Hrisip socotește că frumusețea nu rezidă în proporțiile elementelor, ci în ale părților, de pildă raportul degetului față de deget și al degetelor toate față de palmă și încheietură, al acestora față de antebraț, al antebrațului față de braț, al tuturor, în fine, față de fiecare din toate, așa cum stă scris în Canonul lui Policlet. Învățându-ne, deci, în acea scriere toate proporțiile corpului, Policlet și-a ilustrat și întărit expunerea realizând o statuie după principiile acesteia, pe care a și denumit-o cu însuși numele scrierii, Canon.
Galen în Despre învățăturile lui Hipocrat și Platon
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Unii dintre noi răspundem față de noi înșine, alții față de ceilalți și unii față de divinitate. Cei înțelepți răspund și înțeleg necesitatea de a răspunde față de toate cele trei entități, începând cu cea față de noi înșine!
Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea lui Dumnezeu față de noi ia diferite forme: Față de credincioși mântuire, față de cei lipsiți milostivire, față de cei care nu o merită dar, față de păcătoși îndelungă-răbdare, față de cei care s-au îndreptat blândețe, față de cei care-și cer iertare iertare.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Laura Soare

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atașamentul față de bani, față de oameni, atașamentul față de toate acestea nu este altceva decât un cârlig care vă menține în mediocritate.
citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iată lucrul cel mai necunoscut în El, Cel Necunoscut: atitudinea personală a Omului Iisus față de om, față de personalitate - înaintea atitudinii mele față de El, a Lui față de mine; iată minunea minunilor, iată ceea ce, dintre toate cărțile omenești, aceste focuri pământești, distinge acest fulger ceresc, Evanghelia.
Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Toți și toate
Toți își dau părerea despre toate, dar
Niciunul nu te întreabă ce mai faci,
Toți îți sunt prieteni pe față,
Iar când nu ești de față, dușmani.
Toată lumea își dă cu presupusul,
În loc să afle de la tine răspunsul.
Toți sau toate găsesc motiv de bârfă,
Îi răsfoiesc pe unii și pe alții,
Mai ceva, ca pe o revistă.
Toți și toate au etichetă pentru fiecare,
Dar ei gândesc ca un oarecare.
Toți se alătură mulțimii toate,
Toate răstălmăcesc vorbe aruncate.
Dacă toți ar face reuniune cu toate,
Ar echivala cu totalitate,
Drepturi în egalitate,
Frăție și unitate.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Comportă-te față de tine și față de toate ființele în așa fel ca și cum ar fi trebuit să le privești toată viața în ochi.
citat din Andreas Tenzer
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Epoca prezentă preferă semnul față de lucrul semnificat, copia față de original, imaginația față de realitate, aparența față de esență fiindcă acum numai iluzia este sacră, iar adevărul este laic.
citat celebru din Ludwig Feuerbach
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Caragiale era convins că trebuie să persifleze orice. Dar am vrut să dau un Caragiale respectuos față de biserică, față de problemele românilor din Ardeal, față de viața militară, deci un om constructiv și nicidecum "grecoteiul care a venit să-și bată joc de tot ce aveau românii mai sfânt".
citat din Dan C. Mihăilescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Disprețul față de noi și profunda nemulțumire față de sine constituie o agresiune față de Dumnezeu.
citat din Valeriu Popa
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Față în față
Duioasa ta abolire a timpului
Mă aduce în matricea eternității,
Să ne unim într-o fărîmă de absolut
Și să avem ambii un contratimp.
Să ne așezăm față în față
Și predestinare să ne fie
Drumul înalt al dragostei.
Calculînd o intermitență,
Să salvăm rodul iubirii.
Tăcerile tale fără seamăn
M-au coborît într-un cosmic izvor,
Suprem și imanent.
Am plecat spre Sine,
Să fim față în față-
Tu ești...
poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole

Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura răspundere adevărată este față de propriul tău potențial, față de propria ta inteligență și conștiență, față de acțiunea conformă cu ele.
Osho în Viața este aici și acum
Adăugat de Andreea Trifu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Facem repetiții toată viața pentru marele spectacol al dragostei adevărate, iar atunci când suntem față în față cu ea, uităm toate replicile.
aforism de Gabriel Petru Băețan
Adăugat de Gabriel Petru Băețan

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
În general, o noțiune ca "îmbătrânirea" este în mare măsură rezultatul acumulării reproșurilor față de lumea înconjurătoare, față de sine și față de Dumnezeu.
Serghei Nikolaevici Lazarev în Diagnosticarea Karmei - Iubirea
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Artele... înalță sufletul, îl fac mai sensibil și mai delicat, îmbogățesc inima cu noi desfătări și îi trezesc dragostea față de ordine, dragostea față de armonie, față de bine, și prin urmare ura împotriva dezordinei, a discordiei și a viciilor, care destramă minunatele legături ale traiului în societate... Cine se desfată cu ele acela devine omul cel mai bun și cetățeanul cel mai pașnic... căci, găsind pretutindeni și în toate mii de plăceri și de bucurii, el nu are motive să fie nemulțumit de soartă și să se plângă de ea.
citat din Nikolai Mihailovici Karamzin (1793)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frumusețile muntelui sunt numai pentru ochi, nu și pentru mâini! Nu rupe florile, e un păcat față de tine, față de camarazi, față de natura pe care o sluțești dezbrăcând-o de podoabele ei.
citat din Ion Protopopescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ți-a făcut o nedreptate nu rămâne cu o datorie față de tine, ci cu o pierdere față de el însuși.
citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul este răspunzător față de propria lui conștiință, deci față de Dumnezeu.
Corneliu Coposu în 163 de vorbe memorabile (2014)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om iubește aproape întotdeauna din alte motive decât cele care îi par reale. Un îndrăgostit poate fi la fel de plin de secrete față de el însuși, ca și față de persoana iubită.
citat din Ben Hecht
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rară este persoana înțeleaptă, care nu are nici atracție, nici aversiune față de dharma (datorie), artha (prosperitate lumească), kama (dorința) și moksa (eliberare), față de viață și față de moarte.
Premananta în Ashtavakra Gita - Sutrele realizării sinelui
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața nu se sfârșește
Motto: "În noaptea aceea liniștită, am avut
chiar impresia că-mi aud trupul crescând."
(Haruki Murakami, La sud de graniță, la vest de soare)
Astăzi voi sta
față în față cu mine
A-L-I-N-A
cu litere mari
îmi șoptești numele
ademenind viața sa vină spre mine
să ma nască din palmele tale
sunt singura iubită
a celuilalt suflet al tău
pagina ce nu se sfârșește niciodată
și pe care sunt scrise
toate limbile gândite și negândite
toată tinerețea zvâcnind
de sângele așteptărilor
dezbracați de lume, de false robe
am mers împreună spre un mâine
încrustat în carnea noastră
a venit și dimineața asta
cu o mie de culori
tutunul cu aromă de departe
cafeaua sorbită teatral
în curcubeul de cuvinte
egale cu eul tău sunt
toate poemele din mine
toate zilele, nopțile
toate orele ce-au construit
ziduri, drumuri
orașe întregi de nebunie
VIAȚA NU SE SFÂRȘEȘTE
dincolo de toate acestea
sunt deșerturi imense
dar dincolo de ele
sunt păduri, mereu alte păduri
foșnind din marile noastre iubiri
din dimineți ca acestea
din amintirile mai puternice
decât toate deșerturile
și toate spaimele lumii
astăzi voi sta din nou
a câta oară
față în față cu Tine
poezie de Alina Beatrice Chesca (24 aprilie 2007)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca

Comentează! | Votează! | Copiază!