim de-acasă?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distanţele le ignori din ignoranţă sau nepăsare până când realizezi ca nu-l mai găseşti pe celălalt la o lungime de braţ, aşa cum erai obişnuit...

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţi nevoia

să umble cu cioara vopsită
şi credea că a fost născut
să meargă cu păsăroiul albit
artificial sau de-o spaimă
închipuită de cioara care se jura
că-i şoim ori vultur pleşuv. umbla
prin târgul cu blocuri turn unde
nici ţânţarul nu visa să zboare
până sus. stătea cu privire ridicată
la o şmecherie din oţel aşezată
pe un turn ce sclipea în soare
cu tupeul clădirilor îmbrăcate
în sticlă şi inox. era necinstit
cu el însuşi de când era adolescent
dar se ferea să şi-o spună în faţă

umbla cu cioara vopsită printre oameni
şi asta îi mai amăgea foamea
uneori îşi minţea şi frica

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie insensibilă

Rusia şi SUA-şi dau târcoale, se simte un fior de teamă.
Un tratat e-ameninţat mereu de haitele de câini,
E vorba de topirea viitoarei forme-n mamă,
De pietre topindu-se-n jurul unei rădăcini.

Pământul febril a pârjolit, tremurând şi blestemând:
Truda atâtor veacuri – o pierdere, cădere-n gol
Printre frunze şi insecte. Totuşi un gând
(dar unul în nici un fel ridicol )

Tresare-n în lume, refuzând acel joc
Cu umbra – şi cu bezna urmând după: a-învăţat
Că nu există parteneri de-încredere ( sprijin pe noroc )
Dacă pământul întreg iadului e destinat.

Că viitorul nu-şi poate face într-un naufragiu sediu,
Dar îşi are plămada în provocările de azi,
În istorii, oraşe, chipuri străine sau de camarazi
Pe care ura sau accidentul nu le pot ţine sub permanent asediu.

Deşi există bombe să răspundă altor bombe cu noi drame,
Deşi omenirea se-înfioară de spaimele prin care trece –
Pământul dezintegrat în secunda unei flame –
O moarte mai micuţă tocmai se petrece

Pe-un pat alb de spital, unde ea devine-absenţă,
Unde, amorţită, extrasă din participare şi din viitor,
Şi-a închis ochii la tot ce-înseamnă pe lume evidenţă,
Şi-a afundat capul în perne refuzând să fie martor.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ciorii

Cioara oacheşă, smolită,
Stă pe-un vârf de rămurea,
Croncăne de zor, se-agită,
Prevesteşte vremea rea.

Că-i urâtă, cătrănită,
N-are nicio vină ea,
Cioara oacheşă, smolită,
Stă pe-un vârf de rămurea.

Ar vrea să spună ceva,
De necaz e urmărită,
N-o iubeşte nimenea,
Zboară ncet înspre vâlcea
Cioara oacheşă, smolită.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sex în lanul cu maci

mi-a mângâiat cu buzele
fiecare deget şi
a trecut
de la unul la celălalt
până ceva mai sus
înspre sex
a urmat nebunia
o trăire a zilei până la capăt
părea un sfârşit de viaţă
fără oameni pe străzi
fără babe
ce se
tuflesc în spatele perdelelor şi
fără păsări în zbor

o ultimă trântire pe genunchii juliţi
decojirea senzaţiei sub
lacrima portocalie a cerului
împlinind ultimul orgasm
aducea apocalipsa

of
câtă umilinţă în clipa pe care cred
că am trăit-o până la capăt...

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supremul sentiment al iubirii trebuie găsit în celălalt, nu în noi înşine ceea ce ar putea măslui, distorsiona însăşi sensul real al iubirii!

Monica Iacobov (16 noiembrie 2015)
Adăugat de Monica Iacobov
Comentează! | Votează! | Copiază!