tremură frunza
şi de vânt şi de toamnă -
tristă-i peluza

haiku de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Ion Ene Meteleu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar

E toamnă iar şi frunza viei
A ruginit, bătu-ar vina,
Doar frunza dumneaei, vecinei,
N-a mai atins-o azi rugina.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tremură sub vânt

Soarele va cădea iar

pe deal
mestecenii fac semne

şi tremură sub vânt
florile nimănui

ciobanii râd
a mai venit o seară.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am prieteni în peluza sud, am şi în nord, dar cei mai tari sunt ăia din peluza backstage.

aforism de Ştefan Munteanu
Adăugat de Ştefan Munteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-ntreba...

Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig.
E iarnă azi şi-n largul zării
Se rup fâşii de vânt, de frig!

Ce tristă-i zarea! Frunze ning...

Azi, picuri reci lovesc des pleoapa,
Iar ochii-mi se închid, apoi,
Unesc o lacrimă cu apa
Şi pasu-mi este mai greoi.

Ce tristă-i zarea, ca şi noi...

Copacii au rămas stingheri...
Cheamă prin ram privirea mea.
Dansează-n gol. Parcă mai ieri,
Prin frunze, dorul mi-l şoptea.

Ce tristă-i zarea, ea te vrea...

Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig...
E iarnă azi şi-n largul zării
Se rup fâşii de vânt, de frig...

poezie de Vera Crăciun din Pe valuri de albastru (iulie 2014)
Adăugat de Vera Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evei

Toamnă lungă şi ploioasă...
Numai Eva-i dezbrăcată.
Doar Adam al ei nu vine,
Frunza să mai pice-odată.

De-ar fi în ceruri toamnă
Ar ştii şi el, Adam
Secretul Evei sale,
Cu frunza de pe ram.

poezie satirică de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza şi toamna

Creionez un substantiv
cu chenar de adjectiv:
frunza verde, fistichie,
care tremură în vie.

Pe potecile uscate,
două verbe încurcate
de un vânt hoinar, golaş,
care a l e a r g ă păpădia
în răzorul din imaş.
Sus pe dealu' unde-i via,
nu mai c â n t ă ciocârlia...

Frunza e un subtantiv,
capătă şi-un adjectiv
când se-arată toamna gri
în stejarii a r ă m i i...

Frunză verde a bobului
făcuşi casă dorului
în balade, rapsodii,
în poveşti pentru copii.

Ai doinit ades cu jale
la izvoare şi pe vale.
Iar acum, aşa deodată,
te-ai desprins în larg mirată,
galbenă şi inutilă,
în mâini limpezi de copilă.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Anotimpul cu aripi de copil (20 august 2011)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Tremură frunza de frică
Şi e galbenă la faţă
Fiindcă dis-de-dimineaţă
De pe ram simte că pică.

Toată vara, ca o doamnă,
A fost mândră şi îngâmfată
Nici nu s-a gândit vreodată
Că se va usca la toamnă.

Dar răcoarea o cuprinde
De la vârf până la bază,
Timpu-încet o devorează,
Şi-umbra morţii se întinde.

Alte frunze ofilite,
Care stau pe jos grămadă,
O privesc cum stă să cadă
Oarecum neliniştite.

Doar un lucru se mai poate
Când o frunză e uscată,
Ca în clipa întunecată
Să cadă cu demnitate.

poezie de Octavian Cocoş (3 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt turbat

Sunt clipe în viaţă când sufletul
Ca frunza în pom se odihneste
Vânt puternic strânge cu corsetul
Se adună usor dansează pluteşte

O adiere îl trezeste, îl poartă-n vânt
O zi două, trei, îl lasă şi poposeste
Din frunză, din vânt, se aude un cânt
Apoi mai aprig şi frumos se iubeşte

Cântă copacul, tu stai la o rădăcină
O viaţă tu ai dirijat, eşti un bărbat
Se leagănă în vânt frunza ce suspină
Nu eşti bărbat, eşti vântul turbat

Domol te-ai aşezat pe câmpul curat
Frunza singură să se învârtească
Vântule turbat, o vioară te-a alungat
Sufletul să hotărască, el să iubească.

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă pe Pământ

Cocorii au plecat demult
Cad frunze pe alei
Şi vântul toamnei îl ascult
Prin crengile de tei

Văd frunzele cum cad din ram
Şi tremură în vânt
Se-aprind gutuile în geam
E toamnă pe Pământ

Şi florile s-au veştejit
Şi berzele s-au dus
Şi zilele s-au risipit
Şi crinii au apus

Şi nopţile parcă prea lungi
Mai văd un răsărit
Şi plopi cu umbrele prelungi
Gonesc un asfinţit...

Şi vara ce ne-a părăsit
Cu-a florilor veşmânt
Ori nu a fost ori n-a venit
E toamnă pe Pământ.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Acum, pe cerul grav
Contemplu sincer frunza,
Iar lujeru-i firav
Ne mătură peluza.

Observ culori spectrale
Şi o ridic spre soare,
Îi simt conturul moale
În mâna-mi arzătoare.

Mă farmecă culoarea
Şi-i simt mirosul pur,
Cum îmi transmite marea
Culoarea de azur.

Ea părăseşte pomul
Pe caldarâm sau lan
Şi-o mătură tot omul
Cu sârg şi an de an.

O las să reînvie
Pe glia strămoşească
Şi vântul s-o adie
Spre pacea pământească...

poezie de Liviu Reti (22 noiembrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă fără decor

E toamnă, iubite,
Afară şi-n gând,
Sunt frunza ce cade,
Iar tu-mi eşti pământ;
Aştepţi să te-acopăr
Cu suflet şi dor
Şi vrei să fiu iarăşi
Al toamnei decor.

Nu pot azi toamnei
Să-i fiu o podoabă
Căci frunza căzută
Pe tristul pământ,
E arsă de soare
Rănită de ploi
Ucisă iubite....
De frigul din noi.

poezie de Angelina Nădejde (15 septembrie 2012)
Adăugat de angelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar

"E toamnă iar"... ne zice-n şoapte
Duduia Ica şi ne-arată
Că dumneaei, în astă noapte,
I s-a dus frunza înc-odată.

epigramă de Constantin Manea-Negreşti din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Note de toamnă

(Tăcere... e toamnă în cetate...)

Tăcere... e toamnă în cetate...
Plouă... şi numai ploaia dă cuvânt-
E pace de plumb, e vânt, şi pe vânt
Grăbite, trec frunze liberate.

Deschide, dă drumu, -adorato,
Cu crengi şi foi uscate am venit;
În târg, o fată tristă a murit, -
Şi-au dus-o pe ploaie, şi-au îngropat-o...

Dă drumu, e toamnă în cetate-
Întreg pământul pare un mormânt...
Plouă... şi peste târg, duse de vânt,
Grăbite, trec frunze liberate.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

E toamnă iar în calendare,
O frunză văd acum căzând.
Iar printre lacrimile-amare
O aud suspinând, suspinând.

Şi-un sunet mort de clavir
Se-aude pe stradă cântând.
Prin parc mă plimb ore în şir
O aud suspinând, suspinând.

Şi vântul rece de toamnă
Prin oraş îl simţi umblând.
Spre neant frunza condamnă
O aud suspinând, suspinând.

Dar îşi continuă strigarea
La o salvare ea sperând.
A îngălbenit rapid cărarea
O aud suspinând, suspinând.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (11 august 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Toamnă calmă,
Cu accent pe struguri.
Îşi vindecă frunzele de verde
Şi pletele de căldură,
În vânt.

Toamnă tăcută,
Cu rugină-n vârfuri.
Îşi clatină crengile-n nucă
Şi dorul de umbre,
În leagăn.

Toamnă aridă,
Cu alint pe gene.
Îşi strânge muzica-n geamuri
Şi merele-n poală,
Cu zâmbet.

Toamnă nouă,
Cu anii în spate.
Îşi cântă verile stinse
Şi norii de ploaie
În baltă.

Toamnă dragă,
Cu brumă pe suflet.
Îşi ceartă iubirea de focuri
Şi paşii de vrere,
În veghe.

poezie de Gabriela Chişcari (3 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tristă ...

Ce tristă-i seara în odaia goală,
Cu umbre stranii întinând pereţii.
Văd chipuri ca întunecata smoală,
Jucând un ultim act în piesa vieţii.

Ce tristă este noaptea în odaie
Cu somnul ce nu poposeşte-n gene,
Când gânduri negre se încing văpaie,
Luptându-se ca fiarele-n arene.

Ce tristă-i dimineaţa în lumină
Cu amintiri ce le credeam pierdute,
Strivite între munţi de chin şi vină,
Vrând roata timpului din loc să mute.

Ce tristă-i ziua când odaia-i goală,
De glasuri şi de râsete golită.
Când liniştea e crudă, infernală,
Şi la singurătate-s osândită.

Ce tristă-i viaţa-ntreagă-n suferinţă,
Când trec agonizând încet spre moarte.
Vii spaime-ascunse-n straiul de căinţă,
N-aş vrea vreodata cineva să poarte.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Tăcere... e toamnă în cetate...
Plouă... şi numai ploaia dă cuvânt
E pace de plumb, e vânt, şi pe vânt
Grăbite, trec frunze liberate.

Deschide, dă drumu, - adorato,
Cu crengi şi foi uscate am venit,
În târg, o fată tristă a murit,
Şi-au dus-o pe ploaie, şi-au îngropat-o...

Dă drumu, e toamnă în cetate -
Întreg pământul pare un mormânt...
Plouă... şi peste târg, duse de vânt,
Grăbite, trec frunze liberate.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De toamnă

Se scutură frunza din vii
E zavă mare-n primării...
Toamnă târzie, cad arar,
De-acum, primar după primar.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să ningă a vară
Şi să soare a Crăciun!
Flori de toamnă, primăvară,
Pe inelele lui Saturn!

Şi să curgă râul de vânt,
Peste copacii de pe lună!
Doar eu cel de pe pământ,
Să văd cerul din furtună!

Să mă uit cum plouă frunza.
Ciripesc cum păsărele,
Să pictez şi eu pânza,
Cu natura vieţii mele!

Ilie Andrei Harapaşcu în Poetul respectiv
Adăugat de Ilie Andrei Harapaşcu
Comentează! | Votează! | Copiază!