Cine mi-a luat cuvântul?!...

era zvelt, cam oacheş şi atât de cuminte!
privindu-l din toate părţile părea
o hartă sau simfonie
experienţă simplă, amestec de silabe
cu litere în aşteptare
amalgam de sunete stinse.

neaşteptat, trăindu-şi libertatea în tihnă,
părea puţin obosit de înconjurul celor
ce-mi trec prin minte
atât de goale şi reci
în această lume cu pielea întoarsă
ba pe faţă, ba pe dos

mi-a cerut să-l las
într-o formă a gândului
poetizat peisaj nocturn
pe pagina lui să doarmă,
să-şi poată lua sensul de la capăt

e dimineaţă!
poate m-aşteaptă în propria-i umbră
îl caut! pe unde-o fi?
cine mi-a luat cuvântul?
hei, oameni mari şi chiar mai mici
m-ajută careva?
acest cuvânt este mai mult decât un vers.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a obosit cuvântul...

Mi-a obosit cuvântul şi-n tăcerea sacră,
Priveşte cu ochi trişti voinţa ce masacră
Şi vis şi bucurie şi vers înflăcărat,
Şi şade-ngenuncheat, tăcut de-mpovărat.

Şi-atâtea răni pansase în versuri zâmbitoare,
Şi n-a spus niciodată că şi pe el îl doare
Şi sufletul şi fila şi soarta ce pălea
Într-o revoltă mută că-i strâmbă, da de rea!

Mi-e istovit cuvântul şi-l las să stea cuminte,
Într-un ungher ascuns, golit, fără veşminte,
Să-şi bandajeze suflet şi răni să-şi oblojească,
Că e aşa mâhnit, de nu vrea să-mi vorbească...

Mi-a obosit cuvântul... retras, cu slăbiciune,
Îl mângâi ca o mamă, şi spun o rugăciune,
Să-i dea Domnul speranţă şi zvâc animator,
Să-l scot din letargie că făr* de el, eu mor...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea aplicată în lumea liberă, chiar dacă poate părea bizar, are ceva de cătuşă: cu cât te zbaţi mai mult, cu atât se strânge mai tare. Poate părea incredibil, dar rolul major în disimularea acestei cătuşe a avut-o... comunismul. Ghiciţi cine va înlocui comunismul în această scenografie?

Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult te-am visat (fragment)

Atât de mult te-am visat şi de tare,
Atâta am mers, atât am vorbit,
Atât de dragă mi-a fost umbra ta,
Că nu mi-a mai rămas din tine nimic.
Nu mi-a rămas decât să fiu umbră-ntre umbre,
Să fiu de-o sută de ori mai umbră ca umbra,
Să fiu umbra care o să vină şi-o să revină în viaţa-nsorită.

poezie clasică de Robert Desnos, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nici măcar un cuvânt nu mai e

îmi trag ziua pe cap sufocată de singurătate
stau aşa în pielea goală a gândurilor
lipsită de bărbat hălăduieşte o umbră sumară
pe şubrezii pereţi răciţi cu fiecare
şir de litere lung şi fără rost
un inegalabil epitaf de cum poţi fi un mort în viaţă

trec cele şapte litere prin urechile acului
să le însăilez dar nu mă vor
ziua mi se destramă în pumn atomic
refuz să mai cred în acest cuvânt

e rece destinul când afară ninge
dacă te uiţi bine e o lume dezbrăcată
impudic frigul intră în oameni
cum oare să mai simtă cuvântul când pleacă
zănatic spre inimă ca o navetă spaţială

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când îmi lingeam rănile în noapte (apa ridicându-se, un fel de lumină selenară, tu întorcându-ţi faţa şi pe ţevi niciun şuierat), întregul adevăr mi-a trecut prin minte într-o străfulgerare. Acel inconfundabil zumzet era sunetul tuturor clipelor pe care le petrecusem împreună cu tine, al mădularelor tale agile şi zvelte, al pleoapelor tale închizându-se şi al tălpilor tale mici călcând prin iarbă. Atunci mi-a trăsnit o idee care părea la început atât de teribilă încât aş fi alungat-o pe dată, de-ar fi fost fie şi numai pentru faptul că aud apa aceea umflându-se chiar acum şi sunt sigur că nu mă înşel.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epidemii de octombrie

o molimă ciudată ne ucide cuvintele
cad stoluri stoluri V-uri lichefiate lingând marginea cerului
gâturile lungi şi aripile lor desfăcute se întind
prin grădini
fără spasm fără zbateri
purtătorul lor de cuvânt ( isn’t ironic?)
economist de profesie întârzie să-şi dea cu părerea
se crede
de vină ar fi aceste derute migratoare
tranzitând de la nord către sud sentimentele
toamna.

nopţile visez periculos - în plină carantină de gradul zero
despre cum ne iubim şi nastem puzderie de cuvinte
necontaminate
alte alte cuvinte
vrăjite înalte frumoase cuvinte

de pildă acesta zvelt gânditor pentru singurătate
care să spună mai mult
decât tăcerea mea lângă tăcerea ta.
un cuvânt nou pentru spaimă
altceva decât aceste interioare devastate.
sub formă de cuib cuvântul
pentru părinti şi copilărie la un loc
mirosind a pâine caldă şi adăpost
altfel decât acest cimitor sclipind orbitor
cruci umede chircite-n zăpadă.
un cuvânt foşnitor pentru moarte
însemnând altceva decât această privire în gol suportând
pe viu toate extirpările.
un alt cuvânt pentru depărtare
aici desenez o fereastră sau o corabie
altfel decât pană acum podurile – parte din viaţa mea
pentru iubire cuvântul amestec de sânge şi lut
îmi pot imagina caligrafia măiastră
străbătându-ne de la rădăcini pană la frunze
altceva decât acest fluture arzând.

de cealaltă parte Dumnezeu ne încurajează
El crede că nu vor pieri chiar toate cuvintele
poate cele prea des folosite dar
ne vor rămane cuvintele mici
cu şi de la dinspre eu tu
acestea stând foarte bine la capitolul imunitate
astfel că mai tarziu vom avea cu ce încropi
o lecţie sumară despre tehnicile de supravieţuire.

poezie de Nastia Muresan
Adăugat de Reea Vladeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Ce este iluzia? A. M: Credinţa mintii ca eşti liber de ea este iluzia. I: Ce este libertatea? A. M: Eliberarea de minte cu toate "alegerile" sau credinţele ei despre "libertate" este Libertatea. I: Este libertatea o stare a minţii? A. M: Absolut nu, libertatea este de minte, nu pentru minte, de gând, nu pentru gând, de "eu", nu pentru "eu". I: Atunci cine se mai bucură de libertate dacă nu mai este "eu"-l? A. M: Libertatea este bucurie, fericire în ea însăşi fără subiect şi fără obiect. Când conştiinţa se recunoaşte pe sine ca şi conştiinţă explozia de fericire care are loc este definită drept ananda-beatitudine neţărmurită fără formă. I: Este libertatea o stare trecătoare? A. M: Cu siguranţă nu, libertatea este liberă atât de stările trecătoare cât şi de cele aparent netrecătoare. Ea este dincolo de orice aşteptare sau dualitate.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În certitudinea că orice aventură cere o ieşire, singură dragostea mi-a apărut ca darul suprem în stare să te îndrepte spre această ieşire. Iubirea de oameni, de lucruri, iubirea faţă de misterul cosmic, faţă de divinitatea fie şi numai bănuită. Am cultivat acest sentiment, descoperind din ce în ce mai multe motive să cred în frumuseţea de a exista. Gândesc că contemplarea naturii mi-a ajutat mult să împlinesc acest drum; cel puţin mi-a îngăduit uneori să ating o reconfortantă seninătate.

Edmond Vandercammen în Antologie de poezie belgiană (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, eu văd că puţini sunt aceia care lasă pe Isus să doarmă în tihnă în inimile lor. Acest bun Maestru dumnezeiesc a obosit atât de mult, fiind mereu numai El bun cu sufletele, fără răspuns din partea lor, încât se grăbeşte la mine, căci eu îi ofer inima mea, ca să-şi găsească aici odihna Sa.

citat din Sfânta Tereza de Lisieux
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul comandant avea cel puţin 13 ani la dispoziţie pentru a afla adevărul în privinţa Liei, pentru a-i descoperi adevăratul ei suflet. Zâmbi la acest gând, care-l liniştea, îl mulţumea, deşi îi promisese atât ei, cât şi tatălui ei, că va păstra în tot acest timp, între ei doi, o relaţie de strictă colegialitate. Ce conta oare acea promisiune, care în acest timp ar putea fi uitată de părţile între care fusese încheiată? Şi atunci, ce importanţă ar avea, dacă la un moment dat, în cine ştie ce împrejurări, el avea să-şi încalce această promisiune, deşi nu-i stătea în caracter să procedeze astfel? De obicei, se ţinea de cuvântul dat, îşi respecta promisiunile, dar în acest caz... Cum ar fi oare posibil să-şi respecte o asemenea promisiune, când în mintea lui, ea era aproape mereu prezentă, în mod chinuitor pentru el? Se întrebase de ce oare făcuse o asemenea promisiune absurdă şi ar fi dorit să retracteze tot ce spusese faţă de ea şi tatăl ei, dar era cam prea târziu pentru un asemenea gest, deci, n-avea decât să încerce să-şi respecte acea promisiune stupidă. Până când însă?! Acest amănunt nu i se părea deloc clar, nu-l stabiliseră sigur, deci, variantele i se păreau nelimitate; va trebui doar s-o aleagă pe cea mai convenabilă la un moment dat...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andy Botwin: Omule, cum de eşti atât de deştept la 16 ani? Mie mi-a luat ani de zile să-mi dau seama că fetele cu mici handicapuri sunt alegerea perfectă. Mai demult am ieşit cu o tipă cu un braţ subdezvoltat, nebună la pat, plus că atunci când mă apuca de sculă cu mâna ei mică, părea gigantă.

replică din filmul serial Weeds
Adăugat de Mircea Filimon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comisia Disciplinară îşi continua şi în această zi ancheta, condusă de domnul Sever Forţan, profesor de cultură civică. Lucian nu ştia ce declaraţii se dăduseră despre el până-n acel moment, nici cine altcineva, cu excepţia celor ştiuţi, fuseseră audiaţi, directorul – da, ştia! Avusese grijă să vadă, cu aprobarea celor din Comisie, luându-şi angajamentul, chiar în scris, cu semnătură, că va păstra confidenţialitatea asupra celor văzute, toate declaraţiile strânse până în acel moment şi intenţiona să le vadă şi pe cele ce vor urma; nu renunţa la această metodă de "spionaj", în favoarea preferatului său. Îşi respecta însă cuvântul dat, atât verbal, cât şi în scris; nu-i spunea deci nici măcar lui Lucian ce citise dânsul în declaraţii. Că nu era nimic în defavoarea tânărului comandant i se părea suficient, deci doar atât îi spunea preferatului său, pentru a-l linişti, dar acesta părea oricum destul de calm pentru situaţia în care se afla, mai ales de când se împăcase cu blondul său tată, Iulian Enka.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-a obosit existenţa asta,
Atât de mult, atât de adânc,
De mă bagă-n mormânt!
Mă seacă, mă usucă!
Şi mă tot aruncă,
Ba-n cer, ba-n pământ!

Şi-ntre timp m-am trezit,
Cu tine-n gând, în lacrimă!
Te caut prin visuri, prin viaţă,
Pe-o alee, pe străzi, prin timp,
Şi... nimic!

Poate-i un zid între Noi!
Sau poate nici nu mai suntem!
Poate-i blestem!
Sau rătăcim chiar prin Noi!
Poate ne-am depărtat prea mult,
Şi-acum prea târziu!
Poate trecerea în nefiinţă,
Poate... o clipă!
O clipă cât o viaţă!

Sau poate-ntr-o... dimineaţă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Dar, ce face?
To Kuny: Cine?! Ah... Lucian... Nu ştiu, scumpo. Să vedem ce are de gând tânărul vostru comandant.
Lia: Dar ce face? Nu-mi vine să cred! Plânge?! El?! Cum?! Eu... Niciodată nu l-aş fi crezut în stare de aşa ceva.
To Kuny: De ce, draga mea? Plânsul e totuşi un gest atât de uman. Prin asta dovedeşte că şi el este totuşi doar un om, o fiinţă umană, că are sentimente. La urma urmei, nu este deci, nici el, decât un simplu om, ca oricare altul.
Lia: Adevărat, dar... Luci?! Să plângă?! El... Emotiv, sensibil?! Nu credeam că lui i s-ar putea întâmpla aşa ceva, nu l-am văzut niciodată atât de abătut, cu atât mai puţin plângând. Părea a avea tăria de a trece nepăsător peste orice, de a înfrunta curajos orice situaţie. Părea întotdeauna de neclintit, ca o stâncă.
To Kuny: Şi totuşi, draga mea, iată că nu-i mereu chiar ca o stâncă. E doar o fiinţă umană, dar ce fiinţă... Minunată! E Lucian, fiul celui mai bun prieten al meu, Traian, căruia îi seamănă atât de mult, în toate.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O voce lăuntrică mi-a şoptit: Sunt atât de puţini oameni fericiţi sau mulţumiţi în această lume; poate că strădania ta va aduce pacea şi liniştea tuturor celor încovoiaţi de griji şi împovăraţi de ziua de mâine.

citat clasic din Joseph Haydn
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul amintirilor

Amintirile mele sunt vii
şi au prins rădăcini într-un loc
unde,-atunci când apune o zi,
ce a fost mai frumos îmi îngrop.

Fericite, acolo răsar
ca lăstari ce se-nalţă spre cer,
şi-mi aduc bucurie în dar,
într-un fel ce îmi e un mister.

Uneori, într-o stare de vis,
trec de poartă şi merg pe un drum
care-mi este doar mie permis,
ca turist în al vieţii album.

S-a-ntâmplat, să m-opresc sub un brad
ce-mi părea mai puţin cunoscut,
nu ştiam ce a fost ca răsad,
şi demult acea zi a trecut.

El mi-a spus -mai degrab-a şoptit-
că mi-a fost doar privirea ce Ea
mi-a trimis-o - şi tare-am iubit
amintirea în care-a zis "Da!".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Şi avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Şi dânsa era destul de tânără. Gândeşte-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Aşa e, ai dreptate.
Lucian: Şi uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum şi nu numai că nu am un copil sau o soţie, dar nici măcar o iubită sau cel puţin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărişor şi-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cuminţel.
Lucian: Cuminţel, eu?! Glumeşti, nu?! Nu cunoşteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Şi cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu eşti.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puţin 34, dacă vom reuşi să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puţin, cu siguranţă, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lagărul

Lagărul mi-a furat copilăria şi mi-a închis cerul de deasupra-mi
Lagărul mi-a luat forţa braţelor şi speranţa din priviri.
Lagărul mi-a ucis familia
Din om liber, m-a făcut prizonier.
......................................................

Lagărul m-a ucis într-o zi de vară timpurie,
Iar eu am reînviat în primăvara următoare,
Liber, cu privirea netemătoare
Am ieşit de acolo puţin mort şi puţin viu,
Dar triumfător,
Mai mult palid decât trandafiriu.

poezie de Harry Ross din Auschwitz, ţara morţii: eu nu pot să uit şi nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!