Singur, privind de-a lungul fluviului bobocii dând în floare

Pe malul fluviului tristeţea înfloreşte inexplicabil,
Dar nu ai unde să te plângi – aproape am luat-o razna.
Îl caut pe vecinul de la miazăzi; dar prietenul meu de pahar
Umblă băut de zece zile. I-am găsit doar patul gol.

O inflorescenţă febrilă acoperă malurile,
Hoinăresc, înregistrând pericolele, înfricoşat de primăvară.
Poezii, vin – chiar şi pe acestea, le îndur din plin.
Planurile de viitor pentru acest bătrân cu părul alb mai pot aştepta.

Un fluviu adânc, două sau trei case în liniştea bambuşilor,
Şi aceste de întâmplări: înfloriri roşii strălucind în alb!
Îmi găsesc locuşorul printre vociferările primăverii:
Cu un pahar de vin în mână, urez grijilor vieţii bon voyage.

Privind la vest spre Shao, de unde fumul se ridică dintre flori,
Admir din ce în ce mai mult statuara cramă Po-hua.
Să goleşti cupe aurii de vin, urmărind fete frumoase
Dansând pe broderia covoarelor – câţi pot îndura aşa ceva?

La est de râu, în faţa cavoului unde zace stareţul Huang
Primăvara e o splendoare fragilă printre brizele uşoare.
În această explozie libertină a florilor de piersic,
Ar trebui să preţuiesc felinarele roşii sau luminile stinse?

La casa Doamnei Huang, bobocii dând în floare umplu cărările:
Sub greutatea lor, mii sau zeci de mii, ramurile se apleacă la pământ.
Fluturii întârzie în zboruri lejere – un dans neîntrerupt,
Urmărind liniile melodice ale grangurilor care cântă alene.

Nu-mi place când bobocii înfloresc; vreau să mor. Mi-e teamă.
Odată trecută floarea, căderea-n bătrâneţe devine inexorabilă.
Iar ei se scutură, bucuroaşi, pe fiecare ram. Dar, hai să nu mai vorbim,
Boboci micuţi, despre aceste lucruri – deschideţi-vă delicat, cu grijă.

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân pe malul fluviului

Nu vreau altceva decât să pot vorbi simplu,
să mi se acorde această graţie.
Cântecul ni l-am încărcat de atâtea muzici
că încetul cu încetul se scufundă
şi arta ne-am împodobit-o într-atât
că faţa îi e roasă de zorzoane,
şi trebuie să spunem puţinele noastre cuvinte
pentru că mâine sufletul îşi înalţă pânzele.
Dacă suferinţa este omenească, nu suntem oameni
doar pentru a suferi,
de aceea-n aceste zile cuget astfel
la marele fluviu,
acest sens care înaintează printre plante şi
ierburi,
animale păscând şi adăpându-se
oameni care seamănă şi seceră,
şi printre marile morminte şi micile lăcaşuri
ale morţilor.

poezie clasică de Giorgos Seferis din Cele mai frumoase poezii (1965)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde începe începutul

De unde începe începutul?
unde fuge Dunărea în grabă
de ce magnoliile înfloresc de două ori pe an
iar fluturii trăiesc doar o zi de pământean,
de ce sunt brazii verzi tot anul
iar florile de mac îşi pierd elanul
în miez de vară când îşi scutură magia
petale muribunde sublim sărută iar câmpia,
vântul amorezat dansează cu ele
mă ia şi pe mine să zbor spre stele;

De unde începe dragostea şi cât va ţine?
de unde ştiu că mă iubeşti tu doar pe mine
de unde ştiu că sufletu-ţi mă cheamă?
mi-e frică să clipesc să nu te pierd de teamă
că nu se va-mplini ce e deja acolo scris
că nu-i nimic real ce simt, e doar un vis,
de unde ştiu că tu exişti, că nu eşti doar o-nchipuire
un dans al minţii, chinuit de-o dulce plăsmuire
un joc retoric copleşit de prea mult dor,
de întrebări şi nenţelesuri, de strigăte de ajutor,
De unde începe începutul?

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul- Inima
Sunt copacul inimă
Ce-şi trage seva din adâncuri.
Primăvara,
Culori de catifea
Îmi înfloresc pe ramuri.
În adâncul fiinţei mele,
Cântec de iubire răsună.
Un cântec ce vieţuieşte
În sămânţa roadelor mele.
Dragostea lor, mătase diafană,
Îmi învăluie tulpina
Şi zboară odată cu fluturii
Şi cu petalele florilor,
Amestecându-se
Cu albastrul Curcubeului.
Din inima sacră a trunchiului meu,
Cresc frunze şi flori
Cu faţa către Dumnezeu.
O privire arunc în adâncuri,
În templul sufletului meu,
Unde un cântec de harpă s-aude,
Cântat de mâini nevăzute,
Un cântec închinat lui Dumnezeu.
Parfum amărui şi verde
Urcă pe Coloana Infinitului
Până sus, spre Albastru.
Mi se înfig rădăcinile în Ceruri,
Prelungindu-se până la stele.
Din ele cresc ramuri
Înmugurind spre soare.
Sunt acum,
Copacul - inimă
Cu rădăcinile în Cer
Şi ramurile în Pământ,
Cuprins de vârtejul ameţitor
Al vieţii…
Sunt un arc între Cer şi Pământ,
Precum Curcubeul este
Un arc prin care curge neîntrerupt
Viaţa, Iubirea, Speranţa...

citat din Floarea Carbune
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reînvie primăvara

Primăvara îşi întinde peste câmp oceanul verde,
Prin grădini şi prin livezi e-o explozie de floare,
Pe sub petece de plumb cerul de azur se pierde,
Printre nori apar apoi calde razele de soare

S-a îmbrăcat cireşu' amar c-o hlamidă de flori albe
Mâţişorii verzi prin sălcii ca-ntr-o salbă se anină
Şi pe ramurile de măr râd buchete cu flori dalbe
Când deschid bobocii roz într-un zumzet de albină

Lăcrămioarele au rouă de cristal pe clopoţei,
Cu aripi de catifea zboară fluturii-n cascadă,
Mierla şi privighetoarea dau concerte într-un tei,
Piţigoii sanitari se agită prin livadă...

Prin pădure, pe copaci mugurii stau să plesnească
Toporaşi şi viorele, Floarea Paştelui... cu flori
Albe, albastre, aurii pregătite-s să primească
Musafirii cântăreţi la concert de sărbători

Bănuţei multicolori, păpădia aurie
Printre ierburile verzi care-au inundat pământul,
Pete de culoare vii pe întinderi de câmpie,
Reînvie primăvara mai presus decât cuvântul...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea din adânc

Nu.....
Nu cred că-ti imaginezi
Scriu doar pentru tine
Si dacă intr-o zi
Nu mi-ai citit gândurile
Simt cum cerul
Se prăbuşeşte
-Ai păţit ceva?
Mă intreabă soarele
-Nu... dar văd
cum lumina ta a pălit
Si sufletul meu
Dintr-un râu tumultos
Devine un lac
Unde liniştea
De la suprafaţa apei
Acoperă cu tăcerea ei
Tristeţea din adânc.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pahar după sticlă

pahar lângă pahar de vin
trag ca un secretar general
adjunct torn aproape de soţia
care ridică pahar după pahar
mihaela, dragostea mea
termină sticla ei de vin
filmat de cineva răutăcios
pentru discreditarea organizaţiei
mă urc la volan
şi pornesc infracţiunea
odată cu prima călcare a pedalei
ţin volanul greu în mână

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea are frumuseţea ei

îmi place să stau în patul ce miroase a noi
unde îmi alin tristeţea în zile fără rost
când primăvara nu înseamnă nimic,
când plimbarea în grădina fără capăt nu-şi mai are menirea
flori de cireş parfumate îmi distrag privirea goală,
în loc să schiţez un zâmbet ochii-mi lovesc pământul
iarba verde ţipă la mine şi vrea să alunge griul,
apoi vorbesc cu cerul,
caut soarele ce pare ascuns de o veşnicie,
ciripitul păsărilor, o compoziţie chinuitoare mă osteneşte acum
dar tristeţea are frumuseţea ei
eu o perecep subtil, în tăcere
şi caut acolo unde nu mai este nimic, o vindecare...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna se apleacă peste tăcerea neagră

Luna se apleacă peste tăcerea neagră,
Făcând-o să se deschidă-n flori sălbatice de sunet
Pe care numai lucrurile verzi le pot auzi.
Un vânticel se ridică deasupra unei livezi,
Înfricoşătoare e litania ei mută devenind sunet.
Un fir din lumina unei stele a căzut în acest copac
Şi se mlădie printre frunze, şoptindu-le să tacă....
Stând printre aceste lucruri, Iubito,
Simţim cuvintele pe care inimile noastre nu le găsesc.

poezie de Maxwell Bodenheim,1892-1954, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomni(i) fără i

Visez. Am agonia depărtărilor.
Răstălmăcesc prezentul,
Îl cocoloşesc şi-l arunc
Cât mai aproape de nimicul
Ce mă leagă de tine.
Un gând suprapus
Îmi spune să nu mai privesc
Spre nimic din ce pulsează.
Vreau să-mi simt sângele vibrând.
Nu mai pot aşa,
Am să-l încălzesc la soarele
De primăvară chicotind.
Când priveşti în jur şi chemi
Ceva modulat, mult prea des
Până la deformarea totală,
Nu uita: întotdeauna
Poţi arunca ce este inutil.
Am o realitate.
Specială, doar pentru mine,
Într-o mişcare continuă,
Lipsită de monotonia
Ce o regăsesc în tine.
Sst. Nu pronunţa aceste cuvinte.
Pot rupe vraja.
Dar trebuie eliminat
Într-un aer prea condensat,
Ca o reclamă de alimente,
Tot ce alterează.
Ascunde-mă lângă bătaia
Inimii. O, viaţa
Vreau s-o simt
Real în mine,
Ca gândul ce mă îndepărtează
Atât de inadaptabil de tine.
Şi tot ce îngreunează
Un gând de primăvară
Este stupiditatea,
Cu care în fiecare seară
Îmi închid libertatea,
Cu zece lacăte cât mai rotunde
Cu ceva ornamente pe margine.
Şi sub ramurile plăpânde
În primăvara ce revine,
Aştept o ploaie de flori,
Să-ţi pictez ceva pe corp
Într-o explozie de culori.
Oricum, nu aduni măcar un strop
Din risipa mea de fiecare zi
Şi ar fi mai bine dacă te-aş goni.

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi, iubito...

auzi, iubito, florile pe câmp
cântă cu iarba şi pământul,
cântă şi pomii rând pe rând,
în frunza lor cântă şi vântul

pe cer aleargă printre nori
un stol de păsărele,
se prind de aripi, se cobor
şi urcă iar spre stele

dar cerul n-are nici o stea,
doar ele ştiu unde sunt ele,
la noapte noi le vom vedea
împresurate de inele

auzi iubito, greierii,
orchestră fac de dimineaţă,
dorinţele cu unduiri
ni se citesc, în ochi, pe faţă

eşti mai frumoasă ca oricând,
iubita mea cu buze coapte,
dă-mi mâna să cântăm râzând,
aceste clipe ale noastre

când te întinzi peste pământ
eşti floarea cea mai înflorită,
parfumul tău îl simt prin vânt,
vreau să-ţi respir clipa dorinţă

întinşi pe iarbă printre flori
îţi simt căldura, o chemare,
am ameţit de-atâtea ori
sub trupul tău uşor de floare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eva

Un sentiment aparte m-a cuprins,
Când am văzut enigma vieţii mele
Cu ochi ca mura şi cu părul lins,
Mi s-a părut că zbor spre stele.

Şi totdeauna aş vrea să fiu cu ea
Să o admir ca pe o floare rară,
Să-i dau din mine, soldă viaţa mea,
Şi s-o primească simplu-n primăvară.

Cărările să le parcurgem împreună,
Lumina caldă s-o luăm din soare
Să-i pun din flori de vis cunună,
Şi s-o ador mereu într-o splendoare.

La ea mi-e gândul şi visez s-o am
Mai aproape, şi s-o strâng la piept,
Să-i simt parfumul ei de magheran
Împodobindu-mi soarta cât mai drept.

poezie de Nicu Petria (10 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce caut eu cu tine prin biserici?

Ce caut eu cu tine, Ana, prin biserici,
Printre sfinţi afumaţi care ne privesc cu ochi goi
Şi feţe supte? Ce căutăm pe treptele de piatră,
Sub bolţi, în faţa altarelor,
Lângă clopotniţe, unde trage de vecernie?
Ce căutăm printre feţe plânse,
Printre chipuri în extaz, printre cerşetori şi muribunzi,
Printre paralitici care cred că se vor vindeca dintr-odată?
Ce căutăm în cântecul care urcă sub cupole
Şi apoi mai sus, cine ştie unde?
Ce căutăm în privirea celorlalţi; crezi că Îi vom zări chipul?
Ce caut eu cu tine, Ana, prin biserici,
În această larmă cu vitralii, în aceste blânde liturghii?
Pentru că El nu se află acolo,
Ci a coborât de astăzi între noi,
Îl simt în această încăpere,
Ca un fum viu, de la mine la tine.
Să stăm cu frică, să stăm smeriţi,
Pentru că El ne cunoaşte
Şi într-o bună zi cu siguranţă ne va vorbi,
Apoi va pleca şi din nou Îl vom căuta
Rătăcind în neştire prin biserici.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să vină primăvara

Vreau să vină primăvara
Şi în ogradă la noi.
O caut în toată ţara.
Aţi văzut-o cumva, voi?

Poate cineva să-mi spună
Unde este primăvara?
Văd zăpadă-n loc de brumă,
Aşternută-n toată ţara.

Iarna nu ne lasă-n pace.
Nu face loc primăverii.
Îşi mai leapădă cojoace,
Flori de zăpadă au merii.

Haide, vino primăvară!
Că noi te primim cu flori.
Te primim cu flori în gară,
Numai să ne scapi de nori.

Lasă fluturii să zboare,
Copiii horă să joace,
Zburde mieii pe răzoare,
Câmpu-n verde să se-mbrace.

poezie de Dumitru Delcă (25 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Tufănele

Când deschizi o carte,
ai să vezi departe
flori de turtă dulce
în vechea cetate...

Moş-Pitic se află-n treabă
când fetiţa îl întreabă
cum să-şi facă papuci moi
din trifoi cu patru foi.

- Ia perechea de sandale
cu felii subţiri de soare!
Apoi urcă-te în vise
unde sunt grădini deschise:
flori în stânga, flori în dreapta,
portocale cât găleata,
biscuiţii cât lopata
traşi în cremă de fistic
de un cofetar-pisic.
Floarea umblă printre flori
şi le scutură de nori.

Floarea este mama.
A venit şi tata
cu trei biscuiţi
şi gogoşi fierbinţi.

Mai intrară-n casă
trei pisici sub masă.
Le-am dat biscuiţi, eu băui doar ceai.
- Măi, copilă dragă, mare suflet ai.
Mama ce să zică –
dă-i şi la pisică.

Dădui biscuiţii, i-am dat pe ascunse,
însă fiind prea mici chiar nu le-ajunse.
Întrebai deodată: ce e de mâncare?
- Mai sunt la bucătărie trei felii de soare.

- Mamă!... Phiii, ce chest'e!
Asta e poveste!
Luna unde este?

- E plecată la oraş
cu trei stele-n guleraş.
Au căzut La Tufănele
patru stele prichindele.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Planeta poveştilor, Antologie de literatură pentru copii
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa stă mereu sub semnul primăverii

Viaţa este plină de o splendoare divină
Dar noi nu suntem conştienţi de asta.
Suntem atât de adânc adormiţi
Încât nu încetăm să îi neglijăm frumuseţea.
Este viaţa cea mai apropiată de perfecţiune,
Cea mai frumoasă, cea mai magnifică.
Nu poate fi îmbunătăţită în vreun fel.
Noi suntem însă adormiţi
Şi de aceea nu putem avea nici o conexiune cu ea.
Este ca şi cum ar fi primăvară
Iar pomii înfloresc
Şi păsările cântă
Iar vântul dansează printre ramurile copacilor
Şi tu eşti adormit.
Nu ai cum să simţi razele soarelui ce vin spre tine
Printre copaci
Şi imaginile frumoase
Create de ele în jurul tău.
Nu ai cum să vezi florile, culorile lor.
Nu ai cum să zăreşti dansul
Copacilor şi al vântului.
Nu ai cum să ştii nici măcar că eşti într-o grădină!
Nu ai cum avea vreo conexiune cu primăvară.
Rămâi închis în tine însuţi.
Poţi avea un coşmar
Şi poţi suferi în coşmarul tău.
Poţi să strigi, să jelesti şi să plângi.
Acest lucru nu are însă vreo legătură cu realitatea
Din jurul tău.
Exact la fel este situaţia omului.
Viaţa stă mereu sub semnul primăverii
Dar omul trebuie să fie treaz
Pentru a şti asta, a simţi asta, a iubi asta.
Şi, de îndată ce ai gustat bucuria
Care te înconjoară, eşti religios
Din cauza mulţumirii care se înalţă în tine
Şi a recunostiintei şi rugăciunii înălţate în tine.

poezie celebră de Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Tufănele

Când deschizi o carte,
ai să vezi departe
flori de turtă dulce
în vechea cetate...

Moş-Pitic se află-n treabă
când fetiţa îl întreabă
cum să-şi facă papuci moi
din trifoi cu patru foi.

- Ia perechea de sandale
cu felii subţiri de soare!
Apoi urcă-te în vise
unde sunt grădini deschise:
flori în stânga, flori în dreapta,
portocale cât găleata,
biscuiţii cât lopata
traşi în cremă de fistic
de un cofetar pisic.
Floarea umblă printre flori
şi le scutură de nori.

Floarea este mama.
A venit şi tata
cu trei biscuiţi
şi gogoşi fierbinţi.

Mai intrară-n casă
trei pisici sub masă.
Le-am dat biscuiţi, eu băui doar ceai.
- Măi, copilă dragă, mare suflet ai.
Mama ce să zică –
dă-i şi la pisică.

Dădui biscuiţii, i-am dat pe ascunse,
însă fiind prea mici chiar nu le-ajunse.
Întrebai deodată: ce e de mâncare?
- Mai sunt la bucătărie trei felii de soare.

- Mamă!... Phiii, ce chest'e!
Asta e poveste!
Luna unde este?

- E plecată la oraş
cu trei stele-n guleraş.
Au căzut La Tufănele
patru stele prichindele.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Planeta poveştilor, Ed. Universitară, Bucureşti - 2021, Antologie de literatură pentru copii (31 martie 2020)
Adăugat de Camelia Sava - Mărgean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de sat

Veşnicia s-a născut la sat. (Lucian Blaga)

Mi-e dor de sat, unde veşnicia e la ea acasă,
Mi-e dor de sat unde vinul stă limpede în ulcior,
Unde pâinea e tăiată în două şi e pusă frumos pe masă,
Unde mă aşteaptă un suflet sfâşiat de dor!

Mi-e dor de sat, unde primăvara pomii sunt în floare,
Mi-e dor de sat, unde miroase a pită coaptă!
Unde se-aude susur de izvoare,
Acolo veşnicia cu adevărat mă aşteaptă.

poezie de Vladimir Potlog (13 mai 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anacronism romantic

Cum? Mai visezi şi-acuma, iubito, primăvara?
Te mai gândeşti şi-acuma la câmpul plin de flori?
N-ai renunţat la ceasul de vis şi planuri seara,
Mai frunzăreşti în taină cutia cu scrisori?

Cum? Mai alergi şi-acuma pe ţărmuri s-asculţi marea?
Acele-apusuri roşii şi-acum le mai priveşti?
Tot îţi mai faci cu grijă la ora 5 plimbarea,
Tot îţi mai iei umbrela de soare când citeşti?

N-ai încă sensul morţii, nu simţi ce se petrece?
Nu vezi că viaţa fuge din noi ca un tâlhar?
Că vasele cu visuri au început să sece
Şi nu mai pot să umple nici un pahar măcar?

Că mult, o!... mult mai serbezi ca altădată, luna
N-o mai căutăm cu-aceeaşi ardoare printre stânci?
Nu te întrebi, iubito, deloc, de ce acuma
În turnurile nopţii urcăm încet, pe brânci?

Tot mai păstrezi în glastră acele vechi garoafe?
Dar lucrurile mele? Tot le ai între fereşti?
Pe unde-au fost odată grădini acum praf e
Şi-azi nici o bucurie-n tristeţi nu mai găseşti.

Ne apropiem de toamnă cu fiecare seară
Şi-abia mai poate lampa răzbate până-n drum.
Mi-e frică lângă geamuri să mai privesc pe-afară
Şi teamă mi-e şi-n mine să mai privesc acum.

Şi totuşi tu, iubito, acolo în cămara
Cu flori demult uscate (dar pentru tine vii)
Visezi cu-nchise pleoape şi-acuma primăvara
Şi, cine ştie, poate şi-acuma îmi mai scrii...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminesciene

(...)
Vreau să curg ca o turbure apă
gâlgâind peste întinderea ta!
în acest ceas de târzie-ntomnare
trist, nefiresc însorit.
Vreau s-adun frunzele teiului, molcum,
pieptul meu plin să te cheme, durut,
să mă aplec ca o cunună modestă
peste mormântul tău, mut.

Vreau să ard cald, ca tămâia sfinţită,
în a tale goale găvane de ochi,
şi să urc trist cum e fumul subţire
peste întinderea ta.
Printre crengi - curge seninul de toamnă
scânteieri curg printre umbre mlădii
şi pe-ascuns, peste roşul florilor de pe groapă
gâzele repezi se-abat
şi nu ştiu, somnul că-ţi zace sub floare,
că-n curând florile roşii şi-alături
gâzele-n ger s-or topi -
uite dar luce sub frunze nisipul
cum de-atunci luce mereu întristat...

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totul e minunat

Mi-e dor de tine soare,
Mi-e dor de raza ta.
Mi-e dor când pomul dă în floare,
Mi-e dor de primăvara mea.

Mi-e drag pământul aburindă
când scapă de iarnă grea.
Când iarba-i gata să cuprindă
câmpia şi grădina mea.

Când trandafirul înfloreşte
mă îmbată al lui parfum.
Îmi place şi când înverzeşte
şanţul, la margine de drum.

Natura întreagă-i un covor
de flori mirositoare.
Pe cer se vede un cocor
ce se roteşte-n zare.

E semn că păsările vin
din ţările unde au iernat.
În faţa naturii mă închin,
când totul e minunat.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!