Ce noapte,ce vară...

A fân cosit miroase acum
si carele mai trec agale
şi se tot pierd în colb de drum...
Daca nu-i deal, nu e nici vale!

Şi urca viaţa mea, coboara;
si stelele ma striga:"Vino,
Da-ne o-nmiresmata seara"!
"Dar tu ce-mi dai în schimb, lumino"?!

"Copil te fac din nou şi veşnic
ai sa ma strigi în noaptea clara"!
Deasupra lumii arde-un sfeşnic
şi pe pamânt e numai vara!

Şi tu din car te uiţi
la lună drumul totuna e cu cerul
şi se aude dulce strună
şi blând te mângâie misterul!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am întâlnit

Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă
Mergeai atent, iar eu agale
Tu te duceai la deal, dar eu la vale
... dar eu la vale... dar eu la vale.

Şi soare nu-i poate se stie
Arată luna, nu mai se vie
Pe acelaşi druuuuum
A câta oară
Mă urc la deal, da' nimeni nu coboară
Dar nimeni, nimeni, nimeni nu coboară.

Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă
Mergeai atent, iar eu agale
Tu te duceaï la deal, dar eu la vale
... dar eu la vale... dar eu la vale.

cântec interpretat de Cleopatra Stratan, muzica de Pavel Stratan, versuri de Pavel Stratan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru mama

Poate că seara-i cel mai greu;
Eu ştiu că m-ai născut ţipând!
Azi strig la cer numele tău:
Mamă, coboara pe pământ!

În timp se face labirint
Şi continentu-i mai pustiu!
Mamă, secundele mă mint;
Spune-mi, ce mai rămâne viu!?

Si vino tu să mă mai naşti
Din nicăieri, din totdeauna;
Sunt tot mai mulţi iconoclaşti
Şi ne contestă cerul, luna!

Din raiul tău trimite-mi tu
O alta fiinţa iubitoare
Să potoleasca răul lumii,
Să-mi fie veşnică-ntâmplare!

Şi când nimic nu-mi este clar
Trimite-mi veşnica lumină!
O, mamă, sfântul meu altar,
Te striga florile-n grădina,

Şi merele să le culegi,
Şi câmpul să-l stropeşti cu vise,
Şi tainele să le dezlegi
Cu şoapte dulci din zări promise!

Copilul tău voi fi mereu,
M-aştepţi pe Căile Lactee
Să străvezim pământul greu!
Minune dulce, Stea-Femeie!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai Noaptea

Numai noaptea vino, cand tacerea
Se loveste tainic de feresti,
Cand ma-nchid ursuz in incaperea
Unde stau si-astept sa te ivesti.

Ca un fur ce vrea sa-mi intre-n casa,
Dar s-a prins in curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, cand se lasa
O perdea de plumb pe ochii treji.

Fluturand in urma ta esarfe
Negurile toate de pe lac,
Fa sa inceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreaga nu mai tac!

Si la umbra lunii blestemata
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca sa fii si mai neasteptata
Decat ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cat aceste nopti ce ma-mpietresc.
Daca vii, batand usor din palme,
Numai noaptea vino, cand primesc!

Numai noaptea, cand e luna plina
Si pe stanca neagra, langa-un trunchi,
Presimtindu-si pantecul, virgina,
Caprioare cad in genunchi,

Cand se umple cerul cu soapte
Pline de mister si prevestiri,
Numai noaptea vino, cand e noapte,
Si Sibiul tot, un cimitir.

Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sarutarea noptii pe obraz.
Locuiesc la ultima rascruce!
Cheia-i langa poarta pe zaplaz!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de jusţanca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cheamă

Mă cheamă o luntre
mă strigă o stea
cui pot fi o punte
când e vreme rea?

Mă mângâie-zâna
şi mă rog la zeu
dulce sa-mi ramână
infinitul meu.

Mă uimeşte pleoapa
care mă facu
sa îi sorb eu apa
dintre "da" şi "nu".

Haide, vino fată
vreme-i de iubit
ziua mă răsfaţă
şi cobor din mit.

De un drag de tine
si la sânul tau
sinele-mi cunosc
caut adăpost.

Haide, haide viaţa
vino tu sublim
risipita-i ceaţa!
Vă iubesc! Amin!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

A fost atâta soare
Şi câtă bucurie
Şi ploaia are farmec
Că-i din copilărie!

Copile, să te bucuri
Cât cerul e al tău
Că vine-apoi furtuna
Şi nori pe capul tău!

Şi ce minunăţie,
Frumosul e divin
Din soare sau din ploaie
Dar vai, e prea puţin!

Şi plouă a-mpăcare
Ca dup-un stins blestem
Te chem, iubire mare,
În vale, în Sichem,

C-au înflorit magnolii
Şi mii de trandafiri,
Hai, vino, mai e vreme
Să fim ai zilei miri!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Miroase a toamnă rece, în jurul meu acum
Afară-i frig şi plouă şi nimeni nu-i pe drum,
Rămâne-o vară-n urmă, cu ea mă trec si eu
Iubirea de-altadată s-o mai găsesc e greu,
Afară-i frig şi plouă, şi-i gol sufletul meu.
Neliniştea m-apasă, sunt singură acum,
Afară-i frig şi plouă şi nimeni nu-i pe drum.
Singurătate rece te-ai cuibărit în mine
Iubirea de-altădată o-aştepţi şi nu mai vine.
Miros de toamne reci, în jurul meu plutesc...
Iar soarele lumină încet vechiul pervaz,
O rază îmi mângâie, timid al meu obraz.
N-aştept nimic anume, vreun dar împărătesc
Emoţii, sentimente, acum mă copleşesc,
Să fie iarăşi vară e tot ce îmi doresc.
Că una este vara, cu al ei soare cald
Udată-n sentimente şi-n amintiri cu drag.

poezie de Mariana Simionescu (7 octombrie 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino...

Vino, în cerul înalt, printre nori
Vino, să numărăm stelele până-n zori
Vino, să îţi arăt steaua mea
Vino, doar aşa, cred, ne vom vedea!

Vino, eu te aştept oricât ar trebui
Vino, nu-ţi fie frică, te voi păzi...
Vino, să vezi îngerii cum ne zâmbesc,
Vino, doar ştii ce mult te iubesc.

Vino, în noapte, sub clar de lună
Vino, te aştept să fim împreună,
Vino, şi dacă şi tu ai vrea...
Vino, să îmi arăţi steaua ta!

Vino, în amurg, în fapt de seară
Vino, când stele-ncep să răsară
Vino, să zburăm printre ele...
Vino...
Să ne-mpletim cununi din flori şi din... stele

poezie de Mariana Simionescu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul Pământului, sau cel aparent al Soarelui, căci e totuna, e şase luni de-asupra ecuatorului ceresc şi şase luni sub ecuator. Numai de două ori pe an e tocmai pe ecuator. Astfel, putem să înţelegem de ce iarna vedem alte stele decât vara; Soarele ascunde cu lumina lui stelele prin cari trece, dar mişcându-se mereu, le ascunde treptat dinspre apus spre răsărit. Drumul lui pe cer se numeşte ecliptică şi cam acest drum îl au toate planetele, cum şi Luna care se învârteşte în jurul Pământului. Constelaţiile prin cari trec Soarele, Luna şi planetele se numesc constelaţii zodiacale.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu luna

Am privit în faţă, pe bătrâna lună
Şi am stat de vorbă, atâta timp
Şi n-a ştiut săraca, să îmi spună
De ce drumul vieţi, n-am cum să-l mai schimb

Oricât ar fi de bine şi oricât de rău ar fi
Când multe ai vrea să faci, dar nu şti pentru cine
Cine oare-n viaţa te va preţui?
A tale fapte bune, cui vor aparţine?

Nui păcat să mori, când drumul ţi s-a şters!
Când tu eşti pentru uni, o pată dintr-un vers
Şi-n alte pânze albastre şi pe-un drum mai larg
Când cerul tot se crapă şi stelele se sparg.

Atunci în fericire şi-n valurii de sclipirii
Să te renaşti din moarte şi făr de amintirii
Doar tu-ţi vei căra viaţa şi o vei ţine-n mână
Şi n-ai să mai ţii cont, de soare şi de lună.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inca te mai caut,iubire...

Sunt o farama dintr-o stea?
Sau licarire dintr-un vis?
Sunt ori aici, ori undeva
Unde nu-i loc pentru abis?

Dar unde sunt? Ca mii de stele
Imi trec prin ochi in dans sublim,
Linistitor, purtand cu ele
Secunde, ani, trecut, destin.

Acopar sufletu-mi cu pace
Si praf de stele am in cale,
Strang clipa-n palmele-mi dibace,
Nu-i niciun deal, nu-i nicio vale.

Nu sunt primejdii, nici durere,
Nici vise sparte-n cioburi, mii,
E doar iubire si tacere
Si intrebari:"Cui apartii?

Si cat mai ratacesti prin lume
Fiinta fara-nsemnatate?
Ce faci aici, cauti un nume
Pentru iubire si dreptate?"

Si singura imi dau raspunsuri.
Dreptatea e acolo, sus,
Aici sunt multe neajunsuri,
Din rasarit pana-n apus.

Iubirea este pretutindeni
Sa o descoperi e usor:
O ai in tine, de armindeni,
In frunza toamnei dusa-n zbor.

In arsita de foc a verii,
In albul iernii necuprins,
In cerul inrosit al serii,
In stelele de neatins.

Iubire e in suferinta,
In zambetul unui copil,
In asteptare si credinta,
In lacramioara din april.

Si mai presus de toate aceste,
Iubirea este Dumnezeu,
El, Cel ce nu ne paraseste
Atunci cand drumul ne e greu,
Ne duce-n brate si paseste
Cu noi, cand drumul ne e greu.

poezie de Iulia Comaniciu (12 decembrie 2009)
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, vino vară!

În suflet toate cate am
De pare să nu treacă
Şi amintirile apar
De tot ce a fost odata

O, vino vara, în suflet vino
Ca viaţa acum îmi trece
Deşi e soare parcă totuşi
În mine e înca rece.

Din vremuri toamna e stăpână
Şi peste tot domneşte
Cand vine iarna apar-dispar
Şi parcă numai trece.

De-ar fi sa fie numai verde,
Şi vara, soare, cald,
În suflet florile să crească
Să nu mai fie iad.

Cu zmei şi cu culori cereşti
Şi glasuri de iubire
Şi cu puteri împărăteşti
Ce vor urma sa fie.

Aşa sunt eu când mgândesc
Şi veselă şi tristă
Nu, nu ma plâng nici ma mândresc
E dreptul meu ceresc.

poezie de Nicoleta Petre
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa-i c-aşa-i?!

Viaţa–i ca o anagramă,
Anonimă publicată
Într-o comedie-dramă,
Niciodată completată;
Viaţa e... aşa cum este,
Fiecare cum o vede,
Ba un vis, ba o poveste
Şi cu ea la drum purcede...
Viaţa este frumuseţe,
Viaţa este provocare,
Instruieşte-o cu tandreţe
Gata pentru înfruntare;
Poate fi o nebunie
Sau o umbră pe pamânt,
Ne e dată mie, ţie,
Cu tot ce are ea mai sfânt
Vieţii, eu i-am spus de bine
Tu ramâi s-o vezi cum vrai,
Nu-i totuna după mine,
Viaţa-i viaţă, traiu-i trai!

poezie de Vasile Zamolxeanu (3 aprilie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până nu mai sunt

Ştii ce-mi şopteşte
Noaptea
Când apari pe cerul meu
Din umbră?
Propteşte-ţi somnul
De umărul meu,
Iubito,
Să împărţim stelele
Până nu mai sunt...

Ştii ce-mi îngână
Ziua
Când rămâi pe cerul meu
În lumină?
Ascunde-ţi genele
În razele mele,
Iubito,
Să alunge norii
Până nu mai sunt...

Ştii ce-mi spune
Seara
Când adormi pe cerul meu,
În apusuri?
Aprinde-ţi dorul
Din roşul soarelui,
Iubito,
Să ardă temeri,
Până nu mai sunt...

poezie de Gabriela Chişcari (25 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino

Cerul fumuriu de Toamnă
Mă ridică-n Carul Mare
Moale şi fierbând de dor
Să te strâng la pieptul meu.
Să te strig, să te cuprind,
Să te prind-de-păr, şoptind;
Te iubeeesc!!!! Unde mi-ai fost?
Mi-am dorit să te iubesc!
Să te-mbrăţişez cu dor
Să te-aşez pe un picior,
În lumina de la Lună
Pe umbrele pomilor.
Cu surâs să te ating
Pe-un sân copt în trandafiri
De o Toamnă şi un Soare,
Ce-au făcut din struguri, vin.
În must mi-am dorit să fiu
Dulce şi îmbrăţişat
În lumina stelelor
Ce-mi ştiu lacrima şi dorul.
Vino, stai pe bratul meu
Să-ţi alint singurătatea
Cu săruturi mii şi mii
Strânse-n buze pentru tine.
Vino, să te pierd în strălucirea
Colierelor din Cer
Ce se vor în şolduri albe
Agăţate şi iubite, de femeia mea dorită.
Vino, să te-mbrac în solzi de-argint
De la tălpi şi până-n creştet
Că mi-ai fost vulcan şi dinte
În-miezul din inimă.
Vino, am îmbătrânit cu Cerul
De atâta dor şi plâns!
Vino, am băut găleţi cu vin
Cât a scos ciutura, apă!
Vino, poate mâine mor şi nu ştiu
Dacă Dumnezeu o vrea
Să iţi pună altă stea
Pe obraz şi-n perna ta, să te facă fericită.
Vino, încă luminez şi ard, pentru tine draga mea!

poezie de Adelina Cojocaru (5 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpşuni, cireşe, rai...

Nu vrei să vii cu mine-n rai
ca sa-ţi agaţ cercei de stele?
Te-aş jefui de tot misterul
copil ce fura mere coapte;

nu vrei sa cotropim noi cerul,
s-aprindem torţele cu noapte?
Sa umplem cupele cu vin,
să pregatim banchete scumpe;

nu eu te-am înflorit cu crin,
nu eu ţi-am dăruit o luntre?!
Nu eu te-am luat în arca vieţii
si ţi-am sadit păduri de vise;

nu sunt eu steaua dimineţii
ce-ţi cânt cu sfere interzise?!
Iubita mea, nectar de mai
de nufar, de salcâm, de tei;

nu vrei să vii cu mine-n rai,
nu vezi ce rai e-n ochii mei?!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara din alt univers

Mi-aduc aminte-o vară de demult
când trupul tau amirosea a fân
şi-adulmecam în tine dor desculţ
şi pe surâsul tău eram stapân.

Şi noaptea ne-a cuprins cu taina ei
ne-a-mbraţisat voios regina-nopţii
şi picura pe noi parfum de tei
şi-n sarutari topeam cadranul sorţii.

Cu tine eram zeu sau rege scit
şi ne împreunam în magic rut
blând coboram din zarea unui mit
nimic din lume nu ne-ar fi durut.

Erai în trupul meu de mii de ani,
noi, doi luceferi stranii fascinanţi
ce risipeam cohorte de duşmani
ca ultimii învingatori atlanţi!

Atunci eram un munte de poem
tu te roteai în mii de piruete
şi risipeam al lumii vechi blestem
şi steaua se pierdea la tine-n plete!

Hai, împlineşte karma, să oprim
aceasta sarabandă-a risipirii
şi în eternitate sa fugim,
să ducem în extaz toţi trandafirii!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apele pământului sunt dirijate direct de lună. De pildă, mareele. Ziua, apele unei mări sunt nemişcate, pentru ca noaptea, de lună plină, ele să înceapă să se ducă şi să vină, cuprinse de o nelinişte extraordinară. Norii, la fel, sunt influenţaţi de lună. Trec pe deasupra noastră nori încărcaţi de apă şi nu se descarcă, în schimb, se descarcă în altă parte sau invers. Depinde dacă au nimerit într-o rază magnetică plecată din lună spre noi.

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre seara vieţii

Spre seara vieţii miroase a pustiu,
Cerul nu mai vede prin pupila soare,
Genele s-ascund în păsări călătoare,
Spuma din valul mării trece în târziu.

În seara vieţii noastre depărtarea creşte,
Dealul nu ne urcă peste coama sa,
Steaua plină-n visuri nu mai are şa,
Umbra de sub noi, subţire, se topeşte.

Asta-i seara vieţii searbădă, amară,
Totul e fărâmă, chiar munţii au apus,
Doar adâncimea creşte în braţele de urs
Ce-aşteaptă-n sânul lui o căprioară.

Mă doare ceasul serii ce scârţie în timp
Rupând altoiul dulce ce-a fost între noi,
Până plecăm în noapte mai aşteptăm vioi
Să dăruim viaţa pe-un mugure în schimb!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţă de lumină...

Pe lângă brazii încărunţiţi,
În gerul de afară,
Trec mută, ca o moartă vie,
Printre ecouri vesele, divine,
Poveşti de vis, ce-au fost odinioară
Şi inima înfierbântă la oricine.

Vise dospite sub clarul viu de lună,
În sărutări ţinute strâns de mână,
Nopţi albe minunat pierdute,
În focuri de iubire învăluite,
Când stelele îmi împleteau cunună,
Dulce visare, langă marea furtună.

Tinereţea şi-a spus atunci cuvântul
Şi-a amprentat intens orice chemare,
Regretele dormeau nevinovate în faşă...
Instinctiv, ştiau, că nu-şi vor pierde rândul,
Pe drumul iertăciunilor,
Îngenunchiate la marile altare.

Cine, ar fi crezut atunci,
Că flacăra iubirii timpul o va stinge?
Precum o candelă uitată pe perete,
Cine, ar fi crezut atunci?
Că şi iubirea moare în amintiri fugare,
Îndoliindu-mi sufletul, sfâşietor de tare.

Trec anii mei în fugă,
Sub cerul cel vedeam cândva feeric
Şi plin de stele norocoase...
Acum, neiertători, ca niciodată,
Rupându-mi vălul negru de pe ochi,
Cum rupe vântul norii de pe cer,
M-am trezit, în cruda realitate.

Pe cine am iubit, ca nebună?
Şi am crezut că-mi va purta icoana către cer...
Ce am primit în schimb, sub clar de lună?
Întreb destinul meu, din marea umbră,
Privind în gol afară, cu ochii plini de ger.
Pe cine am iubit, greşind?
A meritat să cadă în gura lumii strâmbă,
Veşnicul meu crez în iubire,
Veşnica mea pată, pe zăpada albă...

Acum încerc să-mi scot acuzele,
Din gura leilor flămânzi,
Păcătoşi cu mult mai rău, ca mine,
Şi râd de-al meu curaj prostesc.
Buimacă de uimire,
Am întrebat pe bunul Dumnezeu:
-Doamne, numai eu, în lumea asta, am iubit?
Când marea asistenţă urla la întâmplare?
De ce-i atâta sfidare, pe pământ?

Pe lângă brazii încărunţiţi,
De gerul trecător...
Îmi iert păcatele din mers,
Spre drumul judecăţii de apoi.
Acum, am înţeles!
Iubirea merită cărată în spate viaţa toată,
Numai eseţa ei curată statutul omenirii a înălţat
Şi viaţa mea curtată.

poezie de Valeria Mahok (14 ianuarie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţă de lumină...

Pe lângă brazii încărunţiţi,
În gerul de afară,
Trec mută, ca o moartă vie,
Printre ecouri vesele, divine,
Poveşti de vis, ce-au fost odinioară
Şi inima înfierbântă la oricine.

Vise dospite sub clarul viu de lună,
În sărutări ţinute strâns de mână,
Nopţi albe minunat pierdute,
În focuri de iubire -nvăluite,
Când stelele îmi împleteau cunună
Dulce visare, lângă marea furtună.

Tinereţea şi-a spus atunci cuvântul,
Şi-a amprentat intens orice chemare,
Regretele dormeau nevinovate în faşă...
Instinctiv, ştiau, că nu vor pierde rândul,
Pe drumul iertăciunilor,
Îngenunchiate la marile altare.

Cine, ar fi crezut atunci,
Că flacăra iubirii timpul o va stinge?
Precum o candelă uitată pe perete,
Cine, ar fi crezut atunci?
Că şi iubirea moare, în amintiri fugare,
Îndoliindu-mi sufletul, sfâşietor de tare.

Trec anii mei în fugă,
Sub cerul ce-l vedeam cândva feeric
Şi plin de stele norocoase...
Acum neiertători, ca niciodată...
Rupându-mi vălul negru de pe ochi,
Cum rupe vântul norii de pe cer,
M-am trezit în cruda realitate.

Pe cine am iubit, ca o nebună?
Şi am crezut că-mi va purta icoana către cer...
Ce am primit în schimb, sub clar de lună?
Întreb destinul meu, din marea umbră,
Privind în gol afară, cu ochii plini de ger,
Pe cine am iubit, greşind?
A meritat să cadă în gura lumii strâmbă,
Veşnicul meu crez în iubire,
Veşnica mea pată pe zăpada albă
A sufletului meu.

Acum încerc să-mi scot acuzele,
Din gura leilor flămânzi,
Păcătoşi, cu mult mai rău ca mine.
Şi râd de-al meu curaj prostesc.
Buimacă de uimire,
Am întrebat pe bunul Dumnezeu:
-Doamne, numai eu, în lumea asta am iubit?
Când marea asistenţă urla la întâmplare,
De ce-i atâta sfidare pe pământ?

Pe lângă brazii încărunţiţi,
În gerul trecător...
Îmi iert păcatele din mers,
Spre drumul Judecăţii de apoi.
Acum, am înţeles!
Iubirea merită purtată în spate toată viaţa,
Numai esenţa ei curată, statutul omenirii a -nălţat
Şi viaţa mea curată.

poezie de Valeria Mahok (14 ianuarie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!