departele…

fiecare deznădejde cere să-i jertfim ceva
orice amar este amar doar
de-i gustat

mă simt un vierme cu stindard
mărşăluind prin mărul vremii – fără
niciun arc de triumf?!
…nu ştiu de voi trăi
până la sămânţă!

sunt iarăşi om şi nu am ce…
mă caut prin buzunare, sertare, ascunzători
ce-aş putea jertfi azi
tot teatrul acesta imaginar?!
…îmi ţiuie urechile

mă-ntorc în vierme, măru-i amar ori
am nimerit urma târâişului meu?!
caut să ies, mai demn să mă ia în cioc o vrabie
decât să putrezesc aici, să cad împreună cu mărul
în ierbi brumate

om – vai, nu-mi pot lepăda năravul, mă târâi
şi mi-e greu
să redeprind mers omenesc, îmi miroase sufletul
şi haina a măr verde, a pelin şi-a colb
ce de colb lasă minutarele în drumul lor!
mi-a răspuns doar duhul, piele şi os şi departele
unde doarme iubita şi un ceasornic
am găsit, gata, am găsit
acest «departe» îl voi pune pe rug, ardere de tot
deznădejdii de apoi
poate veni
iubită sau vrabie…
să lunece cortină albă peste ceas…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultimul ceas?

O cortină asurzitoare cade
anunţând prin cei patru că foametea
a încetat,
iar totul e infinit.

Caut o lumină, dar culori amare
mă orbesc.
Bezna mă-nconjoară, ne cuprinde pe toti;
ochii nu-mi mai folosesc.
Mereu sunt două.

Caut un sunet, o şoaptă caldă
sau un strigăt.
Rugăciunile curg printre strigătele înălţătoare;
mă asurzesc.
Din nou două. Unde eşti?

Caut... ceva; nu ştiu ce caut,
dar încă simt. Îi simt
şi pe Ei şi pe ceilalţi.
Sufletele devin arginţi
pentru zămislirea unei noi lumi.
Conştiinţa mi-e amorţită. S-a ales.

Memoria moare trecând,
iar spiritul transcende.
Acum binele şi răul sunt doar una...
o târguiala repetată.

Ce urmează?
Trâmbiţele furate imi răsfrâng
gândurile deja îngheţate.
Unde ai dispărut?

poezie de Alex Mercea din revista "Ţara visurilor noastre" (16 septembrie 2014)
Adăugat de Alex Mercea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rupere... Renaştere

Da. Nu. Poate. Nu ştiu...
Nu ştiu ce urma... e clar!
Doar că mi-e permanentă foame,
Şi simt în inimă amar...

Nu. Poate. Sau... nu ştii...
Ce simţi, ce cauţi sau ce vrei...!
Mie mi-e tot mai greu s-aştept,
"La revedere" să-i spui ei...

Nu ştiu, nu ştii, nimeni nu ştie...
Nici ce va fi, nici cum... de ce...!
Tot ce doresc? Să vii la uşă...
Să mă revezi... să vezi cum e!

Da. Nu. Nu ştiu. Poate...
Aşa o fi scris din Lumini.
Ştiu doar că te doresc în toate,
Şi n-a fost scris să fim străini!

Las-o din suflet să îţi plece!
Dă-i drumul să-şi înceapă zborul...
Tot ce-ai trăit, a fost... Treci peste!
Vino spre mine... îţi plânge dorul!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelacrima

Clipeşte şi află ce-i clipa – momentul
din care capacul se pune la loc
să umple cu aburul fraged absentul
apoi condensatul să pice în foc

Mă rog de o frunză să-mi dea din verdeaţă
când soarele-mi arde venirea aici
sunt doar pe o clipă cusută cu aţă
de ploaie cu acul din ghem de arici

Mă simt muşcătura din mărul văratic
un vierme îmi cântă în păr de dormit
şi poate albastrul vibrând pe jăratic
ce-n sine absoarbe un mic asfinţit

Mă dărui destinsă acum picăturii
să verse un vers în acest univers
e bubă de clipe pe-ntreg cerul gurii…
Ne-nghite o moarte agilă din mers

poezie de Radmila Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări albe

Şi plec...
Mă duc pe albele cărări
Pe care au păşit şi alţii
Ce-s îngropaţi în alte cugetări.
Căci negru e în jurul meu
Şi soare nu mai este,
El a apus de mult în zări
Acum, e-ntr-o poveste.

Oare-am ajuns?
Privesc în jur... aceeaşi lume sumbră.
Şi-acum doar o-ntrebare am:
Pot să mă-ntorc în tindă?
Şi-apoi privind în jurul meu
Nimic nu îmi răspunde.
Dar cu privirea urmăresc
Lucrul a mă pătrunde.
Privesc uimit cum soarele şi luna
Nu numai că se văd,
Ci îşi împart căldura.

Şi văd cadavre vii
Cum obosite-nclină.
Dar unde sunt?
Mă-ntreb întruna
Şi caut cărarea albă din negrul interes,
Dar în abisul gândurilor mele
Se văd doar licurici stingheri
Ce pâlpâie aiurea-n noapte
Şi fac tic-tac, se sting şi pier.

E întuneric şi mi-e frică
Şi-am început să mă gândesc
Cine sunt eu? De unde vin?
Dar un răspuns eu nu găsesc.
Mă simt aşa lipsit de viaţă,
Mă simt de parcă n-aş fi eu,
Mă simt doar o simplă fantomă
Sau, un cadavru în cavou.
Nici nu mai ştiu ce timp m-aşteaptă
Şi nici ce drum eu voi urma.

Dar caut drumul alb, din negrul nesfârşit
Şi caut neatinsul negăsitului învins.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (2008)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt palma vieţii cum m-atinge

şi azi mi-e rău şi parcă nu mi-e bine,
nici ieri nu ştiu cum de mi-a fost
un zâmbet smuls printre suspine
l-aş da şi azi, dar cu ce rost?

pătrund departe, ceru-i ceaţă
sau văz doar neguri împrejur
mai târai doar un pas prin viaţă
un an sau doi, sau trei să-i fur.

hodină caut, greu mi-e trupul
şi visele povară-mi sunt.
pe-un drum străin îmi pierd şi gândul
nici linişte n-aud s-ascult.

pe-un mal de apa tac pietroaie
răsuflu greu privind blajin
c-o lacrimă ce îmi şiroaie
pe-obrazul şters de trai pelin.

simt palma vieţii cum m-atinge
pe-o tâmplă-mi pune flori de-argint
şi iar povara ei mă stinge
nu-i mângâiere, nu-i alint.

cu capul aplecat în poale
şi ochii oglindiţi n-adânc
mă văd străină-n apa moale
un chip de om, răpus, visând.

mă doare azi, la fel şi mâine
cuvântul ce-a lovit din jur
sunt doar străinul hăituit, un câine
bolnav de viaţa dimprejur.

voi merge poate în genunchi
şi nimeni nu mă va cunoaşte,
străbat pământuri şi-un mănunchi
de vorbe las de m-oi întoarce.

am presărat iubire-n urme
că poate îşi vor aminti
de-mbratisari, acum,-străine
şi le-or simţi când nu voi fi.

eu, drumul caut şi mă doare
de l-aş găsi şi l-aş vedea
dar ochi-s orbi şi-n căutare
străin rămân în urma mea.

mi-e rău şi azi şi nu mi-e bine
o rană curge-n piept mereu
aş smulge tot ce doare-n mine
să mai raman un an... şi greu.

aş mai striga dar cin s-audă
nici glasul nu mi-i cunoscut
rămân străin în huma udă
cu trupul îmbrăcat în lut.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină cu ceglău-n spate

Cât te-am purtat în spinare,
Măi, Amar!
Nu-s biserici cu altare,
Măi, Amar!
Nu sunt cruci pe la răscruce,
Măi, Amar!
Cu înscris pe un' moi duce,
Măi amar!

Că tu doar m-ai tăvălit,
Măi, Amar!
Pe butuc de osândit,
Măi Amar!
Când rugul m-o ridicat,
Măi, Amar!
Chiar şi-atunci m-ai sfâşiat,
Vai şi-Amar!

Tragă roua clopotul,
Ehehei, Amare!
Io-nviez cu şipotul,
Măi, Amare!!!
Ehei, şi voi fi fălos,
Măi, Amare!
Că te-am azvârlit pe jos,
Dulce-amar!!!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

n-am merit

ferestre enorme
invizibile în măreţia lor
prin ele mă caut, curg pe sticlă, între ceruri
prins
păianjen violet-auriu ţes pânze din cuvinte
… cu ochii voştri se va hrăni
fără să vă doară
fără să vă împuţineze vederea…

în aproape toate lucrurile se ascunde un mister
sau măcar un şiretlic
aici – vă mărturisesc – n-am nimerit, copiind cuvintele
ca de pe o tablă şcolară
ferestrele
vin apoi şi pretind că vă aduc poezie

dacă nu v-aş iubi
le-aş şterge cu inima-burete până şi pe acelea
plămădite acolo, de unde le caut pentru voi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

îmi simt inima un airbag...
deci gata de tamponare cu musca vremii
şi maşina timpului care
tot are ceva cu nepurtătorii de centură
trăiesc iminentul bănuindu-mă viu
şi doar sorbind vinul
liturgic
mă prind
calea lactee este o viţă de vie
ajunsă până aici, jos, unde circulaţia este
pe contrasens
iar fără abs
vor rupe retina în cioburi de oglindă în care
tu erai cel căruia nu i-am acordat
prioritate
fiindcă drumul meu este
pâine

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde de stejar (Doină românească)

Foaie verde de stejar!
Bade-al meu s-a dus pe vale.
Mult am râs de-al său amar,
C-a plecat de dor şi jale.

Foc şi pară mă-ndrăgea
De iubire-i spunea cântul.
Să-l asculte cine-mi sta?
Că ofta parcă şi vântul.

De durerea-i nu-mi păsa,
Şi când el cu jale-adâncă
Dragostea îşi blestema,
Eu rupeam la flori în luncă.

Focu-i însă nu s-a stins.
Să mă uite calea-mparte!
Şi-acum doru-i m-a cuprins,
Văleu mie! că-i departe.

Biata inimă nătângă!
La picioare poa' să-ţi moară
Sufletul fără să-ţi frângă:
Drag ţi-e cel departe doară!
Foaie verde de stejar!
De se-ntoarce bade-al meu,
Am să râd de-al său amar.
De-o pleca, mi-e plânsul greu!

poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Monica Pillat
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se surpă sufletul

Mi se surpă sufletul,
Ţi-o păsa sau poate nu,
Mă îneacă plânsetul,
Eu îs aici, unde eşti tu?

Călătoare eşti cu zorii,
Răsai şi pleci în amurg,
Îţi simt lipsa prin toţi porii,
Lacrimi râuri îmi tot curg.

De se vor opri vreodată,
Nu te voi mai căuta,
Va fi lacrima secată,
Ochii-au plâns din vina ta.

Vei trăi cuprinsă fiind
De amar şi-un dor nebun,
Eu aici, patimi scriind
Suferinţei cap să-i pun.

poezie de Razvan Isac (15 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

faţă în faţă

În treacăt
îl salut pe Atlas şi mă aşez
faţă în faţă cu Pământul: Ce mai faci, Pământule?
… oftează şi atât
voiam să-ţi spun, să-ţi mulţumesc sau nu
pentru bulgăre, cel din care-s făcut!
Să cred că-i un gest pozitiv puţinătatea trupului meu ori
ai vrut să demonstrezi cine ştie cui
că într-un trup mic încape vrere, iubire, atâta iubire
foame, sete, dor
mirare… mai voiam să-ţi spun, am şi uitat, se holbează
apoi mă priveşte chiorâş Atlas – stai liniştit, nu-s
iscoadă şi nici nu-ţi vreau locul, tu fă-ţi treaba
cât eu intru înăuntru
ca un vierme
în mărul acesta ce-l ţii… ia stai, nu cumva-i
mărul edenic?!… Nu. Ei bine, m-ai liniştit
– al doilea oftat…
între timp, mai trag o tură în jurul Soarelui, caut
pe unde o fi rătăcit îngerul meu
şi intru înăuntru
înăuntru

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut un rest

caut un rest rămas din stele
în noaptea neverde
pictată cu un zâmbet nedumerit de Giocondă
printr-un labirint cu sensuri confuze

trec prin fuga luminii
prin ziduri de strâmtoare
înmugurind rugul
într-o amintire deschisă cu prezenţa ta
undeva unde noaptea cade în silabe

te simt imaginar cu suflet ars de vânt
cu ochii rotiţi peste mine
într-un poem modern
unde doar tu îmi cunoşti literele
dizolvate în ochiul meu verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fumuri ameţite

Mai cântă-mi cobzare, mai cântă-mi să uit
de jalea din mine ce mă îngheaţă
mai cântă-mi cobzare ceva să ascult
cântă cu mine ce-ai strâns de o viaţă

Mai toarnă crâşmare un vin de pelin
şi toarnă-mi şi-o ţuica, una de casă
mai cântă-mi cobzare şi vreau să închin
beţiei din gânduri ce nu mă lasă

Mai dă-mi o ţigare din foi de amar
sau dă-mi tot pachetul, ştii că nu-mi pasă
si-ti plătesc ce-am băut, plătesc ce am ars
şi-ţi plătesc de îmi cânţi una duioasă.

Mai cântă-mi cobzar sau stai de serveşte
din vinul amar şi ţuica nefiartă
ia şi-o ţigare de vrei şi-ţi pofteşte
şi apoi cântă-mi parfumuri de scoarţă

Mai cântă-mi cobzare şi lasă hangiul
de vrea să-nchidă aceasta bodegă
cheamă-l la mine să-i schimb poate gândul
şi stai şi încântă-mi noaptea beteagă

Şi cântă-mi cobzare până răsare
soarele măiestru prin iarba creaţă
cântă-mi pe strofe o mare de sare
şi pietre stelare poate mă-nvaţă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă nu am răstignit toţi fluturii

am presat totuşi o floarea de colţ lângă una de măr
şi de aatunci mă doare fiecare fir de iarbă de sub vis
cum sufăr de golul fiecărei scoici adusă de lună
la poalele mării
dar ştiu că port vina pentru toate dezastrele
mai ales pentru cele ratate
de fapt apocalipsele acestea sunt cele mai grele
îmi amână tăcerea şi nu-mi lasă loc de veşnicie

pentru că nu aş vrea să le ud cu uitare
înainte de a trece prin apa
care-mi va despărţi trupul de suferinţă
şi sufletul de apăsarea timpului
îmi voi sufleca amintirile
nu aş vrea să uit nimic din ce ţi-am promis
poate că o să am o eternitate
sau poate că o să fie doar o clipă
cât să-mi aleg o altă lume în care se te caut

oricâte blesteme mi-ar brăzda mintea
voi culege de fiecare dată mărul să-l împărţim
cum altfel să-mi caut sub tâmple cerul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

joc… în oglindă

Am învăţat cu adevărat
ce-nseamnă dor – rod chircit culege inima

drept vedeam departele
cu ochi de cal – lac amar izvorăşte azi din ei

cu uşurinţă petreceam secundarul
nefăcând vreodată caz – zac la umbra lui nemaisfiindu-l

prietenii neştiindu-i le trecusem
fiecăruia alt rol – lor le datorez răbdarea

şi nu doar ci şi iubirea, înţelesul
de încercări adus – suda(u) la cald inimile noastre

dintre toate gusturile ştie acum
gura mea pe cel amar – rama neputinţelor mă strânge

ce-mi rămâne centrifugându-mi sufletul
atât vă las în dar – rad tot ce-i rău şi arunc pustiului

măsura o ţineam nu cu fapta ci
cu ziua, cu anul – luna culesului a venit iată

sunt norocos, chiar dacă tristeţea
nouă mă are – era şi mai rău neştiind-o

Nu-i doar un joc, vă asigur că
nu visam – masiv atomii îmi cresc înfipţi în realitate

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

Ceaţa se aşterne pe câmpia umedă
Florile respiră greu
Frunzele mângâie lin cerul,
Păsările îşi iau zborul
În căutare de ceva nou, mai curat,
Eu stau şi privesc,
Cu mintea limpede şi ochii încărcaţi
De prea mult verde,
Natura îmi este aproape
O simt, îmi vorbeşte
Aud un strigăt disperat
Ajutooooor!!!
Se aude un ecou pierdut,
Mă simt neputincioasă
Ce-aş putea eu să fac sunt doar un om
Să vindec rana sângerând a planetei noastre
Ce-aş putea eu să fac?
Îmi ud grădina din dosul casei
Şi îmi sărut florile de sub fereastră,
Ador fiecare fir de iarbă
Iubesc cea mai rămas...
Mi-e frică să clipesc,
Mi-e frică să nu pierd
Verdele din suflet să nu-l şterg!

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

trupul minţii încercă-n zadar şi-n zbatere de gând să-nfrangă
pământul negru să-l facă-n punct de zi şi-n inimă, gând-lumină
iar pe suflet alb, colb ruginit din ţărână-n vers amar să pună
ştiu atunci că, lacrima prin vârf de condei începe încet să curgă

chiar dacă furtuna prin vânturi în vijelii de ploi strigă disperată
şi simt în oase frigul dureri iubirii şi-n genunchii care nu mă lasă
că apele rescriu linia vieţii prin neguri şi-n alergare de vis nefastă
ştiu că papirusuri de timp scot umiliţele din inima mea şi-a ta prea arsă

de suntem copil sau copilă-n amintiri din viaţa noastră, fiind mari încă
iar caledarul timpului cu sânge-n îngeri este scris pe ziduri de biserică
chiar dacă plâng albastru şi văd că luna rade-n roşu însâgerată
ştiu atunci că sufletul nu arde, nu devine negru carbune, ci, încet spre cer se-nalţă

când în braţe cuprind puternic dor şi-l cânt amar sau trist pe-o strună
prin nopţi de vis cu parfum de flori ce zboară din pomi de alei de viaţă
când vreau prin nor alb pe cer să agăţ cordă de suflet-om pe corn de lună
gândul meu este atunci al tău şi nu mai vreau în mine şi-n tine-n veci, să plouă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul: Mulţumesc! Mă oboseşte acest verde irevocabil. Peste tot frunze, frunze, frunze. Până şi rujul tău e verde... Simt că mă prefac în vierme de mătase...

replică din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin pustiu

păşesc prin timp
rătăcit pe aleile sufletului
caut ceva, caut demult
ce nu găsesc nicicând
un ceas bate
tic-tac
în trista cetate
ce pot azi să fac
e viata, e lumina
nu, nu
e doar o veşnică minciună
eterna, fascinanta minciună
pătrunde adânc în noi şi în toate
în noapte, pe furiş şi pe la spate
aşa nu se poate
şi totuşi trece, toate trec
sau se petrec, mai departe
aici, nu în altă parte
stau pe un ciot de ţărm, de viaţă
plâng, mă plâng
privind pustiul omeniri pe acest pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec amar

Nimic nu-mi tulbură fiinţa, dar sunt tristă.
Sunt lovită de ceva lent şi întunecat,
deşi chiar înainte de-această agonie
am ţinut stelele în palma mâinii.

Cred ca este dezmierdarea inutilului,
tristeţea nemărginită de-a fi poet,
de-a cânta şi-a tot cânta, fără contenire,
marea tragedie a existenţei.

A fi şi-a nu dori să fii... acesta este móttoul,
lupta care epuizează toate speranţele,
de-a afla, când sufletul este-aproape mort,
că trupul nemernic mai are încă putere.

Iartă-mă, o, iubire, dacă nu te pomenesc!
În afara cântecului tău nu-s decât aripă uscată.
Eu şi moartea dormim împreună...
doar când îţi cânt mă trezesc.

poezie de Julia de Burgos, 1914 - 1953 din Din antologia FLORI DE PESTE ŞAPTE MĂRI ŞI DE PE ŞASE CONTINENTE –Editura Coresi , 2023, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!