Absolvent

Mi-am băgat minte în sesiune, colegii să îmi caut iar,
doar în imagini, după chipuri, ori nume întregi, ştiute arar
şi dor nestăpânit mă întoarce şi-i văd în aulele pline,
fragezi, cum gândurile am încă, timpul trecut să mi-l aline,
teleportat o hologramă printre prietenii de grupă,
atât de tineri, toţi ingenui, lipsiţi de griji pe-a vieţii plută,
lăsaţi curentului năvalnic, purtaţi în orice întâmplare
doar vis, mereu atât de aproape, încolorat cu iz de floare,
neobosiţi de atâta vesel în întruniri de gaşcă, ori cupluri,
cu îndrăgostiri în efemer, la baluri, glume printre trucuri...
parcă simt şi miros de săli cu bănci în lemn, laboratoare,
emoţiile de examen, disecţii, practici verile la mare,
lipsiţi total de viitor, ce parte nu făcea din mâine,
ce era azi, mereu un altul, bon de cantină era pâine...
plimbare în parc, sau la terasă, erau materia de studiu
şi amor, joc de dorinţe vii, înfierbântat, fără preludiu...
cum se perindă tot prin spaţiu, pe veci marcat cu "rezervat"
şi loc cu disperare îmi caut, ca atunci, să fiu... da-i ocupat!

Ce dor, ce dor îmi e de tot... cât de păcat, cât de păcat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obiceiuri

Îmi mut carabalâcul des, nu ţin la loc, nu-s un statornic,
Nu cred în lucru, în imobilitate,
C-ar fi păcat să nu cunosc dreptate...
Ce-i rară, atât de rară şi-o ador... atât de dornic.

Îmi plimb ideile printre mulţimi de sameni,
Îmi caut simţ la fel, prietenii
Să mă descarc de vorbe, prin hârtii...
Că-i rar, atât de rar, să întâlneşti om... oameni.

Îmi vând comori, ce tot credeam un bun, palpabil,
Dar mă despart să mă reînnoiesc,
Să nu prind vechi, un iz că ramolesc...
Că-i rar, atât de rar, să rămâi tânăr... stabil.

Îmi tot încerc să-mi mai fructific timpul, zile,
Că şi sămânţă, chiar de am lăsat
Pui, nu-i la fel şi, versul mi-am semnat...
Că-i rar, atât de rar, pe raft... eu, facsimile.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insistent

Când ai plecat, ai uitat izul de înapoi,
Atinsul pielii, toată buze înroşite
De atâta sânge, lavă caldă de amândoi
Şi atâta dor strigat în şoapte înăbuşite.

Te-ai prelins toată, din torente un şuvoi
Cu purul cald de lacrimă în sudoare....
Eşti doar un nume, nu romanul cu eroi,
Doar ai rămas parfumul dintr-o floare.

Mai umpli rama, se-aplecând încă pe scrin,
Ce-o ţin cu suflet, să nu cadă-n disperare
Şi-mi ţin doar gând de amintiri, le tăind spin...
Plutind din vise, înlăcrimate cât o mare.

Poate te întorci, cum valul din oceane,
Mai înspumată, într-un galeş de privire,
Să mă topesc printre genunchi-ţi în volane,
Ce i-am atins şi-i mai ating în amintire.

Sunt tot aici, scurs tot răvaşul de amor,
Doar loc să stai, pe timpu-mi ce încă-l mai am,
Făcut buchet, tot numai braţe, pline dor,
Portretul, veşnic, dinspre stradă, pus pe-un geam...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitor... prescurtat

Am curs azi lacrimi despre mine,
M-a luat un dor nebun de ieri;
M-am retrezit la vechi suspine
Când doar visam la primăveri.

O clip-am mirosit a june;
Cum aerul când zbori mereu,
Nimic la vis nu s-interpune...
Mereu e mâine, îs înger, zeu.

Am muzica din timp d-atunci;
N-o regăsesc pe zi ce trece,
Actorii-mi mor... le rămân prunci,
Dar nu-s la fel, fioru-i rece.

Prin parc, nu-i iarbă, e asfalt,
La şcoală, nu sunt bănci de lemn,
Castanul, nu mai e înalt,
Nu mai e mir, e undelemn...

Pe străzi, sunt singur cunoscut;
Salutul mi-l fac în vitrine...
Sărut şi loc un' m-am născut;
Aştept prieteni, nimeni vine...

Am inima un plumb de clopot,
Şiroaiele îmi curg prin barbă...
Aud trecând un cal în tropot;
E-un hit, d-un jeep, călcând pe iarbă.

Mă uit la râu, la deal, la cer...
Oh, ce păcat când mă vor pierde;
Doar eu puteam să le ofer
Cuvinte dragi, să le dezmierde!

Plecarea-mi va fi gol imens
În atmosferă, în omenire;
În loc de pur, va fi pervers...
Sunt solul ultim de cinstire.

Voi fi doar un cuvânt pe an
-De am noroc d-o amintire-
O poză c-un copil bălan,
Şi ochi albaştrii... o pomenire.

Sunt prea devreme pentru ştiinţă
Să mă renasc dintr-o celulă
Şi chiar de-aş fi, n-aş fi conştiinţă...
Aş fi din mine o particulă!

Sunt resemnatul din ştafetă;
Alerg doar să predau jalonul.
Sunt un infim, dintr-o planetă...
Dar nu-i nimic!... Sunt eu "bozonul"!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conjugare

Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să ştiu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.

Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârşit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.

Căci este, nu se mai sfârşea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.

Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârşit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegeri neînţelese

Oi fi iubind cu atâta nostalgie marea,
că sunt atât de mult făcut din apă
şi-oi fi dorind atât de albastrul cerul, zarea,
că nici nu-s corp, doar gânduri pe undeva, pe-o mapă?

Oi fi redus în ambiţii, n-am, trăiesc trecut,
că nu mă simt în noi veniţi, mă caut ieri?
Doar vreau s-alerg, să fug în timp, nu vreau avut
şi minte n-am... de trec aiurea ierni şi veri!?

Oi fi greşit alegeri multe, cin' le-a vrut;
Iubita, alta, a fost de mamă şi alţi copii?...
Şi în loc de-o ţară, cu alta-n schimb m-am renăscut?
Poate născând, mai multe dăţi... pururi voi fi???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajun neromanţat

Din sus, din deal, pâlcuri se arată; pătrate strâmbe de nuiele
Sau ţambre, ce abia se ţin să lase dâre de căruţe,
Ce nu se văd... ba sunt, de sprijin pe la polate de căsuţe,
Ce în câte-o rână agaţă cer, cu fum 'n fuioare albe-albăstrele.

O ceaţă parcă ar da să-ntreme din ţevi de monştri, cum tractoare,
Pe asfaltul plin de nume stranii, pe lucii table, Benz ori Jeep,
Ce se adună, câmpuri pline -nici cuşma să ţi-o pui nu-i chip-
Şi se-umplu daruri, roabe pline... Mult peste deal, la strada mare!

La locul liniştei e-un molcom, parcă bătrân de atât uitat,
Doar răscolit de-un scârţâit de lanţ pe roată de fântână,
Ce-o duce în spate, parcă toată pe-un lemn, spinare de-o bătrână...
Şi-n aer lin ecou străbate; jertfă, un guiţ întârziat.

Lumini de zâmbet colorate şi bolta în depărtări o aprind
Şi alaiuri, parcă toate june, se înţes la mese în grupuri şic,
Privind prin sticla străzii o lume, fără de griji... zărind un pic
Parcă un moş, ce nu-i Crăciun, cu un sac rupt, plângând cerşind.

Pe strâmta uliţă din centru, în locul cel uitat de timpuri,
În negura ce nu pătrunde un singur bec, de nu e lună,
Se simte, la o sticlă în geam, un murmur ca de "noapte bună"
Şi-un cuplu, cu merinde în dar, îşi încheie vizita în... răstimpuri.

Atât de arar se adună suflet, ajun, doar două anotimpuri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decont

Îmi fac decont de ruperi
dintr-o memorie uitată
călătorind cu gândul în tavan
cu ochii ficşi, uscaţi
din când în când,
în rest au licărul de neavând
figurile de taţi
ce-au părăsit copii taman
când şcoala nu e terminată...
şi veşnic vor trăi cu întreruperi...

Îmi sunt şi colegii
sau prea mulţi prieteni
ori simpli cunoscuţi, de-un leat,
ce nu-i zăresc pe străzi
deşi cu dor îi caut!?...
Este ca-n meciul cu balonul aut
când nu e nimeni să-l arunce înspre corzi
şi-alergători pe-o aţă totul au lăsat
în cursa doar de dus, sub ceteni...
din dat c-un zar şi n-au trişat, oh, blegii...

Şi-ncă se duc, se pare c-au chemare
de schimbat de... ţară
şi-acum pleacă uşor
-că-i doar democraţie-...
dar nefast le pleacă şi copii
indiferent mai tineri, sau maturi de-ar fi...
se duce-o seminţie
din care-s sigur parte şi-am să mor
la fel, aşa-n nepusă masă, într-o doară...
căci tot remarc, nu se răspunde la-ntrebare...

Deja e-un rău imens de gol
că tot mai greu mă regăsesc,
mă caut printre alţii ca şi mine...
şi nu-i chiar dacă mă tot uit în jur
şi-mi caut dialog... nu un oarecare
c-aşa sunt eu; ce nu cunosc, mă doare
şi încă nu-mi vreau tur
c-am încă ceva sacru-n vine
şi-o groază de istorii să le povestesc...
îmi joc propria piesă tot mai greu, n-am parteneri de rol...

Aş putea da-neştire nume
poate-n "attach" la câteva imagini
-din cele ce cu siguranţă-ncurc-...
ca-ntotdeauna n-am dat importanţă
la ce nu mi-e profund util...
aproape o ruşine, eu plecatul în exil,
în loc să mă fi străduit, nu-n aroganţă
de trecător aşa prin viaţă, doar să mă descurc...
Sunt vinovat, fără de margini,
poate de-aia-ncet, încet, rămân singur pe lume...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulevardul adolescenţei

Castani bătrâni se înfrăţesc în ramuri...
... Pătrund, în paradisul ineditului;
e vară, cald, mă scald într-o răcoare,
e plin de tineri care-şi plimbă inimi în elanuri,
îşi lasă galeş, fete, chip pe umărul iubitului...
Trag aer mult în piept şi simt miresmi de floare.

Sunt puştiul de liceu, ce-şi caută iubite;
e locul de spectacol în actul la seral
cu schimb la nesfârşit de flirturi vinovate.
Visez la orice semn, prefigurez ispite,
sunt tot parfum de tânăr în clocot infernal...
Am gând neprihănit, mi-l vreau plin de păcate.

La "Gura leului", cupluri de-mbrăţişaţi;
sunt fete fragede, ca puiul cu puf galben
în braţe la colegi, sau la Adonis copt...
Arar am rând să fiu la fel, n-am anii cei speraţi,
sunt doar un suflet cast, cu gând la examen...
D-ajuns, mi-e o privire de complicitate şi-s răpus, sunt mort.

E bulevardul ce-a îmbătrânit şi este mereu tânăr,
o prelungire, de la "corso", traficat pe "centru"...
Am revenit, din timp, s-ating visatul spaţiu;
mă plimb agale în maşină sport, cu număr
din ţara ce mi-e noul leagăn ş-o ador pentru
că-şi are bulevardul neschimbat... Şi-s în nesaţiu!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Holograme

Se perindă mistere de timp pe trotuar,
enigmatic,
crâmpeie de singuri, de cupluri,
lăsând gândul să vadă,
să creadă măcar
fără ţel al său propriu, apatic,
imagini mănunchiuri...
în intim, nu paradă.

Atât de bogat se răsfaţă extazul
de mult de divers,
de profund neştiut,
bănuit
făcut din poveşti inventate, talazul
de simţ fără noimă din gândul pervers,
ce stoarce visat din real refăcut...
tălmăcit.

Rămâne romanul nescris, necitit,
doar file prelinse
de-un deget pe tâmplă, în amprentă
lăsând doar fantome, fantasme,
ce-o noapte se scoală din vag adormit,
reale pretinse
de-o minte de mistic ardentă,
crezând c-o altă viaţă ai avut-o vreodată... ori crezi pleonasme?!

O fi mintea, doar ea, lipind firile în chiasme???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Te caut,
Te caut în sinele meu.
Nu te caut
Prin oraş,
Pe stradă,
Pe la altă adresă,
Pe aleea din parc,
Prin alte paturi,
Prin case conspirative,
Eu te caut doar în mine,
În sinele meu
Când mi-e dor.
Chiar dacă m-ai părăsit de mult,
Eu te găsesc mereu,
Mereu acolo te am,
Într-un ciob de inimă frântă,
Într-un cuib de fântână,
În inima pietrei din inimă,
Într-o cazemată a sufletului,
Necucerită,
Unde te-am refugiat
De potrivnicia vremurilor,
De zgomotele sociale,
De otrava cotidiană,
De toaca care bate...
Mereu eşti acolo şi mă aştepţi
Cuminte,
În sinele meu,
Triunghiul dintre
Inimă, minte şi suflet,
În firida tăcerii,
În cicatricea veche,
Din vremea când mi-ai rupt inima,
Să te poţi ascunde acolo,
Ca să te pot găsi
Doar eu...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

iubire,
te caut în noapte
în clipe ce dor
tu n'ai să vii sau poate o să vii
în toamne reci, târzii
tu n'ai să fii doar un sărut
mereu neînceput, ca la început
eu iţi aduc un strop de vis
nu, nu-ţi cer nimic
din şoapte line, cristaline
ţes o scăriţă către cer
să duc, să duc spre stele
iubirea, visurile mele
mă vor privi întrebător
unde e ea
ea dorul tău
şoaptă fierbinte de amor
am smuls un ciob din lună
să scriu pe trupul tău poveşti de dor
din lacrimi de iubire pictez un râu într-o privire
nu ai băgat de seamă, atunci
priveai un zbor de cuci, prin lanurile vieţii şi prin lunci
în seri târzii cobor pe malul unui râu
să caut chipul tău
în clipocitul stropilor de dor

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil din flori...

... ca şi cum fructu-ar fi mereu bastard
sau din iubire ies miresme încântătoare
doar de-i frugală, ca sămânţa ce-ar da floare
doar de-i boboc de-un jurământ ascuns sub fard...

... aşa pupila de-un desfrâu sau patimi
ori pajul de adulter crescut în palma
credinţei "padre" dedicată-n şir de lacrimi
o viaţă, cum secret păstrat ca şi altele, de-a valma...

... aşa ar putea fi şi ruşinea, ce nici oceanele nu spală,
cu chip de adolescentă se pierzând pe sine
plecată de la bal într-un vertij de tremur, goală,
lăsată pradei de-un amor îmbietor de bine...

... un pic nedrept e apelativul plin de mângâiere
ce parcă merit dă doar vieţii din păcat,
ca şi cum vina ar da mai mult drept la plăcere
şi castul, îndurarea, cinstea n-ar fi "meritat"...

... zişii legitimi, răsădiţi din litere seminţe
din coadă de alfabet, zeificaţi odoare
îs devalizaţi de purul, de izul coloratei fiinţe,
cum n-ar avea traseu până la fruct, prin floare...

... depun deci moţiunea eu ca să răstorn din tasuri,
să-nchin pământu-ntreg cu-al său sublim de floră
la tot ce suntem toţi o zi; copii, mici strasuri,
diamant sau rubin ce întoarce secolul în oră...

... îngrăşând toţi pământul, cu floarea dintr-o amforă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultimul ceas?

O cortină asurzitoare cade
anunţând prin cei patru că foametea
a încetat,
iar totul e infinit.

Caut o lumină, dar culori amare
mă orbesc.
Bezna mă-nconjoară, ne cuprinde pe toti;
ochii nu-mi mai folosesc.
Mereu sunt două.

Caut un sunet, o şoaptă caldă
sau un strigăt.
Rugăciunile curg printre strigătele înălţătoare;
mă asurzesc.
Din nou două. Unde eşti?

Caut... ceva; nu ştiu ce caut,
dar încă simt. Îi simt
şi pe Ei şi pe ceilalţi.
Sufletele devin arginţi
pentru zămislirea unei noi lumi.
Conştiinţa mi-e amorţită. S-a ales.

Memoria moare trecând,
iar spiritul transcende.
Acum binele şi răul sunt doar una...
o târguiala repetată.

Ce urmează?
Trâmbiţele furate imi răsfrâng
gândurile deja îngheţate.
Unde ai dispărut?

poezie de Alex Mercea din revista "Ţara visurilor noastre" (16 septembrie 2014)
Adăugat de Alex Mercea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o străină în propriile mele gânduri

E tristă calea vieţii şi simt că parcă încă nu îmi aparţin
Prin labirint îmi caut unicul şi tristul drum al vieţii,
Si n-am ştiut ce-mi poate oferi nefericitul meu destin
De-aceea mai caut încă, culoarea de-nceput a dimineţii.

Sunt o străină în propriile mele gânduri ce mă dor
Mi-am rătăcit şi drumul către mine şi totu-i o povară,
Când totul e atât de trist şi ruginiu, şi-atâta mă-nfior
De ne-mpliniri şi triste lacrimi pentru a nuştiu câta oară.

Din labirint găsesc usor un drum ce duce spre uitare
Şi nu mă-aşteaptă nimeni c-o floare pe celălalt tărâm,
Doar fâlfâirea aripilor de cocori pe nesfarşita mare
Facându-mă să cred pentru o clipă că pot aici să mai rămân.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

mereu ştiam că încă mai exişti
doar că prin alte stări şi latitudini
printre romantici şi idealişti
şi printre hazardate certitudini

şi mai ştiam că voi porni la drum
să caut unde eşti şi-n ce găoace
mai ţii ascuns prin spuzele de scrum
jăratecul tău rece şi pe ace

să scociorăsc în el cu amintire
să suflu-n el cu buze sechestrate
s-aprind cu el şi focul din privire
şi sentimentele total anihilate

dar n-a fost dat să fie- au trecut
prea multă vreme şi prea multe nume
pe lângă spuza de jăratec mut
şi dus de vânturi dincolo de lume

sa terminat povestea exzistentei
într-un sfârşit lipsit de începuturi
deşi mai arde soarele prezenţei
şi plouă infinit cu scrum din luturi...

poezie de Iurie Osoianu (8 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcat

în lume, păcatul e văzut frumos
i se zâmbeşte
obrajii roşesc în preajmă-i şi i se scriu poveşti
în cântece şi poezii, în sufletele noastre
el, originalul, se află statuat la nivel de artă
din gând, sub daltă, lasă în piatră urme de amor
acelaşi păcat, a ajuns vedetă printre muze
cei mai mari păcătoşi au statui
e frumos, e un haos sincer
e iubirea din noi, magia, nu ura
păcatul a avut o soartă nefastă
întemniţat, ars, alugat, reglementat
a scăpat printre degetele bătrânilor, a înţelepţilor
şi a ajuns la tineri, mereu
ce păcat!

poezie de Vlad Colceriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papa

Papa, te am din nou în minte
Atât de blând, uman şi drept;
Cel ce-mi cerea să fiu cuminte,
Mai înţelept ca el, deştept.

Îţi simt pe-obraji perii din barbă
Când mă strângeai la piept de dor,
La Montreal în parc, pe iarbă...
Te lăudai; "Am un fecior...!"

Îţi simt pe umăr palma caldă
Şi râsul ţi-l aud, ştrengar.
Din sânge, al tău, inima-mi scaldă...
Te-aud; mă-nveţi abecedar!

Îmi pipăi piept -că sunt ca tine
Cu forme un pic mai voluptoase-
Să fiu şi eu sprijin de bine...
Un trup şi suflet, carne, oase.

Nu mai am altul de prieten,
Căci azi numele-a dispărut
Şi-n loc de aproape... suflet ieften!
Cu ochi închişi te ating... Trecut!

Sunt pana ta de mandolină;
Ţine-mă în degete pe strună
Să-mi spui şi mie, moartea-i lină?
Să-ţi fiu aproape os, tăciună!?...

... Sau lasă tată, poate-oi sta
Încă puţin, să te port fiu;
Să-ţi spun din când în când papa,
Doar eu, cuvânt să te ţin viu!

Să nu mă uiţi, pe unde-oi fi,
Că-ţi port nume şi gene, lacrimi
Şi braţe să-mi întinzi... Să ştii
Că vin să-mi spovedesc din patimi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râvnită genealogie

Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot creşte,
sau mugurele-mi caut, de este pe vreo creangă
de-un arbore, de-un Planck de punct îmi caut veste
şi partitură de-am şi mi-a fost scrisă-ntreagă.

Mă resetez cumul dintre transmiţători
din gene ce-mi cunosc, ce le-am avut aproape
-din ce-am din tată, mamă, bunici, predecesori-
pe caractere, nume... să-mi fac integritate.

Sar de pe-un ram pe altul, ca într-un labirint;
căci sunt şi Sârbu, Cucu, nu doar un Rădulescu,
sunt Caretaş, Mândaru, sunt eu ce-i reprezint...
Şi-un Relicovschi a fost, antecedent pedestru.

La rându-mi, amalgam de fruct mi-l fac cu Vlas
şi mă îmbin fluid din Baciu, Lemian
prn ea o Constantin, ce-mi fură suflet, glas...
Nu ştiu cine mai sunt, ce vânt m-aduce... Dan!

Stau singur fără cuib, că n-am acces pe ramuri,
mă uit în jur stingher, căci nimeni nu mă cheamă...
Nici vârstele nu-mi ştiu, inelele din neamuri,
cât încă pot să sui şi trunchi nu se destramă.

Nu ştiu unde să urc, pe ce încrengătură
mi-aş vrea să mă sădesc, să fiu eu singur, pom;
neştiuţi să am fraţi, să reîncep aventură...
Sunt strigăt şi răspuns aştept... ca orice om!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor inechitabil

Dragostea ar trebui să se explice etic

şi în mod devastator a creat doar femeia, adulată,
scrisă pe coli de o cenuşă creponată
în circumvoluţii, inestetic,
sămânţând în sarcina bărbatului, incapabilul de sine,
eterna răsplată,
ce ţine de ilogicul bine,
pentru un amor, mereu năzuit într-o feromonică explozie, continuu detonată
să cucerească -nici vorbă de vreun pisc, o înălţare- doar o abisală, dar atât, atâta de tentantă...

Oare, pentru vecie, nu-i îndeajuns realitatea... ea, frapantă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înjurământ

Ce ştiţi voi muritorilor perverşi
Pe cine pierdeţi azi definitiv
Când aţi avut sinceritate ca-n poveşti
Într-un gigant ce rejetaţi fără motiv.

Uitaţi-vă-ndobitociţi măcar
La ce-s acum imagini de arhivă
Oare veţi mai avea un cărturar
Să vă asculte, om, fără eschivă?

Din mintea neagră, ce-o purtaţi uşoară
De goliciunea sumbră-n sentimente
Îmi mai găsiţi un politician, aşa-ntr-o doară
Să fie sincer, om, eminamente???

Îl meritaţi oare, voi laşii necitiţi
Să-aveţi aşa valoare, chiar postum
Slugi şi dezbinători în fond nefericiţi
Cu merit de-a rămâne-n viitor un scrum.

Vă-njur să fiţi cu toţii blestemaţi
Orbiţilor lipsiţi de minţi, de carte,
Lui Păunescu doar prin moarte să-i urmaţi,
Să pierdeţi trup şi suflet, de nimic să n-aveţi parte!

Şi vă blestem profund de mii de ori
Să n-aveţi parte de copii, de mame, taţi
Să fiţi pe veci doar victime de orori
Pe viitor!... Neîntrerupt stigmatizaţi!

Vă plâng nenorociţilor de-o blasfemie
Ce-o promovaţi într-o mulţime de prostie
Mă închin să nu puteţi să mi-o mânjiţi şi mie
Prin graţia lui Dumnezeu, hulită seminţie...

Sunt un fugit, cum şi mulţi alţii au plecat
De frica voastră frunţi golite de lozinci
Mă-nchin din nou la Dumnezeu, v-am denigrat
Fărâmă de popor rămaşi cum v-am lăsat...
... La stadiul, minţi şi suflet de opinci!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!