Ca stânca pe care e aşezată o cetate aşa e cuvântul unui om de caracter.

aforism de Dan Surducan (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Dan Surducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

conştiinţă

Conştiinţa - o cetate aşezată "în calea tuturor răutăţilor".

definiţie aforistică de Vasile Ghica
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

"Tu eşti stânca mea", mi-ai spus.
Stânca de care te agăţai
Când îţi era teamă de înec.
Dar unde eşti acum?
Navighezi liber,
Iar stânca a fost uitată.

poezie de Laura Lambden, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbele ţin de educaţie, dar "a face" ţine de caracter.

aforism de Dan Surducan (2017)
Adăugat de dansurducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi paşi sunt între gând şi caracter. Vorba şi fapta.

aforism de Dan Surducan (2017)
Adăugat de dansurducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefer un caracter de aur unui caracter de bronz şi unei energii de fier. E metalul cel mai nobil.

citat din Vasile Bogrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui fost procuror

Din cetate în cetate
Te-au mutat, dar, în sfârşit,
Murind, tu ai dobâmdit
Dreptul la... stabilitate!

epitaf epigramatic de Gheorghe Culicovschi din revista "Haz de Necaz", nr. 30 (octombrie 2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţea este timpul când amintirile au cuvântul.

aforism de Dan Surducan (2016)
Adăugat de dansurducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tim McManus: Îmi pare rău, Rebadow, e cuvântul tău împotriva cuvântului său. Cuvântul unui ofiţer împotriva cuvântului unui deţinut, despre care se spune că ar vorbi cu Dumnezeu.

replică din filmul serial Oz – Închisoarea federală
Adăugat de Oana Romanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de caracter, la români, nu este acela care este consecvent cu el însuşi, ci acela care n-a ieşit din cuvântul grupului, adică acela care a urmat totdeauna sunetul clopotul turmei. De consecvenţa cu sine însuşi a grupului cine se întreabă? Nu este vorba cum sună clopotul, ci dacă sună; a sunat, ai fost prezent, şi eşti român, atunci eşti om de caracter.

Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni sunt stânca pe care cei care naufragiază pe furtună se salvează, alţii sunt stânca din cauza căreia naufragiază.

aforism de George Budoi din Aforisme (29 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realizările unui copil sunt cele mai mari împliniri ale unui părinte.

aforism de Dan Surducan (10 decembrie 2014)
Adăugat de Dan Surducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa din stâncă

Din stânca cea lovită în pustie
A izvorât cândva şuvoi de apă,
Să bea toţi însetaţii şi să-nvie,
O viaţă nouă astăzi să înceapă.
Când le-a fost sete, Domnul le-a dat apă
Din stânca minunată şi lovită,
Bogat izvor din care se adapă
Dorinţa marii gloate, potolită.

Căci Stânca cea lovită e Cristos
Şi harul Său e apa înstelată.
Vorbeşte Stâncii, dacă eşti setos,
Şi vei avea belşug de har în viaţă.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma pe care am găsit-o era o cetate de cărămizi, dar când am părăsit-o era o cetate de marmură.

citat din Cezar Augustus
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lumânărilor

Ardea o lumânare aşezată
Pe-o altă lumânare ce ardea
Şi-n alba luminare ca de vată
M-am aşezat, tot alb, deasupra mea.

Atunci a hohotit o mască lată,
Căci, fără rost, pe-n cub de piatră grea,
Ardea o lumânare aşezată
Pe-o altă lumânare ce ardea.

Eu am plutit spre bagdadii, deodată,
Spre zeul zugrăvit, care privea
Nepăsător, pe lada înstelată
Din podul alb cum, făr-a fumega,
Ardea o lumânare aşezată.

rondel clasic de Leonid Dimov din Texte (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria unui an nou poate fi ca o haină nouă pe care o vei uita când vei primi alta.

aforism de Dan Surducan (2 ianuarie 2015)
Adăugat de Dan Surducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stânca şi primirea îmbrăţişării

Stânca adună schiturile
În harta ochilor,
Curioşii merg tiptil
S-o îmbrăţişeze.

Vocea ei urcă în clopotniţe,
Cuvintele devin scântei
Născute din zâmbetul
Vieţii în valuri.

Lacrimile se topesc,
Înotăm în marea
Visurilor descătuşate...

Stânca fulgeră
În săgeţile de zbor,
Până în gât
Suntem iarbă şi flori,
Ungem axa timpului
Cu sângele scrâşnetului.

Zbaterea mea
Lăcrimând
S-aşează în genunchi
Şi devin stâncă.

Şi mă-ntreb:
Pe care parte a ei
Schitul îmi primeşte îmbrăţişarea?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer cuvântul!

Eu, cer cuvântul să răspund
Dorinţei ce-am purtat în gând,
Să scriu pe holda aurie
Cea mai frumoasă poezie.

Să tai prin stânca de granit,
Drept, o infinită scară,
Să fie pace pe pământ
Şi-o nesfârşită primîvară.

Urcând la patruzeci de trepte
De tihnă, împlinire şi lumină,
Spre orizonturi, tot mai departe,
În ţara-mi frumoasă şi senină.

Pe zarea dintre stânci şi brazi,
Să scriu poemul zilelor de azi.

sonet de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desenez sentimente cu nepriceperea unui zugrav

încerc să dau culoare gri-ului
acest amestec de cer şi pământ
apoi cu o daltă în loc de penel
strivesc în piatră nedumerirea
într-o disperată dorinţă de a sculpta dorul
dar stânca devine lut de început
iar mâinile acestea tocite de olar
cu pretentii de demiurg
se zbat între două ape

nu-mi mai ramâne decât dansul cu noaptea
într-un fel de vis din care mă trezesc copil
apoi din râsul
din plânsul
din dorul meu
sau poate din iubirea de a fi
s-a născut pentru a infinita oară
cuvântul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul tău...

Cuvântul tău, iubite, are puteri astrale
Mă urcă spre înalturi deasupra unui nor
Şi îngerii din ceruri, în aripi cu pocale,
Îmi toarnă mir pe tâmple, mă iau cu ei în zbor

Culeg din cer azurul şi îl cufund în mare,
Nemărginiri albastre pot pune în priviri
Ca stânca de granit atât pot fi de tare
Şi pot zidi în suflet, iubirii, mănăstiri

Mă întrec cu pescăruşii când zboară peste valuri
Când spui că ţi-este dor şi te gândeşti la mine,
Croiesc din spuma mării o mantie... şi-n voaluri
Eu te aştept să vii pe ţărmuri euxine...

Se despleteşte valul, mi-am despletit şi părul,
Pe ţărmul de smarald vom sta o noapte întreagă
Şi-n cântecele mării vom desluşi misterul
Cuvântului ce-nalţă,... iubirii ce ne leagă....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Cuvântul omului, magnific, imens
care se îndoieşte ca o fiară, ca o stâncă, precum o pădure.
Cuvântul ascuns, trădat
care gândeşte, care întreabă, care blestemă
care cedează, provoacă şi atacă.
Cuvântul necioplit
care scapă cu ură.
Cuvântul gol, care e negat
fragil, care doare, înecat, prefăcut în verb
în cântec, în plâns
de frunziş, de ploaie, de râu, de păsări.
De mamă care iartă, îmbrăţişează şi luptă
de adevăr, de copil care zboară, de pasăre.

poezie de Juan Calero Rodriguez, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!