Armăsarul vestului sălbatic

E asfinţit de madrigal
Şi raze se-mpletesc pletoase
În fibra viului altar,
Scăldându-se în zări spumoase.
E asfinţit... la orizont pământul
Pare că arde în cerul ca de foc,
Amurgul se strecoară-n vântul
De umbre ce-s topite-n joc.
Şi în vâltoarea dintre drumuri,
Răscrucea de pământ izbind,
Vii forme se ivesc din fumuri:
Un armăsar gonind.
Vine şi zboară în galop,
Iar coama-i o lumină vastă,
Culege fiecare strop
Din noaptea umedă, fantastă.
Rămân scântei în urma lui
Ce se aprind în focul
Zenitului şi-al câmpului
Şi-şi căută-n înalturi locul
De zbor şi regăsire
Într-un ocean cu şoapte,
În zări şi nemurire
A spiritelor toate.
Picioarele-i sunt prinse-n vals
Şi pasu-i curge ca un val
Dintr-un fragment de mări rămas
Pe un cantabil colţ de mal.
Se pierde-n stele şi-n nisip
Precum o limpede fantasmă,
Într-un galop spre infinit,
Făptură pură, castă.
Şi în vâltoarea dintre drumuri
Răscrucea de pământ izbind
Vii forme se ivesc din fumuri:
Un armăsar gonind....

poezie de Alexandrina Vlas
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

La răscrucea dintre ani...

La multi ani şi numai bine
S-aveţi în anul ce vine,
Bani şi vise împlinite,
Bucurii nemărginite

Cer senin si fericire,
Sănătate şi iubire,
Norocul să vă zâmbească,
Răul să vă ocolească.

La răscrucea dintre ani,
Îngeri albi si diafani,
Să v-aştearnă cale lină
Spre un an plin de lumină.

Să vă mângâie speranţa
De se va-nclina balanţa,
Şi pentru o veşnicie,
Clipa dulce să vă fie...

La anul şi La mulţi Ani
Pentru prieteni sau duşmani.
Şi-n zâmbet raze de soare
Vă doresc la fiecare!...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar vânt

Între răsărit şi apus
A mai rămas o filă.
Între cer şi pământ
A mai rămas un zbor.
Între buze şi cânt
Se frânge un cuvânt.
Între noi
Rămâne doar vânt.
Pe urmele tăcerii
Mă frâng.
Te strig.
Ecoul se rupe
La capăt de gând.
Aripile mă strâng.
Între zori şi asfinţit
A mai rămas un rând.
Scrie-mi pe el
Un pas
Să te ajung.
Rupe tăcerea din glas...
Între cer şi pământ
Sentiment frânt.
Între noi doi
Doar vânt.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancora tăcerii

Aruncă-mi
Ancora tăcerii
În rupte mări,
Scaldă-mi
Umbrele plăcerii
Cu ploi din zări,
Oferă-mi
Din neant
Culoarea tristei mări,
Poartă-mi
Pe talazul vocilor
Cântări,
Răpeşte-mă
Pe vânt
Dintre suflări.
Opreşte-mi
Visele
La ultimul cuvânt,
Şi-aruncă-mi
Ancora tăcerii
În triste mări.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i rugăm să ningă, pe poeţi

Iubesc zăpada de sub talpa ta,
când îţi ia forma pasului grăbit,
iubesc sărutul nostru-n asfinţit,
chiar dacă este doar în mintea mea...

În mintea mea aleargă cai la trap,
eu la galop, în urma lor tânjesc,
ca-n herghelia lor şi eu, cândva,
să-ncap şi lângă armăsar să călăresc,

Să călăresc troiene de zăpezi
şi să-mi îmbrac copitele-n argint,
când iernile să ningă mai au trac
şi că ne ninge pe-amândoi, mă mint.

Mă mint că va mai ninge peste noi
şi că vom colinda de Sărbători
dar cerul e-mbrăcat în nori de ploi
şi noi, prin ploaie, singuri călători...

Ce singuri călători fără de drum
spre destinaţii scrise de destin!
rătăcitori pe la răscruci precum
un gând de viaţă gri şi clandestin.

Şi clandestine-s toate câte sunt,
iubirea-i interzisă-ntre nămeţi,
de-aceea nu mai ninge pe pământ...
să ningem noi iubire-n alte vieţi!

Sau să-i rugăm să ningă, pe poeţi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Ziua urcă fără urme,
norii trec pe cer în turme
de la nord mai bate vântul
schimbă pe pământ veşmântul.
Caii soarelui-n galop
tremură ca frunza-n plop,
se strâng drumuri în amiază
cum cuvintele-ntr-o frază,
lungă şi alambicată
dintr-o noapte întunecată,

Ziua cu broboane-n frunte
urcă până-n culmi pe munte
şi priveşte-n zări spre mare
cum vin straturi de-nserare.
Doar un fluture minuscul
se îndreaptă spre crepuscul,
îşi aşteaptă-n pace noaptea
ştie c-o să-i vină moartea.
Se vorbeşte numa-n şoaptă
dup-o zi arsă, răscoaptă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

armăsar

Armăsar. Întotdeauna viguros. O femeie nu trebuie să ştie care e diferenţa dintre un armăsar şi un cal.

definiţie celebră de Gustave Flaubert în Dicţionar de idei primite de-a gata (1850)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românii şi-au asimilat desăvârşit migratorii veniţi din alte zări: astfel spăimosul han al tătarilor, rătăcitorul stepelor, a ajuns la răscrucea noastră de drumuri... han de petrecere.

calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritul lui Adrian Pintea are libertatea unui armăsar semisălbatic, neînşeuat vreodată, care a alergat superb în galop printre cele 52 de obstacole şi cursa s-a terminat brusc, pentru că armăsarul a ales să privească melancolic un asfinţit de soare. Obstacolul numărul 53 i s-a părut inutil şi în plus...

citat din Oana Pellea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta toamnă

E atâta moarte-n toamna
Nostalgiilor de vals,
Ploi îmi sângeră în rana
Tremurărilor de glas.

E atâta vis în karma
Zilelor ce mi-au rămas,
E atâta plâns în taina
Clipelor ce-s fără pas.

Şi de-atâta rece geme
Ora-mi într-un film rulat,
Şi de-atâtea urme zace
Gându-mi într-un vers uitat.

E atâta frică-n noaptea
Fără somn, când umbre bat,
Din a vieţii cherestea
Desprinzând rupturi de fard.

E atâta ură-n dogma
Sentimentelor de jad,
E atâta gol în tagma
Lumilor ce-nvinse cad.

Şi de-atâta strigăt tace
Sufletu-mi robit de vreri
Şi de-atâta umblet pace
Nu-mi găsesc între dureri.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada călătorului

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!

Sania coboară clinul de pădure.
Fug în urma noastră luminişuri sure
Şi-n singurătatea care ne petrece,
Peste vârf de arbori, asfinţitul rece
Străbătând podoaba crengilor subţiri
Luminează-n aer bolţi de trandafiri.

Dar amurgul palid a-nceput să scadă.
Noaptea, ca un abur, creşte din zăpadă.
Se ivesc departe măguri de hotar,
Într-un loc se face drum pustiu de car,
Şi-o fântână strâmbă pe lumina zării
Pare că sporeşte liniştea-nserării...

Drum de vis! E clipa mutei agonii
Când alaiul Nopţii zboară pe câmpii,
Când singurătatea umbrele-şi arată
Şi departe-n şesuri Ziua alungată
Lângă reci fruntarii alergarea-şi curmă,
Cu ochi mari de spaimă să privească-n urmă,
Să-şi adune-n locul unde-a-ncremenit
Peste sâni de gheaţă părul despletit.

Ca-ntr-o presimţire sufletul ţi-e-nchis.
Unde eşti? Îţi pare că trăieşti un vis...
Treci lăsând în urmă, la răspântii mute,
Umbre solitare şi necunoscute,
Treci ducând o parte din tristeţea lor,
Un suspin, o rugă, un zadarnic dor.
Iar târziu, când taina dimprejur te cheamă
Şi-ţi strecoară-n suflet un fior de teamă,
Singur cu povara cugetului tău
Te cuprind deodată lungi păreri de rău
După-o fericire care întârzie,
După câte n-au fost, dar puteau să fie,
După cele duse pentru totdeauna...

Astfel, cu mirare, te trezeşti când luna
Luminează somnul unei lumi din basme,
Iar omătul umple noaptea de fantasme.

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii

Cerul îşi deschide norii,
Dimineaţa îşi aşterne zorii,
Visele îşi dorm fiorii
Pământul îşi ornează polii.

De printre pulbere astrale
Preţ de secunde-atemporale
Răzbat vii raze solitare
Rostogolindu-se în mare.

Din valul apelor, spre zare,
Din reci adâncuri planetare
Se nasc corăbii călătoare,
Cu pânze-n zboruri ţipătoare.

Şi ele îşi deapănă cărarea
Spre valul care cântă marea,
Se văd doar pânzele şi zarea
Din depărtări chemând vâltoarea

Soarele s-aprinde-n apa
De corăbii purtătoare,
Pânzele se aştern pe clapa
Valurilor cântătoare.

poezie de Alexandrina Vlas din Cartierul viselor
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imperativul edificării

Pământul apucă să-mi ceară
O rană-a drepţii în ce sunt
Şi lumea-mi începe să doară
A dreptate încrustată în pământ.

Adâncul se-aprinde şi zboară
Lumină înaltă cerând
Şi zborul din fumuri coboară,
Cenuşa-n lumină cernând,

Iar cerul senin îşi separă
Misterul divin surâzând
Din ruina ce-apucă să pară
O candelă-n noapte arzând,
Spre lumea închisă afară.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii, traducere de Carol
Adăugat de Carol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată moartea izbăvitoare vine într-o singură priză

ca un fel de înainte de orice înainte
când încă nu ştia nimeni să nu ştie
durerea facerii şi desfacerii
martorul trecerii prin fiecare dimensiune
este punctul
de dinaintea hidrogenului
chiar de dinaintea oricărui dinainte
arderea creatoare de lumină
izvorul din care se adapă timpul
precum un bidiviu nărăvaş
între două curse de galop cu sine însuşi
..............................................
îmi doresc să vă povestesc
câtă tăcere este între două stele
dar nu am destule cuvinte
...............................................
din vis în vis
prin suprimarea realităţii
îmi doresc cerul acesta plin de stele vii
cu veşnicii şi infinit cu tot
dar şi fiecare apocalipsă
potopul dinaintea fiecărui potop
ca pe locul întâi la măsurat orizontul
asumat după fiecare miazănoapte
din toţi muşchii crescuţi pe carul mare
când încă avea rădăcini în pădurea raiului
înainte ca pământul să adăpostească iadul

la urma urmei
în golul dintre două cuvinte este atâta poezie
cât îţi poţi permite să accepţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre pe dale de burg

Îmi întortocheasem paşii peste dalele din burg
Încercând să intru-n ritmul inimilor deşirate
Când la dreapta, spre răscrucea cu iubiri abandonate,
Când la stânga, spre nimicul unde paşii toţi se scurg.

Prin tic-tacul lor frenetic, paşii mei, mânaţi de dor,
Îşi descătuşau dorinţe în zdrobirea de sub tocuri
Vechi de când creşteau ca iarba ce se transforma în blocuri
Dintre care se ridică praful zilelor ce mor.

Se-adânceau pe dale umbre din apusul răstignit
Pe o mare de sentinţe în alegeri disperate
Să se-nghesuie-n pustiul de adâncuri neumblate
Nici cu pasul, nici cu inimi care bat încetinit.

Şi, din toate câte urcă spre amestecul din cer,
Doar o singură dorinţă pare că se răzgândeşte,
Ca un vis ce, dintre toate, se răzbună şi-l trezeşte
Pe acela ce-l croise într-un bloc de cartier.

Se opreşte şi se miră: "Cum, spre ceruri, toate curg?
E atâta viaţă-n lume, când eşti suflet pe Pământ!
Cum să te ridici la ceruri, să fii sclav purtat de vânt?"
Şi-a plutit, uşor, dorinţa, către dalele din burg.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existăm, atât

o cută se zbate, sălbatecă
sapă cu lumină
brazde de timp în jăratec de trup
se aprind şi-n flăcări mă dor
beţe de chibrit prinse-n irişi
ard clipe
te gândesc prin dor
există scântei şi-n frunzele mele
toamna arde-n pământ spre primăvară
uitarea mă păcăleşte-n suspine târzii
copacul există şi îşi plânge fericirea
uitată în amintirea unei priviri
de colţ
umbra ta parcă doarme
braţul rezemat arcuit în alb, dezgolit
suspină şi lacrimi se preling
într-o firindă de vis când tu citeşti plutind
atâtea litere nescrise
din pădurea vieţii, prin tine un necuprins
sunt trist
frigul în dimineţi de toamnă, vorbeşte
sunete răsucite-n poveşti
continui să dăruieşti scăntei, oare...
da...
ele aprig în mine se zbat
să nu uit, să-mi amintesc
drumuri care au rămas fără paşii mei
liniştea fără existenţă, mă întrebă
mă zguduie în zbatere de moarte
oare de ce nu ai avea sens în mine
acolo oare cu adevărat exişti?
nu-mi eşti oare închipuire
coşmare care mă rostogolesc-n vis?
un fir de păr rebegit încă-mi suspină
adieri de vânt rece şi parcă cu sens
totul vine în vârf de sânge
şi-n roşu de noapte
zdrenţe de viaţă stau scrise cu raze de asfinţit
o pagină de viaţă-n carte, plânge singură pe-o masă
regretând un fir de paiajen, s-a rupt
din timpul întors în toc de uşă, părăsit
încet
dureros
nu vreau să fie vis...
îmi spun că nu ai fost şi sunt
decât un timp ce poate fi întors
ard în nopţi degete pe strune de suflet
oţel albastru... mă ard cu durere
sub ferestră de suflet nedeschis
mă dor pe mine
nu, te rog, de ce te-nîntorci în vis
nu uita, despre eu şi tu
că existăm, atât

poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de vise

Sunt un altar de vise nezidite
Fântâni de raze-mi umplu existenţa
Şi-mi picură-n speranţe stalactite
Prin site de cristal măsor esenţa.

Şi zbor prin infinituri paralele
Pe unde oarbe-n curcubeul nopţii
Curg visele topite-n roi de stele
Spre nemurirea vieţii şi a sorţii.

Pe răni de maci presar tăcut uitarea
Sparg liniştea pe drumuri neumblate
Mă dor copacii-n frunze, plânge marea
Şi lava-mi arde-ncet gânduri curate.

Sunt strop în vastul ocean al durerii
Culori de parfum în somn mă frământă
Din flăcări îmi cern cenuşa-nvierii
Şi-ascult orizontul ce-n zare cântă.

poezie de Gheorghe Burduşel
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pescăruşii plâng

Dar lacrimile lor cu marea se unesc,
Spre a spăla nisipul cald şi sângeriu,
Pe care, ca o pată se ivesc,
Apoi se-ntind pe cerul vineţiu
Ţipătul lor cu vântul se uneşte
Şi în vulcanii, izbindu-se, se-nalţă
Pulsând în înălţimi... însingurare,
Din viaţa mea, mai dă-le-un strop de viaţă!
Ei vocea sufletului nostru sunt,
Ei sunt iubirea noastră pe pământ...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri grele, drumuri albe

Drumuri grele, drumuri albe
cu paşi demult uitaţi
se-aud copite îngheţate
de cai înaripaţi.

Şi dacă te-aş întreba
de ce mă laşi pe drum,
vei spune că-i noaptea mea
cernită-n amintiri prin fum.

Anii ce cresc peste noi
se scurg în râuri de şoapte,
aş vrea să fii cu mine
în amurgul ce se prinde în noapte.

Drumuri grele, drumuri albe
ce cobor şi urcă lin,
zăresc casa părintească
unde vreau să dorm puţin.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altul la fel

spre sus zvârlind privirea ta cea castă,
spre cerul plâns, tenebre de robie
la temniţa din lacrimă te-mbie
în imprecaţii venerând năpastă.

pe zări, în a zadarului fobie,
ţi-e zborul tot o linişte fantastă,
morminte-n orizont îmi naşti din coastă,
aceea ce ţi-am dat sub stea zglobie.

acolo demiurg a smuls din mine
în sânge de cerneală să-mi exişti
femeie, către nunta care vine...

ci în peniţă port, în hram de trişti,
havuzul ochilor pe stih, în sine
doar pierdere de clipe să asişti...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş iernii

Nu vreau să vin, acum, cu plângeri,
Dar IARNA-şi dă, degeaba, fumuri,
Căci, alungată dintre îngeri,
Zăpada a ajuns... pe drumuri!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!