În tot acest timp am văzut lumea prin ochii tăi, am gustat aerul din plămânii tăi, mi-am schimbat paşii, apoi m-am oprit şi totul a revenit la normal, ca şi când n-ai fi existat.

aforism de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elijah Browning

Eram în mulţimea copiilor
Care dansau la poalele muntelui.
A suflat o briză dinspre est şi i-a măturat ca pe nişte frunze
Dincolo de versanţi...
Totul s-a schimbat.
Aici erau lumini zburătoare şi luni magice, şi se auzeau muzici nepământeane.
A căzut peste noi un nor.
Când s-a ridicat, totul era schimbat.
Acum eram printre mulţimi aflate în conflict.
Apoi o figură din aur strălucitor, şi cineva cu o trompetă,
Şi încă cineva purtând sceptru au stat în faţa mea,
M-au luat în râs, au dansat rigadoon şi pe urmă au dispărut...
Iarăşi s-a schimbat totul.
Ieşind dintr-un lan de maci,
O femeie şi-a dezgolit sânii şi şi-a ridicat gura întredeschisă spre mine.
Am sărutat-o.
Gustul buzelor ei era sărat.
M-am prăbuşit extenuat.
M-am ridicat şi m-am înălţat mai sus, dar o ceaţă ca aceea însoţind un iceberg
Mi-a acoperit paşii.
Îmi era frig şi simţeam dureri.
Deodată, a apărut din nou soarele
Şi am văzut cum ceţurile de sub mine acopereau vederii tot ce era dedesupt.
Iar eu, aplecat peste tot ce era al meu,
Mi-am văzut umbra siluetei reflectată pe zăpadă.
Desupra mea aerul nemişcat era străpuns de un ţurţure subţire de gheaţă
De care atârna o stea solitară!
Un tremur de extaz, un fior de teamă
Au trecut prin mine;
Dar nu mă mai putem întoarce pe partea cealaltă a versanţilor —
Şi nici nu mai doream să mă întorc.
Subtile unde desprinse din simfonia libertăţii
Îmbrăţişau imateriale stânci deasupra mea,
De aceea trebuia să urc spre pisc.
Am aruncat departe tot ce -mi mai aparţinea.
Cu braţul întins
Am atins steaua.
Am dispărut complet.
Muntele restituie
Adevărului Infinit
Pe oricine atinge acea stea.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai înseamnă azi normalitatea, când totul e permis, totul e normal, anormal e să arăţi tu cu dege­tul? Aţi văzut Eurovisionul şi femeia cu barbă? Aţi văzut cum a fremătat lumea de aplauze? E nor­mal? Nu.

Aurel Romila în Formula AS, interviu (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut clasica criză de la 40 de ani, dar mi-am revenit. Pentru mine a fost ca o a doua adolescenţă. Hormonal, corpul meu s-a schimbat, mintea s-a schimbat, la fel şi modul în care mă raportez la mine şi la lumea din jurul meu.

citat din Keanu Reeves
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obsedat normal

obsedant normal,
repet normal,
în viaţă normală.
m-am săturat de atâta normalitate.
m-am săturat să cred că totul este normal
când de fapt normalul este tot.
m-am săturat ca ziua să înceapă cu dimineaţa
când noaptea este de fapt răsăritul meu.
m-am săturat ca degetele să fie zece
când de fapt zece sunt doar poruncile sfinte.
m-am săturat să despic firu-n patru
când de fapt patru fire un pot fi niciodată unul singur.
m-am săturat să las paşi în urma mea
când de fapt urma mea se pierde printre atâţia paşi.
m-am săturat să trăiesc pentru alţii
când de fapt alţii nu trăiesc nici pentru ei.

şi ce folos că m-am săturat
că-n definitiv e normal să te saturi.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris o omletă bună

Am scris o omletă bună... şi am mâncat
o poezie fierbinte... după ce te-am iubit
M-am încheiat la maşină... şi mi-am condus
paltonul acasă... prin ploaie...
după ce te-am iubit
Am trecut pe roşu... şi am oprit la
verde... plutind undeva între culori...
de ici-colo...
după ce te-am iubit
Mi-am ondulat patul... şi am făcut
părul... uşor
confuz dar... nu-mi pasă...
Mi-am pregătit dinţii... şi m-am spălat
pe pijama... apoi m-am ridicat
... şi m-am întins pe pat...
Să dorm...
după ce te-am iubit

poezie de Nikki Giovanni, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Am plecat mereu de-acasă,
M-am risipit peste tot molecule,
M-am pierdut din loc în loc sânge, globule...
Am o călătorie primejdioasă.

Am lăsat întâi părinţii,
Am lăsat oraşul copilăriei
Îndrumat de simţul datoriei...
Am început periplul suferinţii.

Am trecut, trecut din şcoli în şcoli,
M-am înbăiat timid adolescent,
M-am amorezat, am fost student,
Am umplut rafturi cu scris de mii şi mii de coli.

Am lăsat vise, am schimbat oraş, matur
M-am epuizat, poate m-am şi-nsurat
C-am avut timp de-aşa, m-am dedicat,
M-am replicat, printre copii am dat un tur.

Mi-am schimbat ţară dintr-o aventură,
Chiar două, una doar aşa de trambulină...
... Era un timp când nu se mai găsea benzină
Şi-am plecat... Ah doamne, ce mai tevatură!...

Am ajuns ajuns şi-am înotat oceanul prin văzduh,
M-am prosternat, m-am umilit -neimportant de-i pleonasm-
Am înţeles definitiv cum soarta-i un sarcasm...
Şi-am creat mult, aproape mi-am dat duh.

M-am reîntors, chiar dacă n-o mai recunosc, la ţară
Ce s-a omorât ea însăşi fără niciun rost
În preajma unui rece timp de post...
Şi iară n-am benzină şi-o să plec, mă reîntorc... afară.

Şi cât o să mai tot călătoresc, aşa pierdut în van, 'ntr-o doară?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se cerne aerul

Tu-mi povesteşti
cum se cerne aerul,
îl ţii în frâu cu dinţii strânşi,
apoi mă uimeşti
cum îl inspiri în plămânii de ceaţă
şi-l pui să le facă aerisirea.

Prin sânge circulă ierburi viclene,
încerc să le cosesc devreme
şi n-am coasă.

Nu mă laşi să mă plâng,
îmi întorci cuvintele pe dos,
totul se strânge repede pe masă
şi timpul se consumă.

Împarţi sarcini la fiecare
în funcţie de anvergura aripilor
şi cu ele stabilite
mă tem să zbor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ochii mi se
închid apoi se deschid
totul e schimbat

haiku de Mario Benedetti din volumul de versuri Ungherul cu haikuuri (Rincón de Haikus) (1999), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin timp

Cum trec prin timp
anotimpuri şi eu.

În urmã - paşi,
înainte - drumuri.

Încotro?
Când totul la întâmplare
ţi se dã, apoi ţi se ia;
ţi se spune, apoi ţi se uitã;
totul o întâmplare,
pânã şi tu.

poezie de Adriana Weimer
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi imaginaţi

Că ochii tu mi i-ai văzut? Nu, n-ai minţit!
Au existat dintotdeauna în gândul tău: din infinit!

distih de Iulia Mirancea (5 octombrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am gustat

Am gustat din furia iubirii
Şi m-am înălţat pasăre de lumină,
Căutând uitarea ce te-a rănit...
Tu, femeie, eşti zborul de lacrimă,
Labirintul tăcerii ce mă va duce
La altarul divin.
Şi lacrima ta este frumoasă... şi dulce...
Dar... când m-am oprit spre odihnă
Din zborul meu,
Am fost prins cu lanţuri de umbre
Şi închis în colivia luminii.
Cineva mă păstra ca pe o nestemată!
Nu cunoştea că îmi voi răni aripile
Cu necuvinte...
Apoi uşa coliviei a fost deschisă...
Aveam mâncare şi apă, iubire, lumină.
Dar nu mai aveam forţa de a te căuta
În necunoscut.
Mi-am scuturat aripile de cenuşa uitării
Dar mă dureau de tăceri.
Vino tu, căci căutarea mea
Şi-a sfârşit drumul.
Copacii s-au plecat în rugi
La marginea sufletului meu...
De aici se naşte pustiul...
Semnalmentele
Sunt limpezi râuri pe harta de sentimente
Arsă la capete de vulcani.
Sunt aici! Vino!
Nu voi mai putea pleca niciodată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fac o mărturisire

Fac o mărturisire.
Am încercat să te salvez şi să mă salvez.
În fiecare zi, panicat,
m-am străduit să insuflu
viaţă în noi.
Poate încercam, de fapt, să mă salvez doar pe mine,
pe mine, cel pe care tu l-ai adus la viaţă.

Apoi, într-o zi, am devenit
prea obosit pentru a mai putea continua.
Mi-am umplut plămânii
cu moartea noastră
şi mi-am pus nădejdea în viaţa de apoi.

poezie de J.M. Storm, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

UITARE PE BUCĂŢI

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile mele...

În ziua în care am învăţat să respir
ochii mei inocenţi
au văzut pentru prima oară lumina
în frunzele viilor am fost înfăşat
strugurii se transformaseră în sânge
imediat mama mi-a schimbat veşmintele
învelindu-mă în straie albe
m-am trezit într-un clinchet
de clopoţei şi-n ciripitul
unor mici vietăţi
în nuanţe pastelate
pe un fond verde intens
ochii mei deveniseră verzi
apoi am descoperit dogoarea soarelui
atâta căldură
atâta lumină
mama mă dezbrăcase lăsându-mă gol
să ma scald în razele lui
de atunci totul se repetă
cadru după cadru
până intr-o zi
cănd mi-am zărit mama
tremurîndă într-un ungher al casei
i-am privit orbitele întrate în os
aştepta în linişte
albul din cer...

poezie de Iuri Iulian Lorincz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare pe bucăţi

(Dintr-un volum ce fi-va, totuşi)

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

M-am depărtat pierdut de mine însumi,
M-am rătăcit şi drumurile-am încurcat,
Amare lacrimi, mă-necau în plânsu-mi,
Iubeam în tihnă, tăinuitor, însingurat.

Paşii îmi rătăceau înspre cărări pustii
Fără orientări, direcţie sau sens,
Nopţile-albeau în căutările târzii,
Dorul mocnea, ardea tot mai intens.

Înfrânt, mă strecuram pe-un drum rătăcitor,
Speranţele în neant se năruiau agale,
Mi-am revenit într-un târziu, mânat de dor,
Oprindu-mă şi întorcându-mă din cale.

M-am regăsit cu mine şi-arăt ca la-nceput,
În al uitării val s-a şters şi amintirea,
Nu reuşeam să regăsesc din ce-am pierdut
De nu m-ar fi întors din drum, la timp, iubirea.

poezie de Nicolae Matei din Linişor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefiinta

roşu, albastru, verde
s-au amestecat culorile
zăpada s-a făcut albastră
apusul se părea verzui
nu ştiu cum s-au încurcat
şi cine le-a schimbat
dar nu era nimic la locul lui
şi cerul nu era albastru
era roşu ca sângele lui
m-am apropiat mirat şi m-am uitat
în oglinda apei cum m-am schimbat
am privit sus, şi cerul l-am intrebat
dacă mai sunt sau am plecat
o stea neagră, paşii mi ia-ndrumat,
mi-a arătat trupu-mi însângerat
şi-am văzut şi nimicirea
mi-a dispărut şi amintirea
şi doar nefiinta mă aştepta

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai vorbit

Ai vorbit.
Vorbind, îţi măsuram literele,
Le cârpeam minusurile şi le cântăream greutatea.
Apoi ai tăcut şi
Am tăcut.
Pentru că nu mai era rost
În cuvinte...

Ai zâmbit.
Zâmbind, îţi admiram liniile,
Le desenam curburi şi le acopeream cu lumină.
Apoi ai sfârşit şi
Am sfârşit.
Pentru că nu mai era plin
În expresii...

Ai venit.
Venind, îţi priveam paşii,
Le ascultam sunetul şi îi umpleam cu motive.
Apoi te-ai oprit şi
M-am oprit.
Pentru că nu mai era dor
În venire...

Ai iubit.
Iubind, îţi simţeam sufletul,
Îi desenam întregul şi îl cerneam în dorinţe.
Apoi ai vorbit şi
Am vorbit.
Pentru că nu mai era loc
În tăcere...

poezie de Gabriela Chişcari (30 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am dat seama, prea târziu

Mult prea repede-am căzut
Când din flori ai apărut.
Pe spate eu am căzut,
Toată viaţa am zăcut.
Să mă ridic, n-am putut,
Şi m-am transformat în lut.
Poate tu, asta ai vrut,
Când din flori ai apărut.
De-atunci, mult timp a trecut.
Din cenuşă-am renăscut,
Pe tine iar te-am văzut,
Pe spate, n-am mai căzut.
Acum, noroc am avut
Că tu mi-ai dat un sărut.
Viaţa nu mi-am mai pierdut
Şi-am rămas pe acest lut,
Să trăiesc, nu ca-înainte,
Fiindcă m-am învăţat minte.
Atunci când răsari din flori,
Tu nu vrei să mă omori.
Tu vrei doar să mă iubeşti,
Fericire să-mi doreşti.
Viaţa vrei să ne unim
Şi-împreună să trăim.
M-ai convins, acuma ştiu.
Mi-am dat seama, pre târziu.

poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când l-am văzut pentru prima dată, m-am topit. Era blond cu ochii albaştri, arăta foarte bine. M-am îndrăgostit la prima vedere şi am avut norocul ca şi el să mă placă. Am fost doi ani împreună, timp în care l-am testat în toate felurile posibile pentru a mă asigura că fac cea mai bună alegere, apoi l-am luat de soţ. Nu îmi pare rău, am făcut cel mai bun lucru.

citat din Rodica Popescu Bitănescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!