
Pianul neființei are clapele însângerate: ce înger cântă simfonia destinului acum?
Costel Zăgan în Deșertul de catifea, Destinul este abonat la toate examenele vieții (28 mai 2015)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Simfonia Destinului
Lumea parcă-i o vioară spartă
și-a fi liber Doamne e o artă
distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (20 iunie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pianul roz
Dragă Kitty sunt un triunghi liric
Dumnezeu Dragostea și Cartea
Restu-i lectură suplimentară
Naivitate de doi bani
Să te crezi
cititorul ideal
al
Bibliei Iubirii
Să-ți calci
rănile
în
picioare
Până
când
auzi
Simfonia Destinului
Calci
și
te
înalți
poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (9 mai 2020)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pianul lui Dumnezeu
Simt
clapele pianului
ca
pe
niște pleoape
acoperind
lacrimile
Mării Negre
poezie de Costel Zăgan din Ornicul cu pescăruși (2022)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pianul uituc
De câte ori dragoste de tine mi-e sete
sufletul meu cântă pian al râului Lethe
distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (2 ianuarie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă pianul
Cântă pianul undeva departe
Un cântec de iubire,
Și eu nu mă mai tem de moarte
Căci inima îmi este plină de fericire.
Melodia lui mă înfioară
Și în suflet am o dulce armonie,
Cântă pianul ca pentru ultima oară
O frumoasă simfonie.
poezie de Vladimir Potlog (20 februarie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pianul
Blând, în amurg, o femeie un cântec îmi cântă
Și mă poartă-n trecut spre acei ani ce mă-ncântă
Iar eu văd un copil așezat sub un pian și-n acorduri privind
La picioarele mamei ce pedalele-apasă și cântă zâmbind.
Și fără să vreau, acest cântec subtil și atât de frumos
Mă duce departe, iar inima-ncepe să-mi plângă vârtos
Dup-acele duminici de-acasă când seară era și iarnă afară
Iar pianul vibra și odele noastre către cer se-nălțară.
Dar acum în zadar aș începe s-o aplaud pe cea care cântă
La pianul cel mare și negru, căci simt că mintea se-avântă
Spre a mea copilărie, așa că maturitatea acum s-a pierdut
În acest șuvoi de-amintiri, și plâng ca un copil după trecut.
poezie de D.H. Lawrence, 5Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Viața-i rugăciunea continuă a neființei.
aforism de Costel Zăgan din Definiții eretice (3 septembrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Carcera neființei
gratiile topite
poemul evadat
haiku de Costel Zăgan din Virtutea Haiku (25 noiembrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele ne culeg de prin copaci... cuvintele însângerate!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

În troaca destinului
E vreo altă "dictatură"
Și, scuzați, n-am observat:
Unii râmă, cu măsură,
Alții taie, de Ignat!?
epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (29 noiembrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai cotrobăiți prin cer: doar morții cunosc tandrețea neființei și nu regretă c-au trăit!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme (septembrie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit de femeie
Ți-ai
dezgolit
sufletul
Până
la
stele
Preafrumoaso
Ți
se
văd
Zorile
însângerate
poezie de Costel Zăgan din Interludiu (22 octombrie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dosarul secret al lui Bacovia
Dosarul Secret al lui Bacovia
îl scrie ploaia
pe frunze
pe garduri
de drumuri desfundate de melancolie
Pianul cântă răstignit
Do Re Mi Fa
Serenada privighetorii
cheful meu muzical
De-atâta singurătate
nu mai simt nici ploaia
Muzica îmi intră sub piele
Fulger de plumb
postum
poezie de Costel Zăgan din Elegii bacoviene (30 iulie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Simfonia
degetelor tale pe pianul
udat de lacrimi
și un ochi albastru
într-o bucățică de oglindă
printr-un ciob de geam
privind tărâmul magic
al dragostei
un ropot de sunete
degetele albe și fine
se plimbă pe clape
simfonia se scurge din eter
în inima mea cântecul pulsează
mă faci să mor
mă faci să mă nasc din nou
mai înflăcărat
mai îndrăgostit
buzele crăpate de iubire
șoptesc miresme de fecioară
sufletul se întoarce în copilărie
e simfonia dragostei
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina ninsorilor de altădată
Erai înger de zăpadă
ori o flacără-nghețată
din cer fulgii stau să cadă
să te nască-nc-o dată
Ca pe-o flacără-nghețată
ochii mei te șlefuiesc
de lumina ta se-mbată
și-apoi cântă nefiresc
Ochii mei te șlefuiesc
lacrimă gata să cadă
dintr-un ochi neomenesc
cade-un înger de zăpadă
Ca o flacără-nlăcrimată
ninsoarea mugur de fată
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Contul destinului meu e plin de iluzii pierdute!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme (iunie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cand iarna trece
degetele
pe clapele norilor
cerul își ninge
simfonia
gogyohka de Monica David
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este răspunsul implicit la agresiunea destinului!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme (iunie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a înmugurit vioara
Primăvară de cleștar
mi-ai pus sufletul pe jar
Cum se-nalță soarele
cântă iar izvoarele
Cântă ca nebunele
înroșindu-și strunele
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (21 martie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet trist de pianistă
Când doru-amar îți arde licărul din privire
Cenușa-i se depune pe sufletu-ți ostenit,
În fața omenirii joci falsul rol fără șovăire
Dar în fața sorții ești un proscris prigonit.
Din ochii triști, apatici, văpaia-ncet se stinge,
Lacrimile se prăvălesc pe pianul îndoliat,
Farmecul chipului se ofilește și se prelinge
Pe clapele albe-negre ale singurului tău aliat.
Aliat la deșertăciune, la suferință și la trădare,
Notele-i se-ngemănează în simfonii de-sfârșit,
Degetele-ți mângâie clapele reci oferind alinare
Zbuciumului lăuntric de-acorduri de jale răvășit.
Putregaiul se-așterne pe dantela ochiului îndurerat,
Pe lespedea minții se zbate chipul tău înmărmurit,
E ultima melodie dedicată creștinului ce mi-a furat
Bruma de speranță, pân' ce degetele mi-au ologit.
Sunt pianista oarbă ce mângâie clapele universului coșcovit,
Sunt pianista mută ce, de mult, solfegiile nu le-a mai rostit,
Sunt pianista oloagă ale cărei mâini de aur i-au încremenit,
Sunt pianista moartă ce pe pianul vieții în Do s-a răstignit.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!