Fascinaţia lumii tale, iubite

Iubite,
Ne cărăm păcatele în geamantane
Noi păgânii –locuitori în templul lumii profane-
Poate vom ajunge să înţelegem înţelepciunea celor vechi,
Starea de geometrie şi de graţie a lucrurilor,
Misterele eleusine şi orfice ale strămoşilor tăi
Prin liniile perfecte ale Partenonului.
M-am întrebat adesea dacă se mai poate depăşi
Ceea ce este unic pe podişurile spiritului?
Pe pragul unei noi lumi de mucava
Aduc acestui popor iubitor de idoli,
Acestui popor care te-a zămislit pe tine,
Îndrăgostitul meu pururea mâhnit,
Cântări pentru geniul său creator.
Fermecată de lumea sofiei,
Am pătruns în adâncurile minţii tale
În lumea sufletului tău de înaripat,
De exilat, ca şi îngerul, care are o viaţă dublă
Şi trăieşte simultan în două lumi paralele.
Te rog să mă citeşti ca pe o amintire neîncepută
Deschide obloanele să mă cuprindă marea în lumina răsfrântă
Şoldul meu e ca un val alb de harfă grecească
Eu alchimistul aurind cu luna pustiul flămând
Înnod zilele până când pelicula devine o linie mută
Şi rup poezia -n care-ţi scrisesem că plâng.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fascinaţia lumii tale, iubite

Iubite,
Ne cărăm păcatele în geamantane
Noi păgânii –locuitori în templul lumii profane-
Poate vom ajunge să înţelegem înţelepciunea celor vechi,
Starea de geometrie şi de graţie a lucrurilor,
Misterele eleusine şi orfice ale strămoşilor tăi
Prin liniile perfecte ale Partenonului
M-am întrebat adesea dacă se mai poate depăşi
Ceea ce este unic pe podişurile spiritului?
Pe pragul unei noi lumi de mucava
Aduc acestui popor iubitor de idoli,
Acestui popor care te-a zămislit pe tine,
Îndrăgostitul meu pururea mâhnit,
Cântări pentru geniul său creator.
Fermecată de lumea sofiei,
Am pătruns în adâncurile minţii tale
În lumea sufletului tău de înaripat,
De exilat, ca şi îngerul, care are o viaţă dublă
Şi trăieşte simultan în două lumi paralele.
Te rog să mă citeşti ca pe o amintire neîncepută
Deschide obloanele să mă cuprindă marea în lumina răsfrântă
Şoldul meu e ca un val alb de harfă grecească
Eu alchimistul aurind cu luna pustiul flămând
Înnod zilele până când pelicula devine o linie mută
Şi rup poezia -n care-ţi scrisesem că plâng.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mică minoritate s-a îmbogăţit în timpul războiului, dar această minoritate este azi dependentă de America. Datorită acestui război mai mult de trei sferturi dintre bărbaţii şi femeile planetei au devenit victimile mizeriei, ruinei, ale nedreptăţii. Germania trăieşte în condiţii pe care nu le-a avut de îndurat nici un popor vreodată. Iată condiţiile care fac dovada că numai o revoluţie este în stare să salveze lumea. Totuşi situaţia nu este cu totul disperată pentru lumea burgheză. Există o teribilă criză a lumii burgheze şi numai victoria revoluţiei va aduce proba definitivă că decăderea acestei lumi este un fenomen ireparabil.

citat din Lenin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autocaracterizare poetică

Dacă aş scrie o carte despre mine
Aş numi-o "femeia la pătrat"
Femeia ce cu putere se îndreaptă
Spre cei slabi, neputincioşii, neînţelepti
Femeia ce ascunde durerea
şi tot ea ce va împărtăşi lumina
cu cei neputincioşi,
Femeia ce educă omul la vârste mult prea avansate
Femeia ce stârneşte misterul in lumea noastră
Femeia ce cânta la vioara sufletului tău ascuns
Femeia ce cu inima curată se deschide in orice casă
Şi primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu.
Femeia ce ascunde inima... apoi se plimba prin lumina fermecată
Femeia ce ochii deschide când tu o priveşti in vis
Femeia ce-ti poate tulbura şi visul şi imaginaţia.
Femeia ce ascunde Misterele lumii in inima ei
Femeia ce priveşte lumina şi o poate împarţi cu tine...
Femeia ce prin cuvinte frumoase îţi deschide inima...
Femeia de aici, de acolo, de nicăieri.
Femeia independentă şi mult prea iubitoare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina nu are drumuri

Număr pe degete posibilităţile existente,
îmi socotesc zilele rămase,
raţiunea devine o rană deschisă
din care nu ies.

Lumina nu are drumuri,
mă pornesc oricum purtat de raze
spre orizontul de argint.

Nu ştiu dacă voi ajunge,
dar toţi mă încurajează
să nu mor.

Mă despart de păcatele lumii
şi mă lepăd
până rămân gol şi flămând.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nu va putea ajunge niciodată la supremaţia spiritului pentru a depăşi decalajul dintre progresul ştiinţific şi cel spiritual, dacă va continua să rămână aplecat asupra lui însuşi, închis în imanenţa unei lumi care se vrea autonomă, ci numai în unire cu izvorul prim şi inepuizabil de viaţă, lumină şi iubire, Care este Dumnezeu.

citat clasic din Preotul Dumitru Popescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acestui popor nu i-ar lipsi nimic, de nu i-ar lipsi cultura. Dar pentru că lucrurile stau exact pe dos, acestui popor îi mai rămâne doar speranţa deşartă în ceea ce îl face să se mintă singur, în timp ce se afundă şi mai mult în propriul rahat.

Andrei Ş.L. Evelin în Începuturi
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialoguri ale înţelepciunii

iubito, drumul spre înţelepciune
este drumul spre libertatea din noi înşine
drumul spre centrul fiinţei noastre
tu ştii că cea mai preţioasă călătorie
este aceea către sufletul nostru,
către noi înşine, către nu se ştie unde
călătorie ce o facem în singurătate şi apoi în moarte
iubito, o singură îndoială, o singură greşeală
în dragoste, surpă totul în nebunie şi extaz.
eu în viaţă am dorit fără măsură, fără răgaz
am îndrăznit fără măsură, am iubit fără măsură.
în primul anotimp am descoperit lumea,
în cel de-al doilea-vezi bine- m-am îndrăgostit de tine
în al treilea anotimp am reflectat la lucrurile toate
în al patrulea am plecat într-o călătorie fără bagaje
spre care dintre visele mele adunate, iubito?
m-am îndreptat spre ceea ce nu am trăit la timp,
şi nu vom mai trăi niciodată nicicând
noi suntem ca un cântec etern
cântat cu fiinţa toată,
un cântec ce nu se poate cânta niciodată
de la sfârşit spre început, un cântec iubit
pe care trebuie să-l cânţi totdeauna la infinit
iubito, se poate muri din iubire
în deşert se duc doar îndrăgostiţii
şi nebunii frumoşi la fire
răstigniţi între viaţă şi moarte, doar nisipul
singurătăţii absolute le este mângâiere
în marea lor singurătate
noi am trăit viaţa pe apucate, iubito
am iubit până la demenţă nopţile şi rătăcirile
prin mahalalele întunecate ale fiinţei,
eu am iubit suflul cosmic în tine
suflul spiritului tău, jocurile firii nebunatice
abandonarea în întunericul nefiinţei,
în adâncurile telurice,
ori matricea tuturor virtualităţilor tale
am avut revelaţia unirii desăvărşite în sărut
nu vreau să aflu că pentru tine am murit demult
cum te-aş putea eu pierde pe tine,
când tu eşti soarele meu frumos şi nebun
când razele tale mă încălzesc pe acest drum
cum să uit eu soarele şi dincolo de moarte?

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ea

doar o femeie ştie şi poate face, iubite
doar ea poate dezlega misterele,
nodurile încâlcite ale fiinţei
şi îngriji pacienţii sufletului călător
cu ierburi din grădini miraculoase
şi lega cu lanţuri solide de o stâncă
pe cel care i-a rănit sinea,
cu şarpele ispitei.
doar ea loveşte visul cu bagheta
şi este femeia-şaman care vorbeşte
toate limbile tuturor regnurilor
tămăduind marile treceri.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare poţi să înţelegi tu toate astea?

cele două euri ale noastre, iubite
pot dobândi desăvârşirea, veşnicia
ştiu că tu crezi că desăvârşirea iubirii
înseamnă dăruire carnală, când carnea cade
sub beatitudinea simţurilor spre senzualitatea abisală,
spre chiar fericirea cerească şi spre harul divin
eu ştiam că cele mai sincere posesiuni
nu dovedesc niciodată sinceritate în dragoste
voiam să-mi atingi sufletul, iubite
darul viu al lui Dumnezeu, nu trupul meu
jocul privirilor complice şi rotate e sublim
şi atingerea mâinilor albe sculpturale
ca-ntr-un act de devoţiune sacră
pentru însuşi Dumnezeul divin
mă pot vedea în braţele tale, iubite
în chenarul roşu al sângelui clocotitor
sau într-un gheizer sub forma unei coloane
sau pe pragul prăpastiei ademenitoare
dar, vreau să-mi iubeşti sufletul, iubite
în starea lui de miracol, de graţie
de înger, să-ţi fiu dorul din urmă
şi întâia şi unica întâmplare
şi soarele şi luna şi durerea cea mare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu cine

nu ştiu cine
m-a învăţat să iubesc?
poate respiraţia ta
pe pragul morţii,
poate oglinda tainică
a oceanului
deasupra căruia se despletea
luna şi devenea roaba
trupului întunericului,
poate stampele infinitului
înmuiate în azurul tainic,
poate rozele brodate
cu adieri de brize
şi rostirea teiubescurilor
printre alte şi alte morţi
şi plecările tale din setea fiinţei
şi sufletul flămând.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uni-versuri

Până şi un pocnit din degete poate avea vedere la mare aşa cum orice peşte rătăcit în profunzimea apelor poate din degete să pocnească încântătoarea stare a tresăririi. Poezia ca substanţă are forma prin care transferul clepsidrei poate fi făcut de la mic spre mare şi iar spre mic aşa cum marea poate fi transferată de la iluzie la înec şi iar la iluzie. Când un copil sare coarda
putem spune că acea coardă râde cu sfoara până
la urechile copilului iar privitorul lor se scurge din amintire în prezent şi reamintire.
Poezia frânează pasul care pământului îi fuge de sub picioare.
Prin ea umbra devine cea statică în timp ce oamenii se rotesc în funcţie de lumina înţelesului...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bibanul-de-mare gigant (Epinephelus lanceolatus), care poate avea până la 2,7 m lungime şi poate cântări până la 400 de kg, cambula uriaşă (Hippoglossus hippoglossus), care poate avea până la 4,7 m lungime şi poate cântări până la 320 de kg, crapul uriaş siamez (Catlocarpio siamensis) şi somnul uriaş de Mekong (Pangasianodon gigas), care pot avea până la 3 m lungime şi pot cântări până la 300 de kg, şi tonul roşu de Atlantic (Thunnus thynnus), care poate avea până la 4,6 m lungime şi poate cântări până la 680 de kg, iar după Institutul Smithsonian poate ajunge la 910 kg, nu se pescuiesc nici cu cârstaşul sau crâsnicul, nici cu undiţa.

George Budoi în Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

mi-l amintesc, iubite, era un om frumos

urmele geniului său, iubite,
se vor imprima în lava timpului, dureros,
mi-l amintesc, iubite, era un om frumos
şi a scris în graiul sfânt al neamului său,
călătorind prin toată împărăţia spiritului,
cunoscând emoţia întâlnirii cu nefiinţa.
se născuse sub un tei, fiind un om complet
deşi nu era nici o desăvârşire în el,
înţelegea întreg capătul culturii.
nu este vorba de o umbră, iubite
ci de un om adevărat, cu o inimă mare
pentru lumea noastră a spiritului
şi o conştiinţă cuprinzătoare
pentru inima infinită a ţării sale.
întâlnirea cu el a fost vibraţie
Eminescu a venit, cu graţie,
cu mâna plină înaintea nefiinţei,
rătăcit, nemângâiat, ca un suflet fără parte
era fiinţa ce nu are partea ei,
şi, totuşi, şi-a primit lotul,
trăind pe măsura acestuia,
în marginile, ba chiar în nemarginile lui.
darul ce ni s-a făcut prin Eminescu?
a apărut în lumea noastră un om
care a înţeles să fie om deplin.
cineva care n-a voit să fie al doilea.
nefiinţa aduce totuşi odihna, iubite,
Eminescu, neodihna,
nu ne putem odihni în el, iubite,
întreg evantaiul lui de deschideri
către lume şi cultură, către dreptate
se strânge pentru noi într-o inimă care bate.
spune, iubite, cărui popor
i s-a făcut darul acesta minunat?

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există transformare a unui om şi apoi a lumii sale exterioare fără schimbarea imaginii de sine. Ce crezi tu despre tine, imaginea ta de sine duce la valorile tale care duc la convingerile despre sine şi cum merg lucrurile care apoi duc la emoţii care alimentează comportamentele ce dezvoltă abilităţi şi care în final duc la realizările din lumea exterioară. Dacă tu crezi că tot ceea ce poţi să obţii în această viaţă e un job cât mai bun, vei face CV-uri şi vei căuta să lupţi pentru o poziţie într-o firmă, cu salar şi toate cele. Dacă tu crezi că poţi să fii un antreprenor, vei acţiona în consecinţă. Întreaga ta viaţă este determinată de ce crezi tu despre tine. Am un pont aici. Cel mai sănătos e să crezi despre tine că eşti un CREATOR. Că poţi să creezi şi cu ajutorul imaginaţiei să transformi materia şi lumea ta exterioară. Defapt, nu e nevoie de demonstraţie ci doar să te gândeşti care este originea oricărui lucru material creat de om de pe planetă? În imaginaţia omului a început distracţia. Gândurile, emoţiile, corpul tău, personalitatea ta, abilităţile tale, relaţiile tale, banii tăi, toate sunt opera ta de artă. Cu imagina asta de sine, cea de CREATOR, poţi ajunge departe.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram copilă, tata îmi asculta visul

Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiţi de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colţurile inimii
Când îşi rotea buzele în părul meu încurcat.

Orizontul pierdut stă să cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aştept căderea unui cuvânt;
Eu să stau la marginea visului,
El să vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte şi înapoi ca un vârtej nevăzut:

Am răbdat, copilă,
Ca să-ţi dau ceasuri din zilele mele
Să-ţi întinzi aripile peste lume.

Când îţi puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Şi mi se umpleau zilele rămase cu tine.

M-am prefăcut aripă nedefinită de lumină
Într-un ţipăt nestrigat,
În care timpul s-a oprit
Într-o disperare care n-a mai avut loc.

De atunci urc...
Urc,
Urc...
Şi nu ştiu ce va fi dinaintea acestui suflet fără trup.

Mă uit încă o dată către voi,
Copiii mei cu soarele înlănţuit de lacrimi.
Trec primul inel de lumină
Şi golul abisal din interiorul lui mă arde...

Doamne!
Ce dor mi-e de viaţă...

Am răbdat pentru speranţa ta,
Să cântăreşti cât un vis, copilă,
Dar nu ţi-am spus că Dumnezeu ne-a strecurat
Moartea în fiinţă
Şi neantul este doar o împăcare temporară a sufletului.

Nu ştiu ce va fi dinaintea acestui suflet care mi-a fost,
Mi-e dor să cobor o noapte
Până în visul tău să-l cântărim împreună,
Dar mă tulbură nespus sunetul suspinelor tale.
Nu mai văd,
Nu mai ştiu,
Doar simt...
Mi-e dor.
N-am ştiut că părinţii sunt devoraţi şi după moarte.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care nu ştii că eşti

eu te îmbrăţişez, iubite
atât cât mă laşi să mă apropii.
pentru că eu nu te îmbrăţişez pe tine,
cel care nu ştii că eşti,
ci imaginea pe care eu
mi-o construiesc despre tine.
iar atunci când mă despart,
mă despart de acea imagine
şi nu de tine, iubite
-torţionarul gândurilor mele-
mă despart de o parte din mine,
de o parte din lumea mea,
de aceea sufăr, iubite
pentru că, prin tine,
cel care eşti imaginea despre mine însămi,
-proiectată în afara mea-
eu mă despart de mine,
de Dumnezeul meu.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce poate fi mai trist...

ce poate fi mai trist în lumea asta
decât să vezi
cum lumina din ochii unui copil
se stinge încet încet
până devine amintire
că jocul a rămas neterminat
iar eu am fost mut
la nedumerirea lui

faceţi linişte

o linişte atât de mare
încât
doar fulgii de zăpadă care cad
peste pustiul alb
să-mi spargă timpanele

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă voi spune un lucru care vă va îmbogăţi pentru totdeauna. Sunt două lupte pe care trebuie să le duci, lupta cu lumea interioară şi lupta cu lumea exterioară... trebuie să creezi un contact intenţionat între aceste două lumi, după care poţi cristaliza informaţia din cea de-a treia lume, lumea sufletului.

citat clasic din George Ivanovitch Gurdjieff
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lume

În lumea plină de defecte
Şi de-erori legiferate,
Iubirea noastră cred că poate
Să aibă visele perfecte.

În lumea strâmb amestecată,
Cu oameni buni şi oameni răi,
Există totuşi ochii tăi
Şi o iubire fermecată.

În lumea plină de cusururi
Şi judecăţi rudimentare,
Există o iubire, care
Va fi lumina mea de-a pururi.

În lumea foarte actuală,
Cu răul deghizat în bine,
Iubirea mea, te am pe tine,
Tu, bucuria mea finală.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există două lumi paralele: lumea mea şi lumea noastră.

aforism de George Geafir din Solilocuri, aforisme (2015)
Adăugat de George Geafir
Comentează! | Votează! | Copiază!