Arde mocnit

cărţile zburau ca nişte păsări
luate de un vânt al nimănui
funingine cădeau cuvintele din cer
căutând să se-aşeze numai
pe flori de ochiul-boului
s-acopere privirea pământului
cu ochelarii orbilor
în jurul focului imens
ei alergau ca prinşi de nebunie
şi nu vedeau că sus nu mai e cer
jos nu mai e pământ
doar o negură
în care arde mocnit
ultima carte

poezie de Viorel Ploeşteanu din Elegiile întoarcerii (8 septembrie 2016)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statul şi zborul

Zburau cărţile şi căscau copacii
frunzele la delfinariu defilau
aracii rezemaţi de păstăile sparte
mieunau
asemănător..
a semănătoare!
Ce mai la deal la vale
zburau cărţile şi în urma lor semnele de carte
lătrau
şi mă strângeau în braţe şorţurile mamei
aracii îmi citeau din ele
pietrele doamnei.
Copaci! Copaci! Veniţi la mama!
Ce vă dă mama?
Şi veneau.. veneau
Ce să ne dai!?
Dă-ne încoace şi încolo
şi stai şi tu pe-o carte care zboară...
Numai să stai!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

În ţara-ceea îngerii cântau
pe-un cer ce-abia mai semăna cu cerul
şi se-ntreceau în zboruri, se-ntreceau
în cânturi care îi sporeau misterul.

Şi nu-i vedeau cu ochii văzătorii,
şi îi vedeau doar cei ce nu vedeau -
aveau ceva în ei nevăzătorii,
căci îi vedeau cumva, îi ascultau

Şi-atunci zburau şi ei, puteau zbura
prin norii îngereşti de peste-o ţară
în care nu cu ochii ai putea
să vezi cum toţi vedeau odinioară.

Iar eu, în aventura-mi solitară,
mai urc spre cer, ca îngerii ce zboară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile nu există cu adevărat

cărţile nu există cu adevărat,
există doar nişte petale de gând
încrustate în lemnul copacilor,
care te răvăşesc
pe drumul rece
dinspre miazăzi spre miazănoapte,

cărţile nu există.
există doar nişte vise de flăcări,
nişte pagini de frunze
care se lasă scrise cu litere de bronz
cu o pană de vultur,

cărţile nu există,
sunt doar nişte plăsmuiri care răscolesc
pânzele unor corăbii încărcate cu comori,
scufundate
în adâncurile fiinţei
pe o mare sfâşiată de
dor,

cărţile nu există
de fapt,
există doar nişte fluturi cu aripi albe
care mângâie din când în când
izvoarele munţilor
şi lacrimile oamenilor,
în nopţi de mătase
şi cetină.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se învaţă enorm dintr-o carte. Cărţile aduc informaţii de toate tipurile. Eu ştiu istoria altor ţări numai din literatură. Geografia, biologia le absorbi în ficţiuni fără să-ţi dai seama.

citat din Gabriela Adameşteanu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străzi cu numele tău

doriei

şi ce dacă toate oraşele au nume
eu le chem în gând
de obicei seara
după amintirile mele
unele au nume de fete
altele de anotimpuri
dar niciodată nu le spun despre tine
tu eşti oraşul meu cât o lume
din care nu ies decât
pe fugă
când tu dormi
merg să caut portocale
cu coaja groasă şi parfumată
care
strânse între degete dimineaţa
îţi proiectează visele
deasupra unor oraşe uitate
şi în care străzile
au toate numele tău

poezie de Viorel Ploeşteanu (7 aprilie 2017)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ti-aduci aminte?

Ţi-aduci aminte
De mine, de tine, de timp,
De ape, de golfuri, de valuri,
De flori, de iarbă, de pământ,
De păsări, de vânt şi de ceruri...?

Ţi-aduci aminte,
Tu, iubire de fum,
Fum din horn de poveste,
Poveste din istoria dorinţei,
Dorinţă din credinţa
Autorului anonim.

Ţi-aduci aminte
De tot şi de toate,
Înafară de Noi,
Cei ce-am lipsit,
Cu desăvârşire,
Din mine, din tine, din timp,
Din ape, din golfuri, din valuri,
Din flori, din iarbă, din pământ,
Din păsări, din vânt şi din ceruri...

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura carte

Cu flori, hârtii şi fără intrigi
În lumea ta am apărut,
Tu te uitai doar înainte
Iar eu apusul l-am pierdut...
Cărţile vechi au numai praf,
Iubiri prea moarte şi stinghere,
Îl caut pe Dumnezeu sub raft
E vineri azi,
Mai vrei eclere?
În faţa mea am numai aripi
De ciori, furnici şi avioane.
Dar uite, numai eu visez
Tu te-ai ascuns printre baloane.
Cu aer cald eu te aştept
Să îmi arăţi drumul spre Marte
Şi dacă avem acelaşi gând,
Tu o să fii singura carte!

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Cu ce scop te întorci iarăşi, aprilie?
Frumuseţea nu reprezintă totul.
A trecut vremea când mă puteai face să tac cu rozul
Micuţilor muguri somnoroşi.
Ştiu ce ştiu.
Soarele îmi arde gâtul în vreme ce iau aminte
La spinii şofranului.
Mirosul pământului e bun.
Devine evident ca nu există moarte.
Dar ce semnificaţie ar avea?
Nu numai sub pământ creierii oamenilor
Sunt mâncaţi de viermi.
Viaţa, în sine,
Nu înseamna nimic,
Un pahar gol, un zbor spre nişte scări care duc nicăieri.
Şi ca şi cum toate acestea nu ar fi îndejuns, în fiecare an, de pe deal,
Aprile
Coboară ca un idiot, bâiguind şi împrăştiind flori.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele ce fulgeră

De dor ce-mi e de tine
îmi arde carnea;
azi scriu cu mâna ca o cruce
răsturnată-n iarbă

şi păsări care zboară în derivă
îmi par cuvintele ce fulgeră
prin sângele profund şi cald
ca o biserică în plină rugă.

Voi trece noaptea,
să ajung la tine,
sugrumând singurătatea
ce urlă ca un lup flămând
şi îţi voi aşeza inima mea în palme,
cerându-ţi să ţii pumnii strânşi
ca si când ai săruta ultima zbatere
a unui fluture rătăcit în insomnia toamnei...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecătorul

Iar mi te-ai dus, iar te-ai pornit
Tăcut şi trist şi-ngândurat,
Acelaşi trecător grăbit
Adus de griji, împovărat.

Unde te duci, habit nu am,
Dar pomii iat-au înflorit,
Sunt păsări care cântă-n ram,
Tu n-ai văzut, n-ai auzit.

Afară e senin şi-I soare
Şi mai adie câte-un vânt,
Tu-ţi porţi privirea spre picioare
Şi gândurile în pământ.

Pământul geme plin de viaţă,
E un aşa plăcut tumult,
Tu ţi-ai pus masca iar pe faţă
Şi o privire de om crunt.

Noi mai simţim nişte iubire
Şi ne mai hârjonim în joacă
Mai tremurăm de fericire
Doar lumea ta pare opacă.

La tine-s veşnic nori şi plouă,
De glezne apa ţi-a trecut,
La noi în dimineţi e rouă,
La tine-i doar noroi şi lut.

Parcă prin timp te-ai rătăcit
Pe noi ne vezi nişte ciudaţi,
Din lumea-n care ai venit
Toţi sunteţi veşnic supăraţi?

poezie de Florentina Mitrică (30 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţire

Eu nu sunt decât o presimţire
A destrămărilor ce vor veni
Un implus
Între on şi off...

Eu nu sunt decât tăcerea
Care îmboldeşte cuvintele
O carte uitată în colţul memoriei colective
O convulsie nemângâiată...

Eu nu sunt decât dorul care bântuie carnea
Şi carnea care subjugă dorul...

Eu nu sunt decât un zbucium care arde mocnit.
Cândva, esenţa mea va fecunda şi alte arderi.

Eu nu sunt decât un vis pe care l-a avut mama mea în tinereţe.
Năzuinţa ei cea mai puternică.
Un freamăt.

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

unde e drumul
e neagră noaptea
şi tremură stele pe boltă
sunt negură în noapte şi răspunsul absent
ridic mâna spre cer căutând un cuvânt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plecat şi ea mai departe cât putea de repede şi deodată au întâmpinat-o o mulţime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin şi luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ şi cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen şi-a adus aminte ce mari şi meşteşugiţi fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau şi mai mari, şi mai fioroşi, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau nişte arici mari şi urâţi, alţii păreau nişte mănunchiuri de şerpi încolăciţi, care îşi întindeau capetele în toate părţile, iar alţii erau ca nişte ursuleţi bondoci şi zbârliţi; toţi erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

carte

Cărţile sunt nişte vecini - vecini de vis, care vin la noi doar când îi chemăm, şi care pleacă de îndată ce nu mai vrem să-i vedem.

definiţie de Amelie Nothomb în Catilinarele
Adăugat de Oana Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cărţile totuşi...

Toate se trec sub bolţi şi pe lume:
stea ce se naşte şi codru bătrân,
oştire, şi tron, şi slavă, şi nume....
Şi totuşi cărţile... Ele rămân.

Lângă casa mea păşteau nişte miele,
cu behăit angelic, nedefinit...
Pe câteva le-am pus în poemele mele...
Numai cele de acolo nu au murit.

Ninsorile care cădeau pe colnic,
însoţite de-al iernii fagot,
mă rugau să le-aşez într-un vers cât de mic,
ca să nu se topească de tot...

Pe o femeie iubită-n juneţele mele,
după ani o revăd, ea-mi râde crispată,
frumuseţea i-a rămas toată-n poemele mele –
acolo ea nu va-îmbătrâni niciodată.

Planete se sting şi seacă oceane,
altar creştin şi templu păgân
se trec, cu imperii, munţi, bastioane...
Şi totuşi cărţile... ele rămân.
Iar cărţile totuşi, totuşi rămân

poezie clasică de Nicolae Dabija din revista Flacăra lui Adrian Păunescu (17-23 iulie 2020) (19 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nud Într-un oraş de piatră

Mi s-a arătat în vis un altfel de oraş,
Nu mai ţin minte prea multe, poate doar aerul care tremura ca un pod de pe care cădeau paşi,
Ca femeile care fără să se ştie şi să se cunoască dar îşi împart zilele şi nopţile aceluiaşi bărbat,
inconştienţele ca nişte forţe oarbe se plimbau luate de braţ pe un unic trotuar,
în timp ce din flacoane de cristal demodat,
oamenii aruncau de la balcoane toamne expirate.
Venită parcă dintr-un trib băştinaş se plimba pe străzi o iubire cu forme rubensiene.
Nu-mi mai puteam dezlipi privirea de pe clipa ei de triumf,
atâtea săgeţi înfipte îi brodaseră inima cu frumuseţe-
orele ei în culori pastel se perindau prin aurul părului care-i acoperea nudul.
Ultimul drum al călătoarei,
rămas bun tăcerii ei de catedrală!
Ce-i rezervă născocitorul de haos la capătul drumului?
O casă colivie ori o cutie goală de pantofi?
Zborul unei păsări bolnave ori grandoarea elefantului?
Braţele unui sugrumător ori
pieirea odată cu umbra aşa cum pe degetul inelar i-a scis destinul?

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt suflete care-şi "fumează" viaţa, ca pe o ţigară, dupa care nu rămâne, decât un fum şi ceva scrum, luate de vânt!

Viorel Muha (mai 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Ochiul-boului"

Păcat că floarea ce cu lux se-mbracă
Are un nume cam de mahala!...
Dar ochii boilor de-ar fi aşa,
Chiar şi-o marchiză-ar vrea să fie vacă.

epigramă de George Ranetti
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul Meu

în universul meu
e rece si e sfânt
nimic nu pare trist
nimic nu-i de pământ
eu par aici albastru
din nori şi aer blând
şi te privesc în noapte
cum te agiţi în vânt
tu, obosit iar cauţi
o cale, un cuvânt
un suflet să asculte
durerea ta plângând,
eu dac-aş fi acolo
cu tine să m-ascund
te-aş mai iubi odată
numai să pot să plâng
şi m-aş lăsa în voia ta
să pot să mă cufund
iar în privirea ta, să simt
culoarea focului arzând

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuiau să poarte un nume

Eminescu n-a existat.
A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.
Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii ­-
"Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea III".
Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.
În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.
Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?
Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.
Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.
Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus Eminescu.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!