Nu doar figurație
[scenariu în acvamarin]
doar martor
nu trăitor de oră singulară
întorc pendula suflării
(cu grijă să nu-i topesc arcul sub patimi)
deschid ușor ușa labirintului să nu trezesc morții
schimb cochet oja ursitei
și răstorn negrul genunii în creuzetul inimii
rolul de primadonă
doar după ce mi-am tăiat limba m-a îmbrăcat
etanș
pământul
ca o urzeală a coastelor lui Nessus
intră în carantină
poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.