După stricarea Troadei, în vreme ce rămășițurile zidurilor, a capiștilor și a palaturilor sale încă abureau și când supt aceste năruiri văpsite de sânge, Priam, norodul și copiii săi erau îngropați, când femeia și fiicele sale se duceau în robie să slujească pe niște biruitori fuduli și când acești însuși biruitori erau să pieie, unii în palaturile lor, alții pe mări, unde cu ticăloșii să umble din țărm în țărm, în voia valurilor, a vânturilor și a furtunilor, — în sfârșit, când pe câmpii Troadei, Ahilevs, Hector fiul lui Telamon erau culcați în țărnă și că o mulțime de eroi amestecau dușmănească lor țărnă într-un singur mare mormânt, Elena și cu Menelau, împăcați împreună, se întorceau cu liniște și cu chef la Lachedemonia și, jăluindu-se cu dulceață că el au putut-o crede necredincioasă, el cerându-și iertăciune că au crezut niște arătări înșelătoare și făgăduind că nu se va mai îndoi de dragostea, nici de credința sa.

începutul de la eseul Pirostia Elenei de , traducere de Constantin Negruzzi
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Hans Christian Andersen

Gretchen a plecat și ea mai departe cât putea de repede și deodată au întâmpinat-o o mulțime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin și luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ și cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen și-a adus aminte ce mari și meșteșugiți fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau și mai mari, și mai fioroși, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau niște arici mari și urâți, alții păreau niște mănunchiuri de șerpi încolăciți, care își întindeau capetele în toate părțile, iar alții erau ca niște ursuleți bondoci și zbârliți; toți erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.
cumpărăturiCartea "Classic Fairy Tales by Hans Christian Andersen" de Hans Christian Andersen este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -75.00- 30.99 lei.
Petre Ispirescu

Ziua de nuntă a fratelui celui mai mare viind, se duse și fiul ce mic la împăratul, însă singur, căci nu putea să ia și pe zână, măcar că era să-i fie logodnică. Când, se pomeni cu dânsa că se prinde în horă lângă dânsul. Nu mai putea de bucurie, când o văzu. Se fălea, nene, cât un lucru mare, căci alta ca dânsa nu se găsea în toată împărăția lor și a vecinilor. Toți nuntașii rămaseră cu ochii bleojdiți la dânsa. Iar ceilalți fii de împărați și domni cari erau poftiți la nuntă dedeau târcoale roabelor ce venise cu zâna, și care de care umbla să se prinză în horă lângă dânsele. Și astfel se veseliră până seara. La masă, zâna se așeză lângă fiul cel mic al împăratului. Mâncară și se chefuiră până la miezul nopții. Apoi se duseră fiecare la ale sale. Fiul cel mic al împăratului se duse în cămara lui. Zâna după dânsul. Se culcară și dormiră ca niște împărați ce erau ei. Când se sculă dimineața și văzu pieile de bufniță tot acolo, îl apucă un cutremur de scârbă, aducându-și aminte de cele ce pățise de la dânsele.

în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.

Ne urcăm

când ne urcam pe Lună
dintre noi erau unii
alții pentru piatra aia

ne alunga ceața de lume
dintre noi erau unii
alții pentru bătrână

ne cuseam pielea cu case
costumați între felinare
niște melci pentru zorii marelui exod
visam în grup o Lună prosperă
o arcă înfloritoare
înflorită din îndrăgostiți
anonimi sărutând

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Creangă

Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Și, Doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toate aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!

în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Atunci când trăiau cocostârci pe casele noastre, erau și ei suflet din sufletul nostru, și când venea toamna, îi petreceam, ne duceam și noi cu sufletul până hăt departe, prin țările calde. Iarna tânjeam fără dânșii, spre primăvară începea a ne suge ochii depărtarea, și când se întorceau era o mare sărbătoare, pentru că împreună cu dânșii se întorceau și sufletele noastre zbuciumate.

în Păsările tinereții noastre (1971)
Adăugat de IllySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balada celor cinci motanasi" de Ion Druță este disponibilă pentru comandă online la numai 20.00 lei.
Petre Ispirescu

Fata mulțumi încă o dată de buna găzduire și de povețele cele folositoare și după ce lepădă o pereche de opinci care se spărsese, încălță altele, puse oscioarele găinei într-o legătură, luă în brațe copilașul și toiagul în mână și o porni iarăși la drum. Merse, merse, prin niște câmpii numai de nisip; așa de greu era drumul, încât făcea doi pași înainte și unul înapoi; se luptă, se luptă și scăpă de astă câmpie, apoi trecu prin niște munți nalți, colțoroși și scorboroși; sărea din bolovan în bolovan și din colț în colț. Când ajungea pe câte un piept de munte șes, i se părea că apucă pe Dumnezeu de un picior; și după ce se odihnea câte nițel, iar o lua la drum, și tot înainte mergea. Glodurile, colții de munte, care erau tot de cremene, atât îi zgâriase picioarele, genunchii și coatele, încât erau numai sânge; căci trebuie să vă spun că munții erau nalți, încât întreceau norii, și pe unde nu erau prăpăstii peste care trebuia să sară, nu putea merge altfel decât suindu-se pe brânci și ajutându-se cu toiagul. În cele de pe urmă, stătută de osteneală, ajunse la niște palaturi. Acolo ședea Soarele.

în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
James Clavell

Satul era așezat în jurul portului în formă de semilună deschisă. Puteau fi vreo două sute de case, cuibărite la poalele muntelui ce cobora către țărm. Pe coastă erau ogoare în terase și drumuri nepietruite care duceau spre nord și sud. Jos, malul era pavat cu piatră de râu, iar o rampă din piatră înainta de pe țărm în mare. Un port bun, adăpostit, un dig de piatră, bărbați și femei curățând pește și făcând plase, o barcă de o formă nemaivăzută, care tocmai era construită în partea de nord. Insule, departe în mare, către este și sud. Recifurile erau acolo, sau dincolo de orizont.

în Shogun
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Shogun: A Novel of Japan Paperback" de James Clavell este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -62.99- 52.49 lei.
Petre Ispirescu

Cămara în care intrară era așa de mândru împodobită, încât bietul cioban se mira cum o să calce el pe velințele și scoarțele alea scumpele ce erau așternute pe jos. El se ciudi și mai mult când văzu pe fiul de boier mare că intră și calcă fără milă peste dânsele, ca și cum ar fi fost cine știe ce zdrențe. Păreții erau albi ca laptele și cu niște vărgi de aur. La ferestre erau niște perdele de mătase d-aia bună și groasă, întinse pe niște drugi de aur. Pe lângă păreți, niște lavițe și o masă de lemn mirositor, lucrate cu meșteșug. Paturile era de o parte și de alta ale cămării și cu un fel de oranist dasupra, numai de mătăsărie d-aia buna, înmuiate în fir, așezate pe patru stâlpi lucrați ca melcul și cu niște dungi de aur. Așternutul era de niște pânză albă ca zăpada și subțire de s-o spargi cu limba. Perina de cap era îmbrăcată cu pânză de borangic de cea mai aleasă. Ciobanul intră cu sfială. Abia călca, ca să nu strice velințele. Se puse binișor în pat ca să nu se mototolească albiturile. Iară fiul de boier, cum intră, se aruncă pe un pat, parc-ar fi fost la dânsul acasă, și se tolăni. După ce se stinse luminarea, ciobanul începu a ronțăi la floricele prin întuneric.

în Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Cornelia Georgescu

Și ce dacă erau altfel, diferite?! Existau, deci probabil aveau un rol bine stabilit și determinat în ecosistem, adică erau importante; și în număr foarte mare. Blonda le admira; încercă să-și expună motivele pentru care ea le considera deosebite. Că nu erau frumoase; aspectul lor nu conta! Ea însă nu le considera deloc urâte, sau oribile, cum cred majoritatea oamenilor despre ele. Erau niște creaturi, în general, neînțelese de marea majoritate a oamenilor, însă niște adevărate supraviețuitoare. Aceste creaturi existau încă dinaintea apariției dinozaurilor, au continuat să existe și-n timpul dominației dinozaurilor și după dispariția acestora; ca dovadă, încă există și-n prezent. După spusele blondei, vor continua să se încăpățâneze să existe și în viitor... Dacă argumentele domnișoarei biolog începură să clatine serios părerea pe care Lucian o avusese despre gândaci, în cazul lui Rikky, n-avură nici un efect.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unchiul Vernon, mătușa Petunia și fiul lor, Dudley, erau singurele rude în viață ale lui Harry. Erau Încuiați și aveau o atitudine mai mult decât medievală când venea vorba despre magie. Părinții lui Harry, decedați de multă vreme, fuseseră ei înșiși vrăjitori și din acest motiv nu erau niciodată pomeniți în casa familiei Dursley.

în Harry Potter – Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Hogwarts Library Box Set 3 Volumes" de J.K. Rowling este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -200.00- 100.99 lei.
Petre Ispirescu

A fost odată un om și o femeie. Ei erau atât de săraci, încât n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau după sufletul lor. Muncea bietul om de dimineața până seara târziu, alături cu muierea, de-i treceau nădușelele, și ca să dea și ei în spor, ba. Se ținea, vezi, norocul după dânșii ca pulberea după câini, cum se zice. Umblau cu tărăbuțele de colo până colo, și ca să se statornicească și ei la un loc, nu găseau. Căci cine era să-i priimească pe ei, doi calici, cu leaota de copii după dânșii?! Adică uitasem să vă spui. Aveau acești oameni o spuză de copii. Din acești copii, cei mai mari erau numai fete, iară băieții erau mărunței și stau lângă dânșii ca ulcelușele. Să nu vă fi dus Dumnezeu vrodată să fiți față când venea omul de la muncă, că v-ați fi luat câmpii. Ieșeau toți afară înaintea lui, jigăriți și hărtăniți, ca niște netoți, subțiratici și pițigăiați, mă rog, leșinați de foame, și tăbărau pe bietul om cu gura: tată, mi-e foame, tată, mor de foame. Tatăl lor se zăpăcea și nu știa către care să se întoarcă mai întâi și le da toată agoniseala lui dintr-o zi. Dară de unde să le ajungă ce brumă le aducea el? Abia puneau p-o măsea.

citat clasic din povestea Fata săracului cea isteață de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Cornelia Georgescu

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deși erau ființe raționale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiți de sistemul osos, de cel muscular, ca și de inimă, vene, sânge și tot ceea ce noi cunoaștem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau niște organe interne foarte ciudate și simple, care erau și ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenți, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când eram duminica la bunica...

Dimineața aburindă
cu liniște în oglindă
cu vise-n zi de sărbătoare
și clipe răcoritoare.

Fericita zi e duminica
cum era altădată la bunica
plimbare în natură
dacă e vreme bună.

Pe cărările-n pădure
unde culegeam mure,
ciuperci și pânișoare
și era liniște mare.

Aș vrea și-acum liniște-aceia
când gândurile nu erau,
când viața era frumoasă
și ziua luminoasă.

poezie de (22 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A fost o vreme
Când stelele nu erau
Decât niște nori.

haiku de (24 februarie 2012)
Adăugat de Mihail MataringaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Jean-Jacques Rousseau

În puțină vreme, am căpătat, prin această metodă primejdioasă, nu numai o mare ușurință de a citi și de a mă înțelege, dar și o cunoaștere a pasiunilor, unică la vârsta mea. N-aveam nicio idee despre lucruri, când toate simțămintele îmi erau deja cunoscute. Nu făptuisem nimic, dar simțeam totul. Aceste emoții încâlcite, pe care le încercam una după alta, nu tulburau cu nimic rațiunea pe care n-o aveam încă; dar ele mi-au format una de alt soi și mi-au dat despre viața omenească niște noțiuni bizare, smulse din cărți, și de care experiența și cugetarea n-au putut să mă lecuiască niciodată.

în Confesiuni
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Despre contractul social sau principiile dreptului politic" de Jean-Jacques Rousseau este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 13.99 lei.

Bună dimineață?

Am amestecat literele din ziarul de dimineață
în cafea
și a ieșit foarte neagră,
mai mult de la lipsa de suflet; rea,
o zață,
iar în loc de dulce m-am pus pe înjurat
teleshopingul de la televizor,
după care
am luat mașina
dintr-un morman c-o pancartă "Parcare"
și m-am blocat...
nu era niciun zor,
erau mulți traficanți autoconsumatori amețiți
cu care nu vroiam să mă țin pe același drum
însă au apărut, ca să-ncurce și mai mult lucrurile
tocmai acum,
niște salvamari,
pentru că erau în albastru
și se dădeau mari...
s-au făcut cimpoi
și-au început să fluiere
ca pe stadioane;
că-și dădeau peste picioare, țurloi
de la alunecușul gheții...
iar odată scăpătat de toată benzina, nici urmă de "parc are"
că nu era nici vorba de așa ceva,
doar niște dealuri alb-foarte murdare
pe care și le aruncau unii altora
ca pe-o minge la mare
ca să acopere niște gropi bine cunoscute,
c-am avut în trecut deja niște coaste rupte...
când în sfârșit totul e drept și lucește a sticlă nespălată...
Minunat început de marca ro. zi!
La fel, la fel de fiecare iarnă dată...

poezie de (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Goangele... Domnișoara biolog le admira; încercă să-și expună motivele pentru care ea le considera deosebite. Că nu erau frumoase; aspectul lor nu conta! Ea însă nu le considera deloc urâte, sau oribile, cum cred majoritatea oamenilor despre ele. Erau niște creaturi, în general, neînțelese de marea majoritate a oamenilor, însă niște adevărate supraviețuitoare. Aceste creaturi existau încă dinaintea apariției dinozaurilor, au continuat să existe și-n timpul dominației dinozaurilor și după dispariția acestora; ca dovadă, încă există și-n prezent.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Directorul îi reproșase că se jucase cu el, cu sentimentele lui, că-l manipulase, atunci, de mult, când erau prea tineri pentru a înțelege viața și greutățile ei; erau elevi, amândoi... Avea oare dreptate?! Fusese ea atât de rea, iar el chiar o iubise cu adevărat atât de mult și de fapt, încă o mai iubea, chiar și acum, după atâția ani?! O iubea și suferea pentru ea, chiar dacă, din spusele lui, altceva dorea să lase de înțeles... În cazul ăsta însă, de ce nu-și refăcea viața? De ce prefera să rămână singur și trist? Doar avea totul... Era director, încă tânăr, încă frumos, atrăgător, încă putea stârni pasiuni în inimile multor tinere, dacă le permitea acest lucru... Dar el, nu; prefera să rămână singur și trist, închis în Institut și-n sine însuși, prizonier al propriilor sale sentimente și gânduri, altfel spus, un neînțeles. De ce oare?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Paulo Coelho

Când Fiul Tatălui a coborât pe pământ, a adus cu sine Dragostea. Dar cum oamenii înțeleg Dragostea numai ca suferință și sacrificiu, au ajuns să-l crucifice. Dacă nu era așa, nimeni n-ar fi crezut în Dragostea Lui, pentru că toți erau obișnuiți cu suferința zilnică a propriilor iubiri.

în Jurnalul unui mag
Adăugat de Raluca HolzingerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Alchemist Hardcover" de Paulo Coelho este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -120.99- 76.57 lei.
Octavian Paler

Pentru unii, marea era cu siguranță un exil provizoriu din plictiseala și mediocritatea vieții obișnuite. Veneau pe plajă și trăiau câtva timp în afara destinului lor. Sau vroiau să prindă puteri, ca să reziste până la vara viitoare. Marea era pentru ei ca o cură de întinerire forțată. Cu trupul gol la soare, încercau să uite că erau mai bătrâni decât în verile precedente. Alții veneau dintr-o nevoie de barbarie. Nu erau niște barbari adevărați pentru că nu aveau curaj să renunțe decât temporar și parțial la confortul civilizației, la tramvaie, la vacarmul orașelor. Aduceau, dealtfel, și pe plajă vacarmul. Erau bolnavi de el. Nu se puteau lipsi, cei mai mulți, nici de mașini. Umblau în schimb în picioarele goale cu iluzia că au regăsit natura elementară. Iluzie de o clipă. Erau niște barbari ratați, ce să vă spun...

în Viața pe un peron
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Vremea intrebarilor" de Octavian Paler este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook