Visul unei creaţii (2)

Mi-am spart puşculiţa cu îngeri
în căutarea celui cu pene de aur
împrăştiaţi pe jos
au început să cânte toţi în gama pustiirii
cu voci de bronz şi alamă
bătând din aripi găurite ritmuri metalice şi reci
adun cu grijă penele profetice
căzute în durerea ce clocoteşte în tâmple

deschid trapa sufletului
cu mâinile adânc afundate
în solul din sânge şi amintiri
al cimitirului din mine
îmi trag morţii afară
de păr
de mâini
de picioare
spre durerea din tâmple
vocile lor carnale recită
în limba moartă a iubirii
infunde amorem cordibus

o mână de pene
un sac de oase
un craniu
o aură
îngerul de aur e gata şi zboară
îl prind de picioare
pendula bate în uşă visului
mă trezesc
cu mâna prăfuită în galben
îi fac conturul pe foaia
închisă între copertele vieţii

. |

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzie

iluzia noastră clădită din promisiuni se zguduie
pereţii tremurând se cojesc de vopsea
şi plâng cu mine
din negru
negru curg
prin spatele icoanelor cu mâinile la ochi
şi întoarse pe călcâie
peste rănile visului
linii ale unghiilor tale înfipte în carne
alunec
în liniştea golului dintre tâmple
când ochii se închid

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diluare sentimentală

Ţin în mână imaginea ta zgâriată
ca pupitrele vechi de la şcoală
adun de pe jos amintirile parcurse
îmi diluez adrenalina în remarci spirituale
stăpânesc arta de a vorbi singur
cuvintele ies
în căutarea de mame adoptive
cu sânii mari să le alăpteze
cad pe foaia mototolită
inducând efect de metadonă
ca sexul pe mormintele
porţelanurilor desperecheate în urma
reţetelor greşit prescrise în iubire

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A patra scrisoare a îngerului

aripile mele pictează în vânt
tabloul existenţei haotice
şi al pieirii
culorile curgând din pene
horcăie a moarte
nu socotiţi nebun
pe cel ce se îngrozeşte
întâlnindu-se cu morţii

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liturghia liniştirii

Două lumini înaripate
cu vocile de ceară
cântă liturghia liniştirii
le mângâi penele
pe autostrada
unde toate maşinile au un far spart
câinii se dau la miezul nopţii
transformat în cufăr cu strigoi
lătrându-şi acatistele în roşu şi lumină
pe banda de avarii
morţii dansează
în mişcarea tatuată de infinit în mine
împart măruntaile mele
îi rog să-ţi lase inima ţie
şi intru în hora lor pe sârma ghimpată
tu
sărută-mi cicatricea ombilicului
desprins de trecut
spune-le tuturor
că am fost un autostopist
în aşteptarea fericirii

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu doar figuraţie

[scenariu în acvamarin]

doar martor
nu trăitor de oră singulară
întorc pendula suflării
(cu grijă să nu-i topesc arcul sub patimi)
deschid uşor uşa labirintului să nu trezesc morţii
schimb cochet oja ursitei
şi răstorn negrul genunii în creuzetul inimii

rolul de primadonă
doar după ce mi-am tăiat limba m-a îmbrăcat
etanş

pământul
ca o urzeală a coastelor lui Nessus
intră în carantină

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dragostea nu vrea să moară

dezlipeşte posterul cu eroi îndrăgostiţi
e cojit pe margini
lasă porumbelul ud şi îngheţat
să respire cu mine sub pene

lasă-mă să citesc poveştile norilor
sunt o cochetă mică şi proastă
m-am săturat să fiu mângâiată cu mâna clovnului
să îţi simt gustul de colivă al gurii
nu sunt un magazin deschis non-stop
unde rămâi mereu dator

vreau să ne ţinem de mână
să fim priviţi prin capacul de sticlă al sicriului
să ascultăm pământul cum strigă
pentru ultima oară
lăsaţi trupurile să vină la mine

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restauratorul de erori

Ce parte din mine are nevoie de acest text?
toate
mai ales copilul
copilul din mine
canibal şi necrofag
ce se hrăneşte cu iluzii
şi amintiri adânc îngropate
cu bucăţi din speranţele resuscitate
dar...
erorile...
erorile nu îi plac
sârguincios le restaurez
le rememorez în fiecare zi
le ţin într-un muzeu
talisman atârnat de gâtul sufletului

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picioare de lut

mă întorc femeie astăzi acasă
cu sufletul brăzdat de idei
tu stăteai la o fereastră închisă
într-o gară de doi, printre ploi
citeai o carte închisă, despre noi
eram cuvântul absent sau gara din noi
curgeau sentimente şi vise
fugeai ireal pe alei
ochii curgeau în neştire
când plecai, amândoi
plecam, părăseam facultăţi, munţi
în căutarea de doi
tu treceai, eu plecam
mă chemai, eu treceam
acasă nu'i nimeni acum
păşesc spre un nou început
pe picioare de lut

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Emil Brumaru

Dumnezeu e una cu îngerii săi, cu
stelele şi pământurile din întuneric
cu oamenii săi – pe care îi ocroteşte în creşa
sa de vietăţi (?!) cu aripi
de mici învăţate la creştere

anii şi lumina unui înger

îngerul Brumaru nu este
decât cu 22 de ani mai bătrân decât mine
totuşi îi spun domnul înger
(?!) aşa
cum şi unei stele anume
doamna betelgeuse îi spun, sărut
mâna de miliarde de ani

îngerul Brumaru

fie îngerul Brumaru
emil atât de aproape tuturor păsărelelor
cu pene potrivite: de apă
aproape
ca peştii zburând (?!) prin tăcerea
tăcerii poeţilor zilei de azi sau de mâine
sau îngeri şi ei

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviri mumificate

Trebuie să curăţ petele de sânge
din interiorul pantofilor
ţi-am spus să nu încerci
să te sinucizi în mine
prin indescifrabila
croşetare a neuronilor
ai călcat de atâtea ori în străchini
tăindu-te în propriile ascuţişuri
îţi simt ADN-ul pe limbă când mănânc
mi-ai înviat toţi morţii
i-ai pus la masă
rupe-ţi carnea cu oasele lor
transformă-ţi binarul schelet
în cuvânt
o să deschid fereastra
să îţi arunc
privirile mumificate la gunoi
sau în ochii orbilor
e o metodă mai bună

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de Teo enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea ploii

Reumatice ramuri
Îşi tânguie durerea ploii
Căzută pe umeri de frunze – sentimente ascunse.
Pamblici de fulgere
Lovesc aşternutul de umbre
Ireal foşnitor.
De tunete dor şi gândurile
Şi uitatele verbe
Căzute în lupte acerbe...
Cerul este o pătură gri.
La margini de zi
Corbi înfometaţi de lumină
Au prins rădăcină.
Ca un clopot de voci
Ramuri se lovesc între ele,
Duelându-şi tăcerea.
Şi plouă... şi grindina bate în geam.
În furtuna de oameni,
Eu sunt singurul ram...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet neînceput

îmi picură sângele-n tâmple
cu zgomote ca de baroase
fie ce-o fi să se-ntâmple
doar somnului pradă mă lase

capilarele mi-s pline de vise
rămase neîmplinite
în chinga inimii prinse
brute lucrări necioplite

şi pielea-mi pe tâmple se luptă
cu demonii de dedesubt
durerea se-ascunde sub masca
zâmbetului neînceput

îmi duc iară mâna la cap
ce-l simt tot mai mic şi mai mic
şi muşchii-ncordaţi ca un arc
mă transformă din tot în nimic

poezie de Klara Papuc
Adăugat de Karla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gloria zilei nu face cât demonul nopţii

şi nici cât o zăpadă prăfuită
sau cât un lac de sare fără punte
pe care îngeri trişti se-ncumetă să-l treacă
nutrind speranţe false
un fluture se-aşază
pe masa din odaie
cu fâlfâit de aripi
împrăştiind lumina
rămân în hora mică
de zâmbete şi soare
dar seara când prind somnul
ca hoţul
de picioare
vin demoni să îmi cânte
iubirile de care
legată sunt pe viaţă

şi trec din vis în vis
cu aspre condamnări
tresar la ore fixe
şi mă gândesc că poate
lăsându-mă la uşă
ca pe-un străin voi face
dreptate
în sfârşit

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatuaj

Mi-am pus aripi la picioare,
Tatuaje-n zbor spre soare,
Spre iubiri şi mângâiere
În prelingeri de tăcere!

Sunt profundă ca un vis
Care cordul a cuprins
Cu sărut pe ambii sâni
Şi cu vibraţii în mâini.

Sunt ca piatra necioplită
Sub o daltă fin călită,
Când m-atinge, mă-nfierbântă
De topesc liniştea sfântă.

Şi cât sunt de dezmierdată
Nu voi muri niciodată,
Voi zbura din floare-n floare
Cu aripi dulci la picioare.

Voi gusta zborul vieţii
Dintr-o fantă-a dimineţii
Şi voi fi lumina ta
Sculptată pe-o canapea

Ne-om legăna în sărut,
Dar din dar pentru-mprumut,
Ne-om topi până în zori
Printre îngerii din flori!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă cu şi despre timp

Se scurge tăcerea-n clepsidră
Şi ninge în noi liniştit,
Azi chipul reflectă-n oglindă
Un suflet, un gând obosit...
Se nasc chihlimbare la tâmple,
Se zbate o frunză de jad,
Trec îngeri cu plete cărunte,
Gutuile – flamură ard.

Se scurge tăcerea-n clepsidră –
Şi timpul – un râu de nisip,
Mai lasă secunde-n firidă
Şi riduri pe stâncile-chip.
Mai lunecă-n noi risipirea...
De-o vreme murim repetat,
Se pierde – un vis, omenirea
Şi totuşi nimic nu-i schimbat...

Şi ninge în noi liniştit...
La tâmple nămeţi de lumină,
Căci timpul mai arde mocnit
Sub râuri de hrană divină.
Ni-i dor de apus! Răsărit,
Ni-s penele arse de dor
Tristeţea în noi a-ncolţit,
Săruturi şi flori ne-mpresor...

Azi chipul reflectă-n oglindă
Un fals imperfect, un poem.
Nu-s braţe, etern să cuprindă
Ascunsul, uitatul infern.
Şi picură-n umbre tăcerea
Şi cerul se frânge-n felii,
Vuieşte-n furtună durerea...
Coboară în suflet stihii.

Un suflet, un gând obosit...
O linie frântă închisă
Şi timpul de-acum s-a oprit –
O ultimă flacără... stinsă...
Un clopot bătând vinovat,
Ca inima-n pliuri de ape,
Spre cer, ca un vis a migrat...
Acum e atât de departe!

Se nasc chihlimbare la tâmple,
În inimi secundele mor,
De lacrimă pleoapele-s ude,
Prieteni, de voi ne e dor!
În valuri de stele se-afundă,
Se-afundă etern în uitare,
Lumina şi viaţa pierdută...
Atunci vom afla că se moare...

Se zbate o frunză de jad...
Perdele-n liane de flori,
Se-ascund şi-n mătanie cad...
O lume de vis şi de ploi...
Şi timpul ne ninge în gând
La tâmple iubirile ard,
Ne-ntoarcem acasă pământ
Ne-ntoarcem tăcut printre noi...

Trec îngeri cu plete cărunte,
Cărări în păduri de argint,
Trec oameni cu stele la tâmple...
Se-aude un cânt de alint.
Porneşte alai de secunde
În timpuri de timpuri oprite
Şi timpul în noi se ascunde,
În nunţi de aduceri-aminte.

Gutuile – flamură ard,
La geamuri obloanele-s puse
Şi pleoapele-s umbre ce cad
În timpuri de timpuri ascunse.
În stâncă de-acu ne-ntrupăm,
Ni-i plânsul ocean de cuvinte,
Un Sfinx, din prezent evadăm
Şi plângem... şi plângem cuminte!

Gutuile – flamură ard,
Trec îngeri cu plete cărunte,
Se zbate o frunză de jad,
Se nasc chihlimbare la tâmple.
Un suflet, un gând obosit,
Azi chipul reflectă-n oglindă
Şi ninge în noi liniştit...
Se scurge tăcerea-n clepsidră...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc sadic

Arunc un picior în urma drumului.
Cu celălalt alerg nebuneşte spre mare.
Trag drumul bucată cu bucată dintre valuri,
mi-l pun în spate
şi râd de piciorul rătăcit care mă caută.
Legătura unică dintre setea mea şi mărul lui Adam
este acest picior separat, părăsit,
care aleargă printre alte picioare,
puzderii de picioare, căzute pe plajă.

Scot din mine omul mic.
Din el scot alt om, infinit mai mic.
Vreau să ajung la pruncul însetat de lapte
care-şi caută mama.

Mi-am ascuţit unghiile atât de bine încât,
mi-am tăiat cu ele o mână.
Am aruncat-o in mijlocul mării,
dar valurile înalte cât salcia de lângă mine
mi-au repatriat-o.

Setea apei se stinge cu sângele meu,
un sânge verde amestecat cu frunze uscate de măr.
Sunt sigur că m-a jertfit marea.
Salcia de lângă mine este o falsă reîncarnare.

Ochiul aruncat sub nisip
vede clar că pruncul Iisus nu are o mâna,
un picior.
Caută deznădăjduit laptele roşu,
pasteurizat de vremuri apuse.
Cu celălalt ochi mă vede Dumnezeu.
Mă lăcrimează şi vrea să mă închidă
sub pleoapa orizontului.
Sunt celălalt fiu care nu jertfeşte nimic,
obişnuit cu viaţa,
dependent de şarpe.

Iată un picior cu aripi care zboară aievea
spre soarele eretic,
spre luna infama,
spre cerul ucigaş.
Toată lumea ucide,
paradoxul există.
Şi asta prin decret divin.

Când miriadele de picioare cu unghii de evreu
au început să-mi danseze-mprejur,
am înţeles mecatronica hedonismului astral.
Marea nu are suficientă apă pentru dansul mareelor.
Autoservirea sângelui prin simfonie de Fuhrer
devine soluţie istorică
prin acelaşi decret divin.

Într-un moment încărcat de profan,
prin urechea tăiată,
mi se cântă-n strunele minţii tragerea la soartă.
Am de ales între plajă pe rug şi vilegiatură pe roată.
Aşa dezmembrat cum sunt,
mai pot aduce un plus de efect,
într-un peisaj apocaliptic,
cu natură moartă.

Îngrădit între doua secunde însângerate,
în lagărul timpului viitor,
caut resemnat umbra pasului,
nici măcar pe cea a piciorului
sau pe cea a mamei pruncului însetat.
Caut o piatra de mormânt,
s-o arunc sfidător în cer.
Am dreptul să fiu la fel de nedrept.

Nu cred în jocul sadic de-a evoluţia.
Singura justificare istorică a tragediei
rămâne drumul pe care-l port în spate.
Nu e drumul vieţii, pentru că,
tam-nesam,
piciorul acela rătăcit ar fi ajuns deja la mine.
Nici al morţii, pentru că,
îmi vâjâie prea multă mişcare-n jur.
Este un drum oarecare, pierdut în mare.
Drumul Sângelui l-aş numi.

În toată liniştea asta subit încropită,
se-aude doar muşcătura lui Adam din mărul meu.
Am devenit pom interzis la umbra salciei,
într-o lume fără patimi.
Timpul n-a făcut infarct.
Pulsează înspăimântat de amintirea unei bombe atomice,
resuscitat de nostalgia ultimei crime.

Epilog
Piciorul nu s-a întors la mine.
Am rămas înrădăcinat pe malul mării,
cu seva însângerată şi unghii in locul frunzelor.
Vom răzbate.
Într-un final vom răzbate.

poezie de Andrei Cucu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul vieţii

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Trec secundele spre stele
ca un stol de rîndunele.
Zboară vremea către slavă
şi cu roadă şi cu pleavă.
Zboară clipa către Rai.
Tu, prietene, ce-i dai?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Zboară clipele albastre
către Domnul vieţii noastre.

Tu, acel ce mergi pe Cale,
ce dai tu secundei tale?
Tu, ce ştii ce-a dat Isus,
ce-i trimiţi acolo sus?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Vremea trece. Holda-i coaptă.
Domnu-i gata şi ne-aşteaptă.

Domnu-i gata şi ne roagă
să-L vestim în lumea-ntreagă,
să dăm iureş secerînd,
ca să vie mai curînd!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea ta...

Durerea ta mă doare şi pe mine,
Eşti steaua ce îmi luminează zarea,
Eşti sângele în pulberi de rubine,
Eşti valul ce mângâie marea.

Durerea ta îngenunchează visul,
Crezul că˗ntr˗o lacrimă sunt două
Inimi care netezesc abisul
Unei primăveri sub cer de rouă.

Durerea ta mă˗ngână în tăcere,
Trec îngeri printre noi şi sunt uimiţi
Văzând cum zac în veşnică˗ntristare
Fiul iubit şi ambii lui părinţi.

Durerea ta˗i coloana vertebrală
Zdruncinată˗adânc în împlinire,
Când remuşcarea este cerebrală
Speranţele visează eterna ostoire.

Durerea ta mă doare şi pe mine
Îţi spun deschis şi nu greşescː
Îndreaptă˗te rapid, fii sănătos şi bine,
La braţul tău vreau să mai dăinuiesc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vigor mortis

Şi pietre, aud pietre crăpând de jale seacă
Şi liniştea aşterne la tâmple promoroacă
Şi bântuie-o stihie prin colţurile nopţii
Şi morţii sunt cu viii şi viii sunt cu morţii.

Şi câinii-şi muşcă limba şi limba li se-nnoadă,
Sunt javre hămesite ce şuieră din coadă,
Şi corbii se adună, având la îndemână
Cadavre aburinde, căzute într-o rână.

Şi sângele e negru şi sângele încheagă
Şi moartea-i viguroasă şi viaţa este bleagă
Şi viermii se îndoapă din leşuri putrezite
Şi porţi spre izbăvire ce straşnic sunt păzite.

poezie de Ionuţ Caragea (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini

Mi-am împletit visele în palme
- înăuntru era prea multă îndoială,
râuri de cuvinte au început
să-mi curgă printre degete
adânc, în pământul
pe care mi-am construit lumea.
Nu ştiu când şi unde
am învăţat
să oblig tăcerea să cânte.
M-ating sunetele ei,
vibraţii de distanţe
care apun în urme de paşi.
Ma joc cu nişte cioburi
de aripi
pe care le-am spart
din greşeală,
când am încercat să-ntind braţele
către rădăcinile prinse adânc
în drumul dintre noi.

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Gabriela Dornean
Comentează! | Votează! | Copiază!