Adevărul pe care cei morţi îl cunosc

Pentru mama mea, născută martie 1902, moartă martie 1959
şi tatăl meu, născut februarie 1900, mort iunie 1959

De ajuns, am spus – şi am părăsit biserica,
Refuzând acea procesiune ţeapănă spre cavou,
lăsând mortul din sicriu să meargă-acolo singur.
Iunie. M-am săturat să fiu bravă, iarăşi şi din nou.

Am călătorit spre Cape. Mi-am rotunjit cultura
sub cerul brăzdat de soare, diurnul călător,
acolo unde marea pivotează ca o uşă de fier.
Şi ne-am mângâiat. În altă ţară oamenii mor.

Dragul meu, vântul se năpusteşte ca un balaur
dinspre marea-n spume, iar noi astfel ne-atingem, încât
ne pierdem unul în celălalt. Nimeni nu rămâne singur.
Unii oamenii ucid pentru asta – sau pentru atât.

Ce se poate spune despre morţi? Ei zac fără pantofi
În bărci de beton. Ei sunt deja asemeni pietrelor
Sau mării, dacă aceasta s-ar opri din mişcare. Ei refuză
Binecuvântarea – gâtlejul, ochii şi încheieturile lor

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea se năpusteşte

ca un balaur mânată
de vântul care agită marea
o face să spumege
noi ne pierdem unul
în altul ne amestecăm
ne diluăm puţin cu apa sărată
umblăm fără pantofi
călcând valul unii oameni mor
înecaţi în alcool de disperare
de teamă de singurătate
unii îşi scriu scrisori
de iubire pe bărcuţe de hârtie
marea a făcut spume
de tristeţi şi de nostalgii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înotând în pielea goală

La Capri, pe partea dinspre sud vest,
am găsit o grotă micuţă, necunoscută,
unde nu erau oameni şi am intrat în ea,
lăsând trupurile noastre să-şi piardă
toată singurătatea.

Toţi peştii din noi,
au evadat pentru un moment.
Peştilor reali nici nu nu le păsa.
Nu le deranjam viaţa personală.
Treceam în linişte peste ei
sau pe sub ei, eliberând bule de aer,
balonaşe albe care se ridicau la suprafaţă
spre soarele care lumina ambarcaţiunea
în care barcagiul italian dormea
cu pălăria trasă peste ochi.

Apa era atât de clară încât ai fi putut
citi prin ea o carte.
Apa oferea o astfel de flotabilitate
încât ai fi putut pluti stând pe coate.
Stăteam pe ea ca pe un divan.
Stăteam pe ea ca
Odalisca Roşie a lui Matisse.
Apa era floarea mea neştiută –
cineva ar trebui să picteze o femeie
fără togă sau eşarfă
aşezată pe o sofa adâncă precum un cavou.

Pereţii acelei grote
aveau toate nuanţele de albastru şi
tu ai spus "Uite! Ochii tăi
au culoarea mării. Uite! Ochii tăi
au culoarea cerului. "Iar ochii mei
s-au închis de parcă li s-ar fi făcut
deodată ruşine.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gail: Ţi-a cerut Joey să stai în Boston?
Dawson: Nu.
Gail: Voi doi sunteţi...
Dawson: Împreună? Nu. Nu are logică. Ştiu. În ultimii ani nu am făcut nimic fără un scop precis. M-am întrebat mereu care este ţelul meu şi ce încerc să obţin. Toată viaţa mea mi-au spus mulţi să fac ce îmi spune inima. Ironia este că, acum că mi-am dat seama în sfârşit ce înseamnă asta, toată lumea îmi spune că aş fi nebun dacă aş face asta.
Gail: Nu, dragul meu. Nu spun să nu faci ce îţi spune inima, dar oamenii se schimbă, Dawson. O ştie toată lumea. Tu, toţi prietenii tăi, o să vă schimbaţi. Şi dacă eşti sigur că vrei să fii cu Joey, asigură-te că asta nu o să stea în calea maturizării voastre. Şi nu resping ideea de suflete pereche, dar realitatea cuplurilor veşnice... Sinceră să fiu, totul se reduce la un singur lucru: credinţă. Aşa că întreabă-te dacă este Joey acea persoană pentru care să fii dispus să ai o încredere oarbă.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Doamne, sunt atât de singur. Am 16 ani şi sunt singur singurel.
Joey: De asta te-ai îmbătat?
Dawson: Da... Jo, de ce te-ai despărţit de mine şi ai fugit în braţele lui Jack?
Joey: Pentru că nu erai tu. Nu a fost niciodată vorba despre a căuta ceva mai bun, Dawson. Ci despre faptul că vroiam să găsesc pe cineva care să nu fie atât de apropiat de mine. Ca să pot spune unde se temina persoana mea şi unde începea el. Vieţile noastre s-au împletit de atâtea ori încât simt că tu eşti cel care m-a inventat. Şi gândul ăsta mă îngrozeşte. Trebuie să aflu dacă pot fi o persoană întreagă fără tine. Trebuie să aflu dacă pot fi o persoană întreagă... singură.
Dawson: Păi află cât mai repede, bine? Pentru că... te iubesc!

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

În realitate fac pe mine de frică

Atât de supărat eram când urcam la tine.
Atât de supărat încât am uitat să mă opresc şi am continuat să urc.
Am văzut că nu eram nicidecum singur, treceau pe lângă mine oameni care coborau
cine ştie de când şi până. Ajungeam din urmă oameni mai supăraţi, mult
mai îngânduraţi decât voi fi eu vreodată. Îi întreceam fără grabă, ca într-un vis,
ca într-o amintire în care hoinăresc într-un mall în timp ce cineva drag trage să moară,
si mă mint că am emoţii pentru marea trecere a sufletului său,
dar în realitate fac pe mine de frică, simt în acea amintire
că voi urma eu. Aşa e când îţi moare cineva foarte apropiat, atunci e ca şi când moartea
te bate pe umăr dar nu te întorci şi tu, este suficient persoana dragă,
tu boceşti, dai de pomană să uiţi, dar nu te întorci şi ai o jenă pe umăr tot restul vieţii, trăieşti cu ea, o
porţi ca pe un epolet. Ce sus stai!, mă gândeam că o să îţi spun prima oară când o să ajung la uşa ta
pe care scrie Fam. Escher, dar uşa ta nu se zărea şi asta (ca să fac o rimă)
nu mă deranja. Simţeam că se depărtează pe măsura paşilor
sau chiar paşii mei o îndepărtau. Stai mai sus decât se gândeau anticii
Că ar sta Divinitatea, am continuat să îţi spun în gând.
Şi m-am simţit ca şi când ai fi auzit, ca şi când te-ar fi supărat ironia şi
ai fi sângerat ceva care s-a dovedit mai târziu, după momentul nostru amoros, a fi un regret nedefinit.
Neştiind ce să îmi spui ai tăcut în gândul meu privind prin tâmpla mea
la oamenii care treceau sau pe lângă care treceam urcând spre tine.
O părere de rău m-a cuprins că îţi spusesem ce ţi-am spus. Şi în plus de asta urcam nu mă puteam opri
să te iau în braţe şi aşa mai departe. Treceam pe lângă oameni după cum bine vedeai şi tu prin tâmpla mea
şi asta îmi ocupa tot timpul. Ce frumos e la tine aici sus!, am încercat să refac dialogul
dar deja auzisei ce spusesem prima oară, aşa ceva nu se uită, nu se şterge, se poate
Ierta dar mai mult nu, chiar dacă a fost în gând. toate astea le spunea chipul tău. Tăcutul. Chipul
tău se desprinsese de fiinţa ta, de epiderma fără cute,
în timp ce urcam spre tine şi restul corpului tău se depărta de locul în care trebuia să ajung,.
Şi mâna mea îmbrăca o mănuşă din praful de pe balustradă, aşa cântăream trecerea timpului
spre tine. Mă gândeam să îţi spun una bună auzită pe scară în treacăt,
despre un mort care după mii de ani (cel puţin) iese din groapă şi fiind beznă, pentru că venise
între timp bezna mare, a continuat să urce, pentru că nu vedea pe unde se află.
La fel şi alţi morţi, unii cădeau pe lângă el, era o vânzoleală ca în amintirea mea din mall.
Dar am auzit doar bucata asta de când tot urc, fără să
aflu finalul, fără să ajung la tine. Urc fără să mă pot opri, fără să te pot
opri ca să te ajung din urmă, să ne continuăm drumul, să îţi ţin în gură chipul de ceafă
ca pe un pui de pisică.

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihilism social

de fapt nu stă nimeni în genunchii tăi
nevoia de a împărţi orice în timp
e doar pentru el
şi dumnezeu e singurul bad ass de pe aici
chiar dacă avem bunăvoinţă unul cu celălalt
vom rămâne tăcuţi şi ascunşi pentru apropiere
şi oricât ne-am împinge inimile în afară
cât de mult unul spre celălalt
noi suntem doar o stare a creaţiei
un gând care nu se poate opune acestui fapt
dumnezeu e nebun.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă fiecare dorinţă ar fi satisfăcută imediat ce şi-a făcut apariţia, cu ce şi-ar mai ocupa oamenii existenţa, cum şi-ar mai petrece timpul? Imaginaţi-vă că această rasă ar fi transportată într-o Utopia unde toate cresc de la sine, curcanii zboară gata fripţi, iar iubiţii se găsesc unul pe celălalt fără întârziere şi se păstrează unul pe celălalt fără vreo dificultate: într-un asemenea loc, unii ar muri de plictiseală sau s-ar spânzura, alţii s-ar bate şi s-ar omorî între ei, şi astfel şi-ar pricinui mai multă suferinţă decât cea pe care le-o cauzează natura însăşi.

citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-vă din lumină

Călătoream dinspre apus spre răsărit
şi am văzut, că moarte nu există,
că toate insurecţiile asupra acestui regim
sunt ornamente în jurul vieţii săpate,
şi mai sunt dihotomii ale Limbii,
ce, dacă e mută,
în "panta rei" o trezesc îngerii încuviinţaţi
de un om, de un om.
Dinspre apus călătoresc în fiecare zi
şi-mi decelez singura proverbialitate occidentală,
despre donatorii de sânge îndrăgostiţi de timp,
de unde pleacă înspre origini, spre lumină.
Atât de flegmatic am călătorit şi am descoperit
ce inutili în inserţiuni sunt vesticii,
care proslăvesc misterul beznelor.
Pe coloana vertebrală a estului e atâta lumină,
încât presimt revigorarea
sosirii mele din călătorie,
în locul de unde am pornit dinspre Apus.
Panta rei, ca o milostivă alegorie
a umanităţii...
Încep să călătoresc
pe unde mă duce lumina mută
din interiorul creierului, identic cu mine:
-Daţi-vă din lumină,
daimonii s-au întors
cu faţa spre soare.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctori

Ei lucrează cu ierburi
şi cu penicilină.
Ei lucrează cu multă delicateţe
şi cu scalpelul.
Ei extirpă cancerul,
închid o incizie
şi spun o rugăciune
pentru puţinătatea pielei.
Ei nu sunt zei,
deşi le-ar plăcea să fie;
ei sunt doar oameni
care încearcă să repare alţi oameni.
Mulţi oameni mor.
Mor ca delicatele,
încă pulsând, mure
în noiembrie.
Iar ceea ce doctorii îşi amintesc întotdeauna este:
mai întâi să nu faci rău.
Ei ar săruta locul dacă astfel s-ar vindeca.
Nu s-ar vindeca.

Dacă doctorii vindecă,
atunci soarele va vedea asta.
Dacă doctorii ucid,
atunci pământul va ascunde asta.
Doctorilor ar trebui să le fie teamă de aroganţă,
chiar mai mult decât de infarct.
Dacă sunt prea mândri,
iar unii chiar sunt,
atunci ei vor pleca acasă călare,
iar Dumnezeu îi va aduce înapoi pe propriile picioare.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai şti

Dacă ai şti
Câtă încredere am eu în tine,
Dacă ai şti,
Că-n ochii tăi mă văd pe mine,
Dacă ai şti
Că-n toate doar chipul tău îl văd,
Dacă ai şti
Că zi şi noapte gândul la tine-mi zboară,
Dacă ai şti
Că-mi eşti în suflet şi dorul mă doboară,
Dacă ai şti
Că florile au chipul tău,
Dacă ai şti
Că păsările cântă dorul meu,
Dacă ai şti
Că eu vorbesc cu tine mereu
Dacă ai şti
Că eşti ascuns acolo, în sufletul meu,
Dacă ai şti
Că am întrebat despre tine vântul,
Dacă ai şti
Că ţi-am trimis ocrotitor gândul,
Dacă ai şti
Că te îmbrăţişez în fiecare ceas,
Dacă ai şti
Că vreau să fii fericit la fiecare pas,
Dacă ai şti
Că sufletul tău, sufletul mi-a atins,
Dacă ai şti
Că versuri de dragoste până acum nu am mai scris,
Dacă ai şti
Că versul în inimă mi s-a născut
Din simbol şi frumos la început,
Dacă ai şti
Că versu-mi a apus cândva,
Când viaţa carte şi scenă devenita,
Dacă ai şti,
Că versul a reînviat de dragul tău,
Dacă ai şti
Că e stângaci, dar scrie mereu,
Dacă ai şti
Ce frumos sărută vântul florile,
Dacă ai şti
Ce cald sărută soarele zorile,
Dacă ai şti
Ce pură e dragostea ce botează un suflet,
Dacă ai şti,
Că dragostea nu vrea nimic, decât să fii fericit,
Dacă ai şti,
Cât de mult eu te iubesc,
Dacă ai şti
Că-n fiecare clipă îţi vorbesc,
Dacă ai şti
Că nu-mi doresc decât să te ştiu fericit,
Dacă ai şti
Că m-am îndrăgostit de-un suflet cald,
Dacă ai şti
Că toate gândurile-mi spre tine sunt atât de pure,
Dacă ai şti
Că nimic întunecat nu poate atinge inocenţa,
Dacă ai şti
Poate ai opri clipa în loc,
Dacă ai şti
Veşnicia s-ar naşte ca-ntr-un joc,
Dacă ai şti
Poate ai vedea frumosul acolo unde el de fapt îşi are casa,
Dacă ai şti
Şi gândul tău spre mine ar veni,
Dacă ai şti.

poezie de Ana-Cristina Popescu (20 iulie 2022)
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmplă uneori ca două suflete să se întâlnească pentru a nu mai forma decât unul singur. Şi-atunci depind pentru totdeauna unul de celălalt. Sunt de nedespărţit şi se vor căuta neîncetat, din viaţă în viaţă. Dacă, în cursul unei existenţe terestre, o jumătate ar ajunge să se separe de cealaltă, să rupă jurământul care le leagă, cele două suflete s-ar stinge de îndată. Unul nu-şi poate continua călătoria fără celălalt.

Marc Levy în În altă viaţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul care nu doarme

În cer nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Creaturile de pe lună amuşină şi dau târcoale prin bărăcile lor.
Vor veni şopârlele şi vor muşca oamenii care nu visează,
iar cel care cu spiritul frânt se grăbeşte să iasă-n stradă va întâlni la colţ
pe incredibilul aligator care-aşteaptă tăcut sub protestul blând al stelelor.

Pe pământ nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Într-un cimitir îndepărtat se află un cadavru
care a gemut continuu trei ani
din cauza unei sat uscat pe genunchii lui;
iar băiatul pe care l-au îngropat azi dimineaţă a plâns atât de mult
încât, pentru a-l face să tacă, fost nevoie să fie chemaţi câinii.

Viaţa nu-i un vis. Atenţie! Atenţie! Atenţie!
Cădem de pe trepte pentru a mânca ţărână umedă
sau ne căţărăm pe tăişul cuţitului zăpezii cu vocile daliilor moarte.
Dar nu există uitare, nu există vise;
există carnea. Săruturile ne închid gurile
într-un desiş de vine noi,
iar cel pe care-l doare durerea lui va simţi mereu acea durere
şi cine se teme de moarte va purta moartea pe umerii lui.

Într-o zi
caii vor locui în saloane
şi furnici furioase
se vor arunca în cerurile galbene care s-au refugiat
în ochii vacilor.

În altă zi
vom urmări cum fluturii morţi şi conservaţi se trezesc la viaţă
şi, continând să mergem prin ţara a pietrelor gri şi-a bărcilor tăcute,
inelele noastre vor scăpăra şi ne vor răsări trandafiri pe limbă.
Atenţie! Aveţi grijă! Aveţi grijă!
Pe oamenii care mai poartă cicatricile de la cleşti şi de la furtuni,
pe copilul care plânge pentru că n-a auzit încă de inventarea podului
sau pe mortul care mai e doar proprietarul unui cap şi-al unui pantof,
trebuie să-i ducem la zidul unde-aşteaptă şopârlele şi şerpii,
unde colţii ursului stau la pândă,
unde mâna mumificată-a copilului aşteaptă,
iar părul cămilelor se termină la vârf cu un fior albastru şi violent.

Nimeni nu doarme în cer. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Dacă cineva închide ochii,
un bici, băieţi, un bici!
Să fie acolo un peisaj de ochi deschişi
şi de răni amare-n flăcări.

Nimeni nu doarme în această lume. Nimeni, nimeni.
Am mai spus deja asta.

Nimeni nu doarme.
Dar dacă-i cresc cuiva noaptea prea mulţi licheni pe tâmple,
deschideţi trapele scenei ca el să poată vedea-n lumina lunii
pocalele minciunii şi otrava, şi craniile teatrelor.

poezie de Federico García Lorca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Am coborât în întuneric, gândind că te găsesc.
Cu gândul îndoielnic, spre lumină mă grăbesc.
Te caut în raza de soare, o zi întreagă, pe lumină.
Dar şi-aici, speranţa moare, viaţa îmi este haină.
Întreb vântul, poate-mi spune că te-a văzut alergând,
Răspunsul lui mă răpune şi mă lasă tot oftând.
Ma opresc pe malul mării, poate marea te ascunde,
Dau strigăt în largul zării, însă marea nu-mi răspunde.
Obosit de căutare închid ochii şi visez
că-n adâncurile mării, lângă tine mă aşez.
Spre nefericirea noastră, visul meu s-a împlinit,
În imensa mare-albastră, amândoi ne-am întâlnit.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru oricine se teme de ceva sau se simte prea singur sau este nefericit, cea mai bună metodă este să se ducă undeva în natură, unde să fie complet singur, singur cu cerul, cu natura şi cu Dumnezeu. Atunci, abia atunci simţi că totul e aşa cum trebuie să fie şi simţi că Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să fie fericiţi.

citat din Anne Frank
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii fără conţinut

MISTAH KURTZ – MORT

UN PENNY PENTRU BĂTRȂN

I

Noi suntem oamenii fără conţinut,
Noi suntem oamenii balonaţi,
Sprijiniţi unii de alţii,
Cu capetele umplute cu paie. Alas!
Vocile noastre uscate, când
Şoptim împreună,
Nu se aud şi nu au sens,
Sunt ca vântul în iarba uscată
Sau ca piciorele şobolanilor peste sticlele sparte
Din beciul nostru gol.

Înfăţişare fără formă, umbră fără culoare,
Forţă paralizată, gest fără mişcare;

Cei care au trecut
Cu ochii aţintiţi în celălalt Ţinut al Morţii
Îşi amintesc de noi – dacă o fac – nu ca despre nişte suflete
Pierdute şi violente, cât ca despre nişte
Oamenii fără conţinut,
Oameni balonaţi.

II

Ochii pe care nu îndrăznesc să-i întâlnesc în vis
Nu apar nici măcar în visele din ţinutul morţii,
Aceşti ochi nu apar:
Acolo – ochii sunt
Lumina soarelui pe o coloană dărâmată,
Acolo – un copac se învârte,
Iar vocile sunt,
În şuieratul vântului,
Mai îndepărtate şi mai solemne
Decât o stea care se stinge.

Daţi-mi voie să nu fiu pe aproape
În visele din ţinutul morţii,
Permiteţi-mi, de asemenea, să port
Pe acel tărâm,
Cu premeditare, camuflaje cum ar fi:
Blană de şobolan, piele de cioară, doage încrucişate
Şi să mă comport cum se comportă vântul,
Să nu fiu pe aproape –

Nu – acelei întâlnirii a finale
Din ţinutul penumbrei.

III

Acesta este un pământ sterp,
Acesta este pământul cactuşilor;
Aici sunt ridicate
Imagini din piatră, aici ei primesc
Sub clinchetul stelei care se stinge
Rugăminţile mâinii unui mort.

Aşa-i
În celălalt ţinut al morţii,
Unde te trezeşti singur
La ora când noi
Tremurăm de-atâta tandreţe;
Buze care-ar trebui să sărute
Ţuguie rugăciuni către pietrele sfărâmate.

IV

Ochii nu sunt aici,
Aici nu sunt ochi,
În această vale a stelelor care se sting,
În această vale pustie,
În această falcă ruptă a ţinuturilor noastre pierdute.

În acest ultim loc de întâlnire
Noi orbecăim împreună,
Evitând convorbirile,
Îngrămădiţi pe plaja de pe cealaltă parte-a acestui râu umflat.

Orbi – dacă
Nu reapar ochii,
Ca o stea eternă
Deschizând în împărăţia crepusculului
Petalele trandafirilor;
Singura speranţă
A oamenilor fără conţinut.

AICI NE ÎNVȂRTIM ÎN JURUL PERELOR DE CACTUS
PERE DE CACTUS PERE DE CACTUS
AICI NE ÎNVȂRTIM ÎN JURUL PERELOR DE CACTUS
LA ORA CINCI DIMINEAŢA.

Între idee
Şi realitate,
Între mişcare
Şi faptă
Cade Umbra
PENTRU CĂ A TA ESTE ÎMPĂRĂŢIA.

Între concept
Şi creaţie,
Între emoţe
Şi răspuns
Cade Umbra.
VIAŢA ESTE FOARTE LUNGĂ

Între dorinţă
Şi spasm,
Între potenţă
Şi existenţă,
Între esenţă
Şi provenienţă
Cade Umbra
PENTRU CĂ A TA ESTE ÎMPĂRĂŢIA.

Pentru că a ta este
Viaţa este
Pentru ca a ta este acea...

ŞI AŞA VINE SFȂRŞITUL LUMII
ŞI AŞA VINE SFȂRŞITUL LUMII
ŞI AŞA VINE SFȂRŞITUL LUMII
NU CU UN BANG CI CU UN SCȂNCET.

poezie de T.S. Eliot, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele Henric al VIII-lea: Am dezbinat ţara asta pentru tine!
Anne Boleyn: Şi ar trebui să-mi mulţumeşti pentru asta, nu să fii supărat!
Regele Henric al VIII-lea: M-am separat de Biserica Romei.
Anne Boleyn: Mai degrabă te-ai eliberat de decadenţa unei Biserici corupte.
Regele Henric al VIII-lea: Am alungat o femeie extraordinară, pe regină...
Anne Boleyn: Ale cărei origini spaniole te încătuşau pentru totdeauna de Biserica Romei.
Regele Henric al VIII-lea: Din rândurile căreia voi excomunicat...
Anne Boleyn: Şi astfel vei putea deveni capul unei noi biserici! Biserica Angliei!

replici din filmul artistic Cealaltă moştenitoare Boleyn
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru oricine se teme, este singur sau nefericit, este cu siguranţă cea mai bună metodă să se ducă undeva în natură unde este complet singur, singur cu cerul, cu natura şi cu Dumnezeu. Atunci, abia atunci, simţi că totul e aşa cum trebuie să fie şi că Dumnezeu vrea să vadă oamenii în simpla şi frumoasa natură, fericiţi.

Anne Frank în Jurnalul Annei Frank
Adăugat de adrina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutremure

un mal departe de celălalt. o zonă de deraiere
în care alunecăm zi de zi cu piepturile încinse
de heets-urile pe care le-am încălzit

în loc de fumul de ţigară / aburul tutunului încălzit.

pe bulevarde o linişte totală. doar ceasul ticăie
anunţănd sfârşitul iminent al timpului.

pauză de ţigară

// nu sunt acea păpuşă care cere un foc în mijlocul bulevardului pentru a fi băgată în seamă.
nu sunt acea femeie care are pieptul puternic plin de zale şi iluzii.
port iluziile în altă parte / în pantece acolo unde nu poate ajunge nimeni.
nici tu //

pe primul mal stau părinţii mei într-o casuţă mică cu geamuri galbene.
stau în prag / îmi fac cu mâna / dar mâinile lor sunt însângerate.

mi se pare că-s morţi / dar ei se uită la mine şi-mi zâmbesc.
zâmbetele lor mă sperie.

pe celălalt mal sunt eu şi cu tine / în camera noastră luminoasă şi lustruită.
eu stau pe parchet şi număr clipele până cand respiraţia mea se va opri.
expir ioni de argint. ioni de argint din trupul meu supus atât de mult
promisiunilor de evadare.
tu stai şi te uiţi la mine. e atât de bine.

// pauză de ţigară. //

cutemur şi dintr-o dată nu mai ştiu în ce parte să mă duc.
cerul isi târâie picioarele lungi lângă mine/ norii lui sunt
perne care mă sufocă.
adevărul este acesta. oriunde aş fi trebuie să te iau şi pe tine.

orinunde aş fi trebuie sa îi iau şi pe ai aşa cu tot cu măinile lor însângerate,
zâmbetele lor lugrube & senzaţia că sunt morţi.

dar din nou spun. spun. e atât de bine. dacă n-aş avea amintirile acestea aş muri.
aş fi o pasăre fără control
fără busola internă a magnetismului care o leagă de pământ.
tu lea-gă-mă de patul acesta cu aceasta sfoară neagră / şi lasă-mă să rămân aici.
pe bulevarde o linişte totală.

// pauză de ţigară //

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne-am ucide unul pe altul

Dacă ne-am ucide unul pe altul
Privindu-ne în ochi,
În ochii noştri în jurul cărora
Genele stau ca o coroană de spini
Care-ncunună definitiv
Orice privire,
Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit
Cu dragoste fără de ţărm în ochi,
Şi, cunoscându-te, ţi-aş spune:
Mori,
Mori, dragul meu,
Va fi atât de bine,
Vei rămâne numai cu mine,
Tu, cel născut din cuvânt,
Vei cunoaşte gust de pământ,
Vei simţi ce frumoase sunt rădăcinile
Împletindu-ţi prin ele mâinile,
Cu nenţeleasa bucurie
De-a nu mai fi pentru vecie...
Şi, mângâindu-mă, mi-ai spune:
Mori, draga mea,
Iubita mea cu frunte de octombrie
Cuprinsă ca-n icoane
De nimb rotund de moarte,
Mori,
Lasă-ţi culorile în flori,
Pletele lungi cărărilor
Şi ochii luciu mărilor,
Să ştii
De unde să le iei,
Când vei veni...
Dac-am muri deodată împreună
Ucigaş fiecare şi victimă,
Salvator şi salvat,
Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,
Mult după ce nu vom vedea...

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

După primul loc de muncă, te mai întreabă cineva cu ce medie ai terminat? Nu, lor nu le pasă de asta. Ei te întreabă: "Eşti un bun lider? Te urmează oamenii? Ai integritate? Eşti inovator? Poţi să rezolvi probleme?" Cineva trebuie să facă tema asta şi să reproiecteze sistemul educaţional astfel încât acesta să poată într-adevăr instrui oamenii pentru a avea succes în viaţă. Eu cred că cei mai buni profesori nu sunt cei care sunt cel mai bine instruiţi în tacticile educaţionale. Eu nu cunosc nici o persoană care să fi spus vreodată "Măi, ce bun e profesorul acela! Ce examene bune dă! Ce seturi de teme bune ne dă!" Nimeni nu a spus aşa ceva despre un profesor bun. Nu acestea sunt lucrurile pe care şi le amintesc oamenii despre cei mai buni profesori pe care i-au avut.

citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!