Prea multă funingine în lume. Arde, probabil, iadul.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea prea multă, pentru aproapele nostru, ne pune în situaţia de-a uita de noi înşine.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă lume crede că Soarele se învârte în jurul Pământului... Asta n-ar fi o problemă, doar că şi mai multă lume crede că micii la grătar sunt mai buni decât fasolea la cazan!

aforism de Mihail Mataringa (14 august 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare zi dăm examen de maturitate. Probabil, dintr-o acută neîncredere.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arde mocnit

cărţile zburau ca nişte păsări
luate de un vânt al nimănui
funingine cădeau cuvintele din cer
căutând să se-aşeze numai
pe flori de ochiul-boului
s-acopere privirea pământului
cu ochelarii orbilor
în jurul focului imens
ei alergau ca prinşi de nebunie
şi nu vedeau că sus nu mai e cer
jos nu mai e pământ
doar o negură
în care arde mocnit
ultima carte

poezie de Viorel Ploeşteanu din Elegiile întoarcerii (8 septembrie 2016)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi simt o flacără palpitând în toată fiinţa. E prea multă viaţă. Prea mult foc în ochii aceştia verzi. Pătrunde lumea şi arde împreună cu ea.

Irina Fieroiu în Claudia
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vineri

Nu-i ceaţă-n vineri:
Clădirile se-ascund
De prea multe geamuri.

Nu-i frig în vineri:
Vara se umple
De prea multă toamnă.

Nu-i ploaie-n vineri:
Norii asudă
De prea multă joi.

Nu-i vis în vineri:
Somnul se-ntinde
De prea multă noapte.

Nu-i brumă-n vineri:
Verdele plânge
De prea multă febră.

Nu-i doi în vineri:
Tu vindeci ziua
De prea mult eu.

poezie de Gabriela Chişcari (2 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa, focul, piatra

De multă vreme, apa urmează cursul ei.
De multă vreme, focul se-aprinde din scântei.
E de ajuns amnarul, odată să-l loveşti,
Că se aprinde jarul şi totul pârjoleşti.
Când e lovită, piatra scapără scântei.
Când e prea multă, apa părăseşte vadul ei.
Apa stinge focul, macină şi piatra,
Focul arde totul, cenuşă e vatra.
Fără ele, însă, nu poţi să trăieşti.
Cu piatra neîncinsă, poţi să construieşti.
Dacă şi apa şi focul, poţi să le-îmblânzeşti,
Ţi-ai găsit în lume locul. Meriţi să trăieşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce în ce mai multă lume şi din ce în ce mai puţini oameni.

aforism de Mihail Mataringa (2 octombrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceruri vom ajunge cu toţii, dar în direcţia opusă celei trăite pe pământ. Raiul şi Iadul dovedindu-se prea puţin, pentru gama variată de posibilităţi care ar fi trebuit să existe după moarte. Raiul sau Iadul fiind ori prea mult ori prea puţin pentru fiecare dintre noi.

aforism de Iosif M. Cristian din Decadent în transcendent
Adăugat de elena denisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În străfundurile uitării noastre trebuie să fi fost linişte. Dar de foarte multă vreme nu mai uităm.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grecii aşteaptă să confecţioneze arabii acul, prin urechile căruia să treacă cămila. Îşi doresc să-şi strecoare, probabil, şi ei, apoi, calul troian.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ştii

Tu ştii.
Eu nu.
Iar între noi
Ochii se închid
De prea multă întrebare.
Şi-i gol în cârma
Cu răspunsuri.

Eu văd.
Tu nu.
Iar între noi
Mâinile se strâng
De prea multă absenţă
Şi-i stinsă vina
Cu neputinţe.

Tu stai.
Eu nu.
Iar între noi
Buzele se pierd
De prea multă-aşteptare.
Şi-i dor în suflete
Cu tremur.

Eu sper
Tu nu.
Iar între noi
Visele se scurg
De prea multă prezenţă.
Şi-i jenă-n vorbe
Cu nebunie.

Tu ştii.
Eu nu.
Iar între noi
Cuvintele se vând
De prea multă iubire.
Şi-i gol în foamea
De răspunsuri...

poezie de Gabriela Chişcari (1 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dracii, în lume. Armată de ocupaţie.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Am oferit
probabil prea puţin
din ce-nseamnă
"a da"

am aşteptat
probabil prea mult
de la verbul
"a iubi"

într-un târziu
m-am trezit
aşa cum am fost
de fapt
tot timpul.

poezie de Ovidiu Scridon din Portretul unui gând
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice tată speră că o fiică îi aduce mai multă lumină în viaţă, decât un fiu. La fel şi nefericitul care, mai târziu, îşi va uni destinul cu ea.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum plantele se înnăbuşă de prea multă umezeală şi lămpile de prea mult ulei, astfel activitatea spiritului se înăbuşă de prea mult studiu şi de prea multă materie.

citat celebru din Michel de Montaigne
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde, Doamne, atâta democraţie

când împărăţia Ta e ÎMPĂRĂŢIE
şi raiul şi iadul
poate şi trecerile dintr-o dimensiune în alta
au reguli stricte şi paznici rezistenţi la mită
probabil nu e nevoie nici de DNA
spun probabil pentru că de Codruţa nu scapă nimeni

dar mă tot întreb
ca un prost în dezvoltare
de unde până unde este atât niciunde
şi apoi număr atomii precum un contabil
responsabil de ordonarea creditelor
fără numărători paralele de tip electoral
doar crude balanţe peste crude balanţe
cu nimicul pe talere
într-un veşnic dezechilibru
perfect

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre spini

ochii mei cădeau obosiţi
eram ploaia ce spala cuvântul
mă ajungeau din urmă ultimii mei paşi
fugise şi ziua, noapte nu era
se uscau pe cer stropi efemeri
muream câte unul în iadul rămas
mai cădea o frunză în lumea de apoi
eu plângeam în poartă
uşa era închisă, poartă nu era
eu nu aveam chei
mă loveam de frunze, mă înţepam în spini
licărea un vis, rătăcit în lume, răstignit pe un gând
mai scriam pe o coală cu degete rupte, de vremuri trecute
se stingea o lume în flăcări arzând
în iadul primar a rămas o scară şi un ultim rând
părăseam o lume, mă întorceam apoi
ploua iar în ţara, oamenilor goi
era noaptea aceea când călcam pe flori
pe pământ o cruce
viaţa trece-trece, o lume se duce
se ciocneau în zbor fluturii din flori
stingeam ţigara, lângă masa goală
crucifixul strigă, lumânarea arde
întru într-o lume cu fluturii morţi
mă întorc acasă
tata mă aşteapta în prag
surâsul morţii pe buze curgea la cel drag
mai arde un gând, lângă cel plecat
ascund un trup între patru porţi
umblam pe cărări, căutând o stea
spitalul zăcea iar în dreapta mea
în stânga purtam o cruce pentru cel uitat
mă dureau spinii şi cuiul plângea
pe masă ardea un fluture în gândul rămas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

ochii mei cădeau obosiţi
pe ciuturi de lem
eram ploaia ce spala gândul rămas
mă ajungeau din urmă ultimii mei paşi
fugise şi ziua
se uscau pe cer stropi efemeri
muream câte unul în iadul rămas
ajungea o frunză în lumea de apoi
eu plângeam în palmă
uşa iar închisă, nimeni în poartă
iar nu aveam chei
mă loveam de frunze
licărea un vis
rătăceam în lume
răstignit pe un gând
mai scriam pe o coală cu degete rupte, de vise trecute
căutam o scară
se stingea o lume în flăcări arzând
în iadul primar a rămas o scară şi un ultim gând
părăseam o lume, mă întorceam apoi
ploua iar în ţara, oamenilor goi
era noaptea aceea când călcam pe flori
pe pământ o cruce
viaţa trece-trece, o lume se duce
se ciocneau în zbor fluturii din flori
stingeam ţigara, lângă masa goală
crucifixul strigă, lumânarea arde
întru într-o lume cu fluturii morţi
mă întorc acasă
tata mă aşteaptă iar în pragul porţii
surâsul morţii pe buze curgea
mai arde un gând, lângă cel plecat
ascund un trup între patru porţi
umblam pe cărări, căutând o stea
spitalul zăcea iar în dreapta mea
în stânga purtam o cruce pentru cel plecat
mă dureau spinii din suflet şi cuiul plângea
pe masă ardea un fluture în gândul rămas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiindcă ne ştim, ne credem prea puţin capabili pentru a fi.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!